Foto: Liviu Florin Albei/ Inquam Photos
Am scris textul de mai jos în preziua votului din 26 mai. Se voia o chemare la vot, un vot care e mereu încărcat de emoție. Zilele în care am pierdut mi s-au șters din memorie, deși au fost mai multe. De foarte puține ori în treizeci de ani am fost cu majoritatea. Dar acum am câștigat. Parțial. La fel și atunci, în 2014. Poate de aceea țin minte așa bine ziua aceea.
Textul se vrea și ca o mulțumire adusă miilor de români care, deși pe pământ străin, se ocupă de organizare, te fac să te simți binevenit și, nu în ultimul rând, votează.
Următorul vot? Noiembrie 2019.
***
Boston, 2014, toamna. În România se desfășoară alegerile prezidențiale. Suntem, ca aproape mereu după 1989, cu nervii la pământ și cu speranțe pe care nu îndrăznim să le avem, să le trăim. Sunt cu un grup de medici români la Congresul American de specialitate. Nu știm cum o să facem, dar de votat o să votăm sigur. Am trimis înainte de a pleca din țară un formular cu o cerere personalizată la ambasadă.
Un coleg se interesează; se va vota la MIT. Ne interesăm de liniile de metrou, e departe de unde stăm noi. Suntem emoționați, dar mai ales ne e frică de rezultatul votului. Nu pot concepe ca lucrurile să repornească în direcție comunistoidă, să se anuleze fiecare zi de luptă și eforturile de adaptare la libertate după închisoarea de zeci de ani care a fost țara noastră. Să se arunce în derizoriu morții de la Revoluție și cei din afara ei.
Dimineața pornim. Mi se pare emoționant ca un grup, care părea mare, de doctori, să cutreiere prin Boston ca să găsească secția de votare. Când ne întâlnim în fața hotelului, am prima deziluzie. Grupul e pe sfert din cel pe care-l văzusem în hol, la cazare, cu două zile înainte. Unde sunt colegii noștri? Îi sunăm. Nu merg, au lucrări de urmarit (toată ziua?) sau merg sa viziteze orașul (tot timpul?). Unii ne cer să le dăm adresa unde se votează, alții ne întorc spatele pur și simplu. Prefer să nu înțeleg, să nu judec. Dar mi-e greu.
Plecăm, un grup de vreo șapte-opt oameni. E frig, Boston în noiembrie e ca Bucureștiul în februarie, dar fără zăpadă. În ziua asta însă e soare. Mergem cu metroul, ne uităm la fețele oamenilor. Ici colo auzim o vorbă în românește, ne zâmbim cu prietenie cu alte grupuri.
În fine ajungem la stația de la care trebuie să mergem pe jos. La început nimic deosebit, strada e destul de liberă. Dar când începem să ne apropiem, vedem venind din toate direcțiile grupuri de români, unii cu stegulețe, alții vorbind între ei ca să fie auziți. Dacă mă gândesc bine, era ca drumul spre Piața Victoriei, din serile noastre cu miting. Îmi dau lacrimile. Când pătrundem pe coridorul de la MIT, ne simțim ca la secția de votare de acasă. E coadă, toți stăm cu pașapoartele în mâini. Ne bucurăm că e coadă. Toți se bucură. Facem poze unii cu alții, înăuntru o mulțime de voluntari se ocupă de toate. Nu au prea mult timp, dar aflăm ca sunt acolo de mai multă vreme, că își iau din timpul lor pe pământ american multe zile sau săptămâni, pentru a aranja secțiile de votare. E bine organizat. Sunt în continuare emoționată, sediul e plin, deja am uitat de colegii absenți de dimineață.
După aceea stăm în camera de hotel, eu și trei prieteni. Avem o sticlă de vin nedesfăcută și suntem toți cu ochii în telefoane. În București e ora 21.00, la Boston e 14.00 (sau 15.00?). E o emoție care s-a transformat pentru mine în groază. Speranța mi s-a ascuns, nu știu unde, dar sunt cu tot sufletul în gât.
Se anunță rezultatul. Suntem pe internet, pe un post de televiziune românesc, live. Imediat, contracandidatul își recunoaște înfrângerea. Acum plâng în hohote. Plânsul de bucurie nu e cu nimic mai prejos decât cel de supărare. Ușurarea e imensă. Diferența a fost mică, din primele calcule a fost dată mai ales de diaspora. La televizor se văd imagini cu cozi nesfârșite la secțiile de votare din toată lumea. Așa am stat și noi! Am câștigat!!! Mă simt mândră, mă simt fericită. Beau un pahar de vin cu prietenii mei. Vorbim la telefon în țară, toți deodată. Ne îmbrățișăm mult, cu speranță, cu încredere, cu prietenie. Cu mândrie. De mâine putem paticipa la Congres. Azi am fost doar cetățeni români la Boston.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu am priceput o chestie cum de in Germania s-a organizat atat de prost cu toate ca ambasador a fost Hurezeanu aparent un liberal poate stie cineva care a votat pe acolo ca vad ca domnul Hurezeanu da vina pe prezenta mare la vot.
PS:Demisia Melescanu