Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Am găsit oameni la Spitalul Județean din Brașov. O poveste care nu ar fi fost publică dacă încă locuiam în Bruxelles

Spitalul Judetean Brasov

Dacă încă aș fi locuit în Belgia, sunt aproape sigură că nu mi-ar fi trecut prin minte să salut modul de desfășurare al unui act medical banal, o operaṭie de apendicită, dar locuiesc și muncesc în Brașov, astfel că mă simt datoare să scriu rândurile următoare.

Istoria mea medicală de până la 31 de ani s-a rezumat la controalele de rutină făcute anual și la virozele din sezonul rece. În luna mai, în plină pandemie, medicul de familie mi-a transmis, la telefon, să ajung rapid la spital. Suspecta o apendicită acută.

Locuind foarte aproape de Spitalul Județean am ajuns rapid la UPU. La intrare, un paznic își făcea datoria și încerca să organizeze coada de persoane de afară.

În câteva minute, o doamnă care făcea parte din personalul medical de la UPU a ieşit să verifice dacă există noi pacienți. I-am povestit situația, mi-a oferit rapid un scaun pe care să mă așez și mi-a luat cartea de identitate pentru înregistrare. După aproximativ 45 de minute, timp în care au sosit trei ambulanțe, am fost înregistrată.

Imediat după, un brancardier a venit către mine, împingând un scaun cu rotile și m-a condus către zona galbenă a unității.

Forfotă mare acolo, toate paturile pe care le vedeam în jurul meu erau ocupate. Cu toate acestea vibe-ul era unul pozitiv.

Știți vorba cu „omul sfințește locul”?! Omul din această zonă galbenă era o doamnă doctor care își coordona cu o măiestrie de invidiat medicii rezidenṭi și asistenṭii medicali. Vocea ei puternică și hotărâtă ghida și încuraja rând pe rând persoanele din jurul dumneaei. Media de vârstă a personalului medical nu cred că depăşea 35-40 de ani.

Mi s-a luat sânge pentru analize, mi s-a făcut un test Covid și am fost consultată de către un medic rezident. Suspiciunea era de peritonită. Am fost trimisă la ecografie, după care revenind în UPU, medicul rezident de pe secția Chirurgie, care era de gardă mă aștepta. Diagnosticul final a fost pus după încă o consultație amănunțită.

Operația avea să se întâmple imediat ce medicul rezident chirurg va fi terminat cu cea deja planificată.

Am fost internată în secția de covid, având în vedere că nu aveam schema completă de vaccinare (lipsea rapelul). Am primit și pijamale, pentru că ale mele erau acasă.

Asistentele medicale m-au vizitat de câteva ori pentru perfuzii şi pentru a-mi verifica starea generală, însă mi-au oferit și un device cu ajutorul căruia să le sun în caz de nevoie.

În jurul orei 3 dimineața, brancardierul a venit să mă ducă în sala de operație, unde tot procesul a durat aproximativ o oră.

A doua zi, după vizita medicală, primind rezultatul testului covid am fost mutată pe secția non covid. Salonul cu cinci paturi, saltele noi, baie proprie și jaluzele albastre la geam m-a surprins plăcut. Tot etajul părea să fi fost renovat de curând. În decursul celor patru zile de internare, absolut toată lumea a fost empatică și mereu la dispoziția mea și a celorlalte persoane din salon. 

Singurul aspect la care se mai poate încă lucra este mâncarea. Nu sunt o pretenṭioasă, însă mi s-a părut ciudat că la micul dejun să primesc o franzelă albă, feliată, de 500 de grame, în fiecare zi.

La externare, am plecat cu zâmbetul pe buze și încrezătoare că suntem pe mâini bune. Sunt conștientă că existe persoane cu experiențe nu la fel de fericite, însă articolul acesta vreau să fie despre „așa da”. Condiṭii bune, un proces bine pus la punct și personal care oferă informații clare, pe înțelesul pacientului.

P.S. Nu am dat șpagă nici măcar un leu sau o ciocolatǎ personalului medical sau auxiliar. În primele douǎ zile nici nu le-am putut zâmbi, însă mereu le-am mulṭumit pentru tot ce făceau. Da, se poate și la noi chiar și într-un spital de stat.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cris check icon
    Multumim pentru un articol despre „așa da”. E important sa stim ca se poate. Si in acelasi timp un 'multumesc' public in momente grele, in care trebuie sa ne exprimam si aprecierea .
    • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult