Foto Profimedia
Recentele măsuri anunțate de guvern, referitoare la reducerea adaosului comercial la un set de produse, se încadrează în măsurile populiste cu care politicienii defilează și se împopoțonează, pe catwalk, de peste 30 de ani.
Mi-am propus în câteva rânduri să punctez efectele negative ale acestor măsuri care sunt 100% de natură intervenționistă, afectând grav mecanismul natural de funcționare al pieței. Intervenționismul sau economia obstrucționată înseamnă un amestec brutal al statului în mecanismul de funcționare al pieței, este o bruscare a pieței. Este o smetie administrată unei arene a normalității, este un măr otrăvit pentru raporturile dintre cerere și ofertă existente pe piață. Căci, până la urmă, doar votul pieței este cel care stabilește în mod real prețul unui produs.
Școala austriacă de economie definește intervenționismul ca fiind „un sistem în care autoritatea hotărăște să intervină pentru a dirija sistemul economic într-o altă direcție, o incluziune în sfera societății”.
Intervenționismul este o măsură de sorginte socialistă și, vrem, nu vrem, îl invocăm în anumite momente. Unii economiști definesc intervenționismul ca fiind un dictat care bulversează mersul economiei sau un salt în beznă. Când nu avem rezultate într-o ramură sportivă (exemplu fotbalul) cerem intervenția statului. Și acest recent intervenționism în controlul prețurilor este aplaudat de anumite categorii sociale. Prețurile administrate prin această Ordonanță sunt în contradicție cu prețurile pieței. Se impune o precizare - și economia socială de piață este o economie intervenționistă.
De-a lungul istoriei, sunt cunoscute multe forme de intervenționism în formă brută care au distrus economiile unor state. Forma maximă a intervenționismului este socialismul, unde statul decide tot, iar rezultatele s-au văzut. Despre Imperiul Roman se spune că s-a prăbușit din cauza intervenției statului în politica de majorare a prețurilor, astfel încât împăratul să colecteze taxe mai mari. O formă dură a intervenționismului contemporan este Venezuela, care și-a pus economia pe butuci, prin implicarea maximă a statului.
”Economia este de asemenea centrată pe ea însăși în măsura în care, oricând apare o problemă, se refugiază în brațele tatălui pe care altfel îl disprețuiește (statul sau societatea), așa cum s-a observat ultima oară în timpul crizei din 2008”- spun Tomas Sedlacek și Oliver Tanzer în cartea ”Economia pe canapeaua lui Freud”. Mai concret cei doi autori au vrut să spună că ești tentat să apelezi la stat când ești la ananghie. Oare economia, prin cele 10 produse, a simțit nevoia să se refugieze în brațele statului? Sau a fost doar un gest de populism din partea guvernanților? Sau a fost un karaoke capitalism (pardon, socialism), întrucât astfel de populisme s-au mai petrecut prin Europa (Franța, Ungaria)?
Pentru cele 10 produse incluse în Ordonanța de limitare a adaosului comercial al procesatorilor și retailerilor la maximum 20% guvernul a ”amputat” mâna invizibilă a pieței care urma să facă toate reglajele. Prin această intervenție, guvernul a situat aceste produse în poziția offline față de problemele pieței. Este o măsură anti-piață prin care se întoarce spatele semnalelor trimise din mediul real. Această măsură acționează ca un Prozac pentru piață. Pentru cele 10 produse statul a distorsionat realitatea economică, lăsând în paragină realitatea pieței. Guvernul a impus un mercurial pentru prețurile acestor categorii de produse, punând capac pe oala cu prețurile din piață. A aplicat un upercut pieței, doar pentru un bufeu de populism. Ne aducem aminte, nu cu plăcere, ce a însemnat mercurialul din piețe în perioada comunistă - dispariția unor produse și instaurarea speculei.
Ludwig von Mises, reprezentant de seamă al Școlii austriece de economie, explică în cartea ”Economia în șapte lecții” (Editura Institutului Ludwig von Mises, România,2020) ce se întâmplă în piață când guvernul intervine pentru controlul prețului la lapte Va crește cererea de lapte, iar producătorii care produc laptele cu prețul cel mai mare înregistrează pierderi, iar din cauza acestui fapt își restrâng producția, ceea ce înseamnă mai puțin lapte pe piață. Așadar intervenția statului în controlul prețului a generat mai puțin lapte, dar o cerere mai mare. Cozile la lapte au început să fie noua normalitate. Supărați de eșecul măsurilor, guvernanții întreabă producătorii de lapte ce se întâmplă. Aceștia răspund că de vină sunt prețurile la furaje. Guvernanții aplică aceeași măsură și pentru controlul prețurilor la furaje. Se repetă aceeași istorie ca în cazul laptelui. Și așa continuă până nenorocește tot lanțul de producție. Astfel explică autorul capcanele intervenției statului în economie, insistând pe faptul că până la urmă adevărul spus de piețe iese la suprafață.
Ludwig von Mises revine în efortul său de a combate concepțiile intervenționiste și ne precizează: ”Amestecul în structura pieței înseamnă că autoritatea urmărește fixarea prețurilor la bunuri, la servicii și la ratele dobânzii, la nivel diferit de cel pe care l-ar determina o piață neobstrucționată”(”Acțiunea umană-tratat de teorie economică” pag.781). Tot acesta, vorbind despre imixtiunile statului în economie, afirmă că aceasta este asemănătoare cu comportamentul omului care bea benzină, în loc de apă, și apoi se plânge de indigestie.
Un fapt este cert - dacă vrem să scadă prețurile la produsele alimentare, trebuie mărită producția. Această intervenție în administrarea unor prețuri este doar o amânare a rezolvării problemelor. Prețul este o oglindă, iar dacă spargi oglinda, nu rezolvi problema, ci din contră, o agravezi. În primul rând, trebuie dezvoltate ramurile de procesare a produselor agricole. Dacă mai continuăm să vindem producția agricolă de la capătul tarlalei, în loc să o procesăm, prețurile nu vor scădea. Ajutorul de stat - tot o formă de intervenționism - acordat pentru dezvoltarea producției alimentare este binevenit.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Mulți scriu cărți în care fac diverse afirmații, dar asta nu înseamnă neapărat și că au întotdeauna dreptate. Eu nu sunt economist, dar afirmația de mai sus mi se pare o mare, mare tâmpenie, din următoarele motive:
Se știe că scopul activității economice, ca de altfel scopul oricărei activități umane, este satisfacerea nevoilor omului. Economia de piață bazată pe cerere și ofertă nu face excepție de la această regulă: oferta trebuie să satisfacă nevoile consumatorilor. Nimeni nu oferă pe piață produse de care nu este nevoie și nici în cantități mai mari decât este nevoie, sau cine o face, nu rezistă prea mult și dă faliment.
Tocmai din acest motiv, nu văd de ce ar crește cererea de lapte pe piață odată cu scăderea prețului. Laptele este un produs alimentar și, ca mai toate alimentele, are valabilitate limitată. Prin urmare, oricât ar scădea prețul laptelui, nu ar crește semnificativ vânzările de lapte, fiindcă nevoia rămâne cam aceeași. Nu are rost să cumperi mai mult lapte decât ai nevoie, fiindcă știi că nu apuci să îl consumi în termenul de valabilitate și se strică și trebuie să îl arunci - deci a cumpăra mai mult decât ai nevoie înseamnă bani aruncați.
De asemenea, nu văd de ce ar scădea oferta de lapte pe piață odată cu scăderea prețului la lapte: chiar presupunând că ar fi adevărat că producătorii care produc lapte la prețul cel mai mare ar înregistra pierderi și și-ar restrânge producția, această restrângere ar fi o picătură într-un ocean, având în vedere că este vorba de producători mici, artizanali. Doar se știe că producătorii mari produc întotdeauna la prețul cel mai mic, nu la prețul cel mai mare, tocmai fiindcă sunt producători mari și își permit să scadă prețul, deoarece câștigă la cantitate.
Însă asta nu înseamnă neapărat că producția trebuie crescută special în scopul scăderii prețurilor. Crești producția doar dacă știi sigur că ai unde să o vinzi. Altfel, dacă nevoia pe piață nu crește sau nu crește semnificativ, rămâi cu surplusul de producție nevândută, iar în cazul unui produs cu valabilitate limitată cum e laptele, nu poți nici să o aduni în stocuri pe termen lung. Sigur, laptele se poate folosi ca materie primă pentru diverse brânzeturi și lactate, dar asta înseamnă costuri suplimentare de procesare, iar produsele rezultate au de asemenea valabilitate limitată, deci nici ele nu pot fi stocate pe termen nelimitat.