De ce „sâmbăta lucrătoare” este o capcană practică: oricine a lucrat o zi în mediul privat înțelege cum să-și facă angajații mai productivi

Foto: Guliver Getty Images

Dacă vă sperie perspectiva unei vieți cu tot mai puține ore de muncă, cu mai mult timp liber pentru a vă dedica pasiunilor, familie, odihnei sau altor slăbiciuni ale lumii moderne, nu disperați, veniți în România! Dacă ați fost deziluzionați și înfrânți sufletește de pretențiile milioanelor de lucrători leneși, care de-a lungul istoriei au reușit prin protestele și revoluțiile lor enervante reducerea săptămânii  de muncă de la a 100 de ore la 40, sau obținerea altor drepturi absurde precum weekendul liber, veniți în România! Dacă iubiți epuizarea profesională, stresul, și supra-muncă, dar lumea occidentală va restrânge tot mai mult din aceste plăceri, prin reducerea orelor de muncă, nu disperați, veniți în România, unde veți scăpa de toate aceste agasări moderniste. PNL-istul Dan Vîlceanu vine în întâmpinarea nevoie dumneavoastră de muncă neîntreruptă prin includerea sâmbetelor ca zi normală de muncă. Gata! Hai în România să trăiești în dulcele stil harnic. România: noi muncim, nu gândim!

Dl. Vîlceanu a depus o inițiativă legislativă prin care propune reducerea repaosului săptămânal la minim o zi (adică 24h) iar cealaltă zi de repaos poate fi DOAR remunerată, dacă salariatul își dă acordul. 

În forma actuală, legea prevede două zile (48h) de repaos săptămânal, de obicei consecutiv, sâmbăta și duminică, dar se poate acorda și în alte zile dacă prejudiciază interesul public sau desfășurarea normală a activității. Adică, dacă te cheamă patronul sâmbăta la serviciu, trebuie să-ți ofere o altă zi de repaos, ca să nu se încalce minimul de 2 zile de repaos săptămânal. 

În urma propunerii dlui. Vîlceanu, din două minimum de zile de repaos săptămânal, rămâne doar una, dar dânsul ne spune că nimic nu s-a schimbat.

„Proiectul pe care l-am depus nu impune obligații nici pentru angajați, nici pentru angajatori, ci doar permite celor două părți să își facă programul așa cum doresc”, ne spune dl. Vîlceanu. Adică dacă patronul îți face program și sâmbăta, fără a mai fi obligat să-ți ofere o altă zi de repaos (legea reducând la o zi minimul obligatoriu), sâmbăta devine o zi de muncă precum oricare alta, remunerată și atât, dar doar dacă își dă acordul și angajatul.

Practic, nu-i împiedică nimeni și nimic pe patroni/firme să stabilească un nou program de 6 zile lucrătoare. Această propunere desființează „opțiunea” angajatului și conferă angajatorului dreptul legal de a-l obliga pe acesta să muncească și sâmbăta dacă are interes, dispare caracterul opțional care este înlocuit cu o normă obligatorie! Propunerea este în avantajul exclusiv al angajatorului din privat, mai ales al firmelor mici și mijlocii unde salariații nu au protecție sindicală i-a transmis cineva pe Facebook dlui Vîlceanu, spunând-o mai bine decât aș putea-o eu face. Adică, dacă nu-ți convine si sâmbăta… la gară; stau alții la coadă.

Dacă ai lucrat o zi în economia reală, la privat, la patron, știi că angajatul are putere mult mai mică față de patron, și opțiuni limitate. 

Dl. Vîlceanu, care este specialist în economia reală și în munca la patron, dânsul rulând zeci de contracte cu companii de stat după cum relatează aceste ziare aici, aici, și aici, sau aici , prin firmele la care a fost acționar sau director, atât el, cât și mama dânsului, ne spune că dacă nu le convine cu patronul care-i cheamă și sâmbăta la serviciu, angajații își pot caută alt job, or știm cu toții cum și-au căutat alte joburi (NU) când le-au mărit patronii deducțiile salariale în urma legii Olguței.

Și chiar dacă am intra în logica dlui Vîlceanu, daca ai muncit o oră pe bune la privat, știi foarte bine că schimbarea locului de muncă nu e o opțiune pe care să o activezi la buton, peste noapte, pentru că mulți nu au aptitudinile sau vârsta necesară să-și găsească alte joburi, sau nu există alte joburi în zona în care locuiesc, sau nu au opțiunea de a-și lua viața în spinare spre alte zări unde patronii nu cer program de 6 zile. O familie cu copii, cu rate la bănci, cu obligații, nu-și poate abandona de pe-o zi pe alta serviciul să-și ia altul că nu le mai convine programul de 6 zile făcut de patroni cu ajutorul legii Vîlceanu. Si poate în noul loc unde își găsesc un job e program tot de 6 zile. În practică, propunerea Dlui. Vîlceanu e o capcană, e o reducere a zilelor minime de odihnă pentru cei mai mulți dintre angajați.

În timp ce dl. Vîlceanu dorește să ne facă să muncim mai mult, țări din Europa Occidentală reduc orele de muncă. Franța a introdus acum 20 de ani săptămâna de 35 de ore, în timp ce în Olanda săptămâna de 29 de ore s-a introdus printr-o lege care își propune să aducă un echilibru între serviciu și viața personală. În țări în care orele de muncă au fost reduse, muncitorii au devenit mai fericiți, mai productivi, cu mai puțin stres și epuizare profesională, și mai loiali patronilor. Cu mai mult timp personal la dispoziție, s-au putut dedica unor hobbyuri, sau au petrecut mai mult timp cu familia, s-au odihnit mai mult, ceea ce a contribuit la un moral mai ridicat, rezultă din studiile citate de un articol în Harvard Business Review.

Dacă e preocupat de productivitate și de orele de muncă, dl. Vîlceanu ar trebui să arunce un ochi peste programul de la parlament. Poate găsește acolo oportunități de creștere a productivității. Iar dacă pensiile speciale și demnitățile înalte necesită tot mai mulți bani,  să le susțină prin ingeniozitate și iscusință, prin politici publice care să creeze oportunități profitabile, care să transforme economia într-una specializată, cu profit ridicat, care să dea o mai mare valoarea serviciilor și produselor. Poate lansează dl. Vîlceanu niște inițiative în educație, în economie, în infrastructura și fiscalitate, care să ne ajute să producem mai mult cu aceleași resurse, nu adăugând o zi în calendar. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp