La a doua încercare, Hillary Clinton a reușit ceea ce nicio altă femeie americană nu a putut: să devină candidata oficială a unui mare partid pentru alegerile prezidențiale.
În anul 2008, ea a fost aproape de țintă, dar a fost întrecută de puțin cunoscutul senator din Illinois, Barack Obama, care a învins în campania preliminară, cu sprijinul unui electorat entuziast. De data aceasta, fostul concurent, care i-a fost și boss doamnei Clinton pentru patru ani, cât timp ea a ocupat postul de secretar de stat, i-a venit în sprijin, vorbind public despre experiența și calificarea ei, care o fac - în opinia sa - candidata demnă de a fi aleasă pentru postul de președinte.
Este interesant de urmărit cum cei din echipa Clinton folosesc, de câte ori vorbesc despre performanța istorică a doamnei Clinton, expresia prima femeie candidată a unui mare partid, și nu prima femeie candidată la președinția americană.
Prudența lor este legată de faptul că a mai existat o femeie care a candidat la cel mai înalt post din ierarhia statului american, cu 144 de ani în urmă. În anul 1872, Victoria Woodhull (1838-1927) a fost nominalizată de micul Partid al Drepturilor Egale, dar ea nu a ajuns la voturile alegătorilor din mai multe motive: nu avea 35 de ani împliniți, așa cum cere constituția americană pentru orice candidat, la acea dată femeile americane nu aveau drept de vot (acesta a fost obținut abia în anul 1920, când s-a votat cel de al 19-lea amendament al constituției, prin care au fost consfințite drepturile electorale ale femeilor) și candidata a petrecut ziua alegerilor în închisoare, acuzată de libertinaj și de distribuire a literaturii pornografice. Doamna Woodhull a avut o viață foarte aventuroasă, a fost măritată de trei ori, și-a încercat norocul în afaceri de bursă și în presă, a dat faliment după ce a avut conflicte și procese celebre cu predicatorul și politicianul Henry Ward Beecher și a murit bogată, în Anglia, ca văduvă a unui bancher.
Cum peste câteva zile vor avea loc ultimele alegeri preliminare, cele democrate din orașul Washington și din districtul Columbia, aceea va fi - mai mult decât probabil - ultima ocazie a senatorului Bernie Sanders de a se adresa unui electorat care este de partea lui, după care el va trebui să accepte cifrele care o fac pe Hillary o câștigătoare incontestabilă. Înainte de a adăuga și cifrele de marțea viitoare, Clinton a fost votată de 16,1 milioane și a acumulat 2.203 de delegați (fără a socoti superdelegații), pe când Sanders are 1.828 de delegați și 12,4 de milioane de voturi.
Doamna Clinton conduce și în sondajele pentru alegerile generale: în media publicată de www.realclearpolitics.com raportul Clinton/Trump este 44.1%/40.3%, iar rezultatele din recentul studiu FoxNews apar foarte aproape 45%/42%.
Cei doi candidați nominalizați de partidele principale au început lupta cu atacuri intense în presă, la mitinguri și pe posturile de televiziune. Direcția echipei Clinton este de a convinge publicul că Donald Trump nu este potrivit pentru funcție, nu are competența necesară și că are propuneri care sunt periculoase pentru viitorul și securitatea naționale. Multimilionarul Trump o acuză pe Hillary de corupție, de nesinceritate și face un tablou plin de elemente compromițătoare al trecutului politic și de afaceri al cuplului Clinton. El îi mai avertizează pe votanți că, alegând-o pe Hillary Clinton, ei nu fac altceva decât să extindă președinția Obama cu încă patru ani.
Sunt înscriși pentru alegerile prezidențiale alți doi candidați, despre care publicul larg nu știe foarte multe: doctorița Jill Stein din Massachussets, reprezentanta Partidului Verde (ecologist) și fostul guvernator al statului New Mexico, Gary Johnson, nominalizat de Partidul Libertarian. Șansele lor de reușită sunt mai mult teoretice, dar ei pot avea un impact asupra rezultatelor, prin deturnarea de candidați. Asta s-a întâmplat în trecut, când candidați ai „celui de al treilea partid” au micșorat fie șansele democraților, cum a fost cazul cu Ralph Nader (reprezentant al publicului, independent și candidat al verzilor, care a participat la cinci alegeri prezidențiale între anii 1996 și 2008), fie pe cele ale republicanilor, prin candidatul Ross Perot în anul 1992, nominalizat de propria formațiune politică Partidul Reformei.
Până în prezent nicio rundă de alegeri prezidențiale din Statele Unite nu a fost câștigată de un candidat care nu a aparținut unuia dintre cele două partide majore.
Se anticipează ca alegerile generale de anul acesta o să fie deosebit de pasionate și încărcate de confruntare energică, din care nu vor lipsi parteneriatul agresiv, defăimarea oponenților politici și intervenția mediei părtinitoare pentru una sau alta din părți.
De asemeni se fac pronosticuri despre direcția pe care o vor lua alegătorii și jucătorii politici din fiecare partid, care sunt nemulțumiți de politicianul nominalizat, pe care nu numai că nu vor să-l susțină, dar împotriva căruia montează chiar o opoziție activă, cu intenții destructive.
Șefii forțelor de ordine și de intervenție din cele două orașe în care se vor ține convențiile naționale în luna iulie, mai ales cei din Cleveland, Ohio, s-au arătat foarte îngrijorați de perspectivele de violență din orașele lor. Se anticipează o prezență numeroasă de activiști agitatori, care sunt deja recrutați de organizații ca MoveOn.org, NeverTrump.org și altele. Unii dintre cei care recrutează agitatori o fac deschis, folosind adrese ca cele pentru servicii la domiciliu, sau facebook.com. Cei interesați sunt asigurați că vor primi o plată de $ 15 pe oră, că li se vor da bilete de avion și camere de hotel în oraș. Amatorii nu lipsesc.
Direcția pe care o vor lua nemulțumiții din ambele partide este anticipată să joace un rol major în noiembrie. La republicani, politicieni, analiști politici și editorialiști de prestigiu au anunțat public că nu îl vor vota pentru Trump și încearcă să-i descurajeze pe cei care ar înclina să o facă. Bill Kristol, redactor șef la săptămânalul politic Weekly Standard, încă mai încearcă la acest ceas târziu să lanseze campania unui al treilea candidat.
Săptămâna trecută, Donald Trump a oferit muniție detractorilor săi, prin gafa enormă pe care a făcut-o, în legătură cu un proces de-al său, legat de o „universitate” cu numele lui (falimentată de câțiva ani), proces care se judecă în mai multe state. La curtea federală din districtul Californiei de Sud, procesul a fost judecat de Gonzales P. Curiel, născut în Statele Unite din părinți imigranți din Mexic. Trump a contestat obiectivitatea judecătorului, pe motivul că originea familiei lui îl face să fie defavorabil candidatului republican, care militează pentru suprimarea imigrației ilegale din Mexic. Dar părinții lui Curiel au fost imigranți legali, iar judecătorul, cetățean american și cu educție americană, nu a făcut nimic care să justifice suspiciunea de părtinire. Intervenția lui Trump a fost calificată de mulți ca rasism și majoritatea comentatorilor, inclusiv cei care îl susțin, au exprimat părerea că Trump a greșit.
Mai mult ca sigur, votanții republicani care nu sunt favorabili lui Trump nu se vor prezenta la vot. Asta s-a mai întâmplat în 2012, când republicanii care nu l-au vrut pe Romney președinte, în special creștinii evanghelici, nu au votat în număr mare.
Și de partea democrată sunt mulți contestatari. Unii din ei sunt organizați așa cum sunt cei care participă la NeverHillary.com.
Democrații opuși candidatei oficiale, împreună cu independenții care înclină spre Trump (Trump e rău, dar mai puțin rău decât Hillary) vor alege una dintre cele trei atitudini: vor vota pentru Trump în noiembrie, vor vota pentru doctorița Jill Stein, candidata verzilor, sau nu vor vota. După Washington Post, între lunile martie și mai, democrații și independenții care spun că vor vota pentru Trump au crescut de la 9 la 20% și suporterii lui Sanders, care au declarat că vor vota pentru Clinton, au scăzut de la 63 la 50%.
Cum am spus și în articolele anterioare, în anul 2016 alegătorii americani nu au un candidat care să inspire încredere și entuziasm. Este interesantă definirea de către politologul român Valentin Naumescu a lipsei de viziune a celor doi nominalizați: Hillary Clinton reprezintă America uzată, iar Trump personifică o Americă isterică.
Alegerile prezidențiale americane din noiembrie sunt, ca și alegerile preliminare, alegeri indirecte. Intermediarii sunt numiți electori și ei formează Colegiul Electoral. Numărul lor este de 538 și rezultă din suma tuturor membrilor congresului (435) și senatului (100), la care se adaugă trei electori pentru districtul Columbia. Teritoriile americane (Insulele Virgine, Porto Rico, Guam) nu participă la alegerile generale, deși au avut alegeri preliminare. Sunt șase state care au cel mai mare număr de electori: California (65), Texas (38), New York (29), Florida (29), Illinois (20) și Pennsylvania (20). Șapte state nu au decât trei electori fiecare: Alaska, Delaware, Montana, Dakotele, Vermont și Wyoming.
Cu excepția statelor Maine și Nebraska, în celelalte 48 de state principiul votului este câștigătorul-ia-totul, adică acel candidat care câștigă votul popular ia toți electorii. Anul acesta, pentru a câștiga alegerile, un candidat trebuie să acumuleze minimum 270 de electori (jumătate + 1).
La acest moment, situația este favorabili doamnei Clinton: ea poate conta - aproape sigur - pe 253 de electori, iar Trump pe numai 191. Alți 94 de electori sunt din state unde rezultatele alegerilor nu pot fi încă anticipate.
La fiecare patru ani asistăm la înfruntarea criticilor cu susținătorii sistemului de vot american cu electori.
Oponenții, care ar vrea trecerea la sistemul electoral cu simplă majoritate, afirmă că votul indirect suprimă efectul votului popular, exagerează importanța electorală a statelor mari, descurajează participarea populației la vot, nu dă drept de vot cetățenilor din teritoriile americane și împiedică formarea altor partide.
Partizanii colegiului electoral aduc drept argumente faptul sistemul existent previne situația în care votul e decis de marile orașe, menține caracterul federal al statului, mărește importanța electorală a statelor mici, dă stabilitate sistemului politic bazat pe modelul cu două partide dominante și aduce o flexibilitate a mecanismului de vot în cazul în care un candidat ar muri în timpul alegerilor. Dacă apar probleme de etică electorală, sistemul actual le menține izolate, prevenind extinderea lor la întreaga națiune.
Chiar când sfârșesc de redactat acest articol, toate televiziunile și ziarele transmit detalii despre atacul cu cel mai ridicat omor în masă din istoria țării, petrecut noaptea trecută, la Orlando, Florida. Omar Mateen*, de origine afgană, cu posibile conexiuni cu Statul Islamic, a ucis 50 de persoane și a rănit un număr mare, dintre care 53 au necesitat spitalizare, într-un bar din oraș frecventat de homosexuali.
Astfel de evenimente cresc șansele lui Trump, care preconizează limitarea imigrației ilegale, o supraveghere mai strictă a musulmanilor din țară și măsuri ferme antiteroriste. El face un contrast vizibil cu președintele Obama și cu Hillary Clinton, care evită constant termenul de islamism radical și terorism islamic și care au creat în ochii opiniei publice că, pentru ei, este mai important să rămână fideli corectitudinii politice, decât să condamne terorismul intern și extern de inspirație radical islamică.
- Omar Mateen, 29 de ani, este cetăţean american născut şi crescut în New York de părinţi afgani. Înaintea atacului, Mateen a apelat numărul de urgenţă 911 pentru a jura fidelitate jihadiştilor Statului Islamic, apoi i-a luat prizonieri pe cei din clubul LGBT pe care-l atacase. Autorităţile susţin că Mateen a fost pe radarul serviciilor de securitate pentru o perioadă, însă nu a fost vizat şi de o investigaţie. Mateen locuia în Fort Pierce, un orăşel aflat la circa 160 de kilometri de Orlando. Potrivit documentelor, Mateen a divorţat în 2011, iar fosta soţie susţine că era extrem de violent, instabil psihic şi agresiv. Mai mult, femeia l-a acuzat de violenţă domestică repetată în timpul căsniciei. Președintele Barack Obama a declarat că masacrul din Florida este un atac la adresa tuturor americanilor. „Este unul dintre cele mai sângeroase atacuri din istoria Americii”, a spus președintele Obama. (n. red)
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Oricum intre vorbe si fapte e un drum lung si sinuos, pe care politicieni ca Trump il parcurg rareori. Omul este in primul rand un oportunist feroce, ceea ce nu este neaparat un lucru rau pentru un politician. In privinta declaratiilor si convingerilor exprimate acesta nu a aratat vreodata consecventa, poate ar trebui sa fim mai rezervati. Daca ne putem baza pe ceva in privinta lui, e doar faptul ca va persevera intotdeauna in urmarirea propriilor interese. Vorbim pana la urma de un candidat care nu a ezitat sa profitate de expunerea de care a beneficiat in campania electorala pentru a faca reclama pe gratis produselor firmelor sale, oricat de ridicol a parut. De un candidat care pana in momentul in care a vazut oportunitatea de a candida din partea republicanilor era un sprijinitor al politicilor progresiste democrate(inclusiv al tolerantei fata de imigratia ilegala) si un apropiat al familiei Clinton. Deocamdata, pozitia sa fata de imigratia ilegala ii aduce avantaje certe aproape pe toate planurile. Dupa alegeri insa prioritatile se vor schimba. Ar putea sa considere ca sprijinirea acestei imigratii ii aduce mai multe avantaje. Punerea in aplicare a politicilor pe care le-a anuntat in campania electorala i-ar aduce o gramada de adversitati chiar in cercurile pe care a avut grija sa le cultive si nici un avantaj palpabil. El stie ca vorbele nu inseamna nimic, ci doar faptele. Daca dupa ce e ales presedinte va reusi acolo unde a esuat Obama, va deveni un erou chiar in ochii progresistilor care il huiduie acum, iar declaratiile de acum vor fi uitate cu usurinta. Pana la urma elita financiara a Americii este progresista, nu conservatoare, iar el este parte a acestei elite. Daca este un lucru pe care nu si-l permite un mare afacerist este sa devina un paria si sa isi piarda relatiile. Credeti ca se va rusina sa schimbe macazul? Nu a facut-o niciodata.