Foto: DPA Picture Alliance/Alamy/Profimedia
O veche zicală românească ne învață că un șut în fund înseamnă un pas înainte. Înțeleaptă vorbă. În oceanul de pesimism mioritic, pare a aduce oleacă de speranță. De încredere. Când o auzi, parcă nu mai pare dracul atât de negru.
Ca să vezi. Alt proverb spus cu chibzuință.
E adevărat, situația în care ne aflăm zilele acestea nu arată a șut ci, mai degrabă, a upercut în plină figură. Cum stăteam noi așa între Dunăre, Carpați și Marea Neagră și ne bălăcăream liniștiți, poc! Ne-a bătut Covidul la ușă. Bună ziua! Banii sau viața! Cum cu banii nu stăteam foarte bine, a ales a doua variantă. Românii fiind un popor cam mic de statură, afurisitul de virus a tăbărât asupra noastră și ne-a dat-o fix la operație. Aicea să mă iertați. Orice legătură cu sistemul nostru de sănătate e pur întâmplătoare. N-am găsit altă rimă. Violența cu care ne-a lovit epidemia a stârnit nu doar spaime pe care le credeam istorie ci a dezvăluit și toate vulnerabilitățile pe care le-am colecționat cu sârguință în ultimii treizeci de ani. Ignorate cu voioșie, repetându-ne tâmp că “nouă nu ni se poate întâmpla”. Iaca poznă. Ni s-a întâmplat. Acum ce-i de făcut?
Păi e la mintea cocoșului! Historia magistra vitae! Să punem mâna sa învățăm ceva din povestea asta ca pe viitor sa fim mai pregătiți, nu?
Păi da. Numai că, pentru asta, trebuie să vedem cum mai stăm zilele astea la capitolul învățământ. Nu, nu stăm. Mă scuzați, am ales neinspirat verbul. În învățământ nu "se stă." Se dezbate, se raportează, se analizează. Eventual, se așteaptă. Ce? Vreo minune ceva, doar doar ne-o scoate cineva din starea de uimire în care am rămas după ce am încasat upercutul ăla de la domnul covid. Anunțul făcut de Ministerul Educației, cum că școlile vor rămâne închise până la sfârșitul anului școlar iar elevii vor face cursuri online de acasă, ne-a împărțit în mai multe tabere. Bine, nu că am fi avut cine știe ce unitate în cuget și simțiri până acum. Dar au apărut noi forțe combatante. O parte care ar vrea redeschiderea unităților de învățământ. Graduală, imediată, mă rog, nici aici nu există unanimitate. Ca și cum domnul covid, după ce a dat iama prin piețe, magazine, birouri și mijloace de transport, brusc, s-ar intimida la intrarea în sala de clasă. Nu. Nu cred că ar avea vreo emoție. Decizia luată de autorități este cea corectă. Frica păzește bostănăria. Evident, asta ne creează o stare de disconfort, la unii mai mult, la alții mai puțin. Pentru învățământul particular, spre exemplu, este o lovitură foarte serioasă. Vor fi școli care vor da faliment și oameni care își vor pierde joburile. Cum, de altfel, se întâmplă în mai tot sectorul privat al economiei românești. Unii dintre dumneavoastră vă veți declara solidari cu ei și veți spune ăia au bani, descurcă-se. Aș putea cumva înțelege asta dacă aș vedea că e la fel și zona instituțiilor publice. De învățământ, administrație, etc. Dar nu văd nici o apăsare acolo. Adică sectorul privat e bun când are taxe și impozite de plătit dar, când vine criza, treaba lui. Cine l-a pus? Bine, aici nu e foarte greu de făcut un calcul matematic. Cu cât crește procentul în care o să ne ia dracul în sectorul privat, cu atât șansele ca salariile angajaților de la stat să rămână aceleași ca înainte de criză scad. Atât de simplu e.
Avem nevoie unii de alții. Altfel va fi greu să o scoatem la capăt.
O altă revelație pe care am mai avut-o în această perioadă a fost inechitatea din sistemul românesc de învățământ. Ce bine! A trebuit să vină o pandemie la nivel mondial ca să realizăm că Ionică din vârful dealului nu are bani de tabletă, iar taică-su, în loc de bibliotecă, îl trimite cu oile la păscut. Ăsta e, de altfel, și un motiv pentru care unii sunt sceptici cu privire la șansele programului de cursuri online. N-ar fi mai bine să nu mai facem nimic deloc? Hai să ne resemnăm cu ideea și, eventual, să ne plângem de milă. Că la asta ne pricepem. Că e prea greu să ne mobilizăm oleacă pentru a asigura accesul tuturor elevilor la aceste ore online.
Apropo de ore online. Nici astea nu sunt bune. Păi nu, tot în sala de clasă se face educație serioasă, cu creta în mână, la tablă, da, aia se cheamă școală. Asta cu online-ul e așa ca să ne aflăm în treabă. Nu sunt profesorii pregătiți, nu avem resurse. Pare-se că acum am descoperit și noi că există educație digitală. Numa necazuri, numa probleme. Da de ce să ne punem noi un pic mintea la contribuție să facem programul ăsta funcțional? Să ne adaptăm metodele și strategiile didactice pentru acest tip de învățare? Să gândim instrumente de lucru, variante de evaluare, să ne obișnuim cu diferite platforme educaționale.
