Foto: James Jiao / Alamy / Alamy / Profimedia
Ziarul Libertatea din 17 septembrie a.c. relatează o mărturisire a filozofului Gabriel Liiceanu, făcută cu ocazia deschiderii unei noi librării Humanitas în București.
Filozoful mărturisește că, „în urmă cu vreo câteva luni”, un inspector școlar de la un inspectorat județean a adresat o întrebare editurii, care, în varianta ei scrisă, arăta în felul următor:
„Vă rugăm să ne spuneți dacă editura dumneavoastră v-a tipării manuale...”
Această dublă greșeală de ortografie plasată sub mâna unui inspector școlar este incredibil de mare, copleșitoare și – nu știu dacă multă lume își dă seama – capabilă să umple de vânătăi, să înnegrească și să pună sub semnul întrebării o bună parte din ceea ce se consideră a fi pătura cultivată a unei nații. Ce pretenții mai poți să ai când un inspector școlar, un factor de conducere, de îndrumare și control este atât de prost, încât face o greșeală pe care un pretendent mediocru la bacalaureat nu te aștepți să o facă. Cel puțin nu acum! Poate după 2027, când se vor implementa noile Legi ale Educației... O greșeală atât de mare, încât un elev mediocru de clasa a IX-a de la un liceu de top nu o face. Nu încă!
Lucrurile sunt agravate și de ceața care le înconjoară. Domnul Liiceanu nu a dat numele doamnei inspectoare; nu știm nici specialitatea dumneaei și nici măcar județul în care Domnia Sa ar conduce, ar îndruma și ar controla învățământul. O vom numi <<doamnainspectoarev-atiparii.ro>>, pentru identificare. Adăugăm că niciun organ de presă nu a cerut, după atâta timp, detalii despre doamna inspectoare pentru a porni vreo investigație, și nici Ministerul Educației nu s-a arătat interesat de anchetarea faptului menit să creeze emoție, senzație și opinie nefavorabilă în rândurile publicului. Mi se pare prudent și chiar obligatoriu să nu fim vehemenți în a critica ME care patronează inspectoratele școlare, câtă vreme nu avem detalii despre caz; nu avem practic nicio dovadă că <<doamnainspectoarev-atiparii.ro>> există. Noi nu îi contestăm existența, dar nici nu putem să înțelegem de ce funcționează atât de constant la noi acest blestem al lipsei de acțiune, al blocării în drum, al neurmăririi până la capăt, al dezvăluirilor incomplete, menite să creeze emoție, gargară, multă gargară și atât!
Greșeala e bizar de mare. D-na inspectoare se vrea pedantă și se complică inutil: ea pune cratimă și doi ”i” chiar și acolo unde nu e cazul. Altfel zis ”își drapează nula”, fără să reușească să o acopere; goliciunea se vede și mai rău... D-na inspectoare mi-ar aminti de acele pancarte pe care le vedeam în copilărie pe la nunțile din sat și pe care scria ”Bine a-ți venit!” Dar, dacă însurățeii sau cuscrii aveau scuza lipsei de carte sau a unui pahar de țuică băut în plus, d-na inspectoare, dacă e reală, nu are decât explicația unui sistem corupt. Și... ”corupția ucide”! Iar aici ”e mai mult decât o crimă, e o greșeală”! O greșeală personală, dublată de una de sistem: fiindcă d-na inspectoare se consideră pusă în scaun printr-un procedeu corupt: s-a organizat un concurs, în cadrul căruia d-na a ajuns în fața unei comisii. A dat și o probă scrisă din specialitatea dumneaei și, poate, și din legislație și, în ciuda perlelor ortografice pe care le va fi presărând cu ingenuitate și generozitate în fiecare frază, tocmai dumneaei a fost sortită să ia examenul și să ajungă model pentru toate cadrele didactice de o anumită specialitate dintr-un județ și care toate știau că e proastă, dar au tăcut, fiindcă nu te poți pune cu... ”echipa câștigătoare”!
Dar, lăsând gluma la o parte, corupția chiar ucide: Această echipă câștigătoare va ucide la figurat tot ce nu este la fel de prost ca ea, va da la o parte, va arunca în anonimat tot ce este mai deștept ca ea. Această echipă câștigătoare se va așeza ca o cloță pe județ și va puia numai pui debili. Și ”puii mei” vor lua cu asalt județul, dacă nu chiar țara, și vor lovi cu ciocul și vor da jos pe toți cei care, formând un grup distinct ”de interese”, ”nu sunt cu noi” pentru că sunt natural ”împotriva noastră”.
Ce-i de făcut? – ne vom întreba noi atunci. Ce-i de făcut?
Or, eu cred că multe lucruri se pot face: concrete și destul de simple, dacă ești în stare să le iei metodic. Doar că trebuie să fii hotărât, serios și... metodic.
Mai întâi să precizăm că nu este obligatoriu ca un absolvent de liceu să ia bacalaureatul, un absolvent de bacalaureat nu trebuie musai să intre la facultate, un student nu trebuie să și termine facultatea, dacă nu îi place studiul, iar un absolvent de facultate nu trebuie să ajungă cu tot dinadinsul factor de conducere, îndrumare și control. Într-o societate normală, fiecare se oprește unde-i este locul, putând oricând să reia competiția, dacă se simte în stare. De nimeni nu e normal să râzi câtă vreme nu este uzurpator și nu a furat locul altuia.
Acestea fiind zise, eu gândesc că dezvăluirea domnului Gabriel Liiceanu a reținut prea puțin atenția presei și, mai ales, nu s-a bucurat de niciun fel de reacție în planul faptelor. Așa fiind, problema rămâne în sfera cuvintelor, spre deliciul trollilor care dau cu noroi în toată lumea până obosesc, după care fug să macine alte cuvinte, alte povești...
Uite ce propun eu: să oprim acest scenariu mult prea păgubos și penibil și să încercăm să mutăm începutul poveștii în sfera faptei. Să avem curajul să rostim cuvântul magic ”Motor!”/”Action!”
Eu propun ca Editura Humanitas să dezvăluie numele inspectoarei care a trimis e-mailul sau scrisoarea respectivă. Să precizeze, de asemenea, ce inspectorat județean găzduiește un asemenea inspector, cu o ortografie care amintește de epoca proletcultistă, deși nu cred că în ”obsedantul deceniu” asemenea fapte de prostie se produceau chiar la inspectoratele școlare... Greșelile citate de domnul Liiceanu se includ la categoria ”grozăvii”! Să mai notăm, pentru lămurirea profanilor, că un Inspectorat Școlar Județean își găsește adăpost doar într-un oraș-reședință de județ. La Piua-Pietrei, la Noapteșa, la Călcăleni, nu veți găsi așa ceva. Deci ME are de unde să ia oameni cu știință de carte.
După ce Editura Humanitas vine cu precizările fără de care nu putem intra în sfera acțiunii, a faptei, e rândul ME să ia măsuri: <<doamnainspectoarev-atiparii.ro>> trebuie demisă. Nu contează mai deloc emoția pe care o provoacă faptul că scrie așa cum scrie, ci lucrul îngrozitor că doamna e încă pe post și fericește județul, învățământul și țara. Lucrarea cu care a trecut proba scrisă de la concursul de angajare pe post trebuie reevaluată și, dacă merită, publicată! Să vedem și noi cum scrie un inspector școlar de secol 21 al României educate! După aceea, comisia de examen care a promovat-o pe post pe <<doamnainspectoarev-atiparii.ro>> trebuie anchetată și sancționată, iar rezultatele anchetei și sancțiunile să fie făcute publice!
Eu nu cer nimic extraordinar! Este ceea ce s-ar fi întâmplat de mult într-o societate normală.
Așteptăm. Nu sper și nu am teamă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Mă bucur că articolul meu a trezit unele comentarii, mai ales că nu a fost scris pour des prunes. Eu chiar consider că e inadmisibil ca un inspector școlar, un factor de conducere, de îndrumare și control să fi făcut o greșeală de o asemenea gravitate, o greșeală deloc pasabilă, direct descalificantă! Mi se reproșează că pretind măsuri exagerate?!? Eu nu pretind nimic, eu propun. Am scris foarte clar: ”Uite ce propun eu...”, fiind de-a dreptul exasperată de această gargară care la noi ține loc de fapte, de măsuri, de demonstrații de protest, de hrană fizică și spirituală! Noi, românii, în primul rând vorbim sau, mai nou, scriem pe facebook sau pe forum. O facem cu o obidă pe care alte neamuri nu o arată, după care, în mod miraculos, ne oprim... Nasol! Refuzăm descărcarea și nu finalizăm nimic. Pe urmă ne văităm - tot vorbe! - că nimic nu ne iese... Păi, trebuie să alimentezi ca să descarci! Nimic nu bagi, nimic nu scoți!
Acestea fiind zise, mulțumesc tuturor celor care au comentat. Nu cer capul nimănui și nu vreau în niciun caz să o lungesc sau să mă cert cu cineva. Detest acest lucru. Dar am impresia că, deși nu cunoaștem și nu vom cunoaște niciodată identitatea doamnei inspectoare și nu vom afla nici măcar județul pe care îl fericește, deja niște oameni sar în apărarea ei. Eu nu sunt căpcăun. Eu nu am ce face cu un cap debil, dar sunt indignată și oripilată că niciun român, cu excepția mea, din cei care au aflat știrea direct de la domnul Liiceanu sau de pe Libertatea.ro, nu e deranjat să știe că <<doamnainspectoarev-atiparii.ro>> este în continuare la butoane, că ea conduce, îndrumă și controlează pe mai departe suflarea dăscălească de o anumită specializare dintr-un județ întreg; o fi poate chiar inspector general adjunct! Mi se reproșează că am cerut, chiar pretins lucruri care depășesc cadrul legal. Nu știu! Eu nu sunt în măsură să pretind. Eu am luat atitudine și, în cadrul acestei atitudini, am venit cu o propunere care, dat fiind contextul românesc, avea oricum șanse mici să producă efecte. Dacă trăiam într-un alt context în care propunerea mea se întâlnea cu oameni dinamici, exigenți și serioși, dar se izbea de limitele legii, ea nu se aplica decât parțial sau deloc fiindcă legea-i aspră sau proastă, dar e lege! Dar dincolo de lege există opinia publică și eu ei m-am adresat cu acest articol. În niciun caz nu am dat ordin să fie supusă oprobriului public bunătate de inspectoare, că doar, la români, autoritatea trebuie apărată, elitele, de orice fel, trebuie linse. Peste tot în lume elitele merg singure, se apără singure, nu au nevoie de propte. La noi e pe dos: au picioare de lut și multe slugi! Și ți se spune fățiș că nu prea e o.k. să le critici.
Știți ce mă doare? Știți de ce îmi e rușine?
