Dar votul meu nu contează?

foto: Alexandru Nika / Alamy / Alamy / Profimedia 

„Dar votul meu nu contează?” este întrebarea de pe buzele multor români după anularea alegerilor. Răspunsul meu este un răsunător „da”. De ce?

Două lucruri pot fi adevărate în același timp: a fost decizia CCR una democratică? Da, și voi argumenta imediat de ce. A fost o decizie bună? Acum aș tinde să cred că nu. Dar e important să facem diferența.

În primul rând, a fost democratic? Da. Cronologia arată așa: s-au ținut alegeri. S-au constatat nereguli serioase. Curtea Constituțională, a cărei treabă este tocmai să supravegheze scrutinul, și-a dat cu părerea bazat pe niște investigații de anvergură. Concluzia: procesul a electoral a fost viciat. Vom vorbi imediat și despre viciere. În fața neregulilor, s-a decis ca alegerile să se desfășoare încă o dată. Deci: am votat și vom vota în continuare. Democrația, cuvântul poporului în guvernare, încă există. De ce nu alege CCR președintele? Tocmai pentru că votul nostru contează. Tocmai pentru că nu trăim în dictatură judecătorească.

O impresie care se conturează este aceea că „nu a ieșit cine trebuie, nu le-a convenit și fac cum vor ei.” Totuși, nu a fost eliminat orice candidat. Din motivația CCR și din evenimentele recente reies, totuși, aspecte extrem de grave. Haideți să ne gândim la ce s-a întâmplat:

Un stat străin, ostil atât nouă, cât și Occidentului și principiilor sale, a trecut peste suveranitatea noastră. Este un lucru extraordinar de grav! O putere a încercat să forțeze un rezultat favorabil ei.

Un candidat anume a încălcat în repetate rânduri legea electorală, atât în ceea ce privește campania în sine, cât și finanțarea acesteia, iar în acest momentul putem specula că fondurile au provenit de la menționatul stat ostil.

Același candidat a avut un discurs fascist, legionar, contrar oricărui principiu democratic. Să nu minimizăm acest aspect! În acest timp, extrema dreaptă a prins curaj. Cât de mult curaj? Ei bine, în ultimele săptămâni au circulat pe Instagram mai multe amenințări de tipul „stați în casă, homosexualilor, că tragem în voi”. Tineri radicalizați, în uniforme negre și verzi, cu simboluri legionare și naziste, prezentând arme de foc au amenințat tabăra democratică cu bătaia sau chiar lichidarea, dacă vor ieși să protesteze. Am primit și eu avertizări despre găști gata să atace protestatarii.

În același timp, masca de pe fața AUR a început să cadă. Claudiu Târziu a postat un mesaj cu „Nu vă culcați pe-o ureche! Garda sus, până la ultimul vot”, Mihai Neamțu a scris „Prezent!” la un mesaj distribuit care includea o lozincă legionară de pomenire a morților, iar Șoșoacă a intensificat retorica antisemită care a scos-o din cursă (vedeți aici). În mediul jurnalistic, reporteri de la Snoop au fost amenințați cu persecutarea (din nou, aici). Toate acestea s-au întâmplat în condițiile în care CG a trecut de turul întâi. Aceste evenimente oferă dovezi ample că, dacă ar fi ajuns președinte, atacurile de acest gen s-ar fi intensificat. Extrema dreaptă, cu accente fasciste, abia aștepta un moment favorabil pentru a ieși din umbră. Deși președintele nu are atât de multă putere, imaginați-vă un scenariu în care violența s-ar răspândi în țară, orchestrată de această gașcă, iar discursul președintelui ar fi unul fie lipsit de fermitate, fie – mai grav – apologetic. Legitimizarea unor astfel de acte ar fi de neconceput.

Avem dreptul să facem alegeri „greșite”, dar aceasta nu mi se pare una dintre ele. Dragnea a fost o alegere greșită, la fel și Dăncilă. Cu toate acestea, nu ar trebui să existe loc pentru dezbateri de tipul: „Câtă apologie a genocidului putem admite?”, „Câți evrei ar trebui uciși?” sau „Poate fascismul este totuși o idee bună”. Acestea nu sunt „discuții” legitime, deoarece contravin prin natura lor democrației și drepturilor fundamentale ale omului.

Să fim o democrație nu înseamnă să acceptăm tirania majorității, unde  ”anything goes” („0rice merge”). Avem instituții create special pentru a proteja democrația tocmai din acest motiv. Eu nu cred în bazaconii elitiste precum „poporul e prost și nu se poate guverna singur”. Totuși, nu putem nega că, în contexte de clivaje sociale adânci, pot apărea mișcări de masă periculoase.

Nu mi se pare este elitism să recunoaștem că, uneori, în situații excepționale, este necesar ca cineva să tragă o frână de siguranță. Exact de aceea există legi anti-fasciste: pentru a preveni aceste derapaje și a proteja fundamentele democrației.

Cu toate acestea, consider în continuare că decizia CCR este o greșeală. De ce? În primul rând, pentru că a venit mult prea târziu. Ideal ar fi fost ca situația să fie prevenită: candidatura lui CG ar fi trebuit respinsă încă de la început, dacă aplicăm principiul invocat acum. Faptul că am așteptat să-i dăm legitimitatea unui tur de scrutin câștigat știrbește această decizie.

Mai mult, faptul că CCR a făcut jocuri politice – invalidând-o pe Șoșoacă, dar nu și pe CG, și cerând renumărarea voturilor de dragul liderului PSD – sunt lucruri extrem de grave. Aceste acțiuni conturează imaginea unui „joc politic stricat”. Așa cum spun englezii, „chiar și un ceas stricat arată ora corectă de două ori pe zi”. S-a întâmplat ca CCR să aibă dreptate de această dată.

În al doilea rând, nu e o metodă bună de a lupta cu extremismul. S-ar putea ca nu acesta să fi fost scopul, ci doar prezervarea democrației. În orice caz, efectul e același: extremismul se va refugia în alt loc, încrederea în instituții va scădea și mai mult, iar o masă mare din populație se va simți oprimată. Este nevoie de acțiuni urgente pentru a minimiza acest fapt. Interzicerea este o măsură de urgență, dar în niciun caz nu ar trebui să devină un modus operandi al statului.

Adevărul e că, din cauza jocurilor de culise și a incompetenței am fost puși într-o situație imposibilă. Ce opțiuni avea CCR? Să invalideze al doilea tur dacă CG câștiga? Atunci ar fi fost și mai anti-democratic, căci peste 50% din populație ar fi votat cu el. Să-l lase să câștige? Atunci am fi asistat la problemele menționate și ar fi transmis mesajul că radicalismul și interferența străină sunt metode viabile de a câștiga alegeri. Să invalideze după renumărare? Atunci ar fi fost transparentă trișarea lui Ciolacu. Oricum o dai, singurul răspuns corect era să câștige Lasconi, fapt deloc garantat. Responsabilitatea pentru situația actuală revine exclusiv PSD, CCR și serviciilor care „dormeau în bancă la teză”.

Și totuși... nu pot, timid, să nu mă bucur când mă gândesc că sunt zero șanse să avem un președinte fascist. Nu pot să nu mă bucur când mă gândesc la cunoștințele mele gay, alte minorități sau femei care ar fi avut masiv de suferit într-o președinție Georgescu și care acum pot răsufla ușurați. La jurnaliști, liberali și stângiști. Nu pot să discut cu o astfel de persoană și să-i spun „da, cred că ar fi trebuit să putem alege, să onorăm cu funcția de președinte pe cineva care te consideră sub-om și ar fi vrut să-ți ia din drepturi”.

Nu mă înțelegeți greșit, cauzele extremismului nu au fost vindecate. Sper că parte din descurajarea socială este împărtășită și de extrema dreaptă. Nu pot decât să sper că până la anul spiritele se vor mai calma. Cred că voi încheia cu concluzia lui Gelu Duminică, pe care o împărtășesc: o soluție tardivă, dar necesară. În cel mai bun caz este o victorie amară, în cel mai rău, o sursă viitoare de frustrare și deznădejde. Depinde de noi care din ele. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp