Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

De ce instig la „distrugerea școlii românești”

Copil jucându-se

Foto: Guliver Getty Images

Există o mare precauție din partea intelectualului român față de mesajul reformării educației româneşti în spiritul "liber" al intereselor, curiozității sau al creativității copiilor. Unii sunt de-a dreptul vehemenți. Oamenii ca mine sunt percepuți ca instigatori naivi la dărâmarea definitivă a ce era odinioară serios şi structurat.

De ce?

Un semnificativ procent de profesionişti consideră, pe bună dreptate, că au ajuns unde sunt pentru că au învățat temeinic, pentru că şi-au sacrificat timpul de joacă sau libertatea adolescenței, pentru că au asudat serios, cu creionul sub rândurile atlaselor, ale enciclopediilor, ale manualelor tehnice, medicale, juridice.

Sunt oameni care au autodisciplina în vene, oameni împliniți, de care depinde acum viața noastră în spitale, în şcoli, în instanțe, în atelierele de proiectare etc.

Lor le este tare greu să susțină încă o schimbare în educație, mai ales, că în ultimii ani, sunt nevoiți, cu stupoare, să lucreze cot la cot cu mulți semidocți şi impostori, produse ale şcolii recente, trecută prin nu ştiu câte mâini de miniştri şi pretenții de reformă.

Pentru ei, mesajul meu este periculos. Este un fel de incitare mai departe la impostură. Pe ei, ca şi pe mine, de altfel, ne-a produs şcoala aia tradițională, nenegociabilă, în care frica şi ruşinea ne-au făcut nişte profesionişti aparent mai buni decât generația asta comodă şi semianalfabetă a actualității.

Au aceşti oameni dreptate? Suntem pe drumul pierzaniei dacă ne gândim la şcoli libere, creative, axate pe dezvoltare individuală şi personalizarea învățării?

Un medic îmi spunea, de curând, că i-ar muri toți pacienții pe masa de operație dacă s-ar fi educat într-una din şcolile fanteziilor noastre. Că munca aia serioasă şi dureroasă l-au făcut cine este.

Nu cred în acest discurs.

De ce?

Orice copil silit într-o direcție, o ia pe acolo eventual, ca să îşi asculte părinții. Asta nu înseamnă că toată identitatea lui s-a înscris pe o traiectorie unică. E aproape sigur că părți fracturate din eul fiecăruia plutesc în abandon, în spate, unde fiecare dintre noi a învățat la un moment dat să nu se mai uite.

Pentru că uităm că specializarea înaltă, de care e capabil un procent de sub 15% din populația unei țări, apare târziu în traseul şcolar şi este cu atât mai probabilă cu cât copilul îşi primeşte, în fiecare etapă a evoluției lui, stimulii potriviți nevoilor emoționale, fizice şi intelectuale de atunci. Cu alte cuvinte, şansa de a-ți împlini potențialul e direct proporțională cu gradul de promptitudine pe care dascălii şi părinții l-au manifestat în recunoaşterea ferestrelor de oportunitate ale fiecărei vârste.

Un copil care s-a jucat la timp, a visat la timp, s-a cățărat în copaci la timp, a construit la timp, a exerimentat la timp şi nu a fost forțat să înghită informație sau să îşi formeze deprinderi anacronic - are, probabil, o mie de şanse în plus să crească academic la standarde înalte, dacă este croit pentru ele. De ce? Pentru că nu a fost condiționat să se scindeze de sine însuşi, de ce îi spun inima şi mintea că merită făcut.

Orice copil silit într-o direcție, o ia pe acolo eventual, ca să îşi asculte părinții. Asta nu înseamnă că toată identitatea lui s-a înscris pe o traiectorie unică. E aproape sigur că părți fracturate din eul fiecăruia plutesc în abandon, în spate, unde fiecare dintre noi a învățat la un moment dat să nu se mai uite.

Adulții "realizați" de mai târziu, neconştienți de această fractură, ajung să o resimtă sub forma oboselii cronice, a anxietății, a lipsei de timp şi, mai ales, a impulsului de a-şi judeca şi compara copiii, şi, în ultimă instanță, de a-i împinge către acelaşi destin.

Iată ce nu ştiu neprietenii mei serioşi care dau din cap dezaprobator când vorbesc despre o şcoală a libertății:

1. De la 0 la 6 ani, copiii achiziționează cam tot ce contează pentru progresul lor în lume şi fața de sine: autoreglajul emoțional, complexitatea limbajului şi fluxul conexiunilor logice, gândirea logico-matematică, nivelul de rafinament al motricității fine şi grosiere, reziliența, pofta de viață, un anumit grad de hărnicie, ascultarea activă, atenția voluntară, gradul de implicare în învățare, receptivitatea față de nou, flexibilitatea, colaborarea, curajul. Acum contează cât se mişcă un copil, cât de tonic, agil şi cutezător devine în joc.

2. De la 6 la 12 ani, copiii au nevoie să integreze eşecul în forma lui constructivă. Aşa se formează imaginea propriei minți capabile să crească la decizie personală, prin strategii de resetare, reambiționare, reorganizare. E vârsta la care se stabilizează simțul moral. Vârsta la care putem face predicții clare despre direcția în care ei simt chemare. Tot acum se formează gusturile culturale şi abilitatea de a respinge kitchul. E vârsta la care poți tăia definitiv curiozitatea, poți amuți nevoia de cunoaştere, dacă îi bagi pe gât altceva decât ce îl creşte cu adevărat. Dacă îl pui acum doar să execute algoritmi şi să memoreze teorii, de dragul modelului tradițional, rişti să nu mai hrăneşti tot ce ar produce cu adevărat, pe viitor, specializarea exclusivistă şi academic înaltă: copiii au încă nevoie de poveste, de fantezie, de joc de rol, de construcție cu mâinile, de investigare practică a lumii vii.

3. De la 12 la 18 ani apar ferestrele specializării. Se stabilesc rolurile, se stabilizează imagini ale identității, se calibrează nivelul de efort pe care e dispus fiecare să îl aducă în viața proprie. De la 16 ani, poate, şi orientarea definitivă. Nici la 18 ani nu e târziu. Nici la 20. Nici la 30. S-a dus vremea aşezării vârstelor în etapele lui "acum ori niciodată". Lumea e mai plastică, în continuă reaşezare şi reinventare.Omul de mâine, copilul de azi, va învăța, la propriu, toată viața. Îşi va alege cursuri care îl servesc cum ne alegem noi azi produsele de pe raftul supermarketului.

Ce facem noi aiurea în sistemul nostru şi de ce oamenii deştepți de azi se feresc să susțină mesajele de liberalizare a educației? Pentru că nu ştiu. Simplu. Nu ne-am sincronizat educația cu ştiințele creierului. Culmea e că oamenii aceştia "serioşi şi exigenți" neglijează, paradoxal, ştiința din spatele adaptării cognitive, sociale şi emoționale a copiilor lor în lume.

Noi nu avem doar un sistem depăşit de educație. Dar şi unul dezmembrat, nealiniat cronologic nevoilor de creştere.

Am văzut sute de copii silitori şi capabili, dar deja scindați de ei înșiși. Mult asemănători parintilor lor "realizați" de astăzi. Când faci lucruri împotriva nevoilor tale naturale, te fracturezi: o parte din tine rămâne cu ochii în carte, o alta zboară să îşi plângă de milă. De asta vedem astăzi oameni educați, dar plini de resentimente, nelinişte, anxietăți, temători de schimbare şi fără încredere în propriii copii sau în libertățile pe care aceştia şi le revendică.

Iată ce cred că facem greşit, abuziv, anacronic:

1. Subestimăm grav anii grădiniței. Îi credem mici, îi punem să coloreze în contur şi să cânte. La extrema cealaltă, la fel de aberantă, îi punem să lucreze fişe matematice şi de scriere de la 3 ani. Mergem împotriva sau sub natura lor. Nu le hrănim nevoile. Mintea nu creşte, este doar domesticită.

2. La ciclul primar îi supraestimăm. Îi punem insistent, ca pe funcționari maturi, să opereze, să copieze, să memoreze. Îi furăm de aproximativ 3 sferturi din nevoile şi rădăcinile evoluției academice de mai târziu. Nu le mai citim poveşti la clasele I si a II-a, nu le mai vorbim despre lumea vie, fenomene, procese, curiozități, nu facem investigație, nu îi lăsăm să colaboreze, să dezbată, să construiască, să modeleze, să joace roluri, să se prostească, să experimenteze. Le retezăm muguri vii care ar putea, ulterior, să hrănească, prin performanță, orgoliul părinților medici, avocați, ingineri etc , pentru că vrem să le satisfacem orgoliul chiar acum. Cu lucruri aparent grele, caiete și culegeri multe.

3. La gimnaziu iar îi subestimăm. Le supralicităm operațiile gândirii din ierarhia de jos: memorarea, înțelegerea, aplicarea. Cu alte cuvinte, manualele şi culegerile sunt pline de aparent sofisticate probleme care răsucesc trucuri aplicaționale în "eprubetă", într-un vid intelectualist ridicol, neancorat în practic sau în decizii etice. Copiii fac probleme de genul "se dau"/"se cere" şi sunt departajați în funcție de cât de mult le rezistă deducțiile în mediu controlat. Nu sunt accesate operațiile înalte ale gândirii: analiza, sinteza şi creativitatea, adică nu se face gimnastica lui: "formulează o ipoteză, testeaz-o, argumentează, justifică, plănuieşte, restructurează, reorganizează, decide etc".

Este vârsta la care pierdem cei mai mulți copii pentru că, nefolosindu-şi muşchii minții până la capăt, anchilozează natural în plictis şi desensibilizare față de propria creştere.

4. La liceu iar îi supraestimăm. Îi cărăm pe toți în matrici academiste şi ne întrebăm de ce nu performează toate liceele. De ce ai 2% promovabilitate la Bac.

În tot mersul ăsta contra-curentului, şcolarul român tot dă cu fruntea de pragul lui "ce, eşti prost?". Crește cu frica asta în sân. E plin de complexe de inferioritate sau superioritate.

Pledoariile mele despre educație nu încurajează declinul. Caută doar echilibrul de bun simț şi aliniere a input-ului educațional la nevoile vârstei. Noi încercăm să punem rotițe şi motoare în mișcare fără niciun fel de "ulei".

Am văzut sute de copii silitori şi capabili, dar deja scindați de ei înșiși. Mult asemănători parintilor lor "realizați" de astăzi. Când faci lucruri împotriva nevoilor tale naturale, te fracturezi: o parte din tine rămâne cu ochii în carte, o alta zboară să îşi plângă de milă. De asta vedem astăzi oameni educați, dar plini de resentimente, nelinişte, anxietăți, temători de schimbare şi fără încredere în propriii copii sau în libertățile pe care aceştia şi le revendică.

Să creşti cu standarde academice înalte, cu reziliență, ceva sacrificiu şi ambiții de performanță nu înseamnă să îți calci pe inimă. Să ai o școală care înțelege nevoile copiilor și își calibrează actul didactic conform vârstei înseamnă, în fapt, să te asiguri că crești mai puțini cetățeni plini de resentimente și complexe de inferioritate.

Ce mare nenorocire ar fi să dăm copiilor, până la 10-12 ani sentimentul că pot, cu programe mai aerisite și lucru mai stăruitor, în adâncime, pe investigație, analiză, dezbateri? De ce să nu respectăm ritmul biologic al creșterii? Ce ar fi dacă o mamă ar începe să diversifice alimentația bebelușului cu ceva carne încă de la 3 luni? După o vreme de respingere și tulburări fiziologice, cel mic o va înghiți. Cu ce preț?

Știm că noi ne lăudăm că suntem cu doi ani la matematică înaintea școlilor europene. La ce bun că suntem? Ce obții dacă dresezi o performanță mimetică, dar uiți de toate acele activități de care gândirea are nevoie ca de aer, ca să evolueze organiz, critic și creativ?

Ce mare nenorocire ar fi să dăm copiilor, până la 10-12 ani sentimentul că pot, cu programe mai aerisite și lucru mai stăruitor, în adâncime, pe investigație, analiză, dezbateri? De ce să nu respectăm ritmul biologic al creșterii? Ce ar fi dacă o mamă ar începe să diversifice alimentația bebelușului cu ceva carne încă de la 3 luni? După o vreme de respingere și tulburări fiziologice, cel mic o va înghiți. Cu ce preț? Boli ale tubului digestiv manifestate negreșit mai târziu, dar mereu prezente latent, în sistem.

Celor care au dus o viață academic riguroasă și trăiesc astăzi din muncă dedicată și specializată superior, nu trebuie să le fie frică de libertatea copiilor lor. Nici să creadă că singurul mod de a ajunge departe stă în toceala genunchilor și a coatelor. Cheia angajării serioase în învățare se află înapoi, în anii copilăriei timpurii, când nevoile de joacă, mișcare, cercetare, colaborare vor fi fost sau nu satisfăcute.

Rolul nostru este să creștem copii sănătoși și echilibrați. Mare parte din societatea românească nu gândește strategic și nu face pași pragmatici înainte pentru că în prima fază, cea a dezbaterilor și a deciziilor, mai toți - răniți profund în copilărie de o școală neașezată pe nevoile firești de recunoaștere și validare - sfârșim în a lua personal diferențele de opinie, sfârșim prin a vorbi singuri fiindcă ne este sete să ne auzim vorbind pe noi înșine.

Tuturor oamenilor inteligenți și privitori de sus, din turnul exclusivist al realizării lor intelectuale, le-aș spune, pe scurt, că modernizarea școlii românești nu înseamnă abdicare de la standardele serioase care i-au înălțat pe ei. Ci șanse mai mari, pentru toți copiii de a se simți competenți, observați, apreciați și semnificativi printre colegii lor.

Primii 12 ani de viață fac diferența de sănătate morală și emoțională a unei națiuni. Specializările înalte, performanțele medicale, culturale, tehnice, inginerești, informaționale etc. vor fi accesate oricum, de o nișă statistic mereu echilibrată, dar, cel puțin, sănătoasă emoțional.

În momentul acesta, România își împovărează copiii cu o mulțime de neliniști, nesiguranțe, neîncrederi în propria judecată. Pentru că școala își așază ștacheta cerințelor fie prea sus, fie prea jos. Niciodată pe măsura următorului salt calitativ și logic în cronologia vârstelor și a nevoilor lor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Anon check icon
    Primul comentariu nu a aparut, sa mai incercam o data.

    "Un semnificativ procent de profesionişti consideră, pe bună dreptate, că au ajuns unde sunt pentru că au învățat temeinic, pentru că şi-au sacrificat timpul de joacă sau libertatea adolescenței, pentru că au asudat serios, cu creionul sub rândurile atlaselor, ale enciclopediilor, ale manualelor tehnice, medicale, juridice. "- si care ar fi procentul, mai exact, daca tot am ajuns la statistica? Sunt curios cati cred ca nu munca le-a adus succesul, ci...altceva.

    "Pentru ei, mesajul meu este periculos. Este un fel de incitare mai departe la impostură. Pe ei, ca şi pe mine, de altfel, ne-a produs şcoala aia tradițională, nenegociabilă, în care frica şi ruşinea ne-au făcut nişte profesionişti aparent mai buni decât generația asta comodă şi semianalfabetă a actualității."- madam, daca tie ti-a fost frica la scoala, nu inseamna ca tuturor le-a fost.

    "Un medic îmi spunea, de curând, că i-ar muri toți pacienții pe masa de operație dacă s-ar fi educat într-una din şcolile fanteziilor noastre. Că munca aia serioasă şi dureroasă l-au făcut cine este.

    Nu cred în acest discurs." - corect, de ce sa-l credem pe omul care salveaza vieti. Ce stie el despre educatie, nu a terminat decat medicina.

    "Pentru că uităm că specializarea înaltă, de care e capabil un procent de sub 15% din populația unei țări, apare târziu în traseul şcolar şi este cu atât mai probabilă cu cât copilul îşi primeşte, în fiecare etapă a evoluției lui, stimulii potriviți nevoilor emoționale, fizice şi intelectuale de atunci."- de unde a rezultat acel 15%? Acelasi procentaj corespunde tuturor tarilor?

    "Adulții "realizați" de mai târziu, neconştienți de această fractură, ajung să o resimtă sub forma oboselii cronice, a anxietății,"- de unde reiese corelatia dintre fractura si anxietate?

    "Am văzut sute de copii silitori şi capabili, dar deja scindați de ei înșiși. Mult asemănători parintilor lor "realizați" de astăzi. Când faci lucruri împotriva nevoilor tale naturale, te fracturezi: o parte din tine rămâne cu ochii în carte, o alta zboară să îşi plângă de milă."- sa inteleg ca dumneata, madam, fie faci numai ce-ti dicteaza nevoile naturale, fie faci din orice sarcina neplacuta o mare tragedie. Bravo, bun exemplu de urmat. Imi place ca adultii/parintii nu sunt realizati, ci "realizati". Alte dati loviturile astea subtile erau servite olimpicilor, acum e randul adultilor cu rezultate foarte bune in cariera. Nu-ti place performanta, nu-i asa, madam? Ma intreb de ce.

    "Știm că noi ne lăudăm că suntem cu doi ani la matematică înaintea școlilor europene. La ce bun că suntem?" - corect, avem un avantaj, dar de ce sa-l mai avem?
    "Ce obții dacă dresezi o performanță mimetică"- ca si mai sus, daca pentru dumneata lucrul la matematica era o performanta mimetica, nu inseamna ca toti gandeau/lucrau la fel. "dar uiți de toate acele activități de care gândirea are nevoie ca de aer, ca să evolueze organiz, critic și creativ?"- corect, drept urmare hai sa mai taiem din orele/programa de mate. Are sens.

    "Ce mare nenorocire ar fi să dăm copiilor, până la 10-12 ani sentimentul că pot, cu programe mai aerisite..." - nu toti pot, asta e adevarul. Mi se pare o lipsa de respect la adresa lor sa-i minti in loc sa le arati unde gresesc si cum pot sa devina mai buni.

    "Celor care au dus o viață academic riguroasă și trăiesc astăzi din muncă dedicată și specializată superior, nu trebuie să le fie frică de libertatea copiilor lor." - acum ca le-ai dat dumneata voie nici n-o sa le mai fie. I-ai salvat!

    Rolul nostru este să creștem copii sănătoși și echilibrați. Mare parte din societatea românească nu gândește strategic și nu face pași pragmatici înainte pentru că în prima fază, cea a dezbaterilor și a deciziilor, mai toți - răniți profund în copilărie de o școală neașezată pe nevoile firești de recunoaștere și validare - sfârșim în a lua personal diferențele de opinie, " - din nou madam, nu presupune ca suntem (mai) toti frustrati si raniti din cauza scolii doar pentru ca tu esti.

    Ca si alte dati, sunt destul de evidente frustrarile (aici recunoscute direct) si caracterul slab. Ar mai fi multe de spus, dar ma opresc aici, m-am distrat destul. Astept cu sufletul la gura urmatorul articol, madam Moraru.
    • Like 0
  • Nu stiu de ce....dar simt ca aveti dreptate. Miile de ore pierdute in ecuatii care nu mi-au folosit niciodata....timpul acela si tot ceea ce se putea face frumos si bine, cartile ce as fi putut citi, lucrurile frumoase pe care le-as fi invatat.....mult mai folositoare pentru viata si formarea mea ca adult....
    Deci timp pierdut. Nu toti copiii se viseaza academicieni.
    Vrem sa fim oameni intr-o lume mai frumoasa si mai buna.
    Restul, este apa de ploaie...
    • Like 4
  • O analiza foarte pertinenta a scolii romanesti, dna Moraru. O spun din postura educarii a doi copii in acest sistem . Sistem, pe care in permanenta l-am completat cu modalitati de educare complementare care sa-i permita copilului sa se exprime si sa fie fericit. Nu-mi dau seama cum se va schimba din radacini acest sitem Poate cu generatiile nou de profesori care vor avea curaj sa ramana in sistem, sa lupte cu el si sa impuna alta gandire.
    • Like 2
  • check icon
    Oana, mi-ar placea sa cred ca ai (macar) un copil de 12-14 ani. Dar cred ca vorbesti doar din carti traduse prost (probabil de vreun coleg de generatie) si nu din complexa experienta pe care ti-o da cresterea si educatia unui copil. Si cu asta am zis tot.
    • Like 4
    • @
      Bogdan check icon
      Spune-mi și mie ceva ce-ți mai amintesti din matematica de clasele 10-12 (formule, probleme) un exemplu concret în care ti-a trebuit vreo formula învățată). Ia vezi găsești? Sau ceva de la Psihologie de exemplu; sau mai bine, religie! Sunt in clasa a10A și am orarul plin cu materii care nu-mi vor folosi niciodată în viața. (Desen, muzica, psihologie, matematica, istorie etc.) Și ești obligat să înveți la toate materiile. N-ai de ales. Și mai sunt și profesorii aia prost pregatiti sau plictisiți de viață.
      • Like 2
    • @
      Ce anume vă face să credeți că doamna Moraru nu este o persoană informată în domeniul pe care îl analizează? Și de ce sunteți așa de convins că posedați o experiență superioară în creșterea și educatia unui copil? Există pe lumea asta, și mai ales într-a noastră, foarte mulți oameni crescuți și educați prost... Poate chiar despre acest lucru vorbește Oana Moraru, nu credeți??
      • Like 0
  • De acord cu Oana Moraru!
    • Like 0
  • Foarte bun si interesant articol. E timpul sa se faca o scoala la care elevii sa mearga cu placere si fara teama. Doar o singura observatie, in clasele primare accentul trebuie pus pe vorbirea si scrierea corecta și mai ales pe capacitatea de a vorbi liber exprimandu-ti gandurile si ideile tale nu texte invatate pe de rost.Elevii trebuie incurajati sa vorbeasca despre ei insisi fara retinere si sa poata constientiza si exprima liber relatia lor cu lumea inconjuratoare. Sigur ca o asemenea scoala are nevoie de adulti care sa o absolve mai intai. Dar merita incercat. Elevii care simt ca sunt liberi sa vorbeasca si sunt respectati cand vorbesc, vor deveni altfel de adulti decat cei de azi.
    • Like 2
    • @ Dana Burda
      Aveți desigur dreptate cu principiile pe care le enunțați, numai că soluționarea lor nu este atât de simplă cum pare: scrierea corectă înseamnă reguli iar „vorbirea liberă” trebuie, la rândul ei să fie corectă!
      Aici trebuie găsite soluțiile potrivite vârstei școlare mici la care vă referiți, în sensul aerisirii și atractivității sporite a metodelor didactice folosite.
      • Like 1
    • @ aurora oncescu
      O scoala la care elevii sa merga cu placere nu este o scoala fara reguli. Elevii nu sunt impotriva regulilor ci sunt impotriva inconsecventei aplicarii lor, impotriva interpretarii lor abuzive. Citit putin pe facebook ceea ce spun elevii adolescenti despre aceste lucruri si veti vedea ca ceea ce resping este nedreptatea. Dupa cum bine stiti adolescenta se caracterizeaza si prin acest sentiment acut al nedreptatii si nu pe respingerea regulilor. Daca ar fi anarhici nu le-ar place atat de mult jocurile pe calculator care sunt pline de reguli ca tot ce inseamna lume virtuala.
      • Like 0
    • @ Dana Burda
      Îmi pare rău, m-am referit la cu precizie la mesajul dv., nu la chestiuni generale privindu-i pe adolescenți.
      • Like 0
  • Sincer, nu credeam ca cineva sa poata scrie din sufletul si gandurile mele. Felicitari Oana! Si adaug: experientele noastre de viata, toate, nu doar cele scolare, ne fractureaza Eul. Poate ca ceva trebuie distrus pentru a ajunge la miezul nostru, la SINE...Si eu imi doresc o scoala romaneasca in stare sa "creasca" aripi copiilor, nu sa le stopeze. Creativitatea, dezvoltarea potentialului unic al fiecaruia, libertatea de a alege intre discipline, functie de interes si capacitate, sunt resursele de care sistemul educational din tara noastra ar trebui sa dispuna. Se merge tot pe inregimentarea si indoctrinarea copiilor...Toti trebuie sa invete aceleasi discipline si sa obtina note cat mai mari.
    Zilele trecute citeam despre sistemul de invatamant britanic: aerisit, mediu creativ, bazat pe libertatea de a alege din programa exact ce ti se potriveste si cu ce rezonezi. Mai sunt si parintii implicati in activitatile scolare...Si nu numai aici...In Austria de ex. parintii sunt parte si sunt integrati activ in sistemul educational al copiilor. Le permite si programul de munca...La noi, abia daca ai voie sa "accesezi" holul scolii cand iti lasi copilul la scoala...Ce creativitate? In clasa intai, copiii au proiecte pe care le pun parintii in practica. (machete, alcatuirea unei carti cu text si poze, etc.) E, cumva un proiect al parintilor. La camin,,invatam mai intai jocuri si cantece care ne dezvoltau senzorialitatea.Apoi treceam academic la poezii, scenete, pirogravat, midelat in plastilina. Astazi, fetita mea de aproape patru ani, invata la gradi...litere. Nu zic ca e rau, dar s-au sincopat " niste" etape, etape care pregatesc creierul pt activitati mai complexe. Iar clasa zero, o ABERATIE!!
    Vreau sa mai pot a crede ca, inca mai pot schimba ceva!! De multe ori imi zic ca ...doar tara!!!
    • Like 2
  • Celor carcotasi va spun ca am cunoscut o personal pe Oana Morar ,e dascal de 20 ani si asa cum scrie ....simte,dar mai presus de toate iubeste copii ,pe al ei si pe ai nostri de o potriva,caci de aceea isi bate capul cu "educatia si invatamantul".Ascultati o ,e vocea viitorului ,chiar daca acum suntem/ti surzi.
    • Like 1
    • @ adriana opris
      check icon
      O curiozitate: sunteți cadru didactic?
      Dacă nu, nu-i supărare!
      Dacă da, ce specializare aveți vă rog?
      • Like 0
    • @
      check icon
      Dupa cum scrie, cel mult profesoara de sport (desi cunosc 2 profi de sport care dau lectii de romana multora)
      • Like 0
    • @
      check icon
      Îmi pare rău, dar trebuie să vă corectez: de limba sport!
      Mulțumesc și scuze ...
      • Like 1
    • @
      Doamna Oana Moraru e profesoara de limba romana, cu 20 de ani de experienta didactica.
      • Like 0
  • Corect!Asa ar trebui i s-a fie intr-o societate constienta de menirea ei.Vor trece inca multi ani pina cand la noi societatea se va insanatosi,sper...Apoi vom mai vorbii despre lucrurile ce le povestiti !
    • Like 1
  • check icon
    Achiziționează (a procura produse (agroalimentare) sau materiale - a procura obiecte rare) cunoștințe?
    Performează (despre sisteme tehnice, aparate, mașini - care este susceptibil de un randament ridicat sau despre produse - foarte competitiv) la licee?
    Input educațional?
    Scindați (a se despărți în părțile constitutive sau în combinații mai simple, a se fracționa, a se separa, a se subdiviza, a se divide) de ei înșiși?
    Reziliență ( raportul dintre lucrul mecanic efectuat pentru ruperea la încovoiere, prin șoc, a unei epruvete și valoarea inițială a ariei secțiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă)?

    Autorul acestui articol, vorbește într-o romgleză devenită deja (din păcate) clasică și este convinsă că este suficient pentru a ne pune pe noi, fraierii vorbitori de banală limbă română în cur (ass, pentru cine nu pricepe)! Dragă doamnă/domnișoară, cei care vor fi educați în sistemul descris de dumneavoastră și de către oameni ca dumneavoastră nu se vor mai înțelege cu bunicii, vor fi oameni foarte liberi și egoiști, vor considera că viața este o glumă (a joke, pentru cine nu înțelege) și că atunci când se dovedește a fi altfel, ea, adică viața, a greșit! Tot lor va trebui să le pregătiți traduceri din română în romgleza dragă dumneavoastră a tuturor clasicilor literaturii române.
    Suntem de acord în privința „aerisirii” programei și a diferențierii ei pe capacități și interese, dar până să puteți face așa ceva, aveți nevoie de oamenii capabili să aplice asemenea mod de educare.

    Dumneavoastră credeți că cititul câtorva lucrări de prin occident reprezintă un must și că este inaf pentru a schimba targhetul propus de un new educational system?

    Vă place ce și cum am scris?
    Cam asta veți obține dacă nu „fabricați” mai întâi educatorii și pedagogii ideal pregătiți pentru a aplica acest nou sistem (cu care, eu personal, nu sunt de acord decât în proporție de circa 25%).
    Toată reacția la educația de tip românesc miroase a modernism forțat și fără o legătură reală cu societatea românească și gradul ei de dezvoltare: cele câteva perle de la începutul intervenției mele chiar asta demonstrează, anume că vreți pentru că vreți și nu pentru că puteți sau chiar trebuie – mai gândiți-vă înainte de a omorî o realitate pe care nu o puteți înlocui cu o utopie (chiar și utopia dacă doriți)!
    • Like 10
    • @
      Dan Dinu Dan Dinu check icon
      Domnule Eu Tu, era cam prin secolul al VI-lea, să zicem, pe vremea când stră-stră-ră-străbunicile noastre daco-romane erau fugărite de nişte slavi dornici să facă cunoştinţă. Aceste străbunici s-au indignat peste măsură din cauză că într-o pauză slavii numeau mirobolantul organ în cauză nu vulva, cum se aşteptau străbunicile ci p..zda. Romslaveză ! - probabil că ziceau dânsele. S-au indignat degeaba. Neaoşa vulvă s-a dus, neologica p...zdă a rămas. Academia română ar fi protestat mintenaş dar încă nu se înfiinţase.

      Mai la cestiune acum, recunosc că mă deranjează uneori excesul de neologisme din discursul multora ce nimic nu au a spune. În cazul de faţă, mie îmi pare că autoarea are a spune ceva. E drept că n-ar strica defel să vorbească mai pe limba noastră. Spre binele mesajului. Pe de altă parte parte, îmi dau seama că psihologia românească nu e vârf de lance şi, vrând nevrând, merge în siajul şcolilor de peste hotare şi oceane. Atunci când eşti nevoit să citeşti aproape întreaga bibliografie în engleză, probabil că te simţi mai acasă printre neologisme chiar dacă printr-un minim efort le găseşti traducerea. Mai ales dacă nu vrei să pari căzut din lună.

      Nu am timp să analizez tot ce spuneţi dumneavoastră. Cu unele lucruri sunt de acord dar nu cred că aveţi de unde să ştiţi că (citez din dumneavoastră) "cei care vor fi educați în sistemul descris de dumneavoastră și de către oameni ca dumneavoastră nu se vor mai înțelege cu bunicii, vor fi oameni foarte liberi și egoiști, vor considera că viața este o glumă..." . Nu puteţi şti. Poate vor fi mai puţin frustraţi, mai senini, mai sinceri cu ei înşişi decât suntem noi.
      • Like 2
    • @
      La lista dumneavoastră adaug două greșeli care mi-au sărit în ochi:
      Un medic (...) s-ar fi educat într-una DINTRE şcolile fanteziilor noastre. Că munca aia serioasă şi dureroasă L-A făcut cine este.

      Am 43 de ani și sunt unul dintre produsele școlii românești - de dinainte și de după 1989. Înțeleg, de pe pagina de facebook a autoarei, că doamna Moraru este născută în 1973. Nu știu ce parcurs educațional (de la grădiniță la facultate) a avut dânsa, dar îmi pare rău că și-l amintește ca fiind marcat de frică şi ruşine (am preluat termenii folosiți în text). Eu nu am avut o astfel de experiență dramatică, deși am trăit într-un oraș de provincie, într-o familie cu trei copii (boys, no girls). Desigur, nu a fost totul lapte și miere, dar asta înseamnă să ai o copilărie normală, cu bune și rele.
      Pe cale de consecință, nu mă simt deloc "rănit profund în copilărie de o școală neașezată pe nevoile firești de recunoaștere și validare". Ba chiar mă deranjează această generalizare, inclusiv cea referitoare la oamenii care vorbesc singuri fiindcă le este sete să se audă vorbind... La acest punct, d-na Moraru vorbește despre funie în casa spânzuratului, având în vedere limbajul destul de prețios folosit în articol.

      IMO (in my opinion...), la întreaga situație a școlii românești, de azi și de mâine, se aplică următorul citat din filosofia niponă, filtrată de pragmatismul american de tip Hollywood:
      "Matters of great concern should be treated lightly. Matters of small concern should be treated seriously."
      (Ghost Dog: The Way of the Samurai, regia: Jim Jarmusch, 1999).
      • Like 2
    • @ Dan Dinu
      check icon
      Interesant începutul răspunsului dumneavoastră! Chiar foarte interesant și, pot spune, chiar instructiv: dovedește că cine este mai puternic impune ceea ce poftește - cu singura erată, că mai corect mi-ar părea latslaveză decât romslaveză! Lăsând gluma la o parte, constat că de fapt suntem de acord pe fond și dincolo de formă: da, am mai avut asemenea momente și sub turci și sub greci dar, cel mai mare impact cred că l-a avut secolul XIX și bonjuriștii (cu atenționarea că au pătruns atunci în limbă cuvinte pe care româna arhaică folosită în epocă, nu le avea) - similar s-au petrecut lucrurile cu nenumărații termeni tehnici proveniți din germană. În schimb, astăzi trebuie să recunoașteți că se folosesc neologisme pentru cuvinte cu corespondent în limba română, iar dacă unii preferă un targhet în locul țelului, eu rămân la forma tradițională, la fel cum nu voi aplica decât tapet și nu cereri, la fel cum nu voi merge la job ci la serviciu, etc, etc. Discuția poate continua la infinit, așa că eu mă opresc aici, nu înainte de a constata că un copil crescut în libertatea dorită de autor, va sfârși în cel puțin opt cazuri din zece prin a fi egoist. Părerea mea ...
      • Like 3
    • @ Stelian Badescu
      check icon
      Ați spus ceea ce eu m-am ferit să spun ... poate este mai bine așa!
      • Like 0


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult