Darul tehnologiei | Știința de a face bine. „Trebuie să scoți tot. Nu mi-a dat nicio șansă. Abia al treilea medic mi-a spus că se poate opera și că pot avea o viață normală”

Cancer. Un diagnostic pe care, în ultima perioadă, îl primesc anual aproximativ 100.000 de români. Un cuvânt care suspendă clipa și blochează realitatea imediată. Pot trece câteva secunde, minute sau chiar zile până să te ancorezi din nou și să înțelegi că ai o singură opțiune: să lupți. Cu atât mai mult cu cât știința și priceperea doctorilor sunt acum potențate de cuceririle tehnologiei medicale.  

„Trebuie să scoți tot. Nu mi-a dat nicio șansă. Am fost la mai mulți doctori pentru că nu știam cum să procedez. Nu știam, nu știam nimic... Ce înseamnă, cum mă afectează... Am avut un șoc foarte puternic. Cred că a fost un început de depresie pentru că diagnosticul a fost foarte dur. Și la prima evaluare, și la a doua. Abia al treilea medic, prof. univ. dr. Petre Brătilă, mi-a spus că se poate opera și că pot avea o viață normală după operație”, povestește Ramona Anton, la două luni după intervenția chirurgicală. Are 31 de ani și la începutul lunii aprilie a fost diagnosticată cu cancer de col uterin.

Soluția propusă de primii doi medici îi anula dorința de fi mamă. Speranța i-a fost redată, dar nu pentru mult timp. Boala a avansat foarte rapid, iar cu două zile înainte de operație a aflat că dr. Brătilă nu îi poate salva decât ovarele. O șansă de a avea copii prin intermediul unei mame surogat, dar pe care deocamdată nu o ia în calcul. Din punct de vedere hormonal va avea însă o viață normală și timp suficient să analizeze alte opțiuni de a deveni mamă. 

„Pacientul, în momentul în care primește un astfel de diagnostic, este pur și simplu demolat din punct de vedere psihic. I se pun în față tot felul de metode de investigație și de tratament. Ori dacă ai pe cineva lângă tine care se ocupă în mod conștient și documentat de boala ta, este un lucru extraordinar, pentru că suportul psihologic este esențial”, spune prof. univ. dr. Petre Brătilă, Director medical al Spitalului Euroclinic, supraspecializare oncologie ginecologică.

Mână de mână. De la suspiciune la tratament

Acest „cineva” poartă un nume: navigator de pacienți. O profesie care în Statele Unite există încă din 1950, dar care a început să atragă specialiști și la noi. Sunt fie persoane care se formează special pentru a asigura liantul dintre pacient și echipa multidisciplinară, fie medici navigatori, care pot interveni inclusiv în fluxul pacientului și lua niște decizii medicale care să scurteze timpul de intervenție. Un aspect esențial în tratarea oricărui tip de cancer, dar mai ales a celui ovarian, care arareori este depistat în stadiu incipient.

„Navigatorul de pacienți este omul care merge mână de mână cu un pacient în toate etapele lui, de la suspiciune la diagnostic, de la diagnostic la tratament, de la tratamentul finalizat la follow-up, la 5 ani, 10 ani. Navigatorul poate să preia pacientul și pacienta în orice stadiu. Nu există un moment cheie. Poate să fie la început, la debut, în cazul unei suspiciuni. Sau poate este diagnosticat în altă parte sau are leziunea suspectă, însă nu are diagnostic și se adresează la noi. Poate să fie deja cu un diagnostic concret, dar nu înțelege ce are de făcut, sau vrea un second opinion, sau, ni s-a întâmplat, să luăm (cazuri - n.r.) și pe parcurs să schimbăm și tratamente. (…)

De obicei, suspiciunea trebuie concretizată și atunci se merge către diagnosticul de certitudine. La noi lucrurile merg puțin mai repede, fiind o echipă integrată. În momentul în care avem rezultatul, primul lucru este clar să-i traduci pacientei ce scrie acolo, ce înseamnă și la ce trebuie să se aștepte. Se stadializează, se verifică niște parametri ai doamnei respective, astfel încât în momentul în care te duci cu cazul în echipa multidisciplinară, unde există și domnul profesor, și oncologie, și imagistică, și laborator, și genetician, în momentul în care faci prezentarea de caz, să ai toate coordonatele astfel încât recomandarea să fie imediată, certă, pertinentă și să ne apucăm de tratament”, Dr. Alexandra Pîrvulescu Constantin, navigator pentru pacienți, Spitalul Euroclinic.

Pentru ea drumul către această profesie a început acum 12 ani. Doi ani mai târziu, în 2014, a avut primul pacient din familie: bunicul, care a fost diagnosticat cu neoplasm de cancer de colon. A urmat apoi bunica, cu un cancer de sân, și mai apoi mama, cu un cancer real. Pe bunic nu l-a putut salva, dar s-a convins că acesta este drumul pe care vrea să meargă.

Semne nespecifice

Din păcate, de cele mai multe ori cancerele ginecologice nu sunt diagnosticate la timp. Fie pentru că pacientele nu își fac regulat analizele, acolo unde există această posibilitate, fie pentru că nu există simptome specifice, iar atunci când apar, boala este deja în stadiu avansat.

În cazul cancerului de col sau de endometru sunt anumiți pseudomarkeri care pot ridica suspiciuni mai din timp. Ramona Anton nu și-a făcut analizele în mod regulat, dar acum, după ce a trecut prin experiența unui diagnostic dur și a unei intervenții chirurgicale, le încurajează pe toate femeile să-și facă control anual.

„Am prietene și colege care nu și-au făcut niciodată un test HPV. Îmi doresc să afle cât mai multe femei și să meargă la ginecolog regulat. Problema mea este că nu am aflat la timp, astfel încât domnul doctor să scoată doar ce era afectat. Boala e foarte rapidă și simptomele nu le simțim la început. Am făcut investigații care au arătat că boala debutase în urmă cu un an și jumătate. Au fost sângerări între menstruații și dureri de abdomen destul de puternice, și abia atunci m-am dus la consult”, povestește Ramona. 

Cancerul ovarian însă nu dă semne și nici nu există un protocol de prevenție prin teste specifice.

„Din păcate, această formă de cancer este una dintre cele mai agresive și cel mai greu de depistat. Din acest motiv, majoritatea cazurilor de cancer ovarian apar în stadiul trei sau în stadiul patru, când sunt puține lucruri de făcut. De obicei, generează un sindrom digestiv, adică pacientele se caută pentru dischinezii biliare, pentru afecțiuni gastrice ș.a.m.d. În momentul în care abdomenul începe să mărească prin acumulare de lichid este semnalul de alarmă care face ca pacienta să ajungă la ginecolog sau să facă un examen imagistic care depistează niște elemente care pot să se angreneze în diagnosticul de cancer de ovar. Semnele specifice sunt când tumora este deja la un anumit nivel de evoluție intra-abdominală și generează acumularea de lichid”, explică prof. univ. dr. Petre Brătilă. 

Timpul nu este deloc blând, iar șansele de supraviețuire, în cazul cancerului ovarian, se estimează în luni, nu în ani. Numai una din două paciente diagnosticate în stadiu avansat reușește să depășească termenul de 5 ani. Sunt însă alte resurse decât timpul.

„Impactul tehnologic operator este binevenit în cancerul de ovar atât ca metodă de diagnostic, cât și ca metodă de tratament. Folosim, spre exemplu, laparoscopia diagnostică în care prelevăm din tumoră direct sau din lichidul de ascită, ca să putem să facem o analiză cât se poate de corectă pentru tipul de tumoră, în funcție de care ne adaptăm tratamentul chimioterapic. Dacă noi găsim că este o tumoră care nu poate fi operată, adică vizualizăm treaba asta prin laparoscopie, urmează ceea ce se numește tratament neoadjuvant. Asta înseamnă începerea chimioterapiei înaintea pasului chirurgical și, de multe ori, avem surpriza plăcută să vedem că sub chimioterapie foarte multe din tumori dispar sau își micșorează volumul și devin extirpabile. (…)

Progresele s-au făcut nu numai în ce privește aspectul strict chirurgical de rezecție a tumorilor, care este o chirurgie de mare anvergură. Ceea ce este foarte important e modul în care a evoluat tratamentul chimioterapic, adică s-au găsit, în funcție de anumite aspecte moleculare ale tumorii, linii de tratament care se potrivesc pentru diversele forme de cancer. Deci poți să știi dinainte ce linie de tratament să folosești, ce grad de agresivitate să aibă. În momentul în care ai făcut o chimioterapie corectă, ai făcut o rezecție spre zero, spre citoreducție optimă, șansele pacientului cresc foarte mult, pentru că avem și paciente care trăiesc de 5-6 ani, deci nu este termenul acela în luni. E adevărat că există și cazuri la care evoluția este fulminantă și la care, din păcate, sunt puține lucruri de făcut”, spune prof. univ. dr. Petre Brătilă.

Dreptul de a ști pentru a putea alege

În România, nu de puține ori se întâmplă ca pacientul oncologic să nu știe exact în ce situație sau stadiu se află. Informațiile sunt preluate de membri ai familiei și transmise apoi, în cel mai bun caz, trunchiat. Pentru dr. Pîrvulescu, acest scenariu nu există, iar comunicarea se face direct cu pacientul. Și nu doar pentru că informațiile trebuie să ajungă la pacient și în baza lor să ia anumite decizii, dar și pentru că, pe tot acest drum, e nevoie de mai mult decât atât. De un psihic bun, de care medicul navigator se poate îngriji.

„În momentul în care avem rezultatul, primul lucru este clar să-i traduci pacientei ce scrie acolo, ce înseamnă și la ce trebuie să se aștepte. Este dreptul pacientului, a pacientei să știe ce se întâmplă. Trebuie să îi explicăm, trebuie să înțeleagă ce înseamnă, trebuie să înțeleagă momentul la care suntem, să îi dăm posibilitatea să-și aleagă opțiuni de tratament pe care vrea să le facă sau nu.

Și dacă nu o înțelege astăzi nu este nicio problemă, mai vine și mâine. Și dacă mai are și peste 2 zile întrebări nu este niciun fel de problemă. Îi mai răspundem și peste 2 zile, adică reluăm, pentru că este logic. Îți vine un diagnostic de cancer, nu un diagnostic de viroză și știi cum reacționezi. (…)

Când începem să discutăm, să explicăm, să le mai arătăm studii, statistici că lucrurile s-au îmbunătățit, că avem șanse, că se poate, că ne conturăm profilul celular și știm la ce reacționează și cum trebuie să abordăm, lucrurile încep să se mai liniștească. Iar în momentul în care începem să inițiem tratamentul, vorbesc de orice tip de tratament, și omul respectiv începe să vadă rezultate în analize, în dimensiuni, cumva lucrurile încep să se așeze pentru el și se liniștește. (…)

În momentul în care ai un diagnostic de cancer ovarian, dar cu metastaze extinse, lucrurile devin puțin mai grele, pentru că avem nevoie de o chimioterapie înaltă, spunem noi, adică cu efecte adverse mai greu de tolerat, cu o frecvență mai mare. Însă pas cu pas, mână de mână, reușim”, spune medicul navigator.

La 180 de grade

Nu de puține ori, pacienții pe care îi preia dr. Pîrvulescu vin pentru a doua opinie. Și de multe ori, soluția propusă de tumor board este la 180 de grade față de ce știa pacienta până atunci. Într-o astfel de situație, rolul său este de a oferi toate contraargumentele pentru o părere deja formată.

„Avem o pacientă care la momentul în care a ajuns la noi avea tot dosarul medical complet, însă avea o părere diferită de tratament față de ceea ce de ceea ce am oferit noi. Am trecut, bineînțeles, prin tot procesul medical legat de tumor board, s-a explicat cazul și ne-am întors cu părerea medicală care era la 180° față de ceea ce avea. Ne bucurăm că am convins-o să vină către noi pentru că rezultatul pentru ea este unul foarte bun. (…)

Tumor board-ul e foarte important pentru că un tip de patologie nu se tratează într-un singur om. Trebuie să ai toate specialitățile prin care poate să treacă respectiva patologie. De ce? Pentru că lucrurile sunt în schimbare pentru fiecare specialitate și poate s-a schimbat ghidul de oncologie săptămâna trecută, iar eu ca radioterapeut sau ca și chirurg sau ca și imagist nu am idee. Dar medicul oncolog știe și atunci tumor board-ul trebuie făcut așa, cu simț de răspundere, cu multa asumare și făcut pe bune, cum spunem noi. Adică stat la masă săptămână de săptămână cu o prezentare foarte bună a cazului medical, cu toți indicii medicali, astfel încât decizia să fie cea mai bună pentru pacientă și recomandarea medicală, să știm clar că merge și că funcționează. (…)

Există o discrepanță, din păcate, între medicina veche și medicina nouă. Pentru că noi mergem foarte mult către cei nou, către NCCN (National Comprehensive Cancer Network n.r.), către protocoale noi, către linii de tratament și abordări chirurgicale noi, minim-invazive și în țară încă se mai practică medicina veche unde facem chimioterapie de profilaxie. Astfel, e normal ca unui om care nu are cunoștințe medicale și care ajunge să spunem în contextul ăsta să-i fie greu să decidă. Și atunci e și mai greu, dar reușim să-i convertim.”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp