(Foto: Guliver/Getty Images)
Federația Rusă: Parlamentul rus a votat pentru dezincriminarea violenţei domestice. Astfel, statul rus devine cel mai tolerant stat din Europa în ceea ce priveşte violenţa în familie. „Amestecul în familie este inacceptabil” ar fi spus Putin şi, cu încuviinţarea ţarului, 19% dintre ruşi au declarat că este acceptabil să-ţi baţi femeia în anumite situaţii.
România: La fiecare 30 de secunde, în România o femeie este bătută de către partenerul ei. Adăugăm afirmaţiile cu care bărbaţii români sunt de acord - „femeia este proprietatea bărbatului“ sau „bătaia este ruptă din rai“ - şi avem o imagine de ansamblu a societăţii violente şi habotnice în care trăim. Da, şi habotnică pentru că biserica susţine în continuare că femeia este supusă bărbatului, iar orice formă de protecţie sexuală este asociată cu păcatul suprem. La fel şi divorţul.
Lecţiile de moralitate sunt programate în ADN-ul românului, la fel şi violenţa, sub toate formele ei şi în formă continuată.
Mi-am amintit de copilarie şi de faptul că eram mulţi copii pe scară, cea de-a 3-a dintr-un bloc cu 10 etaje, ridicat de comunişti pentru clasa muncitoare. Pe fiecare etaj erau câte 4 apartamente. Cei cu funcţii de conducere stăteau la etajele 1 şi 2, iar celelalte familii la etajele superioare, fără a emite vreo pretenţie, atâta timp cât partidul a avut grijă să-i aducă din satele din apropriere şi să le ofere un pachet complet tipic comunist: loc de muncă şi casă. O mare schimbare pentru mulţi dintre ei: baie în casă, apă caldă, apă rece, lumină. Ce nu au reuşit să schimbe: comportamentul şi „ura” faţă de femeie. Femeie, soţie al cărei rol oricum fusese redus la procreere, obligativitate semnată de Ceaușescu prin Decretul 770 din 1966 devenită şi îndatorire faţă de Partidul Comunist.
Într-una din vacanţele de vară m-am împrietenit cu o fetiţă blonduţă şi destul de timidă, proaspăt mutată în blocul nostru în urma unui schimb de locuinţe: casă cu dependinţe plus diferenţa. Prietenia noastră s-a transformat într-o prietenie „pe viaţă”. Departe de România, cu totul luat de la capăt, de la zero, am rugat-o să-mi scrie câteva rânduri despre cum poţi să supravieţuieşti „în timpul” şi „după” divorţ.
Textul de mai jos l-am redat integral, ca suport moral pentru toate femeile ajunse prizoniere în propria relaţie:
„Dacă urăsc ceva, urăsc violenţa şi agresivitatea sub toate formele lor. În copilărie, nu prea înţelegeam de ce, cam o dată pe lună, bunica se muta la noi; întotdeauna justificarea mamei era ceva de genul „suntem mai aproape de spital şi bunica trebuie să meargă la control”. Imaginile care îmi revin în minte sunt cu ea cu faţa tumefiată şi buza lovită, sau cu zona coastelor pansată, sau… Discuţiile la care eu nu aveam acces, dar la care trăgeam cu urechea mă înfiorau şi se terminau cu aceeaşi întrebare „de ce nu divorţezi?”. Ulterior, după ce am crescut, am aflat că nu divorţase pentru că femeia divorţată era stigmatizată, judecată, marginalizată. Şi împreună cu ea, şi copiii.
Partidul Comunist a avut grijă să „protejeze” femeiile, obligându-le să convieţuiască cu bărbaţi violenți, alcoolici, frustraţi, geloşi. Ca în orice bloc comunist în care „pereţii aveau urechi nevăzute”, vecinii ştiau ce se întamplă, dar nimeni nu se băga în familia altuia. În continuare gunoiul se băga sub preş şi viaţa îşi continua cursul. Nimic nu s-a schimbat.
În preajma anului 2000, în jurul vârstei de 30 de ani, am hotărât să pun punct unei căsnicii care oricum nu mai avea nimic în comun cu traiul în doi. La început am spus-o aproape în șoaptă, fără să mă audă nimeni. Sau poate doar am gândit „cum ar fi dacă...?”. Nu mai ştiu. Îmi era atât de teamă de reacţia lui! În seara premergătoare deciziei mele, după ce i-am spus că trebuie să o luăm pe drumuri diferite, îmi amintesc că furia i-a luat minţile şi a vrut să mă arunce de la etaj. Minte diabolică, mi-a spus că o să cheme poliţia şi o să le spună că am căzut de la balcon.
N-am căzut, aşa cum şi-ar fi dorit. Dar, m-a îngenunchiat şi m-a târât în procese ce păreau fără sfârşit.
În faţa familiei, prietenilor, colegilor de serviciu era un soţ şi un tată model. Singurii martori ar fi putut fi vecinii. Dar... nimeni nu a vrut să se „bage". Cum pereţii nu pot vorbi, am rămas singură să mă lupt cu toate acuzaţiile care s-au revărsat peste mine, ca o lecţie primită drept pedeapsă pentru că am avut curajul să-l înfrunt.
Mi-a luat copiii, dar am continuat să lupt. Cel mai greu moment a fost când m-am dus să-i văd la grădiniţă. Dormeau. A venit directoarea, m-a privit şi mi-a spus că trebuie să plec pentru că dosarul încă se judecă. Educatoarea copiiilor a refuzat să mă scoată din clasă...
Femeile ajunse prizoniere într-o relaţie devin victime sigure. În România profundă, o femeie abuzată psihic şi fizic nu are ce să facă, nu are unde să se ducă. O femeie fără ajutor priveşte ca pe un Mesia pe poliţistul care pentru moment aduce liniştea în casă, pe avocatul care o încurajează să ducă divorţul mai departe sau pe judecător în care îşi pune toate speranţele că va înţelege calvarul prin care trece.
Poliţistul te ajută cât poate şi dacă poate, uneori îţi sugerează să te împaci cu el, să rămâi sub acelaşi acoperiş cu el. Varianta cea mai simplă din punctul lui de vedere.
Avocatul îţi propune medierea. Oricum distrusă psihic, fără încredere în tine şi pendulând între realitate şi ficţiune, accepţi medierea. În ce scop? Acela de a te împăca pentru binele copiilor. La fel îţi sugerează şi judecatorul, că deh, pentru binele copiilor merită să te sacrifici.
Nu! Nu trebuie făcută nicio concesie! O mamă cu încrederea de sine făcută ţăndări, căreia i se tot repetă că este un om de nimic, care-şi merită soarta, nu poate fi un exemplu pozitiv pentru copiii ei. O mamă puternică, sigură şi de neînduplecat este exact ce nu îşi doreşte să vadă un bărbat care îşi afişează violenţa şi agresivitatea doar în faţa unei femei. Eu am ales a doua variantă, deşi alţi 4 ani din viaţă i-am petrecut făcând drumuri între psihiatru şi psiholog. Am supravieţuit şi am mers mai departe.
Din păcate, în România problema femeilor abuzate fizic şi psihic nu îşi găseşte rezolvarea. Deşi statisticile sunt sumbre, totul s-a trasformat într-o afacere. Într-un bussines. Totul costă: taxe, acte, avocat, expertiză dacă este cazul. Aşadar, vrei să scapi din infern? Dacă ai bani, ai o şansă.
Îmi amintesc că în vara anului 2001, am vrut să mut judecarea dosarului în altă localitate. Avocatul mi-a cerut să ne întâlnim la o cafenea din intersecţia Radu Beller cu Calea Dorobanți. Pentru soluţionarea favorabilă a dosarului de strămutare, mi s-a spus că poate să intervină şi să-l mute contra sumei de 2000 de euro, bani care s-ar fi împărţit între cei implicaţi. Nu am avut aceşti bani, dar sincer dacă i-aş fi avut sigur i-aş fi dat. Pentru că instanţa la care se judeca divorţul dădea amânări peste amânări, termene peste termene şi în tot acest timp eu trebuia să locuiesc sub acelaşi acoperiş cu el. Şi orice tentativă de plecare a mea ar fi fost interpretată ca părăsire de domiciliu.
Despre ONG-uri, adăposturi, call-center-uri putem scrie numai de bine. Dar, credeţi că femeia care aleargă desculță, cu spaima citindu-se în ochii prin satul uitat pe hartă, ştie de existenţa lor? Poate că ştie, dar cum ajunge acolo?
Indiferent cum veţi privi povestea mea, nu uitaţi un lucru: femeile care au nevoie de ajutor sunt deja afectate psihic. Nu le judecaţi. Este ultimul lucru de care au nevoie. Nu fiţi indiferenți. Doamnelor, domnişoarelor, nu staţi într-o relaţie toxică. Nu vă cramponaţi de expresii de genul „ce vor zice vecinii” sau „ce o să spună familia”. Nimeni nu împarte cu voi calvarul de zi cu zi şi teama de „mai rău”.
Decizia este la voi. Vă aparţine!
Şi, da pot să confirm că există viaţă după o traumă care îţi va marca întreaga existenţă şi te asigur că poţi merge mai departe!”
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
A durat un an pentru că nu a vrut să se prezinte la instanță. Tata a depus mărturie și astfel s-a încheiat repede.
Nimeni nu merită să trăiască cu un partener abuziv și narcisist.
Acum 3 ani m-am recăsătorit și văd cum e sa fii iubita și fericită!! Un articol de nota 10!!
Mai intai o scurta istorie.
Un fost coleg, divortat intre timp, imi povestea cum fosta lui nevasta avea obiceiul ca, atunci cand se certau, sa faca tot posibilul sa il provoace sa o atinga violent. Inclusiv sa-i tipe in fata de la doar cativa centimetri pentru a-l determina sa-si piarda controlul si sa o loveasca. Ca sa poate folosi legea impotriva lui, pentru a-i poata lua casa in care traiau. Se abtinea cu greu, nu si-a iesit din fire, nu a agresat-o. Si intre timp ii suna toti colegii, inclusiv pe mine, si il barfea cat este de nenorocit.
Revenind.
Misogin si elucubrant nu sunt argumente. Nu inteleg de ce ganditi in termeni de "voi barbatii" vs. "noi femeile". Femeile nu sunt un grup social omogen, exista femei si femei, inteligente, naive, sincere, prefacute, unora le place sa joace cartea victimei, altele stau pe propriile picioare. Unii aleg sa deplanga femeia-victima. Eu doar atrag atentia ca majoritatea ajung in situatii dificile pentru ca s-au incurcat cu niste nenorociti de barbati.
Fiindca nici barbatii nu sunt toti la fel, iar daca o femeie vrea un sot/partener care sa o respecte, sa o ajute, sa o sprijine, etc. trebuie sa-l caute cu atentie si seriozitate. Daca este atrasa se statutul lui social, de avere, de masina lui sau de alte chestii si ignora acele semnale care ii spun ca tipul e badaran, violent, nu suporta sa fie contrazis, considera ca femeia e pet-ul lui... e pe proprie responsabilite.
Bruta nu devine agresiva peste noapte, a fost asa tot timpul, dar viitoarea soata a ales sa ignore sau poate si-a facut iluzii ca o sa-l schimbe. Ca in Fifty shades of rape, romanul favorit al doamnelor din lumea intreaga. Doar ca viata bate fictiunea. Nu vi se pare ciudat ca si niste nenorociti de barbati reusesc sa isi gasesca neveste si se reproduc cu succes? Ce ar fi sa investigheze cineva ce anume gasesc femeile atractiv la barbatii care au o inclinatie nedisimulata catre violenta? Masculi alfa, pe acolo? Suna cunoscut?
Societatea e permisiva, poate sa-l evalueze cat vrea ea de mult, nu exista presiune sociala sa se casatoreasca intr-un termen scurt. Nu mai vine nimeni calare pe bidiviu si rapeste o fata frumoasa de la hora, si apoi, negociaza nunta cu familia fetei. La romani, femeile nu sunt vandute barbatilor. Barbatul, sau mai bine zis barbatii propun - sex, relatie, casatorie, - femeia are posibilitatea sa aleaga, acest barbat sau altul. D'aia sunt mai multi petitori la o femeie si nu mai multe petitoare la un barbat. E clar acum de ce zic ca femeia alege?
Violenta rebuie pedepsita fara echivoc, fiecare e responsabil pentru propriile fapte, egalitate intre barbati si femei nu insemna ca statul trebuie sa incline balanta in favoarea femeii fiindca nu sunt suficiente cazuri de barbati batuti de nevestele lor.
Chiar nu inteleg de ce nu va place ideea ca femeia este responsabila pentru propria viata. Nu era acesta un deziderat feminist?
Fiecare dintre noi avem istorii de relatat care sa ne sustina argumentatia. Tocmai confruntarea cu aceste experiente, de-a lungul existentei, ne-au construit o anumita filozofie de viata, desi, din pacate, la foarte multi, prejudecatile si stereotipurile de gandire, prevaleaza in fata experientei de viata.
Adevarat, misogin si elucubrant nu sunt argumente. Dar a fost o asertiune de inceput, siderata fiind de .afirmatiile dvs., dupa care mi-am construit argumentele la care dvs. mi-ati raspuns deja.
In ceea ce priveste alegerile pe care le facem in viata fiecare dintre noi,( in cazul de fata anumite femei care si-au ales gresit partenerul de viata), lucurile nu sunt chiar atat de simple. Liberul arbitru este o iluzie, iar alegerile le raportam la experienta de viata a fiecaruia dintre noi, experienta pe care am capatat-o in familie, in societate. Unele experiente de viata sunt vaste, altele limitate. Traim inca intr-o societate profund patriarhala si eminamente misogina, iar femeile exact la asta se raporteaza .Avem de ales intre barbati foarte misogini, mai putini misogini, dar mai toti sunt misogini.
.
Ok," ajung in situatii dificile pentru ca s-au incurcat cu niste nenorociti de barbati" Asa, si?. Revin la argumentatia mea initiala: statul trebuie sa-i ofere femeii instrumentele necesare pentru a pune capat cu celeritate si decent acestui cosmar, daunator nu numai ei personal, ci si copiiilor. Si ea este platitoare de taxe si impozite, ca rezultat al muncii pe care o presteaza. Femeia nu tb. sa plateasca perpetuu pentru o greseala facuta in tinerete. Nu ea l-a rastiginit pe Isus Hristos.
Da, acum am inteles opinia dvs, in legatura cu alegerea exclusiva a femeii si nu o impartasesc deloc. Prezentati situatia asa de sec, de sterp, de matematic. Nu are nicio legatura cu viata: "Barbatul, sau mai bine zis barbatii propun - sex, relatie, casatorie, - femeia are posibilitatea sa aleaga, acest barbat sau altul", eliminand cu desavarsire din ecuatie sentimentul de dragoste care apare intre 2 tineri si care, de fapt, sta la baza casatoriei. Si eliminati din start nu numai iubirea, dar si tineretea protagonistilor. Sa nu uitam , chiar daca unii dintre noi am imbatranit, cum sentim. de iubire te face cu desavarsire orb la defectele persoanei pe care o iubesti. Mai mult, in dragoste, tot ce este urat devine frumos
"Bruta nu devine agresiva peste noapte, a fost asa tot timpul.".
Rasu-plansu, zau, d-le Nicu. Adica, o caftea pe rupte in timp ce-i facea curte, in timp ce o saruta, ii mai dadea un pumn in falca, in timp ce o mangaia, ii mai dadea un pumn in plex , ea se excita si-l dorea si mai abitir. Dupa care, dupa casatorie,voia sa-l schimbe intr-un barbat blajin (dupa logica dvs.)
Faceti o confuzie de puber neexperimentat intre fantezia unei femei, care nici nu trebuie neaparat sa se indeplineasca (dand ex. din Fifty Sh) si ce-si doreste ea de la un barbat real si normal, intr-o relatie de lunga durata. Ei, va asigur ca nu-si doreste deloc violenta. Iar violenta este o trasatura caracteristica barbatului slab, ma indoiesc ca are legatura cu vreun mascul alfa.
Mi-era o frica ca nu aduceti in dezbatere vesnica obsesie misogina a femeilor interesate de statutul si banii barbatului si asta in pofida unei evidente, total opusa. Sarantocii nu sunt casatoriti, nu si-au intemeiat familii? Doar bogatasii si-au intemeiat familii si au amante? Catusi de putin. O mare parte dintre barbatii din R. duc o existenta modesta si sunt casatoriti. M-am saturat de placa asta falsa in ciuda evidentei. Ce tupeu ca tocmai barbatii, obsedati de bani si de putere sa vb. ca numai femeile sunt interesate de asa ceva. In politica, unde se castiga cel mai mult, nu oferiti femeilor posibilitatea sa acceada. Ati cedat ceva domenii de munca, care s-au feminizat (invatamant, medicina), dar, prin decizie politica, sunt mult mai prost platite, decat cele masculinizate (armata). De ce oare? Nu pt. ca tot ce va intereseaza este banul si puterea?!
Asumarea responsibiltatii tb. sa fie un deziderat pentru ambele sexe, nu in special pentru femei. Prin urmare, si divortul necesar ca rezultat a unei casnicii esuate este o forma de responsabilitate, imi inchei eu astfel argumentatia, reintorcandu-ma la miezul disputei noastre initiale.
Aproppo, Nicule (ora23) la felul cum (nu) gandesti esti sau singur, sau, daca imparti viata cu cineva, vai de capul femeii aleia. Continua sa gandesti asa, cu suficienta imbecila si egoism tembel si vei ramane singur sau te va lasa singur. Meriti.
Violenta domestica nu este subiect tabu, tabu este doar ideea ca femeile abuzate poarta o mare parte din vina pentru situatia in care au ajuns. Uite si reactia la acest tabu - injuraturile si jignirile din comentariul tau. Daca alegerea unui partener de viata are consecinte directe pentru femei, alegerea se face cu foarte multa atentie. Daca nu, daca statul poate deveni un provider in caz de avarie, poate sa-l ia pe primul iesit in cale. Cuvantul-cheie este RESPONSABILITATE (cu majuscule, poate il vezi de data aceasta).
Daca femeile ar fi mai selective atunci cand isi aleg alesul, genele responsabile de violenta domestica ar pieri in 2-3 generatii. Dar daca pisi isi alege un mascul feroce fiindca asa ii dicteaza instinctul feminin, ajunge intr-un mariaj feroce.
Femeile trebuie sa fie responsabile atunci cand aleg o relatie cu un barbat. Li se cere prea mult?
In primul rand, nu stiam ca voi, barbatii, sunteti doar alesi de femei si nu contribuiti cu nimic la alegerea partenerei de viata. Eu, pana acum, am presupus ca alegerea este reciproca. Se pare ca m-am inselat. Uite un abuz despre care nu aveam habar si care ar trebui denuntat. Nu mai suferiti in tacere, d-lor barbati! Vorbiti! Reactionati! Rezolvati!
In al doilea rand,consecinta alegerii gresite a femeii in privinta partenerului de viata, ar trebui sa fie doar divortul. Punct. Nu ar trebui ca aceasta greseala sa se converteasca in violenta domestica, soldata, uneori si cu moartea femeii. A gresi este omeneste. Sau voi, barbatii sunteti perfecti, nu faceti greseli?! Si cand gresiti, platiti cu viata? Cu lipsa unei vieti in liniste si siguranta?
Da, statul are obligatii. Si nu e vorba de bani pentru casa, masa, divort si cafea asa cum gresit ati dedus. D-nii barbati din Parlament sunt obligati de fisa postului sa legifereze si legi care sa asigure protectia victimei violentei domestice( femeie, copil, barbat). Pai si unde este acea protectie cand legea ii da posibilitatea masculului bataus sa o taraie prin procese costisitoare si sa o abuzeze emotional?! Mai mult, chiar sa-si prelungeasca violenta, deoarece multe femei nu au posibilitatea sa se refugieze in alta locuinta si sunt determinate de situatie sa locuiasca in continuare cu abuzatorul. Statul nu are bani pentru locuinte provizorii a victimelor violentei domestice, asa cum exista in fiece stat democratic autentic. Si nu am inteles care este supararea dvs. in legatura cu banii. A batut la usa dvs si v-a cersit cumva bani?! E absolut hilar cum puneti problema. Platiti cumva taxe marite din cauza femeilor abuzate care vor sa divorteze?! Nu ar fi oare mai simplu si rational sa-si controleze batausii, reactiile primare si daca nu reusesc sa raspunda penal pentru asta?!
Deci, tot femeia este responsabila de ADN-u;l agresiv al masculului. Foarte interesant. In ceea ce priveste ADN-ul si genele, va recomand cu caldura ceva mai multa lectura: "Homo Agressivus" de Dorian Furtuna ar fi o lectura binevenita.
Concluzia dvs.: femeia este responsabila atunci cand isi alege partenerul de viata si nu bruta masculina, devenit bataus peste noapte. Raportat la aceasta concluzie a dvs. , eu propun ca barbatul violent sa se bucure de impunitate totala si femeia sa raspunda penal in locul acestuia ca doar ea este vinovata de alegerea gresita, iar aceasta greseala este un grav atentat la siguranta comunitatii patriarhale. "
CONCLUZIA CONCLUZIEI:: femeia greseste in alegerea barbatului, barbatul sa o pedepseasca vartos cu batai repetate pana invata, in cele din urma, sa faca alegerile corecte in asa fel incat, genele violentei sadite in ADN-ul masculin sa dispara definitiv.
Tanti, m-ai pierdut de tot aici. Cred ca ai ramas in urma cu opinia Bisericii in legatura cu raportul barbat-femeie. N-ar strica un update. Sar'na! :)