Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Cum se construiește imposibilul. Sau când imposibilul devine posibil

Tunel de cale ferată

La 1.553,5 kilometri de București se construiește - în timp ce dumneavoastră citiți acest text - cel mai lung tunel de cale ferată din lume. Va avea 64 de kilometri și va străpunge munții Alpi, din Austria în Italia, de la Innsbruck la Fortezza. Se înaintează în această construcție subterană dinspre Austria prin măruntaiele Alpilor cu ajutorul explozibilului. Dinspre Italia, se sapă cu ajutorul unei instalații ce sfredelește roca. Vă amintiți, probabil, de celebrele Varvara și Paraschiva care au săpat pentru metroul Drumul Taberei. Imensul utilaj folosit de italieni le este rudă, dar mai evoluată, pentru că reușește să spargă piatra.

Am avut ocazia să urmăreasc (înainte de difuzare) noua serie ”Building Impossible with Daniel Ashville”, la provocarea National Geographic. Acest post de televiziune (aflat pe lista cu preferatele mele) va difuza în România, din 10 octombrie, în fiecare marți, de la ora 21:00, câte un episod din cele cinci ale seriei. Acest articol face parte dintr-un proiect editorial și are o componentă comercială.

Cea mai mare aeronavă cu amprentă de carbon zero, realizată cu scopul de a oferi ajutor oriunde în lume, se construiește într-un hangar imens, în Silicon Valley, Statele Unite ale Americii (foto- click / tap pentru a mări).

25 de tone are Pathfinder 1, un balon spectaculos, gândit și proiectat să zboare și 8.000 de kilometri. Construcția care adăpostește „atelierul” pare din altă lume. Porțile sale gigantice seamănă cu un decor din filmele de science fiction.

Fac eforturi să nu vă dau prea multe informații despre ”Building Impossible with Daniel Ashville”, („Construcții imposibile cu Daniel Ashville” în limba română), ca să nu vă supărați că vă stric plăcerea de a descoperi. Pot să spun însă că cele cinci episoade ale seriei sunt captivante- nici nu-ți dai seama când trec 45 de minute (durata medie a unui episod), pentru că Daniel Ashville și echipa sa utilizează tehnici cinematografice. Sunt atenți la personaje și la firul epic- fiecare episod are o introducere, o intrigă, o desfășurare a acțiunii, unul sau mai multe puncte culminante și un sfârșit care te face să-ți dorești să revii, să afli cum s-a încheiat fiecare proiect, poate să vizitezi aceste obiective în timpul vieții, pentru a le vedea cu ochii tăi.

Te întrebi cum ar arăta o astfel de producție rulată într-o sală de cinema, pentru că și sunetul este bine lucrat. Încă un detaliu pentru pasionații de istorie- aproape fiecare episod face recurs la trecut, cu imagini de arhivă care dau o savoare deosebită și arată această călătorie a oamenilor- permanenta dorință de a se autodepăși, de a învinge natura, de a inova, de a crea.

Imaginile sunt din locuri nemaivăzute până acum, subiectele sunt exclusive, iar ritmul te face să simți că trăiești emoțiile pe care le au inginerii echipelor care participă la realizarea acestor construcții imposibile.  Într-un articol viitor, vă voi dezvălui mai multe despre MSG Sphere din Las Vegas- o sferă uriașă compusă din ecrane LED, podului Msikaba (Africa de Sud)- o punte din oțel suspendată pe cabluri, dar și despre arena sportivă ultramodernă din California, unde echipa de baschet LA Clippers își va susține meciurile.

Este remarcabilă senzația de insider pe care o capeți prin ochii lui Daniel Ashville. Minute în șir participi la construcția însăși din interior. Daniel ia parte la toate procesele, le înțelege, se urcă în utilaje, sapă cot la cot cu muncitorii, ba chiar învârte manivela declanșatorului scânteii și apasă butonul care aprinde dinamita în tunelul dintre Innsbruck și Fortezza.

Daniel Ashville are o poveste inspirațională aparte. Este expert în construcții și și-a clădit de la zero propriul imperiu de afaceri, Ashville Holdings, cu sediul în Londra. Daniel Ashville și echipele sale au făcut din procesul de a construi o activitate cool- au în jur de un milion de urmăritori pe rețelele sociale, iar clipurile publicate au sute de milioane de vizualizări.

Dincolo de povești, imagini și tehnici, ”Building Impossible with Daniel Ashville” reușește o performanță deosebită- se adresează unor categorii largi de telespectatori. Vor găsi interesantă seria deopotrivă un designer, un arhitect, un scriitor sau un antreprenor care caută modele de urmat. Fanii poveștilor cu super-eroi vor fi captivați de serie, pentru că episoadele „Construcții imposibile cu Daniel Ashville” sunt în primul rând despre oameni și vocația lor de a construi.

Te întrebi- ce anume îi mână în luptă pe aceștia să facă imposibilul? Seria este despre aceste minuni inginerești și arhitecturale, dar ce este dincolo de ele, care este fundația lor, ce au în comun? Un posibil răspuns vine la finalul primului episod din serie, când gazda- Daniel Ashville- relatează că i-a întrebat pe membrii echipei care fac Pathfinder 1 când termină programul de muncă. ”They finish when they finish” (termină când termină) i s-a spus. 

Pasiunea este cea care îi unește pe acești oameni, iar echipele din care fac parte arată forța naturii umane, ingenioasă, curioasă, dar și capacitatea sa de a găsi cele mai bune soluții în fața problemelor.

Căutarea aceasta permanentă, personajele și ideile lor creative, voința, spiritul de echipă toate surprinse în diverse ipostaze, fac din „Building Impossible with Daniel Ashville”, de fapt, o serie cu povești despre noi, oamenii.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Alex Livadaru

Cu sau fără referendum propus de Nicușor Dan (altfel discutabil din punct de vedere procedural & legal)- puterea judecătorească trebuie să accepte că e nevoie să fie controlată | verificată | auditată (în sensul de ”checks & balances”) de celelalte 2 puteri (legislativă | executivă). Așa cum puterea legislativă trebuie și poate să le controleze pe celelalte două (legislativă | executivă).

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult