Foto: Guliver Getty Images
Mult timp am considerat că inteligența, combinată cu o capacitate susținută de a munci, într-un mediu favorabil dezvoltării, reprezintă cheia succesului în viață. Aceasta este ideea care mi-a fost insuflată încă din copilărie, însă, odată cu trecerea timpului, mi-am dat seama că factorii amintiți mai sus sunt departe de a fi suficienți.
De-a lungul experienței mele de profesor, am întâlnit adesea copii inteligenți și silitori, cărora nu le place să se mândrească cu realizările lor, să își prezinte proiectele în public. Pe de altă parte, există o a doua categorie de copii, gata să profite de slăbiciunea primilor și să cucerească audiența cu ușurință și fără urmă de remușcare. Ba, mai mult de atât, să își asume meritele celorlați, fără a depune vreun efort.
Și aceștia din urmă dau dovadă de mare istețime deoarece sunt capabili să se adapteze din mers și să întrevadă oportunitatea la timp, astfel încât să o întoarcă în favoarea lor, la momentul potrivit.
Îmi vine, de pildă, în minte o întâmplare petrecută într-o tabără: elevii aveau de făcut un proiect de grup și, ca de obicei, unii s-au implicat mai mult, alții mai puțin. A fost însă un elev care m-a impresionat cu ingeniozitatea lui, cu vastele cunoștințe, cu determinarea cu care a muncit și a realizat proiectul. Totul pentru ca la final să nu dorească să îl prezinte și să îl invite să facă acest lucru pe cel care s-a oferit primul să reprezinte grupul, chiar dacă s-a implicat cel mai puțin.
În ciuda aparențelor, mulți dintre oamenii inteligenți și silitori au tendința de a se subestima. Își setează standarde înalte și sunt cei mai duri critici atunci când vine vorba de munca lor
Această situație mă trimite la o concluzie simplă: de multe ori, oamenii muncitori și raționali aleg calea sigură, se tem să își asume riscuri, au oroare să greșească, așa că iau decizia de a rămâne în umbră. Cel de-al doilea copil din povestea mea nu avea nimic de pierdut, ba din contra, se făcea remarcat de toți ceilalți, era evaluat pe baza prezentării, nu a muncii sale.
În ciuda aparențelor, mulți dintre oamenii inteligenți și silitori au tendința de a se subestima. Își setează standarde înalte și sunt cei mai duri critici atunci când vine vorba de munca lor. Fiind perfecționiști, nu se pot mulțumi cu un produs care lor le poate părea mediocru și de care se îndoiesc. La polul opus sunt cei care nu acordă extrem de multă importanță sarcinilor, nu sunt cei mai obedienți în fața regulilor și nu sunt foarte preocupați de cum obțin rezultatele. Însă se bucură de orice recunoaștere.
Un alt motiv pentru care oamenii silitori preferă anonimatul este acela că se tem de schimbare, sunt rezistenți la nou și le e frică să își asume riscuri. Cred că se întâmplă acest lucru tot din cauza faptului că trec prea mult prin filtrul gândirii ceea ce li se întâmplă, cântăresc și se așteaptă ca recunoașterea exterioară să vină de la sine, ținând cont de potențialul lor.
Pentru a avea succes în viața reală este nevoia însă de mai mult. Dacă la ecuația inteligență plus munca depusă adăugăm ca ingrediente și gândirea strategică, adaptarea și deschiderea la schimbare, fără a minimiza rolul norocului, atunci putem spune că avem o formulă relativ bună. Dar aplicabilă în condiții diverse, în funcție de mulți alți factori.
Problema rămâne deschisă pentru dezbateri, iar atunci când se va găsi soluția ideală, o voi aplica și eu cu propriul meu copil și cu ceilalți. Până atunci, încerc să le insuflu tuturor încredere, să îi fac să aprecieze și valorizeze munca lor, dar și pe a celorlalți, să le cultiv valori de etică și morală. Exersăm abilități de vorbire în public, îi îndemn să își asume riscuri, iar în ceea ce privește norocul, … mă rog să îl aibă din plin.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu cred in supoziția dvs. de ai invinovati pe acești copii inteligenti si dotati, când răspunsul este evident in reacția societatii ns. fata de ei. Legile lui Murphy sunt aplicabile si in Romania. Un sef isi angajează un subaltern mai prost decât el ca sa para deștept. Dar daca toți șefii sunt prosti? Vor angaja la rândul lor si mai prosti. Americanii au constatat ca exista I.Q. negativ si sunt obligați sa-l aplice deorece incompetenta este cea mai grava forma a corupției.
Acești copii au fost respinși de nivelul celor care ar fi trebuit sa-i evalueze care nu au avut testul obiectiv corect ca sa-i. Ca la RADAR, daca-i setat pe maxim 350 km/h nu mai masoara 400 km/h. Acesti copii nu au ales calea cea sigura, au ales calea fara conflict, sunt familiști convinși, au hobby-uri si toți sunt erudiți. Trebuie doar sa-i căutați. Chiar daca au un simt al datoriei f. dezvoltat trebuie sa ne rugam sa nu plece.
Sunt puţini oameni care ştiu să-şi vândă produsele: muncă, inteligenţă, creaţii etc. În cel mai fericit caz, se asociază cel cu abilităţi de "producţie" şi cel cu abilităţi de marketing. Iar cel care vinde îşi ia partea. Aşa funcţionează lumea!
Prin alte locuri, am înţeles că lucrurile astea se predau la şcoală. La noi, bag seama, încă mai este lucru de mirare.
Ma aflu in situatia asta si mi-am dat seama abia la 45 de ani de acest adevar. Ideea e ca atunci cand esti parte a fenomenului, in interiorul lui cum ar veni, este greu sa vezi din afara.
Mai e un aspect. Societatea noastra a fost invatata/dresata sa creada ca cel care speculeaza (un moment, o oportunitate) e speculant si trebuie dezavuat, acest lucru fiind necinstit (vezi bisnitarii dinainte de 89). Or cel care are talent la vanzari tocmai de asta e bun, ca ar putea vinde produsele unor oameni productivi/creativi care altfel ar ramane in anonimat.
Pentru ceea ce am scris mai sus vin cu un exemplu: concursul First Tech Challenge, la care participă elevi de liceu. Echipa este compusă din 15 membri şi este alcătuită din: 1 coordonator, 1 grup de programare, 1 grup de proiectare-asamblare şi 1 reprezentant marketing. Acesta din urmă este şi purtătorul de cuvânt al echipei. Fiind astfel alcătuită, echipa funcţionează ca un întreg. Fiecare-şi face treaba, iar reprezentantul de marketing nu este văzut ca cel ce fură munca celorlalţi. Dacă doamna Cristea ar fi organizat echipele într-o manieră asemnănătoare, rezultatul ar fi fost altul: toată lumea lucra "pe felie", toţi puneau umărul, şi n-ar fi picat tot proiectul pe un singur copil.
Dar asta este! First Tech Challenge este un proiect conceput de americani, după regulile economiei de piaţă. Proiectul doamnei Cristea... cred că ar trebui îmbunătăţit (ca să nu-mi spuneţi iarăşi că sunt prea dur).
Cu toate acestea, nu-mi dau seama daca Valentina a incercat sa prezinte subiectul intr-o forma simplificata (pentru o audienta profana?), dar articolul pare sa sugereze o concluzie -zic eu- nerealista (exista o reteta care ii poate face pe copiii destepti si muncitori oameni de succes).
Nu numai ca oamenii sunt diferiti (nu toti elevii "isteti" sunt si "silitori" si nu toti elevii "silitori" sunt si "isteti"), dar oamenii functioneaza in societate, si dinamica societatii influenteaza modul in care ei se prezinta. Extrinsecul nu este doar norocul (pe care nu prea putem sa-l planuim), ci si grupul (ale carui mecanisme, chiar daca putem sa le intuim destul de bine, nu e usor sa le folosim).