foto: Profimedia
Un maestru de Go și-a privit elevul care se lupta disperat să salveze fiecare grup de piese aflat în pericol.
„De ce pierzi?” l-a întrebat.
„Pentru că adversarul îmi atacă piesele.”
Maestrul a zâmbit: „Nu. Pierzi pentru că le aperi pe toate.”
La finalul partidei, jucătorul avea mai multe grupuri vii decât adversarul, dar controla mult mai puțin teritoriu. Iar în Go câștigă cine controlează cel mai mult teritoriu, nu cine ia cei mai mulți prizonieri. Uneori, ca să câștigi, trebuie să renunți la un grup mic pentru a cuceri un teritoriu mare. Dar înainte de toate, trebuie să renunți la ideea că scopul jocului este să salvezi tot.
Ca președinte al Federației Române de Go, întâlnesc frecvent acest lucru în competiții. Nu de puține ori, copii de 15-16 ani înving jucători care practică Go de douăzeci sau chiar treizeci de ani. La prima vedere pare un paradox, dar în realitate există o explicație relativ simplă.
Jucătorii mai în vârstă au acumulat ani întregi de modele mentale, reflexe și tipare de joc. Multe dintre ele au funcționat și i-au ajutat să avanseze până la un anumit punct. Ce i-a adus însă până la acel punct, de obicei, nu-i mai ajută să meargă mai departe, continuând să joace în același fel și cu aceiași adversari.
Tinerii nu au acest bagaj. Ei învață direct concepte moderne, fără să fie nevoiți să dezvețe ani de obiceiuri. Informația nouă se așază pe un teren fertil și liber.
Diferența nu este inteligența. Este capacitatea de se debarasa de obiceiuri vechi (unlearn) înainte de a putea dobândi unele noi (learn).
Aceeași lecție apare constant în business. Senior executives ajung uneori prizonierii propriului succes. Organizațiile pe care le conduc există datorită unor decizii excelente luate în trecut, iar tocmai aceste decizii devin greu de pus sub semnul întrebării. Se optimizează procese care nu mai contează, se protejează linii de business care și-au consumat potențialul și se investesc resurse în apărarea unor avantaje competitive care între timp au dispărut.
În lumea start-up-urilor, problema apare sub o altă formă. Fondatorii se îndrăgostesc de produs, de funcționalități sau de ideea inițială. Continuă să investească timp și capital doar pentru că au investit deja foarte mult. Pică astfel în ceea ce psihologii numesc sunk cost fallacy - capcana costurilor nerecuperabile. Antreprenorii numesc asta, de multe ori, perseverență, dar piața îl sancționează fără milă.
Această eroare de gândire ne face să continuăm un proiect sau o acțiune doar pentru că am investit deja timp, bani sau efort în el, chiar dacă rezultatul viitor va fi unul negativ. În viața de zi cu zi cădem în această capcană, de exemplu, atunci când mergem la film, ne dăm seama relativ repede că este prost, dar rămânem în sală pentru următoarele două ore pentru că „tot am dat banii pe bilete”.
Plecând de aici, întâlnim două tipuri de antreprenori - unul care spune: „Nu putem renunța la proiect. Am investit prea mult în el.”, iar altul care spune: „Tocmai pentru că am investit atât de mult, trebuie să analizăm dacă mai merită să continuăm.”
Rareori diferența dintre succes și eșec este dată de informație; cel mai des este dată de disponibilitatea de a renunța la informația care nu mai este valabilă.
Aceeași logică se regăsește și în negocierile de top. Negociatorii slabi încearcă să câștige fiecare punct, fiecare concesie și fiecare rundă de discuții. Negociatorii abili renunță deliberat la concesii mici atunci când acestea le permit să obțină ceea ce contează cu adevărat: o relație strategică, acces la o piață nouă, control asupra unui activ esențial sau o poziție competitivă superioară.
Exact ca în jocul de Go, nu numărul pieselor salvate decide câștigătorul, ci teritoriul controlat la sfârșit.
Businessul funcționează la fel; dacă îți consumi energia salvând fiecare produs, fiecare proces, fiecare client sau fiecare inițiativă, s-ar putea să câștigi multe bătălii și să pierzi piața. Cele mai bune mutări nu sunt întotdeauna cele care minimizează pierderile curente sau trecute, ci acelea care maximizează câștigurile viitoare.
Iar acesta este, probabil, unul dintre cele mai dificile exerciții de leadership: să ai curajul să renunți la ceea ce a funcționat ieri pentru a crea spațiu pentru ceea ce va funcționa mâine.
În business, înainte să înveți lucruri noi (learn), trebuie aproape întotdeauna să faci loc - să te desparți de lucrurile vechi (unlearn).
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.