Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Dacă nu ne pedepsim copiii cu dragoste, îi va pedepsi viața fără dragoste

Actuala dezbatere în presă poate fi un bun instrument sociologic, prin exprimarea opiniilor noastre, de a afla cum ne raportăm la școala copilului nostru și care sunt motivele frecvente de nemulțumiri. Lucrurile se nuanțează de la caz la caz. Totuși, în general suntem nemulțumiți că școala nu mai reușește să fie atrăgătoare și eficientă în scopurile ei.

Apoi, suntem nemulțumiți pentru că, venind obosiți de la serviciu, uneori mai trecem încă o dată prin școlaritate, la ajutat la teme și ascultat de lecții. Un volum prea mare de teme apare uneori la modul just ca un atentat la viața de familie, căreia i se reduce timpul pentru alte oferte de educație informală (plimbări, sport, aer liber, chiar și o cină tihnită, căci masa e unul din elementele care coagulează familia).

Suntem nemulțumiți pentru că, deși toți copiii de șase ani visează să ajungă la școală, undeva pe drum ei își pierd entuziasmul acesta, uneori numai după un semestru. Suntem nemulțumiți pentru că s-a țipat la copilul nostru, a fost jignit sau umilit. Acestea sunt, în mare, furiile noastre. Încotro le îndreptăm? Ce trebuie schimbat?

Principala problemă a școlii românești este că profesorul și-a pierdut autoritatea și în clase nu este disciplină. E un fenomen general și, deși uneori vorbesc admirativ de anumite bune practici din alte școli ale lumii, totuși nu trebuie să fim naivi, căci și acolo sunt probleme, uneori mai mari decât ale noastre. Este ceea ce Hannah Arendt denunța drept ”criză a autorității” în America, încă din anii 50. E vorba, în principal, de gălăgie, dar și de absenteism, violență etc. Sunt multe cauze pentru indisciplină și nu o să neg că adesea ține mult de metoda cadrului didactic. Cea mai dezastruoasă consecință a pierderii autorității este aceea că din cele 50 de minute ale orei, cadrul didactic pierde o parte semnificativă în încercarea sa de a obține o atmosferă propice actului educativ. Profesorul realizează că elevii nu au rămas cu suficientă informație din oră și încearcă să suplinească asta prin transmiterea de sarcini acasă. Dacă mai este și profesor de materie de examen, atunci presiunea crește și, din nou, încearcă să consolideze predarea prin temă. Desigur, mai apar și temele de performanță, în funcție de nivelul școlii și de așteptările formulate deschis la ședința cu părinții (se întâmplă frecvent ca unii părinți să ceară lucrul suplimentar).

Țipătul este o formă de neputință, scrie în cărțile de specialitate. În școala românească țipătul e o neputință și o contestabilă metodă la care s-a ajuns din cauza metehnei pe care o vedem peste tot. „Merge și așa”. Ca profesor, oricât de creativ ai fi, ai mâinile legate, pentru că „merge și așa”, ți se reproșează că dacă încerci să atragi atenția asupra unui comportament deviant, nu „vezi” copilul, unicitatea lui, nevoia sa de libertate. Totuși, la psihologie am învățat că ai voie să pedepsești sau să critici, atât timp cât îi arăți copilului că dezaprobi comportamentul său, iar nu pe el însuși. Afecțiunea și aprecierea ta rămân neschimbate, dar ești dator moral să îi semnalezi derapajul. Să îl pedepsești cu dragoste, ca să nu o facă viața, fără dragoste.

Dar cum îi semnalezi derapajul? Orice ai face, e rău. Azi, orice mică pedeapsă poate fi pusă sub acuza de stres emoțional ori umilință. Avem, desigur, nota la purtare. Pentru unii copii funcționează ca o frână disciplinară, alții sunt incapabili să resimtă amenințarea scăderii notei la purtare, într-un viitor mereu amânat în percepția lor, la sfârșit de semestru. Când ai indisciplină în clasă până la punctul în care predarea sau securitatea altor elevi sunt amenințate, trebuie să iei măsuri rapide. În școala engleză, ai adesea norocul unui profesor asistent, care izolează elevul respectiv, convoacă părinții, propune întâlnirile cu un psiholog. În școala franceză, elevii zgomotoși sau violenți sunt rapid trimiși „chez le proviseur” (un fel de pedagog pregătit pentru a dezamorsa tensiunile școlare), iar profesorul principal își continuă predarea cu ceilalți.

Trafic de influență, favoritism, „merge și așa”. Ca profesor, oricât de creativ ai fi, ai mâinile legate, pentru că „merge și așa”, ți se reproșează că dacă încerci să atragi atenția asupra unui comportament deviant, nu „vezi” copilul, unicitatea lui, nevoia sa de libertate.

Noi posturi în educație? Asta ar presupune să recurgem la o resursă financiară inexistentă, nu suntem atât de naivi încât să imaginăm așa ceva. Atunci? Care e soluția? Adesea, părinții se plâng de calitatea predării din cauza indisciplinei, sau denunță violențe (emoționale și fizice) comise de alți copii și ne cer imperios „faceți ceva”. Acest „faceți ceva” a devenit un fel de refren al școlii românești. Când managerul educativ (dirigintele sau directorul) nu face ceva, atunci părinții simt uneori că trebuie să acționeze singuri. Află telefonul mămicii copilului indisciplinat, sperând că pot remedia situația. Uneori, se remediază. Alteori, nu, ba chiar li se vorbește nepoliticos. Sunt și altfel de cazuri încă și mai grave. Părintele copilului agresat se duce, în timpul pauzei, valvârtej în clasă și îl urechează pe cel considerat de el indisciplinat (!). Aceste lucruri se întâmplă pentru că școala nu ia măsuri mai ferme. Dar… să ne gândim la repertoriul de posibilități al profesorului, în caz de gălăgie, de exemplu (o abatere minoră, dar care duce la neatenția clasei și deci la rezultate școlare proaste). Profesorul poate să încerce să își facă discursul mai atrăgător, să fie bine pregătit, să aducă metode inovative, informații cu iz de anecdotă, să îmbine utilul cu plăcutul. Funcționează, destul de des. Nu întotdeauna, pentru că, deși cosmetizată prin metode mai atractive, școala implică apelul la efort. Iar acest efort este respins uneori. Profesorul poate apela apoi la responsabilitatea elevului. Funcționează, destul de des. Alteori, nu. Se ridică tonul, se consemnează abaterea în foile de observații și se dau mustrări scrise. Cam atât se poate face și cred că ar fi suficient, dacă măsurile ar fi mai consecvente și luate de toți cei implicați în educație.

Soluția? Școala trebuie să își capete autoritatea și să fie întărită ca instituție. De altfel, sunt mulți politicieni care au denunțat vulnerabilitatea instituțiilor în general, nu doar a școlii.

Avem o problemă uriașă

Dacă școala și-ar câștiga autoritatea, atunci peisajul nostru școlar ar arăta mult mai diferit. Nu vorbim despre o schimbare totală, pentru că acele comportamente dăunătoare, luate din mediile de anturaj și televiziune, tot ar exista, dar măcar ele nu ar mai fi exhibate la școală. Nu am control asupra vieții private, pot cel mult să încerc consiliere și dirijare. Dar când elevii aduc, fără reținere sau teamă de măsuri, comportamente grave în școală, diseminându-le printre ceilalți (uneori în gura mare, în ore), atunci avem o uriașă problemă. M-aș declara prudentă în fața unei retorici prea idealiste. Ok, știm ce e rău, dar cum faci să fie bine? Cum faci ca acele eleve interesate de videochat, cu un consimțământ parental tacit, să fie atrase de școală? Nu știu dacă mai poți face ceva, dragă școală. Repet, mingea nu e doar în terenul tău. Dar știu că poți crea un teritoriu în care vocea celor cu grave probleme să nu devină o voce de lider, îndemnând la imitație.

Dacă tu, ca profesor, reușești să îți păstrezi autoritatea și să faci ca în ora ta să transmiți un minim mesaj despre frumos și bine, atunci ai reușit ceva. Dacă, însă, elevul acela te ironizează public, iar tu nu poți face nimic, atunci… Atunci s-ar putea ca și Andrei, copilul cel cuminte din prima bancă, să nu te mai respecte, să vrea și el să fie puternic și sarcastic. Și bine va face nu te mai asculte, dacă tu, școală, nu iei nicio măsură. De ce nu o iei? Pentru că societatea nu știe să te susțină, dar și pentru că noi, românii, nu știm să ne solidarizăm. Adesea, nici profesorii nu se solidarizează pentru a-și uni eforturile în vederea unui scop comun. Deci, dragă școală, dacă nu ai nicio autoritate, merită ca Andrei să se mute din prima bancă (unde, fiind gălăgie, preferase să rămână pentru a te auzi) și să se ducă în spate, să mestece gumă stând cu picioarele pe banca din față, ascultând muzică pe telefon. Francezii spun că lipsa de autoritate e o formă de maltratare (joc etimologic – a trata rău pe cineva: mal traiter).

Ați observat cum sunt tratați directorii care încearcă să introducă un cod vestimentar?

În această încercare de a-l educa și ajuta pe acel copil pus între mâinile sale, școala simte nevoia să strige către oricine o poate ajuta. Nu își permite aroganța de a respinge nici un parteneriat, pentru că trăim vremuri de asediu prin impostură și lipsă de educație și avem nevoie de orice ajutor, cât de mic. Atâta doar că școala și-ar dori un spațiu definit și autonom, obținut nu doar prin legiferare și corpul de control, ci și printr-un minim contract de încredere și o delegare de putere, cumulată cu responsabilitate. Când societatea nu îi acordă nici sprijin, nici încredere, școala se trezește șantajabilă și cu mâinile legate. Nu vrem să facem din școală un mediu adiabatic, impermeabil la orice contestare ori sugestie venită dinafară, deoarece o instituție cu prea mare putere și fără solide ierarhii de control este la fel de periculoasă. Unde sunt abuzuri ale profesorilor, trebuie intervenit. Dar este extrem de dăunător, în primul rând pentru societate, ca școala să continue acest balet printre orgolii de menajat și să nu aibă curajul de a recupera o minimă formă de autoritate. Ați observat cum sunt tratați directorii care încearcă să introducă un cod vestimentar? Cum sunt numiți perimați ori comuniști? Și noi nu facem propunerile astea ca să ne vedem însemnele școlii pe o mânecă, ci pentru a evita vestimentația indecentă. E o încercare infimă, o picătură într-un ocean, ca diferențiind măcar vestimentația școală-timp liber, copilul acela să fie adus cumva, măcar artificial, într-o dispoziție de studiu și educație.

Sunt instituții de învățământ unde violențele au ajuns să îmbrace formă penală

Suntem în plină și asiduă dezbatere pe tema educației. Trebuie făcut ceva pentru școală, dar nu să se înlocuiască materia A cu materia B sau să se topească amândouă în modulul X. La un om bolnav, nu te duci cu trei flori și o strângere de mână, ci îl întrebi și dacă are nevoie de un ajutor concret. Iar minimul ajutor care i se poate da școlii acum este să i se întărească autoritatea și să se facă mai multe comisii exact în această direcție de respectare a legii învățământului și a regulamentelor. Sunt instituții de învățământ în țara asta unde violențele au ajuns de prea multe ori să îmbrace formă penală. E adevărat că avem nevoie și de o armată de psihologi, dar acel copil care comite abateri grave, o face și cu sentimentul impunității. Sentiment care, din clasa întâi, s-a rostogolit și a devenit din ce în ce mai puternic. Elevul de a douăsprezecea, care ajunge să nu mai respecte pe nimeni, este elevul de a cincea, căruia școala și familia nu i-au semnalat, cu afecțiune, dar ferm, derapajul, și nu i-au arătat alt drum. E o abordare pe care școala românească o are, de 26 de ani, și nu știu unde o să ajungem cu această permisivitate și nerespectare a cadrului legal.

Ministerul a redactat și are de mult în vigoare un ROFUIP (regulament de organizare și funcționare) al școlii, foarte profesionist. Acum trebuie însă ca toți actanții implicați să se solidarizeze la aplicarea lui fără vicii de procedură și la întărirea autorității școlii, care chiar să fie lăsată să funcționeze după modelul legiferat. Dar întărirea instituțională e un proces mai greu, care se face cu resursă de timp, oameni, finanțe, voință. E mult mai ușor să o iei pe scurtătură, clamând o nouă (a câta?) reformă. Ar fi bine să nu mai tot încercăm schimbarea unor hârtii, din pix, ci să ne stabilim ca prioritate să întărim instituția școlii. Căci altfel, facem legi pe care nu le respectă aproape nimeni, pentru că instituțiile sunt slabe și slăbite, uneori, cu bună știință. Când legile nu sunt respectate, mor oameni. În educație, când legile nu sunt respectate, mor destine, conștiințe și, până la urmă, se sufocă societatea însăși.

Există, totuși, foarte multe școli în care se face educație și copiii vin cu drag la școală. Acele școli vor fi distruse de o reformă prost gândită. Dacă distrugem programele și planurile cadru, nu vom rezolva problemele, ci le vom adânci. Vom distruge și dimensiunea cognitivă, intelectuală a școlii, și pe cea morală.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    „Soluția? Școala trebuie să își capete autoritatea și să fie întărită ca instituție...”

    Dedu din acest (scurt altminteri) pasaj că dl autor nu are soluții la căile de obținere a acelei autorități.
    Altfel nu ar folosi vorba „trebuie”.

    În paralel, nu-mi pare nici dispus a lua măcar în parte lucrurile cum sînt - atitudine care-i totuși mai utilă unei schimbări a lucrurilor decît ideea că acelea-s capăt de lume...

    Părerea mi-i strict personală.
    • Like 1
  • Problema cu "autoritatea" scolii este sursa acesteia. Eu inca nu am cunoscut un elev (inteligent sau nu) care sa respecte cu adevarat scoala. De ce? Pentru ca nu are ce respecta.

    Exact cum mai mult de 80% din romani nu respecta guvernul. Si noi lucram doar tangential cu guvernul. Il vedem cand ne ia taxe, cand nu repara drumuri si cand cheltuie banii pe toate tampeniile, daca nu ii baga in buzunar.

    Elevii, in schimb, lucreaza cu scoala in fiecare zi. Fiecare zi. Si vad, ca nu-s prosti. Vad cum profesorii isi bat joc de ore, vad cum directoarea a pus-o pe fiica ei secretara, vad cum tavanul cade pe ei, vad cum manualele sunt scrise de un analfabet retardat. Vad, si le scade respectul cu fiecare zi petrecuta. Si dus ramane.

    Trebuie mult mai mult decat reimpunerea autoritatii. Autoritatea vine din respect sau din frica. Nu vrem frica, a fost prea multa. Vrem respect. Si ca sa obtii respect, trebuie sa il meriti.

    Trebuie sa vada in profesori oameni demni de urmat, nu pusti care n-au avut optiuni mai bune si care au ramas in sistem pentru ca nu mai sunt in stare sa iasa din el. Trebuie sa vada oameni care VOR sa fie profesori, nu care nu au reusit sa se angajeze in alta parte.
    • Like 1
  • Titlul e excepțional, ca o oaza de luciditate după toate imbecilitățile "moderne" fluturate in cazul cu Norvegia..
    • Like 1
  • Stimate Domn Otheh, banuiesc ca dumneavoastra aveti un copil, poate suficient de mare sa fie deja la scoala, dar cu siguranta nu aveti al doilea copil. De ce sunt sigur de aceasta, pentru faptul ca acolo unde sunt 2 copii deja vor aparea in foarte scurt timp probleme. Ce ati face atunci cand cei doi se bat? Va rog sa-mi raspundeti la aceasta intrebare.... sau mai bine ati renunta, pentru ca orice raspuns imi veti da va acuza... ganditi-va ce poate face un profesor care se confrunta cu 30 de copii in acelasi timp.. Astept cu nerabdare raspunsul.
    • Like 1
    • @ Iancu Emanuel-Doria
      otheh check icon
      Pe dvs. va respect din principiu, pentru ca v-am mai citit comentariile de-a lungul timpului, si stiu ca sunteti un om de buna-credinta. Dar nu toti sunt ca dvs! Retineti asta! Stiu ca ati adoptat un copil! Ca aveti in total 7. Dvs. sunteti o exceptie, iar eu ma refer la regula. Elevul trebuie sa respecte profesorul. Si profesorul trebuie sa respecte elevul. Respectul se castiga, nu se impune. Cam atat am avut de spus. Fiind ultimii 2 supravietuitori de pe o planeta moarta, ma voi retrage in capsula si voi parasi articolul dnei Cioc definitiv. Toate cele bune!
      • Like 0
  • Crudul si amarul adevat
    • Like 2
  • Am o intrebare care ar trebui sa dea de gandit tuturor... Sunt copiii nostri mai bine scolati decat am fost noi? Daca da inseamna ca sistemul functioneaza, daca nu inseamna ca ceva anume s-a schimbat in sistem in rau... sau poate societatea in general a decazut. Nici nu vreau sa ma gandesc la ce se va intampla cand aceasta generatie de obraznici va ajunge sa conduca o tara... Adio democratie... Vom avea o batranete zbuciumata la maxim., daca o vom mai ajunge. Cei bolnavi sau saraci vor fi zdrobiti de legi crude aplicate cu placere de tineri inebuniti de sadism. Nu trebuie sa fi un vizionar si nici un pesimist ca sa intelegi ce va urma. Animalele bolnave sau slabe dispar din jungla si la fel vor fi tratati si oamenii ca doar sunt tot un fel de animale, putin mai evoluate. Nu exista mila intr-un om care nu a simtit niciodata durere sau remuscare pentru raul facut, si daca la aceasta se adauga lipsa de dragoste si compasiune raul este dus pana la extrem... Opriti-va fiecare in dreptul copiilor Dumneavoastra si reflectati putin la caracterul lor. Ce ati sadit in ei... daca ceea ce vedeti nu va multumeste, nu e vina unui dascal, sau a unui sistem educational ci e vina noastra, a parintilor care au iubit mai mult munca si cariera decat copiii, si am ramas si vom ramane cu ceea ce am iubit. Va asteapta copiii acasa cu drag sau cu nepasare? Este ceea ce au primit de la noi, tata si mama. Mai exista comunicare intre voi sau cand vorbiti va intorc spatele si pleaca? In ei se reflecta interesul de care au avut parte de cand i-am lasat la crese la gradinite si la scoli cu program prelungit. De cate ori ai vrea sa dai timpul inapoi si sa nu mai repeti aceleasi greseli in educatia copilului tau? Doamne, da intelepciune acestui popor sa se intoarca la valorile morale si spirituale pe care le-a pierdut.....
    • Like 1
    • @ Iancu Emanuel-Doria
      Oare,d na Iancu, toate valorile morale sa fie in trecut? Va întreb asta pt ca mi au plăcut mult celelalte aspecte pe care le ați evidențiat. Un înțelept ne ar învăța ca impresia despre trecut o idealizăm si nu e bine sa ne raportăm la ea..Nici tinerii de azi nu sunt chiar așa îngrozitori. Iar ei nu sunt altceva decât produsul generației școlite in timpurile regretate de dvs..Sa fi fost ceva foarte greșit si atunci ? Eu cred ca da, si cred ca trebuie sa ne concentram la soluțiile pt viitorul nostru, sa fim parte a soluției.
      • Like 1
    • @ Cristian Pascu
      Pentru ca aduceati aminte de valori morale, da, ele tind spre 0. Puteti sa mai numiti ceva ca fiind gresit? Daca da, va rog sa imi dati un exemplu si veti vedea ca nu veti gasi. Nici macar crima nu mai este o problema atat timp cat ne ucidem pruncii din pantec! Daca vorbesc de curvie, rautate, lipsa de devotament in casnicie, minciuna, furt, si alte sute de exemple, despre care daca vorbesc o sa fiu catalogat ca incult sau ramas in urma. Astept sa-mi dati un exemplu de valoare morala care tinerii o mai respecta... Nu vorbesc aici de copii educati crestineste pentru ca asa ceva e tot mai rar...
      • Like 1
    • @ Iancu Emanuel-Doria
      As spune ca noua generație e superioara ca si capacitate de informare din surse diferite, spre deosebire de predecesoarea dependenta exclusiv de anumiți " formatori de opinie".Pare puțin dar a fost decisiv la noile alegeri. Si lor le datoram schimbarea.Curajul de a gândi altfel ,dispoziția de a acționa împotriva minciunii. Nu de o discriminare pe vârste avem nevoie.Putem învăța unii de la alții.
      • Like 0
    • @ Cristian Pascu
      "Si lor le datoram schimbarea". Le datoram schimbarea, e adevarat, dar nu o schimbare in bine. Pe vremea cand eram eu copil, revistele deocheate nu erau pe rafturi in magazine, fetele nu ramaneau cu miile insarcinate din adolescenta, avortul era o crima, homosexualitatea era un viciu, despre droguri auzeai doar in filme. Considerati toate acestea o schimbare in bine, este aceasta o noua treapta in dezvoltarea societatii umane? Daca da, e normal sa apreciati noile metode de invatamant care incurajeaza toate aceste gunoaie(din punctul meu de vedere), ca fiind foarte bune. Cat despre faptul ca sunt bombardati cu informatii, fara ca acestea sa poata fi filtrate si digerate de un caracter format, puternic, este ca si cum ai da bebelusului de o luna sa manance sarmale. Copiii au ajuns sa creada ca tot ce zboara se mananca si sunt otraviti de mici cu desene animate cu vrajitoare si monstri, cu violenta si batai.... si le place. Ghiciti ce va urma...
      • Like 0
    • @ Iancu Emanuel-Doria
      Vrăjitoare, zmei si buzdugane conțineau si poveștile cu care am crescut noi.Schimbarea la care am făcut eu referire era alta, specificata.Liberul arbitru nu e o invenție omeneasca sau a unor vremuri.El a adus cu sine manifestarile "altfel". Nu cred ca putem trage la răspundere pe cineva aici noi...nu? Homosexualitatea era fățișă si in trecut , vezi pana la Roma, Grecia, Sodoma.Nu are legătură expresa doar cu acest moment al istoriei. Rațional e sa acceptam ca buruiana va creste laolaltă cu graul pt ca nu cumva sa fie smulsa odată cu acesta din exces de zel..
      • Like 0
    • @ Iancu Emanuel-Doria
      Faceti cateva greseli elementare, aici...Nici unul dintre lucrurile pe care le mentionati ca efecte negative ale modernitatii asupra 'moralei' nu sunt noi. Drogurile exista de cand omul cavernelor a mancat pentru prima data ciuperci care l-au facut sa vada culori. Triburi amazoniene care nu au vazut niciodata un televizor fumeaza si mesteca bine-mersi frunze de coca, de mii de ani. Homosexualitatea si avorturile nu au fost inventate in anii saizeci, si, din cate imi aduc aminte, patriarhii religiei crestine, incepand cu Avraam, nu erau foarte devotati in casnicie, si nu aveau dileme morale apropos de a-si viola sclavele, a-si vinde fiicele, etc.. Moralitatea nu are deci nimic de a face cu religia, fie ea crestina, mozaica, musulmana, hindusa, budista sau druidica, si ma bucur ca este asa - nu am nevoie de Biblie sau de alta carte sfanta ca sa imi invat copiii sa nu fure, sa nu minta, sa nu ucida, sa respecte persoanele mai in varsta, sa isi respecte corpul si partenerul de viata. Pot sa le transmit aceste valori personal, si nu am nevoie ca o entitate supraumana sa imi confere suficienta autoritate ca sa fac asta - e arhisuficient sa le spun ca aceste comportamente sunt daunatoare pentru ei, si pentru cei din jur pentru ca este adevarat, nu pentru ca asa a zis Iisus. Morala crestina (sau religioasa, in general) nu este superioara altor tipuri de morala, si da, cunosc numerosi adolescenti atei sau umanisti care respecta cele zece porunci cu strictete, desi nu cred ca au pogorat din cer.
      • Like 0
    • @ Iancu Emanuel-Doria
      Domnule drag, nu stiu ce Biblie ati citit dvs., dar in cea pe care am citit-o eu, e plin de violuri, adulter, parinti care isi ucid copiii si orase care masacreaza alte orase. Pana una-alta, macar in Harry Potter tatii alesi de Domnul nu se imbata crunt si isi violeaza fiicele - despre asta e OK sa citeasca puii de om? Dupa cum am spus si mai sus, nici drogurile, nici homosexualitatea, nici sexul nu au fost inventate in 1996, asa cum nici razboiul sau cruzimea nu au ocolit natiunile 'crestine'. Sincer, prefer sa am un copil care crede, la sase ani, ca poate zbura pe o matura, decat sa am unul care crede ca este bine si de la Dumnezeu dat sa ai sclavi si sa ucizi oameni prin lapidare daca nu sunt de acord cu tine - nu de alta, dar treaba cu zborul calare pe matura se va rezolva de la sine. Celelalte doua, nu prea.
      • Like 0
  • check icon
    „ Elevul de a douăsprezecea, care ajunge să nu mai respecte pe nimeni, este elevul de a cincea, căruia școala și familia nu i-au semnalat, cu afecțiune, dar ferm, derapajul, și nu i-au arătat alt drum. E o abordare pe care școala românească o are, de 26 de ani, și nu știu unde o să ajungem cu această permisivitate și nerespectare a cadrului legal.” ////// Trec aici peste e pomeneam anterior, cum că dragostea nu șede pe toate drumurile. Și-i păcat că un om ce vrea să formeze n-a aflat pomenitul mic amănunt... (e foarte posibil ca autorul să ofere, taman ca-n tabloide, ceea ce vor urechile publicului să audă. Mai exact, că minunile-s posibile. ////// ÎN PARALEL, mi se pare glumă nefericită să dai de înțeles că înainte de 1989 ploua cu cîrnați ai dragostei față de elevi, în învățămîntul românesc.
    • Like 2
  • check icon
    „Dacă nu ne pedepsim copiii cu dragoste, îi va pedepsi viața fără dragoste” /////
    Sînt convins că dau bine la gazetă asemenea formulări, dar nu întrebați de unde e de luat acea dragoste (transmisibilă apoi copiilor personali), cînd nu ai apucat să-ți fie sădită în suflet de înaintași (care, altminteri, fură și ei oameni sub vremi) ?
    • Like 0
  • Buna tuturor! Articolul este excelent, si parerea mea este ca parintii sunt cei mai vinovati de felul in care se comporta copiii lor. Un copil obraznic la scoala este unul obraznic si acasa. Ce facem noi ca parinti atunci cand vedem ca copilul ne sfideaza in fata? Unii, asa cum observ din comentarii spun ca profesorul este de vina dar eu sunt convins ca eu ca parinte port toata responsabilitatea, si spun acest lucru ca un parinte cu 7 copii. Daca un copil nu a invatat pana la 7 ani sa respecte pe cei din jur, pentru ca el e "buricul" pamantului si are voie sa faca tot ce vrea, ca asa i-a spus tata si mama acasa, nu va mirati ca nu va apuca sa ajunga 18 ani pana ce va fi condamnat pentru fapte penale. Ca sa va dovedesc ca nu profesorii sunt vinovati va rog pe cei ce ati fost pe bancile scolii acum 20-30 de ani sa va amintiti de cazuri de indisciplina in clasa si sa comparati cu infernul de astazi din scoli, si nu doar din Romania, pentru ca eu locuiesc in germania si copiii mei sunt la gimnaziu, scoala cu cei mai buni copii din punct de vedere intelectual, dar cu aceleasi probleme de disciplina ca si in Romania. Spuneti-mi cati colegi de ai dumneavoastra de acum 20-30 de ani fumau sau se drogau sau foloseau alcohol sau se prostituau in generala sau la liceu??? Nu va dati seama parintilor ca nu profesorii i-au adus aici, ci noi cu nepasarea noastra!!! Noi i-am lasat sau chiar i-am invatat sa minta si sa fure poate si sa se bata, ca asa e la moda, in aceasta societate care din ce in ce mai mult se bazeaza pe legea junglei, unde cel mai tare supravietuieste si unde obraznicul mananca praznicul. Parinti treziti-va, pentru ca primiii care va vor judeca vor fii copiii vostri!!!
    • Like 3
    • @ Iancu Emanuel-Doria
      Am terminat liceul in 2000, si pot sa va spun cu mana pe inima ca se fuma si se bea (cine jura cu mana pe inima ca nu a fumat sau nu a baut o bere in liceu, minte un pic...). Treaba cu fumatul nu era (inca) o anatema, si profesorii se cam uitau in directia opusa. Cu alcoolul era mai greu (dintr-o alocatie de 65 de mii de lei vechi cumparai maxim doua sticle de vin), si cu drogurile asijderea, dar erau copii care se drogau; unii au depasit faza, vreo doi sau trei s-au pierdut, intr-adevar...Nici cu sexul nu era diferit - era doar mai ascuns, mai timid, insa pana in clasa a XII-a, marea majoritate isi incepuse viata sexuala fara incidente majore (sarcini, boli, etc.) Nu cred in imaginea idilica pe care o descrieti - imi este complet nefamiliara. Nici macar mama, care a terminat liceul in 1974 nu isi aminteste de aceasta varsta a inocentei complete pe care o proiectati. Trei sferturi din clasa ei de liceu a nascut inainte de a implini 19 ani. Adevarat, s-au si maritat la 16, 17, 18 ani...Nu stiu de ce ne miram intr-atat de tare ca limita artificiala de varsta la care consideram ca tinerii devin adulti nu supravietuieste contactului cu realitatea.

      Adolescentii sunt exact la fel de pe vremea lui Hammurapi, care se plangea, legendar ca tinerii din ziua de azi o sa duca lumea de rapa. Si el se plangea de asta acum mii de ani; iata, lumea se descurca, si cerul nu s-a prabusit.
      • Like 0
  • Problema 0. este numărul mare de elevi în clasă. Dacă s-ar rezolva asta, s-ar rezolva multe. Apoi, indiferent de ierarhizare, practica pedagogică făcută temeinic si pe o perioadă de un an, cel puțin, cu un mentor care să te îndrume nu să te pedepsească, apoi, revizuirea reală a materiilor, plata decentă a profesorilor( educatori, invatatori), lucru ce va genera o concurență puternică a unor oameni bine pregătiți ( eu spun că este o mare problemă nota sub 5)- plata decentă, în special, a educatorilor si a învățătorilor si pregatirea psihologică reală ( astea sunt treptele unde, fie il formezi, fie il deformezi pe elev), refacerea scolilor specializate în lucrul cu copiii cu nevoi speciale, mai ales la nivel inferior pt ca nevoile elevilor - informare si mediu - să le fie satisfăcute de profesionisti (noi dezbatem cu foc problema bunului simț si avem impertinenta să ne imaginam că nu trebuie pregatire specială - medicală pt profesorii care ar trebui să le predea acestor copii?), PRACTICA elevilor de la scolile cu practică să fie reală, inspectiile de tot felul să aibă rol de îndrumare si nu de pedeapsă, uniforme scolare (unde este cazul, subvenționate de guvern, primarii etc), dotarea scolilor, excluderea fictiunilor din dosariada, VREAU TIMP PT PREGATIREA PERSONALĂ CĂ PT ASTA M-AM FĂCUT PROFESOR, NU SĂ FAC FOI PESTE FOI, INUTILE MESERIEI MELE.
    + ministru al educației interesat de educație.
    + ceilalți ministri interesați de educația poporului.
    • Like 4


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon elevi-

Educatori, învățători, profesori, cu toții sunt obosiți și fără chef. Dacă nu se urlă pe un etaj dintr-o școala, sigur se vorbește printre dinți. Dacă nu merg manipulările fine, sigur merg metode care sfredelesc sufletele celor mici cu replici grele. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult

Microsoft Envision Forum

Peste 800 de reprezentanți ai mediului de afaceri au luat parte, la București, la cea de-a VII-a ediție a Microsoft Envision Forum. În timpul conferinței, Gerd Leonhard - cunoscut futurist și autor, Raymond Campbell - fondator și CEO al Phulukisa Health Solutions și Cedric Dumont – aventurier și antreprenor au discutat despre transformarea digitală.

Citește mai mult