Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Munca fără apartenență, apreciere și autenticitate devine lipsită de sens: cauza principală a demisiilor în 2022

companie - office

Foto: Edhar Yuralaits / Alamy / Alamy / Profimedia

De ce sunt atât de frecvente situațiile în care nu ne simțim reprezentați și mulțumiți de munca noastră? De ce simțim atât de des că locul nostru de muncă nu e chiar locul în care ne-am dori să fim? De ce simțim atât de des că efortul nostru nu prea are sens, că munca noastră nu corespunde unui scop care să ne dea bucurie, mândrie și sentimental împlinire? De cele mai multe ori, aceste lucruri se întâmplă fiindcă nu reușim să ne integrăm, să avem sentimentul apartenenței la o cauză, o misiune, un grup uman și o organizație care sunt compatibile cu personalitatea, aspirațiile și pregătirea noastră.

La fel de importantă ca hrana sau adăpostul, nevoia de apartenență este una dintre cele mai importante nevoi umane. Ca să funcționăm bine, avem nevoie să știm că suntem acceptați în grupurile de oameni importanți pentru noi: familie, prieteni, colegi de muncă. Atunci când simțim că aparținem unor locuri, grupuri, sau idei, punem ”osul la treabă” și tragem pentru același scop comun: binele grupului.

Vorbim astăzi așadar despre sentimentul de apartenență și cum poate acesta fi acesta creat, alimentat, dezvoltat și susținut. Apartenența este cea mai prețuită trăire umană, cel puțin atunci când vorbim despre mediul profesional, arată un studiu recent care a implicat 750.000 de oameni din întreaga lume. Conform McKinsey, 51% dintre cei care și-au dat demisia în 2022 au făcut-o deoarece nu aveau un sentiment de apartenență la organizațiile în care lucrau.

Una dintre cele mai importante responsabilități ale unui conducător de oameni, fie că este un simplu șef de echipă, un manager de departament sau un CEO ori director general, este să construiască și să explice identitatea grupului și să le ofere oamenilor cu care lucrează sentimentul apartenenței la grup. Un lider bun, sănătos, puternic și autentic construiește unitatea echipei sale confirmându-le continuu oamenilor cu care lucrează că sunt acolo unde le este locul, că merită să fie acolo și că au o contribuție importantă la misiunea echipei.

Atunci când liderul observă atent munca fiecărui coleg, le confirmă constant oamenilor cu care lucrează că le apreciază efortul, că munca lor are valoare și că suma contribuțiilor individuale produce valoare pentru comunitate și performanță colectivă, munca unui conducător este bine făcută. Feedbackul pozitiv, aprecierea, mentoratul și confirmarea constantă a calităților individuale și rezultatelor colective sunt unele dintre cele mai importante atribuții ale unui conducător și fac diferența dintre un șef nepregătit și un lider bun.

Când ne simțim apreciați, avem de trei ori mai multe șanse să ne bucurăm de munca noastră și de cinci ori mai multe șanse să ne păstrăm pe termen lung locul de muncă, potrivit unui raport Great Place to Work. Toți avem nevoie de apreciere atât pentru ceea ce suntem, cât și pentru contribuțiile noastre unice, căutând să muncim în acele organizații cu care împărtășim valori comune. Mai mult, cercetările arată că sentimentul puternic de apartenență crește performanța, reduce riscul de fluctuație a cifrei de afaceri și scade numărul de zile de concediu medical în rândul angajaților.

Trebuie să înțelegem însă că stimularea sentimentului de apartenență este imposibilă fără autenticitate. Autenticitatea presupune să ne cunoaștem foarte bine, să avem o definiție foarte clară a personalității, identității și valorilor noastre și să ne comportăm în fiecare secundă în deplină armonie cu această definiție complexă a propriei persoane. Dacă într-un loc de muncă simțim că trebuie să ascundem sau să reprimăm o parte a identității noastre, nu mai suntem autentici, iar procesul de identificare cu grupul și sentimentul de apartenență vor avea lacune majore, care ne vor face nefericiți și ne vor îndepărta tot mai mult de integrarea armonioasă în echipă.

Deducem astfel că prin autocunoaștere și prin conștientizarea de sine facem primul pas în crearea unei culturi a apartenenței. Procesul de autocunoaștere este unul dificil, dar extrem de necesar: problema majoră este că, deși 95% dintre noi credem că suntem conștienți de sine, doar 10-15% atingem acest nivel, avertizează psihologul Tasha Eurich.

Rezultă de aici că liderii de echipe și organizații trebuie să încurajeze sentimentul de apartenență prin adoptarea autenticității în comportamentul și valorile lor. Concret, liderii ar trebui să explice constant membrilor echipei lor care este sensul existenței organizației, care sunt principiile care stau la baza muncii lor, care sunt credințele și obiectivele care îi mobilizează, dar, mai presus de orice, să se și comporte în linie cu aceste elemente de cultură organizațională.

Oamenii au nevoie de lideri care înțeleg corect și explică amplu și frecvent sensul, scopul, valorile, credințele și ideile organizației, dar mai ales îi conving pe oameni despre acest univers cultural prin modul concret în care se comportă, zi de zi. Mai mult decât atât, liderii trebuie să fie cei care îi ajută pe oameni să se cunoască mai bine și să evalueze în ce măsură se integrează autentic în echipa din care fac parte. În lipsa acestei abordări, angajații pot simți lipsa motivației, iar consecințele negative vor apărea rapid.

Pentru a avea și a construi o cultură sănătoasă în organizațiile în care lucrăm, fiecare dintre componenții echipei trebuie să simtă că se află în locul potrivit și trage la aceeași căruță. Și este datoria conducătorilor, de la cel mai mic la cel mai mare, să îi ajute pe oameni să trăiască sentimentul autentic al apartenenței și să le ofere constant confirmarea că munca lor are valoare, sens și apreciere.

Cum stă treaba la tine la muncă? Simți că te afli în locul potrivit sau cauți un prilej bun de a evada de acolo? Nu strică niciodată să îți pui aceste întrebări, ca să poți descoperi drumul spre o muncă ce îți oferă satisfacție, bucurie, sens, împlinire și stare de bine.

Vă invităm să descoperiți podcastul Hacking Work și să vă abonați la newsletterul Hacking Work, pentru a primi în fiecare luni și joi dimineață cele mai proaspete știri și analize din piața globală a muncii. Să vă fie de folos!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult