Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Deși unii spun că această imagine n-ar fi trebuit să fie făcută publică vreodată, eu cred că e cea mai frumoasă fotografie a lui Ali

Fotograful britanic Zenon Texeira a mers, în urmă cu două luni, acasă la Muhammad Ali, în Phoenix, Statele Unite, pentru a-i face campionului câteva fotografii. Ieri, ele au fost publicate pe prima pagină a publicației The Sun și au stârnit aprige controverse în rândul internauților, care s-au întrebat: ar fi trebuit familia să dea publicității aceste fotografii sau nu?

În seria foto publicată de The Sun, un Muhammad Ali îmbătrânit, cu o privire lăptoasă și fața răvășită de lupta cu Parkinson, fixează obiectivul camerei foto. Fața îi e cețoasă, expresia absentă, goală, nu știi dacă Ali mai e sau nu în spatele ei, nu știi dacă boala l-a răpit sau nu cu totul din propriul trup, nu știi dacă omul care în urmă cu mai bine de 40 de ani spunea “I shook up the world!” mai e acolo sau dacă nu cumva te uiți doar la un înveliș gol. 

Există, însă, un detaliu care dă speranță: strălucirea tăioasă din ochii cețoși. E indiciul cel mai bun că Ali cel de atunci e încă acolo, alunecos ca un peștișor din metal strălucitor, pe care îl ghicești prin apa străvezie, dar pe care nu îl poți prinde cu mâinile goale.

Sursa foto: Zenon Texeira

Fotografia i-a împărțit pe utilizatorii de Twitter în două tabere: cei care au apreciat exercițiul de sinceritate și cei care au catalogat-o drept o imagine care nu ar fi trebuit să fie dată publicității niciodată pentru că înfățișează un Ali îmbătrânit, slab, fragil, absent, răvășit de Parkinson.

Să aibă ei dreptate? Să fie ultima fotografie a lui Ali una care contravine respectului demnității persoanei? Să fie o fotografie care jignește memoria campionului? Să fie, oare, o ipostază în care Ali nu ar fi vrut să fie văzut?

Eu cred că nu. Și mai cred că nu ar trebui să ne fie îngăduit privilegiul de a ni-i aminti pe eroii noștri doar așa cum au rămas în amintirea noastră, idealizați, poleiți cu sclipici, și nu așa cum sunt în realitate: adică oameni care îmbătrânesc, se îmbolnăvesc, devin fragili și, în cele din urmă, ne părăsesc. Ali nu pierde niciun gram de legitimitate din cauza unei fotografii care îl înfățișează așa cum e: ca un om de 74 de ani, pe care timpul și boala l-au transformat într-o umbră fragilă a lui Ali cel care în urmă cu mai bine de 40 de ani le încânta inimile părinților noștri cu Thrilla in Manila și Rumble in The Jungle.

E o fotografie căreia însuși Ali i-a dat dreptul să existe: prin ea, Ali a vrut ca lumea să conștientizeze lupta pe care milioane de oameni o duc zilnic cu Parkinson. E și motivul pentru care, în 1996, în ciuda durerilor crunte pe care le resimțea, a mers la Londra și, cu mâna tremurându-i, a aprins torța olimpică, împrăștiind, în același timp, și un strop de lumină peste realitatea obscură a unei boli necruțătoare. Ali a fost un campion, iar adevărații campioni nu își ascund bătrânețea, boala și fragilitatea. Pentru că știu că lumea întreagă a fost martoră (și le-a celebrat) deja puterea și triumful.

E o fotografie necesară, o imagine care vorbește despre ceea ce G.G. Marquez numea „luciditatea perversă a nostalgiei”. E un joc de cuvinte ermetic, pervers, care îți țiuie în cap ca un cosaș sâcâitor și încăpățânat care ține să îți facă o serenadă sub talpa papucului la ora 3 dimineața. Sau direct în ureche, lângă timpan. Și tocmai asta face ca ultima fotografie a lui Ali să fie una care împarte Twitter-ul în două. Pentru că e o fotografie care are în ea ochii bunicilor noștri din zilele când afară fulguia, dar și clinchetul metalic al colților perfecți ai unui animal de pradă, care te pândește o grămadă de ani dintr-un colț întunecos pentru ca, în cele din urmă, să sară din ascunzișul lui și să îți muște direct din inimă. E o stare în fotografia asta pe care câțiva o vor înțelege, alții mai puțin, iar alții deloc. Cei din urmă sunt cei care la care fotografia a ajuns – fatalmente – înaintea timpului ei, adică prea devreme. Sau, dacă vreți, în vorbe mai simple, ei sunt cei fericiți.

Și mai e o fotografie căreia exercițiul de onestitate și de fragilitate care stă în spatele ei îi dă dreptul să existe. Life happens. Îmbătrânim. Și ăsta e un lucru minunat. 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • O fotografie nu sterge o viaţă, ba dimpotrivă o intareste pt eternitate. ( Olimpiada la care a aprins torta a fost in 2012 si nu 1996)...
    • Like 0
    • @ Costel Nicolau
      Ai dreptate, multumesc. M-a dus gandul automat la '96/Atlanta si nu am mai verificat.
      • Like 0
  • Acesta fotografie ne aminteste ca suntem cu totii oameni si nu suntem deloc feriti de vreo prorie ceresca in a nu inpartasi aceeasi soarta cu cel pe care astazi incercam sa ni-l amintim in plina glorie MARELE,UNICUL MUHAMMAD ALI
    Indiferent cum va arata in diverse fotografii el va ramane in inimile nostre OMUL care a luptat nu numai in ring ci si cu un sistem care a trebuit sa opresca un razboi injust la presiunea maselor.
    Fotografia merita (pentru ca-l arata spre sfarsit pe MUHAMMAD ALI) premiul Pulitzer.
    • Like 0
  • Am fost facut K.O. de aceasta fotografie... il aud totuși pe arbitru numarând: ...8,9,10...totul s—a terminat, dar nu sunt supărat, l—am privit in ochi pe Ali !
    • Like 1
  • O fotografie care merită să fie văzută. Este imaginea unui om, nu a unei vedete. În altă ordine de idei "dureri crunte" de la Parkinson? Nu există așa ceva. Boala asta nu e despre dureri ci despre neputință, cu atât mai crunt pentru un campion obișnuit să trateze cu durerea, dar nu cu neputința.
    • Like 2
  • E o fotografie ce va rămâne în istoria fotografiei.
    • Like 1
  • E fotografia unui om!
    • Like 2


Îți recomandăm

Tânără la calculator

Academia prietenoasă de IT Wantsome și-a făcut în ultimii patru ani o misiune din a ajuta profesioniști din toate domeniile să facă tranziția spre o carieră de succes în domeniul tehnologiei informației, prin cursuri care urmează atent cerințele companiilor IT, prin sesiuni de practică și printr-o activitate intensă de mentorat calibrată pe nevoile lor. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult

Marc Areny

Marc Areny este de origine catalană, este cetățean spaniol și francez și a venit în România în urmă cu 10 ani. Este unul dintre primii din Europa care a identificat o nouă nișă de piață: convertește mașini cu motor termic în mașini electrice.

Citește mai mult