Ramona Strugariu, deputat în Parlamentul European și-a pozat mâncarea, menționând că așa arată masa de prânz și că, de cele mai multe ori, este singura masă a zilei. Nu a ratat nici șansa de a-i ataca cumva pe cei care cred că „ne petrecem viața în întâlniri pe la restaurante de lux și cine de fițe”.
Este suficient să ne uităm pe comentarii pentru a înțelege că postarea doamnei deputat nu a fost cea mai inspirată.
Sigur, a încercat o ușoară umanizare a sa, ceea ce nu este neapărat o idee proastă. Doar că implementarea putea fi îmbunătățită.
Există câteva aspecte de care Ramona Strugariu nu a ținut cont.
În primul rând, percepția oamenilor despre politicieni. De curând mi-am susținut lucrarea de disertație și am cercetat percepția tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 (publicul doamnei deputat) despre politicieni.
Răspunsurile nu ar trebui să mire pe nimeni, iar ele au conținut cuvinte precum incompetență, nepăsare, muncă puțină spre deloc. Și lista poate continua. Ce trebuie să înțelegem este că această imagine este adânc înrădăcinată în mintea oamenilor. Aceasta este opinia lor sinceră despre politicieni.
În acest context, nu este de mirare că abordarea doamnei deputat a fost crunt taxată pe pagina sa. Și în general de către opinia publică.
Unor oameni care au o părere atât de proastă despre activitatea ta, nu poți să vii și să le spui ”uite cât muncesc eu, uite câte fac eu, câtă dreptate am eu și ce mult greșiți voi.”
Este o eroare strategică gravă.
Alegătorii așteaptă altceva, iar interesul lor pentru prânzul unui politician tinde spre zero. Sau pentru viața unui politician. Sau pentru activitatea sa directă. Sau..pentru orice ține de politicieni, dacă tot suntem la acest capitol.
Omul este preocupat de propriile sale nevoi și dorințe. Atât și nimic mai mult.
În al doilea rând, umanizarea nu înseamnă o supă la prânz. Există câteva reguli ce trebuie respectate. Nu te face cu nimic mai uman dacă mănânci o supă și îmi spui că rar ai pauze.
Umanizarea este despre împărtășirea valorilor care îți motivează acțiunile. Despre cine ești tu ca om, dincolo de cine ești tu ca politician. Sigur, acolo sus aerul este rarefiat și uneori chiar te crezi stăpânul universului. Cumva există riscul de a-ți uita misiunea, asta dacă ai avut vreodată una.
Doar că fix despre acea misiune este vorba în umanizare. Cine ești ca om? De ce ești aici? Care este scopul tău? Pentru că, înainte de orice, ești om! Pe ce pui accent în viață ? Ce nu este negociabil pentru tine? Ce este negociabil?
Sunt câteva întrebări care trebuie să stea la baza unui proces de comunicare ce ar implica și umanizarea unui politician. Sau a oricărui tip de lider.
Și încă ceva.. Dacă vrem umanizare, trebuie să ni se vadă fața. Pentru că oamenii nu votează supa.
Nu în ultimul rând, doamna deputat ar fi putut evita dezbaterile de pe pagina sa de Facebook. Ok, a postat. Ok, nu mai putea șterge. Ok, a văzut reacțiile. Dar chiar nu era cazul să intre în discuții cu oamenii a căror opinie este formată și adânc înrădăcinată.
În gestionarea crizelor de imagine este o vorbă: Nu poți convinge oamenii care nu vor să fie convinși. Sigur, poți încerca. Poate pe 1-2 reușești pentru o perioadă super scurtă de timp. Dar pe termen lung, efortul este aproape imposibil.
Politicienii trebuie să se uite cu mai multă atenție la ce cred oamenii despre ei. Pentru că studiul realizat de mine în cadrul lucrării de disertație nu le este deloc favorabil. Trebuie să înțeleagă cum s-a ajuns aici și ce pot face pentru a schimba această imagine proastă. Mai ales când vorbim de noile generații, care gândesc total diferit și care au cu totul alte interese decât ce cred actualii lideri politici. Și vine 2024…
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dna ține să facă aceleași greșeli de când lumea. Și înainte de revoluție dar și după, exact așa sunau lamentările celor care spuneau că n-au timp să înghită un covrig și se rostogolesc de atâta treabă. Noi cei mult peste 35 știm și mai bine.
De ce nu să explice cu ce se ocupă acele comisii? Ori care e filozofia UE? La ce folosește totul? Ca dacă te uiți la agenda aia săptămânală îți par multe chestii minore. Românul vrea să știe ce face ea acolo concret pentru el.
Chiar că ar trebui un curs simplu de comunicare pe care să-l urmeze politicienii. Care nu-l urmează își asumă gafele ulterioare. Și nu în cele din urmă, o tactică de a rezista mai bine la hateri. Indiferent ce faci vor fi niște care nu sunt de acord ori dau cu lături. Unii jurnaliști au pielea tăbăcită așa că ar putea să împărtășească secretul.
Un smiorc ( tipic Plusere) altoit pe unul de tip vechi. Plus orgoliu. Niște comentarii acide îi pot aduce cu picioarele pe pământ. Cel mai rău e nu când lumea reacționează. Ci când nu o mai face.