Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Dan Perjovschi: Eu lucrez cu oricine este decent și îmi cere desene pe subiectul pro-vaccinare, ca să reușim să ieșim din nenorocirea asta

Dan Perjovschi

Artistul Dan Perjovschi, cel care a uimit (și uimește) lumea ani de zile cu creațiile sale pe zidurile publice sau pe cele puse la dispoziție de marile muzee de artă modernă, cel care prin desenele sale alb negru surprinde esența realității, punându-ne pe gânduri, amuzându-ne, sau emoționându-ne, mi-a oferit un interviu în care am râs mult. Dan Perjovschi are umor, un acut spirit de observație, o minte ascuțită și un fel de a privi viața care ne oprește în loc.

Desen din „Virus Diary”apărut acum într-o carte la Secret Garden Timisoara https://www.facebook.com/TheSecretGardenTM/

Domnule Dan Perjovschi, pe ce ziduri, dacă v-ar fi puse la dispoziție acum, ați desena?

Hehe, da, este o întrebare bună… Deocamdată zidul de la Sibiu, (Ziarul Orizontal) îmi ocupă toată energia, dar uite, ca să dau o informație în premieră, sunt invitat să desenez unul la Reșița! E pentru prima dată în viața mea când mă invită o primărie și voi face acolo un fel de workshop cu un grup de elevi și voluntari… Dar ziduri se găsesc mereu, să știi. Eu, ca artist, în mod normal, înainte de pandemie, aveam, pe an, în jur de 15-20 de proiecte în lume, toate pe ziduri.

Am o problemă când desenez în spațiul public în România, pentru că aici s-a murit pe stradă pentru libertate și eu nu pot uita asta. Pentru mine, locul pe care-l aleg să desenez trebuie să reprezinte ceva. În București găsiți acum desenele mele la magazinul Crucii Roșii din Piața Amzei, mai sunt niște desene în sala de conferințe ale Reprezentanței Uniunii Europene, și mai am o intervenție într-un proiect mai larg, „Spraying History”, la Facultatea de Istorie a Universității București.

E un proiect foarte interesant în care istoria este privită prin ochii artiștilor de graffitti care se folosesc, pentru desenele lor, de culoarele locului de învățământ. Eu aleg deci locurile în care sunt prezent cu desenele mele astfel încât ele să aibă și ceva simbolic, pentru că sunt un artist cetățean, un om implicat social cât pot, nu sunt chiar în prima linie, dar îi asist pe cei din prima linie cu desenele mele.


Nu vi se pare că au apărut în ultima vreme și alte „ziduri” între noi?

Oh, ba da, eu chiar am făcut un desen mai demult în care doi oameni spun „Ce bine că a căzut Zidul Berlinului”, dar ei au capetele construite din cărămidă… Da, sunt între noi ziduri, unele s-au înălțat chiar fizic odată cu acest Covid. Eu mă așteptam ca, dimpotrivă, să ajungem a fi și noi, în România, și în general, mai inclusivi, mai open society, mai în secolul 21, dar, din păcate, nu e așa simplu, e mult mai complicat, mai complicat chiar decât desenul meu alb-negru.

Ce ne-a învățat acest an care a trecut?

Ne-a ajutat să descoperim „localul”. Am stat mai mult acasă. Ne-am uitat mai mult la casele din București, între care și la acelea reparate de Firea, nu? (râde). Dar dincolo de glumă, am fost forțat și eu să mă uit mult și mai îndeaproape la locul unde stau, la zona în care locuiesc.

Zidul desenat la Aachen în 2008

În 2021 a fost nevoie să amân de 3 ori niște proiecte în străinătate, muzeul din Germania unde am o expoziție la Aachen a fost închis, el s-a deschis acum o săptămână, numai că nu pot intra decât 20, 30 de oameni pe zi! Extraordinar! E prima dată în istorie când muzeele își cunosc vizitatorii pe nume, pentru că ei trebuie să se înscrie.

Dar voi pleca acolo curând pentru că mi-au lăsat un zid, două sunt deja pline de desene, și, înainte să se mai întâmple ceva în Germania legat de pandemie, să apuc să-l umplu. Dar și alte proiecte pe care le aveam în februarie și martie s-au mutat undeva în aprilie, mai. Să sperăm ca va fi așa… Nimeni nu știe, ideea este că trebuie să profiți de săptămâna asta, de prezent, de „acum” când e totul deschis, fiindcă săptămâna viitoare poate va fi totul închis! (râde)

Ziarul orizontal Sibiu

Și cultura s-a îmbolnăvit, „s-a contaminat” și e la „ATI”… Va trăi?

Depinde cu ce o tratăm… Dar e adevărat că urgențele unei societăți aflate în mare stres, nu sunt neapărat culturale. Noi, toți artiștii, am înțeles asta, dar problema e că nu se mai termină situația asta, fiindcă de exemplu, teatrele nu pot fi închise chiar toate deodată, pentru că sunt zone care nu se află în scenariul roșu. Nu teatrul, filarmonica sau galeria e problema, ci barul de după.

Și ar trebui și actorii și artiștii să fie vaccinați în regim de urgență, că ei nu poartă mască, pentru că, deși nu sunt în linia întâi, sunt totuși „doctorii sufletului”, nu? Însă lucrurile sunt mai complexe decât atât, de un an se vorbește despre un program de susținere a culturii, artiștii au primit niște bani, dar trebuie să dea înapoi 40% taxe și nimeni nu are de unde, apoi s-au promis niște bani pentru librării, galerii de artă și așa mai departe, dar s-au poticnit undeva toate astea. Oamenii, autoritățile vor să facă, dar nu au găsit probabil încă formula, iar „scena” noastră de artiști nu e omogenă. Eu am semnat nu știu câte proteste pentru regizori, ei pentru mine, nu, dar am constatat că și la nivelul comunităților artiștilor, dar și guvernamentale, sunt probleme de organizare, de negociere, de comunicare. Însă dincolo de orice, trebuie să se înțeleagă clar că artiștii nu mai au, pur și simplu, din ce trăi!

Categoriile esențiale s-au vaccinat, s-a discutat și cine este personalul esențial. Vă simțiți esențial?

Cel mai nasol job acum este să conduci o țară în pandemie și să zici cine se vaccinează primul și de ce. Că și dacă zici că poeții trebuie vaccinați în primul rând, chiar ei, poeții, sar că „de ce ăla cu barbă e primul, de ce ăla cu restaurant e al doilea.”

Eu am lista mea de esențiali: logic, cei din prima linie, cei în vârstă și cu boli. Cât despre mine, eu am numai vești bune: nu sunt nici bolnav, nu am nici vârsta și nici un job care să mă oblige, ca pe omul de la supermarket, să încasez nu știu câte răsuflări în figură. Dar simbolic, în societate, eu nu vreau să fiu ultimul pe listă.

Ați fost implicat și în campania de vaccinare care s-a lăsat însă cu un scandal de „fake”… Ce s-a întâmplat, care a fost povestea reală?

Eu am fost contactat de Observatorul Român de Sănătate, un ONG, care a făcut un proiect cu mai mulți artiști, nu numai cu artiști vizuali, care au creat, fiecare, câte un statement în favoarea vaccinării. Eu am făcut niște desene despre care mi s-a spus că vor fi postate pe siteul Ministerului Sănătății și, cum sunt angajat cu carte de muncă la „Revista 22”, acești oameni au achiziționat desenele mele prin „Revista 22”, deci publicația la care eu lucrez a încasat onorariul, asta ca să se liniștească „poeții” din țara asta.

Acum e de zis că stilul în care eu desenez a făcut deja o tradiție, adică dacă vedeți silabe tăiate, cuvinte întoarse, litere răsucite, desene-text, cam de la mine vin toate, că de multă vreme eu am tot alb-înnegrit țara asta.

Iar cineva a făcut un desen în acest stil, dar cam agresiv, scriind ceva de genul că dacă cineva nu este pe lista esențialilor, atunci Sf Petru îl așteaptă. S-a creat un mic scandal și din păcate uite, campaniile astea mișto ajung la public numai dacă au ceva scandal agățat de ele. Și așa a fost, s-a creat o pagină falsă a Ministerului Sănătății, mie mi-au sărit unii în cap, s-a spus că sunt plătit de USR (râde). Trec de asta și spun că eu lucrez cu oricine este decent și îmi cere desene pe subiectul pro-vaccinare, ca să reușim să ieșim din nenorocirea asta. Deci asta este explicația. Nu știu, or fi unii ofticați că o să ia Vlad Voiculescu Oscarul în curând.

Imagine din protestul maraton „Vă vedem” din Sibiu, adică 669 de zile de protest tacut (15 minute zilnic) în fața sediului PSD

Sunteți activ pe Facebook și aveți parte de multe comentarii. Vă deranjează taberele în care se împart oamenii?

Nu, mă deranjează felul în care oamenii răspund… Știu că ne-am creat bulele noastre, dar eu încerc să „crăcănez” bula mea, numai că dau peste niște chestii complet inacceptabile. Felul violent, vulgaroid, arogant în care se scrie este de neacceptat, și nici eu nu mai am nervi în perioada asta, și nici răbdare, deci șterg, rad, blochez, nu mai am nicio problemă. Mă întristează, da, credeam că suntem mai ok în țara asta, sau în lumea asta, și nu, nu suntem.

Noi nu am detonat încă istoria recentă și călcăm peste tot felul de mine în continuare, vezi informatorii de la securitate pe care azi îi scuipăm, dar nu pomenim nimic de cei care i-au făcut informatori, cu ăia nu avem nicio treabă!

Cum comentați scandalul dintre Dinescu- Liiceanu, care a scos la iveală nu numai talentul lor de pamfletari și scriitori, ci, din păcate, și niște lucruri murdare din trecut…

Da, au scos la iveală alte „ziduri”, că tot vorbeam despre ele… De fapt, niște crăpături care au fost ascunse sub preș și care s-au transformat în niște canioane în care acum cazi cu preș cu tot. Și acești domni au și ei niște probleme, poate cu restaurantele lor, cu librăriile lor:) dar din păcate, nivelul la care se poartă aceste polemici este problematic. Când devii simbolul unei revoluții, că ai vrut, că n-ai vrut și devii simbolul schimbării – „Am învins!” zicea Mircea Dinescu cu ochii băgați în orbite ca la craniul viu – atunci e greu de acceptat că la câțiva ani faci un fel de emisiuni la tv, pentru că ai de apărat o imagine. Eu comentez acum, dar fără să impun ceva cuiva. Însă și domnul Dinescu, și domnul Liiceanu au creat ceva în această țară, „adevărate construcții culturale”, nu e păcat să le facă țăndări acum?

Însă discuția care a avut loc este una care îi privește pe ei, avem alte probleme acuma. Noi nu am detonat încă istoria recentă și călcăm peste tot felul de mine în continuare, vezi informatorii de la securitate pe care azi îi scuipăm, dar nu pomenim nimic de cei care i-au făcut informatori, cu ăia nu avem nicio treabă!

Deci avem povești istorice complicate, pe care nu le-am rezolvat și care acum ne explodează în față din când în când. Revenind, acești bărbați inteligenți care au un dezacord, ar trebui să-l prezinte într-un fel rafinat și demn de ei, din care să iasă ceva, nu să îngroape ceva.

Stilul în care eu desenez a făcut deja o tradiție, adică dacă vedeți silabe tăiate, cuvinte întoarse, litere răsucite, desene-text, cam de la mine vin toate, că de multă vreme eu am tot alb-înnegrit țara asta.

Adică să „zidească” ceva, că tot e zidul laitmotivul discuției noastre de azi…

Da, adică să facă în așa fel încât să se înțeleagă de unde venim, că și așa copiii, tinerii de azi nu prea știu de Revoluție, de comunism și nici nu-i prea interesează, dar ei trebuie totuși să aibă o perspectivă și să înțeleagă de ce ne urâm așa de tare, că doar unul din cinci români era informator la Securitate! Și trebuie să stăm drept în fața celor care au avut curajul să se opună unei mașinării infernale, dar nu trebuie să-i facem sfinți. Că nu au fost. Știi? Am ieșit dintr-o dictatură, ne-am pus statuile eroilor la locul lor, ca să aflăm apoi că jumătate din ei nu erau chiar eroi. Noi facem repede statui și, după ce le punem pe soclu, le scuipăm!

Castellon/ Dan y Lia Perjovschi POSAN EN SU MUESTRA EN EL ESPAI D’ART CONTEMPORANI DE CASTELLÓ FOTOS ANGEL SANCHEZ/EL PAÍS

Dar de ce facem asta?

Nu știu, noi, ca societate, am fost abuzați de mici…

V-ați supărat foarte tare pe Sabin Bălașa că fost anul trecut la Art Safari…

Pe el? Nu, nu pe el, cu el nu am nicio treabă, am cu instituția care l-a băgat în față ca pe stindardul culturii românești.

Așa vi s-a părut?

Cum altfel, dacă dintr-o expoziție pe 3 etaje, unul i-a aparținut lui? Instituția a zis că nu vinde lucrările, ci „educă”. Păi dacă educi, atunci fă asta, prezintă-l pe Sabin Bălașa cu umbrele și luminile lui, ca să poate înțeleagă oricine de ce un creator care a reprezentat pupincurismul ceaușist e valabil și azi. Unul care a vândut atât la secretarii de partid în comunism, cât și la doctorii din capitalism:)

De ce succesul acesta? De ce el avea voie să picteze femei goale și alții nu? Dacă punem aparatul istoric pe acel creator, atunci poate deveni ceva interesant, dar dacă tu vrei doar să-l vinzi, vinde-l, dar nu mă pune și pe mine la pachet în vânzarea aia, nu îmi expune lucrările acolo și nu spuneți că asta e educație, că nu e. Și mai e ceva că, dacă tot era o expoziție susținută de Primăria Firea, de ce biletul de intrare era 50 de lei? Și să știi că majoritatea picturilor expuse acolo s-au vândut în prima licitație de după eveniment la casa de licitații… În fine, nu am nimic, să-și facă businessurile lor, dar să nu mă bage și pe mine pe acolo, că eu am alte ziduri de umplut, alte gânduri de gândit… Eu nu l-aș fi ales pe Sabin Bălașa, dacă mă întrebi, nu pe acest Dali românesc cu patalama de la partid, ale cărui gagici goale și gonflate sunt, vezi bine, prea înțelese de toată lumea…

Ați reușit să găsiți umorul în viața noastră și în acest an care a trecut de la declanșarea pandemiei?

Da! Eu mi-am cultivat un soi de umor care poate fi mușcător, poate fi empatic, poate fi cald sau rece. Toate situațiile astea cu mască, botniță, închis, deschis, toate pot fi surse de umor, eu am desenat zilnic și chiar am am scos un album la Timișoara la o mică instituție -proiect numită Secret Garden și nu la o mare editura renumita. Am făcut o carte cu toate desenele din primul an de virus, acum pregătesc volumul al doilea…

Se va schimba arta contemporană de acum încolo?

În timp, da, se va schimba, pentru că a fost un șoc enorm pentru toți și au apărut deja discuții de genul „pentru ce mai faci azi o expoziție”, „pentru cine se deschid muzeele”, „ce rol mai am eu acum în toată această nebunie care a fost și care va mai fi”… Cred că vor fi niște schimbări în viitor, dar deocamdată lumea se bate să recupereze așa zisa viață normală.

În ceea ce mă privește, eu nu am cum să mă schimb prea mult, pentru că am tot fost schimbat de alte „pandemii” ideologice și de alte feluri de „lockdown-uri”, dar mă gândesc la multe lucruri și încerc să găsesc alte soluții, alte practici pentru arta mea… Eu nu mi-am pierdut umorul, pentru că extrag din ceea ce se întâmplă ceva uman care e valabil și pe viitor. S-au ridicat noi ziduri între noi, dar ne-a și apropiat povestea asta, pentru că toți am suferit la fel! Și nu va fi singura încercare pe care o trăim, vom mai avea… Și mai e o schimbare care va apărea… Eu, toată viața m-am luptat să fiu independent, ori lumea artelor de acum caută colaborare, noroc că am umor și mă bagă ăștia la loc, că sunt prea încruntați.

„Cărți poștale la galeria Prozori („Geam”) al unei biblioteci de cartier din Zagreb. Le trimit desene pe vederi din Sibiu, Bucuresti și de unde o să mă aflu anul asta comentând Pandemia. Galeria „Geam” funcționează de ani de zile și aduce pe geamurile acestei biblioteci mari artiști din Croația sau din lume cu proiecte adaptate spatiului inedit.

Eu am spus anul acesta expresia „nu știu” de miliarde de ori. Aveți cuvinte pe care le-ați spus mai mult?

Eu am folosit „virus” foarte mult, pentru că am făcut un „Jurnal de virus”, am folosit în desenele mele „pandemie”, dar eu mai un cuvânt pe care îl folosesc demult, dinainte de pandemie, cuvântul „fear”- frică-, pentru că noi trăim mereu cu frica asta că ni se schimbă viața, că ni se scumpește curentul, că nu vom mai călători, că ne vom îmbolnăvi… frica zilei de azi, frica zilei de mâine. Adevărul este că mi-a fost și mie frică, mai ales la primul lockdown. Acum m-am mai obișnuit, dar la primul mi-a fost frică să nu dau boala, că eu am fost plecat mult prin străinătate. De asta mă și enervează ăștia cu „botnița” lor, că nu înțeleg că ei poartă masca asta pentru mine, nu pentru ei!…



„Antropoteca” din 1993 este în colectia muzeului din Aachen din 1995 și este din când în când expusă. Acum face parte din expoziția retrospectivă „Drawing the World” care va dura pâna în iunie. Lucrarea (5m x 3m) are 5000 de desene cu tema vinovăției.

Dar ați folosit „frica” și înainte, mai ales legată de comunism, în desenele dvs.

Da, numai că acum am întărit-o, că noțiunea mi se pare mult mai complexă acum. Și să știi, chiar dacă acest virus se va dovedi un fake, mie tot nu-mi va părea rău că port mască și o s-o port, fiindcă numai ideea că pot îmbolnăvi pe cineva fără să știu, mă înnebunește.

Citiți interviul integral pe cristinastanciulescu.ro

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Fată la școala online

„Mai țineți minte emoțiile de la examenul de șofat? Ei, cum ar fi dacă, după câteva mii de ore de șofat, ați mai da unul? N-am niciun dubiu, ar fi fără mare panică. Așa e și cu testele la matematică”, spune Gabi Bartic. (Foto: Profimedia)

Citește mai mult

Copii talentați

„Am descoperit un număr foarte mare de copii extraordinar de talentați, performanți, competitivi - și mulți dintre ei nedescoperiți până acum. Pentru că mai ales cei din zona rurală sau din urbanul mic au șanse slabe să participe la olimpiadele tradiționale, creion-hârtie - însă au putut participa fără opreliști la olimpiada digitală”, explică Dragoș Iliescu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Învingător

„Am fost un caz mai complicat. Ce pot eu să afirm este ca domnul profesor doctor a fost dirijorul unei orchestre, după mine impresionante, pentru ca eu am accesat aproape toate disciplinele spitalului în afecțiunea pe care am avut-o eu”, se destăinuie Marin Florin.

Citește mai mult