Îmi e rușine de faptul că sunt sigură că, dacă d-na nu ar fi fost inspectoare, ci simplă profesoară, nu numai că nu ar fi fost atât de protejată, dar, până acum i s-ar fi știut și numele și imaginea fizică: niște brave televiziuni i-ar fi luat-o înainte lui Tolontan și ar fi difuzat știrea cu imagine și nume cu tot, motivând că eroarea ortografică e oripilantă, deși ele, televiziunile, pun într-o veselie și într-o nesimțire totală virgulă între subiectivă și regentă! De fiecare dată! Acest lucru s-a întâmplat deja de nenumărate ori și nimeni nu a sesizat că un simplu cadru didactic este pus la zidul rușinii și acest lucru e exagerat. Or, eu nu m-aș fi legat de d-na inspectoare, dacă nu era inspectoare... Ea trebuie să fie model - noblesse oblige - și nu are cum dacă e proastă! Articolul meu era îndreptat indirect și împotriva pupincuriștilor care se reped ca ulii asupra oamenilor de rând, dar îi menajează servil pe cei ajunși. Eu nu am propus decât demiterea din funcție a d-nei inspector. Adică se întorcea femeia la catedră și nu mai stătea ca păduchele în frunte! Uuuf! Iar s-a dus dracului firul narativ! Adevărul e că nici matale nu trebuie să duci articolul până la capăt dacă nu te captivează...
Cât privește faptul că editura nu poate ”nici legal și nici moral” să dea publicității e_mailul, nu cred! De-a lungul timpului nenumărate e_mailuri private, chiar intime, au fost făcute publice de niște ticăloși spre deliciul altor ticăloși și nimeni nu a plătit pentru asta. Relații de familie au fost compromise, imaginea unor oameni a fost terfelită, Justiția nu s-a sesizat sau nu a acționat la timp și mai nimeni nu a plătit pentru asta...! Păcat! Ar fi foarte important ca editura să publice e_mailul! Chiar dacă legal acest lucru nu ar produce efecte, sub presiunea opiniei publice, Ministerul Educației s-ar vedea nevoit să-i sugereze, să o constrângă, să o roage, eventual cu lacrimi în ochi, pe d-na inspectoare să demisioneze. Prin prezența dumneaei în capul trebii face prea mult rău învățământului, inspectoratului, ministerului și partidului...
Ei, ce ziceți? V-a tipării sau nu v-a tipării? That is the question!
Atunci când nu am ştiut să scriu un cuvânt (am trecut, totuşi, de mult timp de nivelul la care să nu ştiu unde vine cratima), am căutat repede în Dex. Nu în Dex fizic, pentru că ar fi fost agonizant, ci în varianta lui prietenoasă şi uşor de folosit din online.
Mi-a fost dat să întâlnesc multe persoane care nu ştiu unde vine o amărâtă de cratimă, iar cei doi de "i" la finalul unui cuvânt... Am dat de persoane care puneau şi câte trei "i" ca să fie absolut sigure că nu l-au uitat. Pentru mine, este ceva ce nu poate fi scuzat. Să presupunem că ai mers la o şcoală unde ai dat de un profesor dezinteresat. Să presupunem că atunci când ai mers la şcoală, ai fost tu cel dezinteresat. Asta nu te scuză cu absolut nimic.
Avem orice informație la dispoziție. Dacă vrei să citeşti studii despre cele mai noi descoperiri ştiinţifice, le găseşti pe internet. Găseşti orice, inclusiv locul unei cratime atunci când nu eşti sigur.
În momentul în care ai de scris un text pe care îl va citi şi altcineva, din minim de bun simț, ai obligația de a te autoeduca, măcar de dragul persoanei/persoanelor care îți va/vor citi minunea.
Am facut aceasta precizare, pentru faptul ca sunt patit si a trebuit sa corectez.
Dvs. nu se scrie cu D, limba română are diacritice și semne de punctuație!
Măcar atât!
Nu mai punem virgule, punem câte i-uri vrem, cui nu-i convine mai taie din ele, da?
Diacriticele sunt depășite, nu contează, e totuna mâna cu mana, da?
Dumneavoastră nu se scrie cu D decât la începutul propoziției, nu cheamă pe nimeni domnul Dumneavoastră!
"Duamna" stă în genunchi în fața cuiva, ăsta e atuul suprem al dumneaei!
Apoi, "duamna" se va scuza că ea "dăcât" a semnat "docomentul" și va scăpa, deși, după o asemenea justificare, ar trebui de două ori demisă, între demiteri pusă la colț în genunchi pe coji de nuci!