Crin Antonescu și-a împachetat jucăriile (temporar, a lăsat să se înțeleagă) și a zis că se (auto)suspendă din joaca de-a candidatura la președinția României, din poziția de reprezentant unic al „forțelor politice proeuropene” (PSD, PNL, UDMR, minus USR, care merge deocamdată cu Elena Lasconi).
Politicienii ar trebui să mizeze la aceste alegeri exact pe rețeta inversă față de cele gândite pentru scrutinul din primăvara lui 2024, noiembrie 2024 și pentru pentru cel din primăvară 2025.
În locul combinațiilor, socotelilor, aranjamentelor („poporul vrea”/ „poporul dorește” / „oamenii cer” - formulări cu care ne-au zgâriat pe creier toată campania Marcel Ciolacu, Rareș Bogdan, Nicolae Ciucă - au dovedit în final că de fapt nu au habar ce doresc cu adevărat alegătorii), politicienii ar trebui să lase lupta democratică dreaptă, corectă pentru voturi să domine alegerile prezidențiale din 2025.
Tocmai asta i-a scârbit pe cetățeni, ca să nu mai vorbim despre starea de confuzie cauzată - încercarea celor două partide, PNL și PSD, de a acapara toată puterea prin aranjarea calendarului alegerilor, comasarea localelor cu europarlamentarele, listele comune în unele localități pentru a elimina anumiți adversari, retragerea unor nume care se bucurau de credibilitate doar pentru că „așa s-a decis de la centru”, toate culminând cu guvernarea pe plan local și național între diverși aleși care se scuipau în campanie.
Mulți (mai ales din PNL) au o problemă cu ideea de a-l împinge pe Crin Antonescu în funcția de președinte. E de râs, dar pare că e greu să găsești un om cu o imagine atât de puternică de somnoros, leneș, delăsător și arogant, apropiată de cea a lui Klaus Iohannis. Ai spune că sunt puține diferențe între cei doi. Ce-i drept, Crin Antonescu are comportament și discurs de pretins intelectual fin- e, fără discuție, un scamator al cuvintelor.
Liberali și pesediști deopotrivă nu înțeleg cum un om care în ultimul deceniu nu a avut un loc de muncă, o meserie, o afacere, o carte publicată, un doctorat făcut, o grădină de amenajat în curtea blocului din Bruxelles, o sursă de venit din drepturi de autor, un tarif încasat din reparatul și întreținerea aparatelor de aer condiționat, are pretenția dintr-o dată că merită să sară direct în tronul de la Cotroceni, având chiar un aer de ins deranjat la locul de muncă (sau la locul de stat degeaba) de partidele care și-au trimis solii să-l aducă ca să salveze țara, convingându-l să iasă din exilul cu preocupări intelectuale autoimpus în vârful baldachinului. A dormit, a contemplat, a citit, s-a plimbat, s-a relaxat, a stat, a zăcut, a filosofat, iar apoi a zis: mă veți ruga să fiu președintele vostru și eu, în mărinimia mea, voi fi.
Alții găsesc stranie conjunctura prin care a reintrat în atenția scenei publice: mai întâi critic de pe margine a candidaturii lui Nicolae Ciucă (pe bună dreptate dar foarte tardiv) apoi vehiculat drept potențială soluție ultimativă, unică, de neratat pentru politica românească, sugerată de fostul șef SRI, reînscris în PNL.
Candidatura unică a lui Crin Antonescu, niciodată asumată 100%, cu toată forța de partidele PSD, PNL și UDMR seamănă tot mai mult cu rateurile istorice legate de medicul Cătălin Cîrstoiu pentru primăria București sau Marian Munteanu - soluția disperată a PNL pentru ceea ce părea a fi un blat în avantajul Gabrielei Firea.
În cazul lui Cătălin Cîrstoiu, bâlbâiala partidelor a fost cea care i-a tăiat orice șansă de a demonstra ceva acestui candidat.
Altfel, ca să ne întoarcem la domnul Crin Antonescu. el ne arată cu ambiție încă o dată că suspendarea și autosuspendarea par să fie activitățile sale preferate, de la Traian Băsescu la dispariția sa din ultima decadă, când a stat, probabil, într-o stare de suspendare/ autosuspendare, suspensie autosuspensie în universul capitalei UE, hrănindu-se cu apă și lectură.
Aceste situații jenante în care s-au introdus singure partidele denotă incapacitatea siderantă a principalelor formațiuni de guvernământ din România de a scoate la lumină oameni de calitate, cu potențial, pentru funcții mari în administrație, mai ales din rândul conducerii și activului de partid. În situații de criză, aleargă ca niște găini fără cap după soluții care mai de care, în loc să caute printre ai lor potențial candidați și lideri.
În oricare dintre scenariile privind candidaturile anunțate și neanunțate, politicienii au obligația de a reinstala starea de dezbatere liberă pe idei, platforme, programe, soluții. Devine tot mai credibilă candidatura lui Nicușor Dan, care demonstrează constanță, discurs logic, echilibrat, deloc isteric și care își consolidează șansele de a aduna în spatele său susținere. Dincolo de evidentele sale lipsuri în comunicarea cu ceilalți primari în primul mandat și întârzierea unor proiecte de importanță strategică, cum este un plan urbanistic general pentru București, tot mai mulți îl consideră o variantă serioasă pentru Cotroceni, cu sau fără susținerea PSD, PNL, USR.
În ciuda criticilor din anumite direcții, Daniel Funeriu este la rândul său un candidat care are ceva de spus și un track-record vizibil la Ministerul Educației- simplele măsuri de eliminare a fraudei la examenele naționale și bacalaureat într-o țară unde impostura se învață de la școală ar trebui să spună ceva despre acest domn.
Dacă-și va găsi locul pe buletin și un candidat ca Theodor Paleologu, dacă va participa sau nu Marcel Ciolacu de la PSD, Elena Lasconi de la USR sau Ilie Bolojan de la PNL rămâne de văzut. Ce ar trebui să le fie clar politicienilor actuali este că spre deosebire de ultimele alegeri pentru funcția de șef al statului (Klaus Iohannis mandatul II, alegerile anulate din 2024) e nevoie de candidați reali și de dezbateri autentice, întâlniri, discuții, întrebări, democrație alta decât cea de pe Tik Tok și Facebook, unde nevasta pune întrebările sau candidatul își arată dressingul cu chiloți și șosete.
E nevoie de o competiție onestă, ca un campionat de fotbal cu bune și rele, eliminări din grupe la mustață, meciuri spectaculoase, ratări, goluri încasate, marcate, penalty-uri, faulturi, faze de generic și audiență. Cel mai important este ca toate să se întâmple în condiții de fair-play (deci inclusiv campanii cu buget zero să nu mai existe sub nicio formă).
Campionate false, care mimează întrecerea, în care o echipă e scoasă cu cartonașe roșii contestabile, uneia i se toarnă laxativ în ceai ca să nu se poată prezenta pe teren, alta primește goluri intenționat ca să-i aranjeze calificarea din altă grupă unui adversar pe care-l consideră mai convenabil- toate acestea nu duc decât la rezultate intermediare și finale diforme, copii ale unor relații de consangvinitate împotriva naturii, între partide, facțiuni din servicii, rezerviști, pensionari speciali, politicieni, bani negri și instituții care nu-și fac treaba.
Cu alte cuvinte, cine crede că poate aranja dezbaterea liberă, campania electorală corectă între candidați modelând democrația cu ciocanul pe nicovală după bunul plac ar trebui să învețe ceva din experiența ultimilor ani- astfel de tentative nasc monștri.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
capitalismul e fotbal fără offside și fără hands.
"Lasă-i pe alții să vâslească. Tu stai la cârmă, iar dacă iese rău, dă vina pe vâslași.."
Adică, dincolo de idealuri mărețe și ideologii, fluturate în ochii noștri mai cu seamă când se apropie alegerile, partidele sunt până una-alta grupări de un pragmatism feroce, în care cel mai șmecher conduce.
Îmi vine greu să cred că printre obedienții care roiesc în jurul șefilor de partid, se va găsi vreo persoană credibilă, competentă și onestă, care să nu dea de bănuit că-l sapă pe șef și care (minune mare !!) să mai convingă și electoratul.
Iar dacă vor căuta candidatul la Președinție printre bieții lipitori de afișe (unii dintre ei, tineri de viitor), vor trebui să facă un remake la filmul "#echilibrusiverticalitate" și să spere că ar putea să mai ruleze încă o dată pe ecranele patriei.. Altfel, va fi greu să ajungă la celebritatea lui CG..
Cică sediul gândirii raționale e în cortexul prefrontal. Poate de asta ne și plesnim cu palma peste frunte când o facem de oaie..
Cică acolo sunt cenzurate apucăturile și metehnele noastre, cu o voce interioară care ne spune ce se cade și ce nu, bla-bla-bla..
Sună bine, dar cu timpul, pe măsură ce neuronii ruginesc ca frunza din vii (consumul de alcool contribuind decisiv..), vocea aia e tot mai slabă, greu de auzit și ne lăsăm pradă instinctelor și plăcerilor.
Cine să ne oprească, doar e democrație, suntem liberi..