(Foto Inquam Photos / Octav Ganea)
Mă gândesc dacă a fost doar o simplă plecare, o despărțire de scurtă durată, sau o desprindere pe care aș putea să o întrerup în orice moment al vieții mele. Nu știu dacă să pun semnul întrebării în finalul primei fraze. Mai bine nu, să pară mai convingătoare. „Zgomotul din târg nu se aude din casă” – e o vorbă pe care am auzit-o de la un algerian foarte bătrân. Asemănătoare într-un fel cu „socoteala de-acasă și cea din târg”, atrăgând atenția asupra faptului că previziunile se împlinesc doar în puține cazuri.
Am plecat acum aproape douăzeci de ani. Din furie, din multă silă și, recunosc oricând, un pic de inconștiență. Pentru că nu voiam să mă scufund într-o „ghetoizare” socială, culturală și politică fără sfârșit. După mandatul lui Constantinescu se pregătea Iliescu să revină pe cai mari și să domine iarăși. Ceea ce s-a și întâmplat. Am lăsat în urmă o societate aflată într-o permanentă stare de latență, imposibil de trezit din punct de vedere civic, comunist-nostalgică, dispusă să pupe în orice condiții papucul unui tătuc pentru a i se satisface nevoile primare. Deseori, nici pe acelea. Acum vor apărea apostolii lui „nu generaliza, te rog, că nu-i așa” și îmi vor da peste degete, că nu suntem toți la fel. că unii vorbesc, se revoltă… Da, așa este. Ar fi culmea să nu fie. Altfel, România ar fi avut de mult lacăt pe ușă.
Desprinderea o simt ca pe o încercare de a părăsi viața pe care alții ți-o concep, ți-o trasează, mereu alții te împing de la spate, iar tu ești obligat să o trăiești fără să te abați de la regulile lor, fără să crâcnești, nu poți să mârâi, să critici, să ai altă părere, să tragi alte concluzii sau să te așezi pur și simplu în alt unghi și să privești de acolo. Nu se poate, trebuie să fii încartiruit în gloată și să respiri în cadență, să gândești la comun și să acționezi doar sub baghetă. Este plăcerea, inaccesibilă multora din păcate, pe care ți-o oferă ruperea de sine, posibilitatea de a (te) mimetiza cu alți oameni, alte culturi, alte sisteme sociale, se produce în acele momente plecarea dintr-un mediu frânt, devastat, dezamăgitor până la isterie, paradoxal sortit confuziei permanente. Așa percepeam atunci. S-a mai schimbat ceva între timp?
Desprinderea este, printre multe altele, intenția de a înceta să fii un intrus atunci când scrii sau vorbești fără a aplica filtre propriului discurs, este șansa de a-ți oferi momente de reverie, de utopie hrănitoare într-o lume care nu mai are de mult asemenea preocupări lipsite complet de pragmatism. Este atitudinea față de locul pe care alegi să-l părăsești pentru că a reacționa înseamnă mereu a acționa, de cele mai multe ori conștient, împotriva propriei tale persoane și a propriilor tale interese Și devine frustrant. Nu poți trăi la nesfârșit într-o continuă iritare. Desprinderea mi-a arătat, de la distanță, că pot fi și mai trist uneori: de aici se vede mult mai bine că oamenii s-au specializat în a se urî și a se ucide fără regrete. Pentru că distanța îți oferă calm și o perspectivă diferită din care să poți analiza. Mi-a mai demonstrat și că pot să-mi explorez și să-mi înțeleg frontierele sufletului fără a muri de foame, fără a face compromisuri mizerabile la tot pasul.
Plecând, am lăsat în urmă o clasă politică imundă pe care o condamn în totalitate pentru răul imens făcut oamenilor, pentru dezintegrarea societății și pentru rea-voință. Cu excepțiile de rigoare (să nu generalizăm, nu?), sunt urmașii tembelismului comunist, acționează bolșevic, în haită, și mențin intact acel sistem nefast de relații și interese, bazat pe nepotism și cumetrie. Educația este din ce în ce mai precară, înfloresc analfabeții funcțional, industria diplomelor plagiate e-n continuă creștere și nimeni nu o va putea opri în viitorul apropiat, sistemul de sănătate nu reușește să se trezească din somnul medieval în care sforăie extaziat, dinozaurii din secții fac încă legea, mii de medici pleacă încă din țară, există o explozie a vracilor, vindecătorilor și guriștilor de tot felul, mistici, ezoterici și angelici, care promit vindecarea cancerului și a leucemiei cu suc de leurdă și pupături de cruce, justiția se face la comandă politică, iar Dumnezeu…
Ce să mai spun despre Dumnezeu? Cred că a dispărut complet, uneori am senzația că l-au ascuns chiar ei pentru a aplica nestingheriți religia furtului și a imposturii, a expozițiilor de moaște și a cisternelor cu apă binecuvântate, a amestecului murdar în afaceri și politică. Presa e o jucărie în mâna unor îmbuibați, asta se știe de multă vreme. Textul fără context este doar un jalnic pretext pentru a nu spune nimic. S-a abdicat ireversibil de la „Jurnalismul constă în a-i spune lumii ce se întâmplă în lume.” – acum este cu totul altceva. Un amestec mâlos format din inconștiența cozilor de topor care scriu și interesele celor care plătesc pentru a se ascunde adevărul. Puținele voci care se mai ridică sunt amenințate, șantajate, blamate permanent și scoase din mainstream.
Am plecat dintr-o țară care conștientizează extrem de greu că nu se va dezvolta fără modele reale în economie, politică și cultură, fără democrație adevărată, fără a respecta libertățile și drepturile celor din jur, fără a elimina elementele care o trag înapoi, în coșul de gunoi al istoriei, dintr-o țară care nu știe bine nici acum dacă va merge către Vest sau către Est. O țară care se lasă mereu amăgită și își vinde speranțele pentru o brichetă și o șăpcuță colorată. Tinerii sunt dezamăgiți, rămân până își vor termina studiile, dar pentru o mare parte dintre ei plecarea din țară este singura soluție viabilă. Au reușit să antagonizeze. Cumplit, ferm, impardonabil. Pe cei de dreapta cu cei de stânga, pe cei de-acasă cu cei de-afară, pe moldoveni cu regățeni, pe atei și credincioși – eu reușit să dezbine și să congeleze creiere, să ne împartă în tabere foarte ușor de controlat și de dirijat în sensul pe care ei și-l doresc. Au reușit să ne vândă gogoșile lor ideologice, împuțite, au reușit să ne convingă că ei ne reprezintă interesele și că nimeni altcineva nu poate să descâlcească ghemul. Iar noi îi ascultăm smeriți, încovoiați, cu ochii închiși. Ca ghioceii care privesc cu insistență neaua. Pentru că știu că vor muri când ea se topește.
Îmi este foarte greu să mai enumăr. Această poveste scurtă ar fi trebuit să fie aducătoare de sentiment, poate nostalgică pentru unii și aducătoare de speranță pentru alții, poate doar un simplu exercițiu de reflecție fără nicio altă implicație. E o poveste, ca alte sute de povești. În finalul căreia mă-ntreb dacă a meritat, dacă s-ar fi putut face mai mult, dacă există regrete și de ce încă mai doare.
Articol publicat și pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ma regasesc in inlantuirea emotionala, ca si calator prin strainatate, adica cam asa se discuta intr-un restaurant in centrul orasului, la un pahar de vin romanesc.
Am mai citit cateva articole scrise de dumneavoastra, mai ales despre crimele din emigratie si mi-a placut foarte mult.
Din comentariul dumneavoastra inteleg ca va place in Romania si ca vreti sa va luptati ca sa stati unde va place. Foarte frumos si corect.
Fals este ca cei care au ramas , au facut-o din patriotism si cei care au plecat au facut-o din lipsa de patriotism.
Eu cred ca romanii plecati in afara si-au pastrat mai bine demnitatea si identitatea nationala decit majoritatea celor din Romania. Citeva exemple simple ,dar elocvente :
- daca era NUMAI dupa romanii din tara , Ponta ar fi fost acum presedintele Romaniei
- cind a fost numai dupa romanii din tara , Dragnea a cistigat ...
- ultimul meeting semnificativ din Romania a fost facut de romani veniti din afara care in loc sa-si vada de concediul lor , au venit sa protesteze si au luat bataia pe care am vazut-o.
- Cind un om de 102 ani merge de la Bucuresti la Timisoara sa protesteze si tineretul bovin sta la bere pe terasa la 50 de metri de el , imi vine sa zic ca nu este in regula.
-Imaginea pozitiva a romanilor ca natie este datorata in proportie covirsitoare romanilor plecati afara ,care chiar s-au realizat profesional in cea mai mare parte.
- Toti acesti patrioti gen Farfuridi ar trebui sa-si aminteasca cind au iesit ultima data la munca voluntara sa-si faca habitatul mai curat si mai verde.
Nu fac nici o aluzie la dumneavoastra , tot respectul , vorbesc in general . Mai ales cind un zevzec comentator ii compara pe romanii plecati in afara cu Udrea , Mazare and Co.
Ce va pot spune cu certitudine este ca daca iesim din acest cosmar , romanii din afara sunt necesari sa reconstruiasca Romania si s-o repuna pe harta. Nu ca sunt mai breji , dar sunt mai pregatiti din toate punctele de vedere sa aduca Romania in occident.
Am si uitat de tine.
Poti sa iti pastrezi identitatea nationala si demnitatea oriunde in lume.
Poate d-voastra aveti bani sa mergeti la spitale si policlinici private dar cei care nu au, ce fac? Se duc cu plicul (de unde bani?) la spitalulul "statului" ca a lui nu e si baga in buzunarul personalului tot timpul cate 5-10 lei ca acum 40 de ani.
Pentru ce? Ca sa i se schimbe cearsaful, ca sa fie ajutat sa mearga la wc-ul care desigur ca e pe hol, nu langa camera, sa i se dea o pilula sa poata dormi, si tot asa.
Sigur, sunt unii (putini) cu salarii foarte mari care traiesc comfortabil in Romania, sunt multi care fura si traiesc in mare lux si isi fac cumparaturile la Paris si Milano.
Da, d-voastra v-ati dus de curiozitate macar intr-un sat din delta, in altul din Vaslui sau Ialomita sa vedeti ce mizerie e?
D-voastra vedeti cum se arunca gunoaiele pe strazi si cum se parcheaza masinile pe trotuar in Bucuresti si in mai toate orasele tarii?
Sunteti multumit nu-i asa ca va pastrati identitatea si demnitatea nationala si de aia le ignorati.
In Era asta e totul mai vocal pentru ca informatia circula rapid, te inunda si te scufunda.
Daca sunteti bine acolo unde ati ajuns, asta e important.
Si aici a fost si este bine, dar pentru cei care s-au descurcat sau adaptat mai usor.
Multumim pentru impartasirea experientelor si gandurilor.