Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Cunoaște-te pe tine însuți! Acceptă cine ești, evaluează-te independent, identifică-ți slăbiciunile și arată-ți vulnerabilitatea

om pe munte

Foto: Andriy Popov / Panthermedia / Profimedia

Eu cred că vine un moment în viața majorității oamenilor în care proximitatea limitelor începe să se facă simțită. Privind gardul ce pare de netrecut, unii se opresc întorcându-i spatele și privind înapoi, alții se lovesc nebuni de el, părând să nu-l observe, iar alții încep să caute poteci pentru a-l ocoli sau scări pentru a-l sări. Nu ai cum să nu te întâlnești cu momentul ăsta… orice țintă ți-ai fi propus, orice context te-ar învălui lipicios, ne încredem cu toții suficient de mult în noi pentru a ne stabili destinații ce ne depășesc. Progresul omenirii însăși este făcut din această țesătură minunată și inconștientă.

Vă scriu asta deoarece experimentez eu însumi limite? Cu siguranță! Le simți insidioase la început, precum o jenă de la un pantof. Ceva enervant care se pune între tine și deciziile pe care le ai de luat. Au iz de neclaritate și gust de dezamăgire. Sunt propriile limite și sunt cu atât mai greu de recunoscut cu cât sunt ale tale și numai ale tale. Fac parte din tine precum și puterile tale și se nasc probabil împreună cu ele pentru a ne deosebi de Creator. Sunt ceva rău, deoarece creează frustrare și riscul de împotmolire, și ceva bun, pentru că aduc cu sine șansa de auto-depășire.

Suntem subiectivi cu toții, iar asta ne deosebește de restul obiectelor și ființelor cunoscute din univers sau poate pentru că asta oferă cu adevărat adâncime ființei noastre. Este explicația profundă a îndemnului antic: “cunoaște-te pe ține însuți” legată de această trăsătură tipic umană? Cu siguranță că acest îndemn ce a rezistat analizei filozofilor timp de milenii și a deschis căi de gândire nelimitate rămâne un demers fundamental legat de evoluția omului. Legătura dintre limitele și subiectivitatea umană, sau mai bine spus relația cauzală, devine evidentă atunci când ne gândim cum poate contribui cunoașterea de sine la depășirea propriilor limite.

O altă întrebare ar putea fi aceea care pune la îndoială existența limitelor ce pot fi depășite. Păi sunt limite, sau nu sunt?! Ce limite sunt ele dacă pot fi depășite? Un răspuns ar fi că mă refer la acele limite înnăscute sau educate, pe care numai o parte dintre noi le putem depăși. Cu siguranță ați trăit momente în care ați realizat că ați făcut ceva ce niciodată nu credeați că puteți face, chiar dacă acel ceva era numai o experiență de Montagne Russe… Despre acele limite facem vorbire.

Oare de ce a ales Socrate, cel mai misterios dintre filozofi, să facă din acest îndemn preluat de pe o inscripție una dintre puținele sale afirmații inundată într-o mare de întrebări? Poate deoarece observăm și astăzi oamenii împărțiți în două mari categorii: cei care au capacitatea de a sădi suficientă obiectivitate în analiza de sine și care denotă o puternică curiozitate în acest proces și cei care prin siguranța de sine exagerată sau ignorantă disipă toată energia în exterior. Îmi este dat deseori să observ atât în spațiul public, cât și în mediul în care trăiesc, atitudini ce reflectă o imagine deformată despre sine la oameni. Mai rar într-adevăr, întâlnesc sau observ persoane ce dau dovadă de echilibru și rezonabilitate în exprimarea externă a propriei ființe. Fac astfel o legătură evidentă între evoluția atât de diferită a celor două categorii stabilite după aceste criterii. Unii par neșovăielnici și siguri, au convingeri poate puține dar ferme, preferă zona de confort și dovedesc o capacitate limitată de a se deschide și de a fi autentici, probând de-a lungul existenței evoluții modeste. Ceilalți sunt poate câteodată îndoielnici, dispuși să-și părăsească zona de confort, se pot arăta deschiși, își expun vulnerabilitatea cu curaj și dau dovadă de evoluție de-a lungul existenței.

Atunci când îți dedici 30 de ani de viață unei activități ajungi să o cunoști foarte bine, să experimentezi suficient, să te saturi de mai multe ori, să te bucuri de atâtea reușite, să acumulezi atâtea sperieturi, încât este imposibil să nu ajungi să-ți simți limitările. Desigur că ceea ce te-a ținut atâta timp “prins” în ceea ce faci este suficient de puternic încât să-ți dorești să rămâi, să performezi. Totodată pentru mine ca antreprenor și lider, obiectivele și viziunea adoptate depășesc atât interesul imediat și personal, cât și perspectiva mea de viață activă. Ceea ce este însă evident este faptul că aducerea la viață a acestei viziuni trece prin limitele mele personale și presupune că aș avea suficiente scări și aș găsi suficiente poteci pentru a depăși nenumărate ziduri.

Cum altminteri să evoluezi și să găsești pământ sub fiecare pas mergând înainte, altfel decât pornind de la cine ești? Cât de dificil este însă să accepți că ești slab aici sau dincolo, cât de dramatic după o viață de reușite în care ai construit soclul propriei statui?! Cum să te prezinți vulnerabil și totuși să inspiri putere? Ca de obicei, răspunsurile se găsesc în întrebare: acceptă cine ești, evaluează-te independent, identifică-ți slăbiciunile, arată-ți vulnerabilitatea, deoarece numai cei puternici pot face asta. Cunoaște-te pe ține însuți!

Trăim și mai mult într-o lume a aparențelor în care este important să fii „alike” pe rețelele de socializare, să te înfrupți flămând și invidios din surâsul celorlalți și să ți-l pui pe tavă pe al tău, să conteze cât mai puțin cine ești și cât mai mult cine vrei să pari. Acest mediu lipsit de autenticitate ne face să credem în propriile mistificări și să ne îndepărtăm de evoluție. În același timp, observ la generația Z o aplecare mai mare spre sine și o atenție sporită la ceea ce sunt și la ceea ce-și doresc de la lume. Poate fi exclusiv un demers hedonistic, dar poate fi și un pas evolutiv care va însemna o redirecționare a progresului tehnologic spre ceea ce este cu adevărat relevant pentru umanitate. Sper că acum să trăim numai o „copilărie” a acestui progres și să intrăm curând în maturitatea sa.

Deși de la Socrate până astăzi am reușit prea puțin să ne schimbăm ca ființe, am reușit însă să modificăm mediul în care trăim adăugând siguranță, confort și timp vieților noastre. Pare astfel că demersul cunoașterii de sine nu are ca scop pragmatic modificarea noastră ca ființă, cât eliminarea limitelor ce ne împiedică să transformăm lumea într-un loc mai bun pentru cei ce ne urmează.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nume check icon
    Este normal si indicat sa te cunosti pe tine insuti ca sa intelegi care sunt punctele tale tari si cel mai putin tari, sau vulnerabilitati. Dar nu inteleg de ce trebuie sa ma si laud cu ele pentru chiar nu inteleg la ce ajuta si pe cine, si in nici un caz pe mine. Intr-adevar nici principiul "fake it till you make it" nu este prea cinsitit nici cu tine, dar mai ales nici cu ceialalti, de aceea eu cred ca atunci cand iti cunosti aceste vulnerabilitati sa incerci sa le atenuezi si sa nu iti alegi sa te dezvolti in directii in care nu esti bine pregatit.
    Referitor la Gen Z intr-adevar la multi dintre ei ambalajul este mai important decat produsul, dar cred ca este numai o metoda de revolta a unei generatii impotriva celorlalate, care se va termina in momentul in care este nevoit sa se descurce singur si mai putin pe banii parintilor. Am intalnit si tineri din Gen Z care sunt admirabili din toate punctele de vedere si care cu siguranta vor avea cariere stralucite. Dar toti au un punct in comun. Nu isi arata deloc vulnerabilitatile, ci dimpotriva, le ascund sau le disimuleaza foarte bine, la fel cum am facut si facem si noi.
    • Like 0


Îți recomandăm

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Ana Maria Bălan

În facultate, am avut o colegă mai mare pe care mereu am admirat-o: super deșteaptă, implicată, genul de persoană pe care ai dori-o în echipa ta de medici. Am revăzut-o în primul ei an de rezidențiat: epuizată, dezumanizată, cinică. (Foto: Ana Maria Bălan/ Facebook)

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Elevă de liceu la examen

Dar dacă sărăcirea noastră este ceva ce am putea accepta, atentatul asupra valorilor și moralei ar trebui să fie acea limită pe care să nu o acceptăm. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Citește mai mult