Să ne reinventăm ca profesori dacă e nevoie.
Ei, uite, aici voiam și eu să ajung. Mă iertați că v-am ținut atâta de vorbă. Mi-am făcut curaj. Ce-ar fi dacă am vedea toată povestea asta prin care trecem drept un moment în care să dăm un restart școlii românești? Cum ar fi dacă, în loc să ne resemnăm, am vedea momentul ăsta de criză drept o ocazie excepțională de a face cu adevărat reformă în învățământ? Să ajungem în punctul în care actul de educație să nu mai însemne doar goana după note, medii, olimpici și hârtii fără valoare? Cum ar fi să ne unim forțele ca șansele la o educație decentă să fie aceleași și pentru Ionică din vârful dealului cum sunt pentru Cristi din buricul Bucureștiului. Cât de greu ar fi să înțelegem că școala românească trebuie adusă acolo unde trebuie. În secolul XXI. Că trebuie regândite programe școlare, norme didactice, orare, formarea profesorilor, finanțare. Tot. Absolut tot. Să ajungem în punctul în care educația să aducă magia acelui moment în care un copil face ochii mari când profesorul lui îl face să înțeleagă un lucru. Când, indiferent că e în bancă sau în fața calculatorului, copilul experimentează cu adevărat stări de mirare, uimire, entuziasm, satisfacție.
Cum ar fi să ne spunem că această criză nu e sfârșitul ci poate fi un nou început?
Începutul unui act educațional autentic. Consistent. Cu sens.
Na, că m-am luat cu vorba și v-am ținut din treabă. Poate aveați lucruri importante de făcut. Mă iertați. Atâta polologhie pentru o idee simplă. Să nu ne dăm bătuți. Să găsim soluții.
Să schimbăm totul din temelii dacă e nevoie.
Să privim si partea plină a paharului. Na, altă zicală optimistă.
Zău dacă știu ce am astăzi…
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Eu aș vrea ca toți profesorii să își facă publice punctajele în baza cărora au ajuns la catedră, pentru că, pe perioada pandemiei, dintre cei care au avut curaj să scrie câteva rânduri online, au dat dovadă de lipsuri elementare imense. Totodată, am observat că șpăgarii nu au fost deloc atrași de a preda copiilor pe timpul pandemiei, rămânând în negura vicleniei lor.
Depinde de profesori si depinde de modul in care administratia si politicienii pregatesc material momentul.
Sunt multi copii care nu au cele necesare pentru acest tip de invatamint. (Nu e vorba doar de tablete. Timp -acum incep muncile agricole si sunt de mare ajutor la casele sarace-, conditii -multe case au curatenie precara si nu a spatiul necesar pentru asa ceva- etc.)
Sa speram ca va fi un experiment interesant, pe care sa se construiasca in viitor.
Cred ca este cea mai buna gluma pe care am auzit-o in ultimele zile... ! Reformarea nu se poate face pentru ca nu are cine sa o faca...ca sa nu zic ca nici nu are pentru cine...pentru ca multa lume nu doreste nici o reforma, mai ales cei care lucreaza in domeniile de mai sus mentionate.
Reorganizarea invatamintului -datorita pandemiei- necesita doar initiativa si buna gospodarire.
"Cum ar fi să ne unim forțele ca șansele la o educație decentă să fie aceleași și pentru Ionică din vârful dealului cum sunt pentru Cristi din buricul Bucureștiului." - asta nu tine doar de sistemul de invatamant. Ideea sigur ca e buna.
"Că trebuie regândite programe școlare, norme didactice, orare, formarea profesorilor, finanțare. Tot. Absolut tot." - nu, nu "absolut tot". Programele scolare nu vad de ce ar trebui schimbate. Daca dvs. aveti argumente suficient de bune pentru asta, va ascult.
În ceea ce privește mijloacele moderne de completare a metodelor și tehnicilor de predare ( platforme e-learnig ) aici situația este și mai dezastruoasă. În 30 de ani de regim democratic s-au cheltuit o sumă importantă de resurse financiare, materiale și umane pe programe lipsite de strategie, de coordonare inteligentă, singurul scop al acestora dovedindu-se a fi sifonarea banului public în interes personal și de grup. Așa s-a întâmplat cu sistemul AEL, sistem hardware și software pe care s-a depus praful nepăsării, așa s-a întâmplat cu achiziționarea de licențe software educaționale la preț de licențe comerciale și în fapt școlile nu au licențe valide pentru sistemele de operare, pentru suitele office și pentru instrumentele de dezvoltare.
Închiderea școlilor a arătat lipsa de resurse în toată goliciunea ei și ne arată lipsa de viziune și strategie a guvernanților, aceștia rezumându-se le emiterea unor ordine de ministru prin care se stabilesc obligații pentru părinți, elevi și profesori în ceea ce privește folosirea resurselor software care par a permite un „învățământ” online. Nici acum nu s-a luat o decizie conform căreia ministerul să achiziționeze sisteme e-learning conforme cerințelor legii educației pe care să le găzduiască în fermele proprii de servere și să înroleze întreaga rețea de învățământ public și privat.
Dacă vrem cu adevărat să avem o populație instruită și educată, eficiența financiară a învățământului trebuie să fie ultimul criteriu în organizarea acestuia sau să fie eliminat.