Da, Delta Văcărești trebuie protejată de incendii, dar nu interziceți ritualurile focurilor de primăvară. Confruntarea dintre tradiție și ecologie

incendiu în Delta Văcărești/ Foto: Inquam Photos / George Călin

S-a dezbătut în ultimele zile în presă problema incendiilor de vegetație care apar programate în perioada de desprimăvărare. Tot acum au apărut și amenzile consistente pentru cei care declanșează incendiile, fie că ele sunt supravegheate, fie că sunt lăsate în ... bătaia vântului. Tot acum s-a afirmat, pe bună dreptate, că există un conflict între legea care pedepsește autorii focurilor și tradiția îndelungată a aprinderii focurilor.

Se pare că din punct de vedere al ritualului și al tradiției asistăm la o dezvrăjire culturală a lumii prin aplicarea acestor amenzi motivate de pericolul incendiilor masive și de poluarea atmosferei, în condițiile aprinderii focurilor de primăvară. Se știe că în lumea tradițională, rurală, focurile de primăvară fac parte dintr-un ritual cu eficacitate simbolică și practică. Din punct de vedere simbolic, ele înseamnă îndepărtarea spiritului iernii și renașterea naturii. Din punct de vedere practic, arderea resturilor vegetale la începutul primăverii înseamnă igienizarea gospodăriei și a loturilor, iar fumul este benefic pentru pomii fructiferi. Arderile în tradiția populară sunt legate de anumite ritualuri, precum cele care marchează sosirea primăverii, astfel că „oamenii de Blagoveștenie (Bunavestire) se sculau cu noaptea în cap să facă focuri pentru a preveni înghețatul pomilor și casa să fie ferită de gângănii”. Tot în tradiția populară se spune că „fumul va face ca pomii să aibă rod bogat”. 

Obiceiurile, practicile și ritualurile din lumea creștină românească sunt o prelungire și o valorificare a practicilor ritualice în lumea evreiască, știut fiind faptul că creștinismul a apărut ca o sectă a iudaismului. Astfel, în tradiția evreilor, ziua 15 a lunii Shevat (Tu. biShevat) este o zi a copacilor, a arborilor, este anul nou evreiesc pentru copaci. Tot în iudaism această zi marchează aducerea aminte a înțelepților care au făcut comparație între oameni și copaci, având semnificația manifestării dragostei dintre mediul înconjurător și oameni. Este vorba de o preistorie a ideologiilor ecologice de astăzi. Tot în această zi se mănâncă cele șase fructe sau produse care „au făcut măreția Țării lui Israel: grâu, orz, struguri, smochine, rodii, măsline și, de asemenea, miere”. Se știe că grâul se fierbe și în gospodăriile românești și se amestecă cu nucă și miere în Sâmbăta morților, la începutul primăverii.

Aprinderea focurilor în mediul rural românesc are o periodicitate sintagmatică, aceste acțiuni se practică cu mai multe ocazii, aceleași de-a lungul anului creștin: Boboteaza, Joia Mare, de Sf. Gheorghe, de Sf. Dumitru și de Crăciun. De exemplu, de Sf. Gheorghe focul este aprins deoarece fumul curăță vitele și se spune că le protejează de acțiunea strigoilor, iar pe tineri și copii îi protejează de rele și necazuri”. Tot astfel, în iudaism în a 33-a zi de după Pesah (Paști), sunt aprinse focurile pentru igienizarea și împrospătarea lucrurilor și oamenilor.

Dacă raportăm aprinderea focurilor la interzicerea lor prin lege, deoarece sunt o sursă de dioxid de carbon, am putea să ne referim la un comentariu pe marginea conflictului dintre ritual și legea care pedepsește, comentariu în care se afirmă că „resturile vegetale lăsate în compost să putrezească degajă metan care este de 54 de ori mai puternic ca amplificator de efect de seră, față de dioxidul de carbon ce este absorbit de plante, pe când metanul nu este absorbit de nimic, el fiind descompus doar de radiațiile cosmice”.

Interzicerea tradiției, cenzurarea ritualurilor este expresia unei anulări culturale a lumii noastre, a cunoașterii ei. Tradiția este însă un rezervor minunat de experiențe, de înțelepciune, de practici îndelung exersate de oamenii acestui pământ, de oferte inepuizabile de soluții pentru problemele de astăzi ale omenirii. Toate aceste interdicții ar putea amputa o componentă importantă a societății și ar orienta-o înspre o direcție univocă, exclusivistă din ce în ce mai ideologizată și, deopotrivă, ar anula o anumită căldură a lumii noastre. În aceste condiții, umanitatea ar deveni mai săracă în înfățișarea și în virtuțile sale.   

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp