Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

De abia aștept să mai votez!

Banner Teodor Meleșcanu

Foto: Liviu Florin Albei/ Inquam Photos

Am scris textul de mai jos în preziua votului din 26 mai. Se voia o chemare la vot, un vot care e mereu încărcat de emoție. Zilele în care am pierdut mi s-au șters din memorie, deși au fost mai multe. De foarte puține ori în treizeci de ani am fost cu majoritatea. Dar acum am câștigat. Parțial. La fel și atunci, în 2014. Poate de aceea țin minte așa bine ziua aceea.

Textul se vrea și ca o mulțumire adusă miilor de români care, deși pe pământ străin, se ocupă de organizare, te fac să te simți binevenit și, nu în ultimul rând, votează.

Următorul vot? Noiembrie 2019.

***

Boston, 2014, toamna. În România se desfășoară alegerile prezidențiale. Suntem, ca aproape mereu după 1989, cu nervii la pământ și cu speranțe pe care nu îndrăznim să le avem, să le trăim. Sunt cu un grup de medici români la Congresul American de specialitate. Nu știm cum o să facem, dar de votat o să votăm sigur. Am trimis înainte de a pleca din țară un formular cu o cerere personalizată la ambasadă.

Un coleg se interesează; se va vota la MIT. Ne interesăm de liniile de metrou, e departe de unde stăm noi. Suntem emoționați, dar mai ales ne e frică de rezultatul votului. Nu pot concepe ca lucrurile să repornească în direcție comunistoidă, să se anuleze fiecare zi de luptă și eforturile de adaptare la libertate după închisoarea de zeci de ani care a fost țara noastră. Să se arunce în derizoriu morții de la Revoluție și cei din afara ei.

Dimineața pornim. Mi se pare emoționant ca un grup, care părea mare, de doctori, să cutreiere prin Boston ca să găsească secția de votare. Când ne întâlnim în fața hotelului, am prima deziluzie. Grupul e pe sfert din cel pe care-l văzusem în hol, la cazare, cu două zile înainte. Unde sunt colegii noștri? Îi sunăm. Nu merg, au lucrări de urmarit (toată ziua?) sau merg sa viziteze orașul (tot timpul?). Unii ne cer să le dăm adresa unde se votează, alții ne întorc spatele pur și simplu. Prefer să nu înțeleg, să nu judec. Dar mi-e greu.

Plecăm, un grup de vreo șapte-opt oameni. E frig, Boston în noiembrie e ca Bucureștiul în februarie, dar fără zăpadă. În ziua asta însă e soare. Mergem cu metroul, ne uităm la fețele oamenilor. Ici colo auzim o vorbă în românește, ne zâmbim cu prietenie cu alte grupuri.

În fine ajungem la stația de la care trebuie să mergem pe jos. La început nimic deosebit, strada e destul de liberă. Dar când începem să ne apropiem, vedem venind din toate direcțiile grupuri de români, unii cu stegulețe, alții vorbind între ei ca să fie auziți. Dacă mă gândesc bine, era ca drumul spre Piața Victoriei, din serile noastre cu miting. Îmi dau lacrimile. Când pătrundem pe coridorul de la MIT, ne simțim ca la secția de votare de acasă. E coadă, toți stăm cu pașapoartele în mâini. Ne bucurăm că e coadă. Toți se bucură. Facem poze unii cu alții, înăuntru o mulțime de voluntari se ocupă de toate. Nu au prea mult timp, dar aflăm ca sunt acolo de mai multă vreme, că își iau din timpul lor pe pământ american multe zile sau săptămâni, pentru a aranja secțiile de votare. E bine organizat. Sunt în continuare emoționată, sediul e plin, deja am uitat de colegii absenți de dimineață.

După aceea stăm în camera de hotel, eu și trei prieteni. Avem o sticlă de vin nedesfăcută și suntem toți cu ochii în telefoane. În București e ora 21.00, la Boston e 14.00 (sau 15.00?). E o emoție care s-a transformat pentru mine în groază. Speranța mi s-a ascuns, nu știu unde, dar sunt cu tot sufletul în gât.

Se anunță rezultatul. Suntem pe internet, pe un post de televiziune românesc, live. Imediat, contracandidatul își recunoaște înfrângerea. Acum plâng în hohote. Plânsul de bucurie nu e cu nimic mai prejos decât cel de supărare. Ușurarea e imensă. Diferența a fost mică, din primele calcule a fost dată mai ales de diaspora. La televizor se văd imagini cu cozi nesfârșite la secțiile de votare din toată lumea. Așa am stat și noi! Am câștigat!!! Mă simt mândră, mă simt fericită. Beau un pahar de vin cu prietenii mei. Vorbim la telefon în țară, toți deodată. Ne îmbrățișăm mult, cu speranță, cu încredere, cu prietenie. Cu mândrie. De mâine putem paticipa la Congres. Azi am fost doar cetățeni români la Boston.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Eu nu am apucat să votez la Karlsruhe deși ambasador e Hurezeanu iar din articol să înțeleg că e omul lui Dragnea și trebuie și el demis. Din ce am înțeles de la cei care au apucat să voteze problema a ținut de metodologia greoaie de vot valabilă și în țară și astfel timpul necesar de vot a fost foarte mare. Dacă-l schimbăm pe Meleșcanu (trebuie schimbat dar nu pentru asta) și pe Hurezeanu și te punem pe tine în locul unuia dintre ei dar guvernul nu schimbă metodologia de vot eu tot nu apuc să votez. La prezidențiale o să ne lovim de aceiași problemă dacă nu înțelegem motivul real și o să continuam să ne miram ca proștii căutând un acar Păun.
    • Like 0
  • dan check icon
    Bravo felicitari,

    Nu am priceput o chestie cum de in Germania s-a organizat atat de prost cu toate ca ambasador a fost Hurezeanu aparent un liberal poate stie cineva care a votat pe acolo ca vad ca domnul Hurezeanu da vina pe prezenta mare la vot.

    PS:Demisia Melescanu
    • Like 1
  • Ada check icon
    Si eu! Si eu !
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult