Dați copiilor noștri libertatea să aleagă latina la bacalaureat!

Foto: Inquam Photos/ George Călin

E mai bătrânică decât tine când te decizi s-o iei în sfârșit acasă. Idila voastră nu te-a convins neapărat, dar afli de ici, de colo că e de bonton însoțirea cu una ca ea: puțin cam mofturoasă, pretențioasă, dificilă, dar de familie bună, veche, cu rude ilustre, o cunoaște toată elita lumii, are o coafură așa chic-vintage, cu cosițe și fibule, e mereu îmbrăcată în rochii maxi, poate puțin prea vaporoase pentru vârsta ei. Cum ziceam, nu e tocmai o tinerică. Dar e recomandată de poeți, de filozofi, de doctori, de avocați, de unii pictori chiar. Jena ta e că a cam trecut pe la unii, iar speranța ascunsă că i-a făcut pe toți. Și ai dreptate. Are un indice Hirsch enorm, toată lumea e cu cuvintele ei pe buze în epoca asta frumoasă de călătorii de plăcere prin Alpi și pe la băi Herculane, cu cadril și mănuși de dantelă. Totuși e greu suportabilă, ai mai dat-o câteodată afară, e isterică, nesupusă, te face să te simți de două parale. Și pentru ce vine mereu cu oglinda aia după tine prin casă și cu „hai, lucrează cu tine, desțelenește-te, mai ieși, maimuțică, prin lume”? Dar ce, la tine acasă, pe cuptior cu bărdaca moștenită, singur, nu-i bine? Ce atâta fason? Dar o iei iar înăuntru, n-o poți lăsa să doarmă pe prag, că te vorbesc vecinii de rău. Și trec anii, trec. Te obișnuiești cu ea și ajungi să le dai dreptate ălora care v-au fost codoși: te-a spălat, ți-a dat de mâncare, te-a învățat să ții tacâmurile ca la casele mari, bani nu ți-a prea adus, dar, de când e cu tine, te-ai schimbat de nu-ți vine nici ție să crezi, om te-a făcut, aproape că începi să simți ceva pentru ea, mai greu, e drept, dar, mă rog, mai bine mai târziu decât niciodată. 

Și dintr-o dată intră peste voi în casă un mustăcios cu carâmbi înalți și vorbă spurcată, trage cu pistolul în tavan și e beat frânt. Se instalează ca porcul în mijlocul casei, fumează tabacioc și varsă-n galléurile ei. Vă înghesuie în camera de serviciu, asta e, vă descurcați cum puteți, bucurați-vă că n-ați ajuns prin alte locuri cu garsoniere reci și bătaie! Tu nu poți dormi, pentru că te temi în fiecare secundă că o să vină mustăciosul să-ți siluiască femeia, că așa s-a auzit prin târg că face. Și, da, într-o dimineață bate cuviincios la ușa cămăruței voastre, tu știi cine e, dar deschizi, n-ai ce să faci, îți pui mâna la ochi și îți astupi urechile cu vată ca să n-auzi, să nu vezi. Peste cinci minute, te bate mustăciosul pe umăr și îți zice prietenește că nevastă-ta, otreapa, ștoarfa, venetica, pramatia de metropolă s-a cărat de la tine, te-a părăsit, că nu se mai întoarce. N-a siluit-o, a dat-o pur și simplu afară din casa voastră, din casa ei. Tu nu știi: o fi ucis-o, o fi tranșat-o, o fi ascuns-o, o fi dat-o la câini?! Nici gând, el a pus-o să meargă prin târg în furou, de gât cu o tăbliță cu inscripția MERETRIX și a poruncit să se râdă de ea pe străzi, să se râdă copios, să fie acoperită în lături și-n oprobriu.

Cu capul spart si luată în râs de toată lumea, se aciuează la o sectă de vestale care se poartă bine cu ea ani și ani de zile, a oploșesc cvasiclandestin, o țin în viață, cu condiția să nu părăsească mica grotă de margine luminată.

La un moment dat, în locul mustăciosului și al oamenilor lui cu rubașcă, se mută în casa și în sufletul tău un scorneci îmbrăcat în drapel, care, ca să le dea cu sâc rubăștilor, îți aduce nevasta, de care uitaseși aproape, acasă, dar numai o oră pe săptămână. N-ai timp să-i zici mai nimic, n-o mai recunoști, e cam zăludă și, în plus, ai capul plin de fluierăturile, scuipatul și înjurăturile pe care le-a încasat ea din toate părțile în anii în care nu v-ați mai văzut. Poate că ai începe din nou s-o prețuiești, s-o înțelegi cumva, dar n-ai decât o oră pe săptămână, e greu. Pe urmă vine nevasta scorneciului și suspendă și ora aia de mândrie sub drapel. 

Pleacă scorneciul, tu ai putea să-ți iei nevasta acasă, ai voie, chiar ești încurajat la vreo două ore și o sedință de creative writing o dată la trei luni. Și chiar o iei în timpul regulamentar, dublu față de al scorneciului, nimicul înmulțit cu doi. Dar simți că nu mai poți face nimic cu ea și o iei tu însuți la înjurături și la palme. Părinții tăi, încă vii și bătăioși, vor o fată care să aducă bani sau care să te învețe odată, mototolule, să pui mâna singur pe filon, chit că pentru asta trebuie să tai, să spânzuri, să dai muzica tare spre insuportabil, să te porți rău, mult mai rău decât înainte de nevastă-ta care te-a învățat, sulemenita, cu snobăreli și furculițe de argint. Scârbit, ai acceptat s-o mai vezi totuși pe sulemenită, acum o biată fantomă, o dată pe an în regim opțional. Pe urmă te-ai dat dracului total, ai mai tras niște plezne în stânga și-n dreapta, te-ai mai tăvălit puțin și ai făcut pe Rănică Vulpoiul și gata, dusă e pe vecie, moartă-n păpușoi, pe copcă cu ea, drum bun în vermină! Îți vine să joci tontoroiul pe mormântul ei proaspăt, când pe drum vezi niște vestale care vin să-ți zică că moarta nu moartă, asta e o legendă și că, dacă vrei (hai te rog să vrei!), ea se poate întoarce la tine, strivită și pe jumătate asfixiată, pentru un opțional o dată pe an.

Eu zic s-o iei înapoi acasă, chiar și în regim opțional pentru un timp. O să te învețe ea, nevastă-ta, Latina, să n-o mai fluieri ca golanii, să n-o mai scuipi, să n-o mai târăști prin noroi, să nu mai fii, prostule, una cu călăii tăi, care te vor așa, pegră, lumpen, homeless. Ia-ți seama și nevasta înapoi așa cum se poate, ea nu e moartă, Jeane, și te poate transforma din nou. Ai încredere în ea. Va crește din nou floare. N-o ucide de tot!

Copii de mustăcioși, de scorneci și de postscorneci încă la manete, dați copiilor noștri libertatea să aleagă latina la bacalaureat!             

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp