De ce noi, românii, suntem „mici”

Foto: Inquam Photos / George Călin

„Dacă avem ceva de învățat din istoria dezvoltării economice, este că cultura poate schimba totul. (Aici, Max Weber avea dreptate.)” (David S.Lands „Avuția și sărăcia națiunilor”, De ce unele țări sunt atât de bogate și altele atât de sărace, Editura Polirom, București, 2013, p.432). Mai explicit, unele țări s-au dezvoltat mai rapid decât altele, întrucât cultura lor a constituit un factor promotor al dezvoltării economice.

Reputatul istoric al economiei, citat mai sus, nu este singurul care vede în cultură factorul determinant în dezvoltarea economică. Adam Smith, Joseph Schumpeter, Max Weber sunt alți mari economiști care au văzut în cultură un factor important al dezvoltării economice.

În lucrarea „Capitalismul bun, Capitalismul rău” (Editura Polirom, Iași, 2009) - autorii William Baumol, Robert Litan si Carl Schramm afirmă că factorul cultural reprezintă trăsătura definitorie a succesului antreprenorial. Și Daniel Dăianu afirma că valorile (cultura) influențează comportamentul individual și corporatist (Daniel Daianu, „Capitalismul încotro?”- Criza economică, mersul ideilor, instituții, Editura Polirom, București, 2009, p.23)

Cultura poate fi definită ca un sistem de valori care include cunoștințele, credința, tradițiile, morala, normele care-i ghidează comportamentul individului în toate aspectele vieții, inclusiv în domeniul economic. Ambele, cultura și economia sunt subsisteme ale sistemului social, fiind într-o permanentă relație de interacțiune și influențare reciprocă. Nu se poate vorbi de independența culturii față de economie, cum nu se poate vorbi nici de independența economiei față de cultură.

J. Collins arată că prin cultură se definește o stare a dezvoltării intelectuale a populației: cultura economică reprezintă o stare a dezvoltării economice și chiar mai mult: atitudinile, valorile, normele pe care se fundamentează activitățile economice și care ajută la modelarea comportamentului companiei într-o țară dată. (apud Ovidiu Nicolescu, „Management Comparat”, Editura Economică, Colecția „Biblioteca de Management” , București, 1997, p.41)

Istoria dezvoltării economice ne arată că cele mai mari progrese s-au obținut în teritoriile care s-au bucurat de un înalt nivel cultural, acesta acționând ca un catalizator al dezvoltării. Această teorie a dezvoltării nu se aplică țărilor „norocoase geologic”, bogate în petrol, unde guvernele își sporesc veniturile doar dând o gaură în pământ („Cald, plat și aglomerat”, Thomas Friedman, Editura Polirom, București, 2010, p.95). În acest sens un rol important s-a acordat religiei ca parte importantă a culturii, având ca punct de pornire faptul că etica muncii ocupă un loc central în sistemul valorilor religioase. Dar nu toate religiile existente se poziționează și influențează dezvoltarea economică în același fel. Există o suprapunere a zonelor dezvoltate peste anumite tipuri de religie, și a zonelor nedezvoltate peste alte tipuri de religie, ceea ce ne determină să identificăm o relație de cauzalitate. David Lands aduce argumente privind spiritul întreprinzător al minorităților emigrante care, activând într-un nou mediu, superior cultural, devin mult mai performante. Sunt țări care, deși sărace în resurse, înregistrează mari performanțe economice: Japonia, Elveția. Aceasta denotă că organizarea minuțioasă a muncii, cultura orientată spre pragmatism, atitudinea față de muncă sunt mai importante pentru dezvoltarea economică decât totalitatea resurselor de care dispune țara.

Max Weber, sociolog german, în lucrarea „Etica protestantă și spiritul capitalismului” (Editura Humanitas, București, 2003) tratează influența eticii din cadrul creștinismului protestant asupra mediului economic, ajungând la concluzia că aceasta este definitorie pentru dezvoltarea economică. În această lucrare, el aduce argumente solide pentru a justifica de ce economia capitalistă s-a dezvoltat prima dată în Occident, realizând printr-o analiză istorică exhaustivă geneza capitalismului.

În concepția lui Weber, etica protestantă, care a apărut în Europa Occidentală în sec.XVI-XVII, a constituit fundamentul pentru apariția spiritului capitalist și aceasta îndeosebi pentru felul în care promovează munca bine organizată, inventivă, conștiincioasă, chibzuită. În secolul al XVI-lea, în partea de vest a Europei, s-au petrecut simultan două fenomene care aparent nu aveau nicio legătură între ele: întețirea activităților economice pe de o parte și pe de altă parte, întețirea fenomenului religios. Este unanim recunoscut faptul că aceste fenomene sunt incompatibile, fiind într-o relație de invers proporționalitate: creșterea unuia se face în detrimentul celuilalt. Iată că protestantismul nu s-a aliniat acestei concepții, făcând o excepție. El susține că societatea de tip capitalist s-a dezvoltat în această parte a Europei, deoarece protestanții au adoptat ideea pământeană a muncii sârguincioase drept parte a misiunii lor divine, iar comportamentul economic are un conținut etic intrinsec. „Spiritul rațional al capitalismului” promovat de protestantism are la bază munca rațională care are ca scop obținerea profitului, dar și consumul rațional. Trebuie menționat faptul că Weber recunoaște că etica protestantă a fost doar unul dintre multiplele fenomene care au dus la creșterea raționalismului în Europa Occidentală, în diversele aspecte ale vieții sociale. Această raționalitate vizează, în primul rând, dezvoltarea capitalismului prin reinvestirea profitului obținut. Foarte important este de precizat faptul că el vede între capitalism și protestantism mai mult o legătură incidentală și nu o relație de dependență totală.

Profesorul Ioan Mihălescu afirmă că teoria dezvoltată de Weber în „Etica protestantă și spiritul capitalismului” trebuie percepută în dimensiunile pe care i le-a dat autorul ei: o teorie de explicație regională și istorică. A face din această teorie un model explicativ general și a o contrapune altor teorii privind geneza capitalismului (cum ar fi teoria marxistă), ar însemna să-i atribuim autorului o exagerare și chiar o eroare pe care nu le-a comis.

Alte lucrări recente despre rolul eticii protestante în muncă sunt cele scrise de Jorg Spenkuch , „The Protestant Ethic and Works: Micro Evidence From Contemporary Germany(University of Chicago)” și Andre van Hoorn, Robert Maseland, „Does a Protestant Work Ethic? Evidence from the Well-Being Effect of Unemployment” (Journal of Economic Behavior of Organization 91, iulie 2013)

Sunt și autori care contestă ipoteza lui Weber, Davide Cantoni a argumentat că etica protestantă nu a îmbunătățit rezultatele economice din Germania în lucrarea „The Economic Effects of the Protestant Reformation: Testing the Weber Hypothesis in the German Lands”, job market paper, 10 noiembrie 2009.

România nu trebuie să culpabilizeze ortodoxia pentru stadiul deplorabil în care se află economia. Managementul, slaba implicare instituțională, lipsa reformelor reale, pasivitatea, lipsa predictibilității legilor, atitudinea față de muncă au creat această stare de lucruri incompatibilă cu o economie performantă.

În contrast cu argumentele „procultură” prezentate mai sus, cei trei autori: William Baumol, Robert Litan și Carl Schramm revin și afirmă: „cultura este totul - reprezintă o perspectivă profund pesimistă pentru cei care elaborează politici, pentru că lasă să se înțeleagă că nu pot face nimic în timpul mandatului lor pentru a influența creșterea economică pe termen lung. Cetățenii unei țări pot fi foarte muncitori sau nu. Pot fi creativi, inventivi și cu spirit antreprenorial sau nu. Și, în principiu, guvernul nu poate face mare lucru în această privință”. Tot ei precizează că istoria nu confirmă acest pesimism în ceea ce privește politicile. Sunt țări care au reușit să-și dezvolte economiile într-o perioadă destul de scurtă fără ca acel fundament cultural să fie dominant. Pot fi enumerate economiile Chinei, Indiei, unele țări din Asia de Sud-Est. Succesul acestor țări nu poate fi argumentat prin factorul cultural.

România nu trebuie să culpabilizeze ortodoxia pentru stadiul deplorabil în care se află economia. Managementul, slaba implicare instituțională, lipsa reformelor reale, pasivitatea, lipsa predictibilității legilor, atitudinea față de muncă au creat această stare de lucruri incompatibilă cu o economie performantă.

În filmul documentar „Bonsai people” , Muhammad Yunus, unul din laureații Premiului Nobel pentru pace, din anul 2006, povestește despre oamenii săraci, ca despre niste copaci „Bonsai” - ei se nasc tot din semințe de stejar normal, care poate crește la dimensiuni foarte mari, dar, în cazul lor, climatul social îi obligă să rămână mici/neajutorați. („100 de fețe ale inovației’”, Editura Nemira, Bucuresti, 2016, p.234 ). Are România puterea să asigure un climat (cultural, instituțional, de business etc.) încât ,,bonsaii” să devină ,,stejari’”?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp