Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

„Ar fi o tragedie națională dacă, având atâția bani din PNNR pe masă pentru educație, i-am pierde”. Gabi Bartic, Brio.ro

Gabi Bartic

Starea de alertă s-a încheiat, iar școala online a rămas, cel puțin deocamdată, un capitol închis din istoria recentă a educației românești. Însă progresele în ceea ce privește digitalizarea trebuie menținute, iar oportunitatea oferită de PNRR nu trebuie ratată, spune Gabi Bartic, CEO al platformei educaționale Brio.ro. Însă, subliniază ea, digitalizarea nu reprezintă un scop în sine.

„Este nevoie de digitalizare în educație, la fel cum e nevoie de digitalizare în sănătate, în administrația publică și în general cam în toate capitolele vieților noastre de locuitori ai planetei în secolul 21. Dar nu de digitalizare de dragul digitalizării. Ci de instrumente digitale care să facă ce fac instrumentele digitale în general: ușurează procese, scutesc timp, furnizează date, facilitează schimbul de informații și de opinii etc. Digitalizarea nu e un scop în sine în educație. Scopul oricărui proces de digitalizare, și educația nu are de ce fi o excepție, e ca beneficiarul central al serviciilor – copiii, în cazul nostru – să aibă parte de o calitate sporită a serviciilor”, a afirmat Gabi Bartic. în timpul unei discuții realizate în parteneriat de Republica.ro și Brio.ro.

Școala online a reprezentat, cu toate neajunsurile ei, un mare pas înspre digitalizarea educației. Acum, că nu mai există stare de alertă, ce progrese credeți că se vor menține în sistemul de educație și unde credeți că pot exista pași înapoi?

GB: Există progrese în domeniul digitalizării educației (la nivel de hardware și software, dar și la nivel de cunoștințe – atât în rândul personalului didactic cât și al elevilor) care nu sunt reversibile. Și pot detalia: au intrat în sistem niște sute de mii de device-uri (tablete, laptopuri, table inteligente etc), există implementate soluții de gestiune a clasei, de comunicare. Și există milioane de ore de cursuri online predate deja de profesorii români. Milioane de ore în care aceștia și-au dat seama ce funcționează și ce nu, cum pot fi îmbunătățite unele procese, ce lipsește pentru ca procesul de predare să fie unul mai bun și așa mai departe. Nu voi vorbi despre profesorii care au decis, fără să încerce măcar să iasă din încremeniri cunoscute, că școala online e un dezastru și s-au oprit acolo. Vorbesc despre miile de profesori care s-au străduit să scoată ce au putut mai bun din această perioada, defel veselă de altfel, prin care a trecut întregul glob. Ei, ca să încep această discuție în cel mai optimist ton, aceste milioane de ore în care profesorii români au învățat tehnologii și tehnici (e drept, extrem de abrupt și mai degrabă folosind tehnica: „noi te aruncăm în bazin, vezi și tu cum înveți să înoți”) mă fac să cred că digitalizarea educației e un proces ce nu poate fi întors din drum. Evident, acum el nu va mai fi accelerat acum, că ne-am mutat înapoi în sălile de clasă… Dar ar fi păcat să nu perseverăm în această direcție.

„Digitalizarea nu e un scop în sine în educație”

Până la urmă, de ce este nevoie de digitalizare în educație?

GB: Este nevoie de digitalizare în educație, la fel cum e nevoie de digitalizare în sănătate, în administrația publică și în general cam în toate capitolele vieților noastre de locuitori ai planetei în secolul 21. Dar nu de digitalizare de dragul digitalizării. Ci de instrumente digitale care să facă ce fac instrumentele digitale în general: ușurează procese, scutesc timp, furnizează date, facilitează schimbul de informații și de opinii etc. Digitalizarea nu e un scop în sine în educație. Scopul oricărui proces de digitalizare, și educația nu are de ce fi o excepție, e ca beneficiarul central al serviciilor – copiii, în cazul nostru – să aibă parte de o calitate sporită a serviciilor. Și aici știu că mulți profesori se vor supăra și îmi asum și supărările lor. Însă până când nu vom înțelege că tot, absolut tot ce facem noi în educație are, trebuie să aibă în centru copilul în slujba căruia suntem toți cei angrenați în educație, vom transforma orice vorbire despre educație în discuții administrative. Pe care, fără nici cea mai mică îndoială, trebuie să la avem. Dar, până când nu vorbim despre copii și ce trebuie ei să primească de la noi toți cei implicați în varii moduri în acest proces, tot ce vorbim nu e despre educație. Ca să revin așadar, da, copiii secolului acesta sunt nativi digitali. Educația trebuie să le fie familiară și facilă, deci trebuie, e esențial să folosească (și) unelte digitale. Nerezumându-se, evident, la acestea.

„Mesajul ce ar trebui dat acum de autorități e că digitalul e necesar și uneltele digitale trebuie folosite”

Cât de hotărâte vi se par autoritățile din educație să crească gradul de utilizare a mijloacelor digitale în învățământul românesc?

GB: Mi-e foarte greu să răspund acestei întrebări. Întâi de toate pentru că nu există un discurs unitar în acest domeniu. El este ba extrem de favorabil, ba extrem de nefavorabil instrumentelor digitale. Firește, la nivel declarativ, nu veți găsi vreo autoritate care să nu spună că digitalizarea este importantă. Uneori însă, exact în aceeași frază, vom găsi referiri la școala online ca fiind „un dezastru”. Și nu voi cădea în păcatul de a le considera unul și același lucru, una e utilizarea uneltelor digitale și cu totul altceva e școala online. DAR, mai cu seamă când vorbim despre un corp profesional extrem de divizat în opinii și în mare măsură opozant al instrumentelor digitale, asemenea discurs nu face decât să întărească opoziții inutile pentru procesele de digitalizare. E rău destul că nu ne plac (uneori fără a le fi văzut sau folosit) instrumentele digitale. Dacă mai vine și „de sus” mesajul că putem și fără, sau mai rău, că nu sunt bune, răul e încă și mai mare. Și mai greu de reparat. Așadar cred că, sper că, mesajul ce ar trebui dat acum de autorități e că digitalul e necesar și uneltele digitale trebuie folosite pentru că ele fac viața mai ușoară tuturor participanților la procesul educațional: profesori, elevi, părinți.

Foarte multe dintre fondurile din PNRR sunt dedicate digitalizării în educației. Ce poate face România ca să nu rateze această șansă?

GB: Ar fi o tragedie națională dacă, având pentru acest domeniu atât de grav subfinanțat în ultimele decenii, atâția bani pe masă, i-am pierde. Mi-e simplu să răspund aici: nu trebuie decât să facem reformele și programele pe care ne-am angajat că le facem. Sigur, pe cât mi-a fost mie de simplu să spun propoziția de mai sus, pe atât de greu e ea de dus la îndeplinire. Dar niciodată în perioada modernă nu am avut o șansă mai mare de a finanța reforme adevărate și profunde în educație. E nevoie de un efort susținut și înțeles de toată lumea implicată. Și pentru asta aș începe, ca în orice domeniu, cu comunicarea. Niciodată o reformă atât de serioasă nu a putut fi făcută dacă nu a fost înțeleasă și internalizată de către toți ce implicați. Educația e un colos greu de urnit în orice țară, corpul profesional e unul extrem de numeros, beneficiarii direcți și indirecți sunt aproape cât o țară. Dar, dacă așa o reformă funcționează, beneficiile sunt extrem de mari. E nevoie, așadar, de un efort național. Și de o înțelegere a faptului că scopul comun e mai binele copiilor noștri.

„Probabil că România e pe ultimul loc în DESI și pentru că a văzut digitalizarea ca fiind legată de device și cam atât”

România este pe ultimul loc în DESI (Digital Economy and Society Index). Cum poate fi crescut nivelul de literație digitală a elevilor și profesorilor?

GB: Da, România e pe ultimul loc din Europa în DESI. Și acest ultim loc e compus din mai multe ultime locuri, de la capital uman, integrarea tehnologiilor digitale la digitalizarea serviciilor publice. La conectivitate, cum știm, stăm ceva mai bine. Educația are un loc aici, iar literația digitală, alfabetizarea digitală ca să spunem și în româna din dicționar, joacă aici un mare rol. Probabil că România e pe ultimul loc și pentru că a văzut digitalizarea ca fiind legată de device și cam atât. Și atunci, în ultimii ani, ori de câte ori spuneam digitalizare, spuneam cam așa: servere (cred că avem, fără exagerări, mii de tone de servere depășite tehnologic achiziționate prin varii programe care, unele, nu au funcționat niciodată), calculatoare (și aici avem aceleași relicve ale trecutului în care am cumpărat entuziast stații de lucru scumpe pentru birouri în care au fost doar șterse de praf), licențe, imprimante și cam atât. Ce am ignorat grațios în perioada aceasta e faptul că acele computere trebuie să funcționeze faci pe niște platforme interconectate și că oamenii aceia care ar trebui să le folosească pe ambele (computere, soluții software) trebuie să aibă competențele necesare să le folosească. 

Așa că practic, indicele DESI spune exact asta: am putea avea digitalizare, dar nu avem pe ce-o face (puținele platforme care funcționează nu sunt interconectate), nu prea mai avem cu ce o face (device-urile sunt învechite) și oamenii care ar trebui să fie centrul oricărui atare demers nu prea au cunoștințele și abilitățile necesare. Avem, însă, Internet (ca să suprasimplific). Și sigur, cu acest diagnostic în față, trebuie să vedem ce e de făcut. Ce se poate face specific pentru elevi și profesori e să vedem exact unde e de intervenit și ce competențe putem îmbunătăți. Și aici noi, la Brio, cu ajutorul partenerilor de la UiPath Foundation, am dezvoltat un instrument de diagnostic – un test – care măsoară competențele digitale ale elevilor. Separate în toate competențele esențiale din framework-ul dezvoltat de Comisia Europeană. Acest test a fost deja aplicat pe câteva mii de elevi și vom livra primul raport serios al competențelor digitale ale copiilor români. Sigur, va fi încă un instrument care va constata că e rău: dar e un instrument acționabil: pentru că raportul pe care copiii îl primesc în urma testului identifică aria de competențe cea mai deficitară, oferă scor defalcat pe fiecare competență. Așadar, putem gândi intervenții remediale pe fiecare dintre competențele cu care copiii trebuie să plece din școală, fie că ele sunt legate de comunicare și colaborare digitală, de siguranță în mediul digital, de creare de conținut digital, de rezolvare de probleme specifice mediului sau de literația informațională sau cea legată de date. Ce pot promite e că nu ne vom opri, pe acest subiect, la a constata deficiențe, ci ne vom strădui să propunem și soluții. E nevoie de o implicare a tuturor factorilor decidenți aici, însă sper că, nevoia fiind mare cam cât o țară, și implicarea să fie pe măsură.

În ce zonă a educației credeți că e cea mai mare nevoie de digitalizare?

GB: Mi-e greu să pun degetul pe un subiect anume. Aș spune, fără să respir, în zona democratizării accesului la actul educațional. Mai exact, accesul copiilor din zone defavorizate, cu ajutorul device-urilor și platformelor performante, la act educațional de o calitate superioară celui la care au acum acces. Dar așa aș vorbi doar despre copiii din mediii defavorizate. Aș mai spune că nevoie cât o țară e în zona de evaluare – uniformizarea standardelor de notare ar fi un alt punct în care instrumentele digitale ar aduce claritate în sistemul de educație, și despre asta am tot vorbit. Dar aș spune că și conținuturile interactive, aliniate cu cerințele secolului acesta ar fi un mare plus. Și, peste toate, aș pune feedback-ul constant între profesori, părinți și copii, vizibilitatea mai mare oferită asupra actului și proceselor educaționale pe care mediul digital le permit fără îndoială. Și, de fapt, am vorbit despre toate procesele ce înconjoară copilul în zona de educație. Așadar, voi conchide vag, dar foarte concret: cea mai mare nevoie de digitalizare e în toate punctele în care există tangențe cu copilul, care e nativ digital și care are nevoie de mediul digital pentru a deveni un adult funcțional al societății pentru care îl pregătim.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Stinge lumina!

Consumerismul nostru a lucrat în compensare. Ne-am cumpărat frigidere mari și le-am burdușit cu mâncare. Ne-am vârfuit cărucioarele la supermarket, cumpărând produse la ofertă de care nu aveam nevoie și care ni s-au stricat în cămară. Ne-am construit clădiri de sticlă pe care le-am luminat feeric, așteptându-ne ca factura la curent s-o plătească sfântul CEO. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Carlos Moreno

„Logica e simplă de fapt - cu cât se construiesc mai multe drumuri pentru mașini, cu atât vom avea mai multe mașini, iar cu cât vom construi mai multe piste pentru biciclete, cu atât vom avea mai multe biciclete, de asemenea, cu cât vom face mai multe spații pentru oameni, cu atât va veni mai multă lume să facă activități”, spune Carlos Moreno. (Foto: ARCEN)

Citește mai mult

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult