Foto: Guliver/Getty Images
Ține-ți prietenii aproape și dușmanii și mai aproape. Atunci când vine vorba de tehnologie, să interzici sau restricționezi drastic accesul la dispozitivele electronice este întotdeauna o strategie contraproductivă, crede Oana Vasilache, președinte al Coder Dojo București. Cel mai bine, crede ea, este ca părinții să se împrietenească cu „dușmanul” care captează atât de ușor atenția copilului și să îl folosească pentru a-i dezvolta celui mic abilitățile de gândire, dar și pentru a-l canaliza spre activități online educative.
Coder Dojo București a pus, cu sprijinul Microsoft România, bazele unui proiect prin care să creeze mai multe cluburi de programare în țară, dar și un site cu resurse online prin care părinții să își ajute copiii, cu vârste de cel puțin 7 ani, să învețe primele noțiuni de programare. Pe site-ul Coder Dojo Tech Academy, părinții și profesorii pot găsi lecții și activități în limba română care să le dezvolta copiilor și adolescenților competențele digitale.
„Indiferent dacă părinții au cunoștințe de informatică sau nu, dacă stau împreună cu copiii și parcurg atelierele, reușesc să progreseze”
„Să îi impui să nu umble la tabletă, să nu umble pe telefon, e imposibil. Nu lucrează ei acasă, la școală sunt copii care știu să folosească. Și e păcat, pentru că au capacitate să învețe, să lucreze. Trebuie să stai un pic cu ei și să le arăți cum să meargă pe drumul ăsta. Să le arăți că își pot construi singuri proiecte, că sunt în stare ei să își facă programe”, crede Oana Vasilache.
Primul limbaj de programare pe care îl pot învăța cei mici este Scratch. Pe site-ul Coder Dojo Tech Academy se găsesc 10 lecții în limba română, mai multe clipuri video traduse, quiz-uri și linkuri către resurse cu ajutorul cărora copiii pot face proiecte în scratch. Scopul este acela de a-i trece pe cei mici peste nivelul de început, iar pentru acest lucru, spune Oana Vasilache, este nevoie doar de parcurgerea lecțiilor, alături de un adult disponibil care să aibă cunoștințe de bază de folosire a calculatorului. „Indiferent dacă părinții au cunoștințe de informatică sau nu, dacă stau împreună cu copiii și parcurg atelierele, reușesc să progreseze”, crede ea.
În viitor, Coder Dojo vrea să extindă numărul lecțiilor și să îi stimuleze și pe alți pasionați de programare să încarce resurse în platformă.
Cursuri de Microbit, Java Script, Html
Al doilea nivel ce poate fi parcurs, este Microbit, pentru care platforma prezintă trei lecții de început. Microbit este un mic computer programabil, conceput special pentru a face învățarea conceptelor de programare. Prețul lui variază între 75 și 100 de lei, dar pentru a învăța să îl folosești nu ai nevoie să cumperi dispozitivul, întrucât cei interesați au la dispoziție un simulator online. „Avem foarte multe linkuri cu resurse și vrem să mai adăugăm lecții. În Microbit, poți să programezi cu ajutorul blocurilor de cod, ca și la Scratch, dar partea cea mai frumoasă dar, în același timp, într-un alt tab vezi codul Java script generat, iar acest lucru face trecerea înspre programarea în Java.
Odată ce au făcut Microbit, ei pot să intre pe platforma de la Khan Academy, unde sunt și lecții de Java Script, sunt și lecții de html. De aici, ei îbcep să descopere și să programeze. Deja dacă au descoperit și au început ei să își dorească să lucreze, sunt canalizați pe drumul ăsta. Ai reușit să le dai direcția”, crede Oana Vasilache.
Următoarele cursuri din platformă sunt Java Script pe Khan Academy și Site-uri web cu HTML, CSS si JavaScript.
„Se creează încrederea pe care copilul o are în tine, că nu ești împotriva lui. Nu ești împotriva faptului că el stă pe tabletă sau pe laptop”
Ca părinte de copii în școala primară, Oana Vasilache a văzut ce beneficii au astfel de activități făcute acasă cu cei mici. „Poți să te joci cu el, să faci parte din viața lui digitală, fără să se simtă controlat. Nu simte că tu, de fapt îl controlezi, dar tu te asiguri că el merge în direcția bună. Pe de altă parte, el vede că tu ești interesat de ceea ce face. Eu nu pot fi interesată neapărat de jocurile pe care le joacă copiii mei, decât dacă chiar mă oblig. Pentru că nu sunt pe gustul meu. Dar, în schimb, dacă lucrez cu ei, la un program sau la o animație, sunt implicată, depun efort, mă simt lângă ei. Avem după aceea despre ce să discutăm. Se creează încrederea pe care copilul o are în tine, că nu ești împotriva lui. Nu ești împotriva faptului că el stă pe tabletă sau pe laptop”, spune aceasta.
Și le dă părinților interesați o sugestie, pe care a pus-o în practică la matematică. „La fiul meu în clasă, un grup de trei patru copii își luau Gazeta Matematică și, pe rând, se duceau la câte unul din ei și erau mai motivați decât dacă lucrau acasă individual.Cred că este o metodă mai bună să faci atelierele astea cu doi-trei prieteni decât să faci doar tu cu el. Dacă poți să faci asta”.
O țară mai bună se construiește plecând de la un sistem de educație performant. Introducerea programării în procesul educațional deschide oportunități către joburi căutate și bine plătite și, mai mult decât atât, dezvoltă acele abilități care construiesc adulți ce pot face față unor provocări diverse: gândirea critică, rezolvarea unor probleme complexe și creativitatea. Platforma Republica vă prezintă oamenii care își doresc să schimbe felul în care învață copiii noștri. Susținem programul Alt Viitor, în care Microsoft România investește 1 milion de dolari. Este un proiect în care sunt implicate ONG-uri, 4500 de profesori și voluntari, o inițiativă care va sprijini dezvoltarea de competențe digitale pentru peste 11.000 de elevi. Îi veți cunoaște aici, le veți afla poveștile și veți vedea modul în care acești oameni pun umărul la construcția unui viitor mai bun pentru România.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
https://codeguppy.com/site/download/draw_with_code_ro.pdf
Tipăriți-o si cereți copiilor să tasteze programele! -- cum se facea pe HC-90 / CIP / etc.
Interesant este că de multe ori cei care işi cunosc bine meseria ajung să lucreze pentru cei a căror abilităţi de comunicare - influenceri, cum îi numiţi - sunt (sau par) superficiale. De fapt între lider şi influencer nu sunt diferenţe prea mari.
Este foarte interesant că multe lucrări de psihologie pun pe primul plan nu gândirea logică, ci capacităţile sociale. În ziua de azi angajările se fac pe competenţe, care sunt o noţiune mult mai largă. Competenţa nu este egală cu mânuirea unei meserii, ci şi cu capacitatea de a lucra în echipă, de a avea loialitate faţă de firmă etc.
Ca angajator, vă pot spune că am dezvoltat împreună cu o firmă specializată un chestionar extrem de dur în care testam nu doar cunoştinţele fişei postului, ci şi multe alte competenţe. Pot spune că am refuzat persoane care, deşi aveau o calificare net superioară, nu se putea integra în echipă ori nu aveau clară loialitatea faţă de firmă. O echipă e un organism sudat; nu-mi foloseşte la nimic o persoană care stă două luni şi pe urmă pleacă. E ca şi cum ai scoate cărămizi dintr-un zid.
Este foarte posibil ca peste 20 de ani meseria de programator să nu mai valoreze nimic, dar aici depinde de capacitatea fiecăruia de a se reinventa. Şi nu, nu gândirea logică este cea resposabilă cu reinventarea şi creativitatea, cu capacitatea de adaptare. Cunosc foarte bine aceste lucruri pentru că le-am testat multă vreme. În cazul meu, dacă cel care dorea postul nu dădea dovadă de adaptabilitate maximă, de loialitate şi spirit de echipă, nu era angajat. Şi bine am făcut, pentru că am evitat cea mai nocivă echipă din câte poate avea o firmă: echipa fluidă, fantomă, care azi e, mâine nu e. Nu poţi planifica ceva cu oameni pe care nu-i cunoşti şi pe care nu te poţi baza, oricât de buni ar fi.
Cât despre sclavete a lui Bill Gates, aş putea spune că e frumos să visezi, dar e o problemă să mizezi totul doar pe un vis. S-ar putea să rămână vis, iar dacă o firmă românească e în stare să meargă pe competenţe şi nu pe cunoştinţe (mulţi nici nu înţeleg diferenţa), cu atât mai mult o va face o firmă de renume.
A scrie text pentru un blog e pur si simplu a scrie, nu conteaza ca pentru asta folosesti un PC, o masina de scris ori un pix (bine, tableta ori telefon sigur nu vei folosi).
A scrie un text pe blog nu e o operaţiune atât de uşoară. La câte texte se scriu în fiecare secundă devine chiar mai greu. Ne place sau nu,competenţele sunt astăzi mai împortante decât cunoştinţele.
Dacă ne referim la companiile la care visează toată lumea, atunci da. În rest se pare că şi pe la noi au început să se mişte lucrurile.
Acum companiile alea la care "viseaza toata lumea", articolul de fata e in esenta un advertorial pentru niste cursuri de programare, normal ca incearca sa ii atraga pe parinti cu ceva ce sa li se para atragator, adica niste joburi viitoare care acum par atractive, dar in esenta nu despre asta trebuie sa fie vorba, ci despre dezvoltarea intelectuala a copiilor. Asa cum fica-mea nu merge la curs de pian pentru ca imi propun sa lucreze la Filarmonica, nu va invata notiuni de IT (mai tarziu, cand mai creste un pic) nu prentru ca imi propun sa lucreze la compania X, dezvoltarea intelectuala are nevoie si de una si de alta.
Dacă vorbim de joburi, atunci se cere şi se va cere mai mult decât o bună cunoaştere a unei profesii.
Loialitatea faţă de firmă e foarte importantă pentru angajator, pentru că un angajator investeşte într-un angajat.
Aricolul nu este etichetat ca advertorial, ci vorbeşte de programare ca dezvoltare a inteligenţei. Discuţia a evoluat însă şi înspre programare ca job, unde lucrurile stau altfel.
În rest, nu oricine face programare va lucra într-un post de programator, dar pentru ORICE post încep să se facă simţite competenţele sociale, care nu ţin tocmai de dezvoltare intelectuală, ci emoţională, de imaginaţie etc.
Nu întâmplător universităţi din afară încep să testeze capacităţile de imaginaţie şi adaptabilitate ale studenţilor prin chestionare abil construite, iar firmele controlează tot mai mult profilele de pe reţelele sociale.
Nu ştiu dacă acei "snowflakes" dau dovadă de competenţe sociale, pentru că un selfie nu e chiar o competenţă socială. Din contră, poate să arate egoism şi nu altruism, adică fix ce n-ar trebui să ai într-o echipă. De aceea firmele îşi perfecţionează filtrele. Ca să nu se ardă.