„Nu cumpăr niciodată apă îmbuteliată. Beau apă de la robinet de ani de zile. Țevile de la bloc au fost înlocuite”. Însoțitorul meu conduce o mașină de teren al cărei motor se oprește la fiecare stop. Mergem către Bolintin Vale, în județul Giurgiu, la cea mai nouă uzină de tratare și producție a apei potabile a companiei Apa Nova București, uzina de la Crivina. Este situată la 30 de kilometri de București, pe malul stâng al râului Argeș.
Puțini bucureșteni știu că apa de la robinet provine și din Argeș, nu numai din râul Dâmbovița, fiind tratată în cele trei stații ale Apa Nova: Arcuda, Roșu și Crivina.
Uzina de la Crivina a început să producă apă potabilă pentru locuitorii Capitalei în iulie 2006. Stația dispune de o filieră de tratare care permite eliminarea tuturor toxinelor și substanțelor nedorite aflate în apa râului Argeș. Înainte să ajungă la robinete apa trece prin procese complexe de purificare și testare.
În procesul de tratare se folosește, pe lângă etapele clasice, și tratarea apei cu ozon.
Mai întâi apa preluată din râul Argeş și trecută prin deznisipatoare este pompată către uzina de la Crivina. Apa brută intră într-o primă etapă de tratare cu ozon. „Utilizarea ozonului duce la corectarea parametrilor organoleptici, oxidarea substanţelor organice, descompunerea combinațiilor fierului și manganului şi inactivarea virușilor“, îmi explică Adrian Stanciu, director de producție în cadrul Apa Nova București.
Particulele foarte fine, aflate în suspensie în apă, se adună sub acțiunea unui coagulant. Apa este recirculată, iar cu ajutorul reactivilor introduşi aglomerările de particule devin din ce în ce mai mari, depunându-se în decantoare.
După decantare se obține o apă cu o calitate îmbunătățită de mii de ori. Decantarea este cel mai important proces dintr-o filieră de potabilizare din ape de suprafață.
„Apa brută poate să aibă turbiditate - unitate de măsură pentru cât de tulbure este apa - undeva între minim 10 și până la câteva mii. Am avut și turbiditate de 14.000-15.000, după ploi mari. După decantare apa ajunge la o turbiditate de 3-4. Noi cumpărăm apa brută de la Apele Române, care gestionează barajele, asigură rezerva de apă și gestionează cursurile de apă”, spune reprezentantul Apa Nova.
Urmează apoi filtrele - o nouă treaptă de tratare, prin care sunt reținute particulele care scapă în urma procesului de decantare. După trecerea prin filtre apa iese cu o turbiditate de 0,4-0,5, sau chiar mai mică. Standardul european prevede că turbiditatea trebuie să fie mai mică decât 1 după trecerea prin filtre. „Noi suntem la sub jumătate din limită”, spune directorul de producție.
După filtrare se face dezinfectarea apei cu clor, care are rol în eliminarea microorganismelor patogene: bacterii, viruși și paraziți.
Oamenii simt de multe ori mirosul de clor în apa de la robinet. Clorul este dozat în mod controlat, iar la plecarea din stația de tratare concentrația de clor nu depășește valoarea 0,6-1 miligrame la litru, în funcție de încărcarea microbiologică a apei brute.
„Noi trebuie să ne asigurăm că la ieșirea din stația de tratare apa, care mai parcurge circa 30 de kilometri până la stațiile de pompare din București, are o cantitate de clor suficientă astfel încât să fie evitate revenirile bacteriene în rețeaua de distrbuție”, continuă oficialul Apa Nova.
Apa parcurge această distanță prin conducte mari, numite apeducte. Din stația de tratare Crivina apa iese printr-un apeduct cu un diametru de 2 metri și 20 de centimetri.
Apeductele trec prin localitate prin zone protejate pe unde ar trebui să nu se construiască nimic la 10 metri distanță în stânga și în dreapta lor. Deși planurile apeductelor au fost trimise către autorități, s-a întâmplat să fie eliberate certificate de urbanism și chiar autorizații de construire fără avizul Apa Nova.
„Am ajuns în instanță în unele cazuri. Sunt probleme pe care autoritățile locale ar trebui să le înțeleagă și să nu mai elibereze certificate de urbanism în zone unde știu că sunt apeducte și să trimită solicitanții și la noi, să le spunem ce pot să facă”, adaugă Adrian Stanciu.
Originea acestor probleme vine de la aplicarea defectuoasă a Legii fondului funciar. Legea conține un articol care spune că ce ține de patrimoniul public este inalienabil, imprescriptibil și nu poate fi scos din circuitul public și introdus în circuitul civil decât prin măsuri speciale. Zonele de protecție aferente apeductelor se înscriu în aceste suprafețe.
(Foto Apa Nova)
„Cu toate acestea, după 1990 au fost făcute retrocedări multiple peste zonele de protecție sanitară ca urmare a lipsei de teren. Există scrisori transmise încă din 1991 către primării cu planurile rețelei de apeducte. În 1991 Primăria Capitalei a transmis către primării planuri în vederea aplicării corecte a Legii fondului funciar. Ne-am trezit cu construcții începute în zona de protecție sanitară. Sunt mai multe dosare în instanțe”, explică directorul de producție din cadrul Apa Nova.
Stații de epurare făcute cu bani europeni de autoritățile locale, amenințare pentru apa bucureștenilor
Pe de altă parte, reprezentantul Apa Nova spune că sunt încă multe persoane care aruncă inclusiv deșeuri de construcții pe marginea râului Argeș sau a afluenților săi, iar din această cauză, atunci când nivelul apei crește deșeurile ajung să polueze râul, iar la uzina de tratare sunt folosiți cantități mai mari de reactivi.
Mai mult, în multe localități din mediul rural au fost introduse rețele de canalizare, unele finanțate cu milioane de euro, din fonduri europene, iar apele rezultate ar trebui să ajungă în stații de epurare înainte de a fi descărcate într-un emisar natural, cum este râul Argeș.
Reprezentatul Apa Nova spune că în râul Argeș ajung și apele tratate necorespunzător în multe dintre stațiile de epurare construite pe bani europeni de primăriile unor comune.
„Din păcate în unele cazuri oamenii s-au bucurat de investiție, s-au folosit fondurile europene, s-au construit rețelele de canalizare, s-au construit și stațiile de epurare, dar stațiile fie nu ating parametrii de funcționare, din motive tehnice, fie nu sunt exploatate cum trebuie. Protecția mediului costă, nu e un lucru ieftin. Înseamnă să consumi reactivi, să folosești oameni calificați, care să se ocupe de operarea și mentenanța stației de epurare. Sunt bani pe care autorități locale din localități mai mici nu îi au”, spune Adrian Stanciu.
Sumele lunare necesare operării unei stații de epurare pot ajunge la 10.000-100.000 de euro, în funcție de mai mulți factori, printre care cantitatea necesară de reactivi și dimensiunea stației.
„Se întâmplă ca unele dintre stațiile de epurare să funcționeze defectuos, și să descarce în râu apa cu încărcare microbiologică mai mare decât ar trebui. Unele stații nu sunt terminate. Râul ajunge mai departe și într-un final constatăm că avem noi acea problemă sau alți operatori ce folosesc apa de suprafață. Dacă apa e încărcată microbiologic mai tare, folosim mai mult clor pentru dezinfecție”, explică Stanciu.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Sunt absolut socat de cele citite mai sus! Pot incadra articolul fie in categoria celor scrise la comada Veolia fie este scris de cineva absolut strain de fenomenul de tratare fizico-chimica a apelor utilizate in scop potabil. Ceea ce voi afirma sau infirma in urmatoarele randuri , le voi expune prin prisma celor 16 ani de experienta in domeniu plus alti 6 ani universitari in care am studiat si am obtinut specializarea in toxicologie generala.
In primul rand , cxand vorbim de calitatea apei privim sursa, in cazul nostru raurile Arges si Dambovita, rauri care la punctele de unde alimenteaza uzinele de apa destinate Bucurestiului au un grad de poluare destul de sever.
la enumerarea metodelor de tratare fizico-chimica s-au trecut cu vederea cateva amanunte hotaratoare in ceea ce priveste calitatea apei dupa tratare. Mai simpla, daca apa dupa tratare este potabila sau nu! Apa care iese din uzinele de tratare din pacate nu este potabila. Cauzele sunt simple, ele tinand de politica Apanova-Veolia care utilizeaza cele mai ieftine metode de tratare fizico-chimice in urma carora apa nu doar ca pastreaza mai departe amprenta poluatorilor ci se incarca si cu alum,iniu rezidual in urma incercarii de coagulare/precipitare a substantelor diluate sau in suspensie. In acest moment Apanova foloseste preponderent sulfat de aluminiu care pe langa faptul care are o reactivitate slaba lasa si cantitati mari de aluminiu remanent in apa tratata. Pentru a acoperi aceasta deficienta, Apanova a standardizat o metoda de detectie a aluminiului remanent care are o abatere de mai mult de 50% . Deci masoara , cu multa bunavointa masoara cam jumatate din aluminiul prezent in apa tratata. Vorbiti de ozonoliza dar aceasta , oricate tratate veti citi in domeniu, nu se aplica in conditiile in care le expuneti. rezultatul acesteti ozonolize sunt costuri energetice aruncate pe geam, ceea ce face ozonoliza in conditiile pe care le expuneti, poate face si un coagulant pe baza de polihidroxi-clorura silicat de aluminiu care se foloseste in Romania de operatori regionali de apa de circa 10 ani.
Pentru a nu intra in amanunte tehnice , uzinele de apa sunt gandite prin prisma conceptelor din anii `70 pastrate in facultati pana in ziua de azi, din cauza unor profesori cu gandire rigida si sablonarda. Doctoratele mai recente care promoveaza metode de tratare a apei care tintesc parametrii fizico-chimici cat mai performanti apar greu, am sprijinit cateva doctorate care au fost finalizate cu sprijinul unor profesionisti care tratetaza apa lamoperatori regionali , profesorii care au drept de semnatura avand mereu indoieli in fata unor evidente demult demonstrate in lumea occidentala.
Pe scurt apa Bucurestiului atata timp cat se pastreaza sursele de apa si metodele de tratare actuale nu are nicio sansa sa fie potabila. ceea ce spun se poate demonstra foarte usor.
In perioada Videanu, am inaintat un dosar alternativ de alimentare cu apa a Bucurestiului din munte, din Barajul Paltinu, unde apa bruta se apropie de standardele de apa plata. Conducta ar fi putut alimenta casele Bucurestenilor cu apa de foarte buna calitate la preturi mici. Apa venind in cadere libera de la o diferenta de nivel de 450 - 500 m , pe drum ar fi pus in fuctiune si mici turbine care ar fi acoperit prin generarea de energie electrica majoritatea costurilor operationale. Dosarul a fost aruncat la cos.
In incheiere , articolul este de fapt sau o incercare de dezinformare sau un exercitiu naiv care demonstreaza lipsa de competenta in domeniul tratarii apelor in scop potabil.
P.S.
Ca studii personale in domeniul apei enumar urmatoarele:
UBB Cluj , Facultatea de Chimie si inginerie Chimica, Toxicologie generala, Studii despre toxicologia apelor;
Cercetator principal la centrul de cercetari a Academiei de Stiinta Maghiare, Catedra de Toxicologie Debrecen
15 ani ca si consilier si tehnolog in tratarea si epurarea apelor in Romania
Sa auzim de bine!
In imaginea din link se vede ce a ramas intr-un umidificator de camera dupa doar 2 incarcari (circa 8 litri in total) cu apa rece (potabila teoretic) de la un robinet intr-o zona OK a capitalei (Tineretului). Daca vi se pare in regula, asta este, sunt eu nebun. Nu vreau sa cred ca e vorba de vreun articol "publicitar" dar totusi...?