Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Dezbaterile publice și scepticismul. Să nu evităm efortul mental și să luăm o doză sănătoasă de scepticism

dezbatere -

Foto: Getty Images

Nu întotdeauna știm, dar de multe ori credem că știm. Căutarea certitudinii, acea trăire reconfortantă a sentimentului de control, e o necesitate umană, mai ales în timpuri volatile, de grea încercare, când tentativele de a ne agăța de adevăr se zdrobesc deseori de zidul neputinței. Cu cât vremurile sunt mai incerte, cu atât mai intensă e dorința noastră de a evita ambiguitățile, șovăielile, îngăimăceala cognitivă.

Pandemia i-a adus în prim plan, în spațiul public, atât pe atotștiutor, cât și pe sceptic și cinic, toți ciocnindu-se cap în cap în efortul lor de a-și răspândi ideile. Contrazicerile, dezbaterile interminabile, nu apar neapărat în momentul în care respectivul își expune ideea, ci adesea când străduința de a-l convinge pe celălalt, de obicei considerat inferior lui în rezonare și cunoștințe, e mai degrabă inutilă. Nu rareori, invectivele se ivesc atunci când șansele de a găsi un teren fertil de propagare a propriilor reflecții în ograda celuilalt sunt minime, dacă nu chiar inexistente. Purtătorii de mască, propagatorii anti-mască, pentru care masca e doar o botniță, o bucată de cârpă prisoselnică, apoi vacciniștii, antivacciniștii, vacciniștii AstraZeneca (care acum se numește Vaxzevria), antivacciniștii AstraZeneca etc, toți sunt parte a unei bătălii cognitive, a informațiilor, îndrumărilor, opiniilor, îndoielilor. Problematică nu e existența acestor materiale de discuție, de care avem nevoie pentru a putea deschide căi de comunicare, ci felul în care mulți dintre noi le prelucrăm. Unii își ancorează opiniile în dovezi, alții, din contră, în volatilitatea emoțiilor ori într-o eroare logică formală (ex. Premisa 1: Dacă Vasile se îmbolnăvește de covid, atunci virusul există / Premisa 2: Vasile nu se îmbolnăvește de covid / Premisa 3: Deci virusul nu există).

Cinicul propovăduiește negativismul. Atotștiutorul, argumentum ad verecundia lui [apelul la autoritate(a lui)]. Scepticul, îndoiala. Însă spre deosebire de primii doi, care pun capăt procesului gândirii în momentul în care ei au tras concluziile, scepticul suspendă judecata asupra adevărului. Demarcația dintre bine și rău nu mai e estompată, precum la cinic, ci e conștientizată, iar conceptele de rău și bine supuse unui filtru critic. Filozoful Bertrand Russell zicea că atât dogmaticii cât și scepticii sunt convinși de ceva, primii că știu, ceilalți că nu știu (exact). Pentru cinici și atotștiutori, informațiile sunt limitate, ceea ce explică de ce discuția e încheiată rapid. Scepticii, dimpotrivă, încurajează continuarea dezbaterilor, cugetării personale, publice și sociale, cu atât mai mult cu cât resursele informaționale sunt mai subțiate și traficul de date mai puțin aglomerat. Alternativele sunt binevenite, pășirile în zonele gri, de asemenea.

Psihologul Daniel Kahnemann vorbea de două sisteme de gândire când se referea la mașinăria noastră cognitivă. Sistemul 1, gândirea rapidă, automată, nu îndură efortul, ambivalența, variantele, motiv pentru care caută de îndată coerența în simplicitate. De exemplu, pentru unii, e mult mai simplu să se convingă repede că masca în general e ineficientă, dacă virusul nu e așa de contagios în aer liber. Sistemul 2, gândirea lentă, favorizează șovăiala, îndoiala, tolerează aserțiunile discordante, scoate la iveală puterea de judecată. Asta presupune trudă mentală. În vorba lui Kahnemann, „susținerea îndoielii este o muncă mai grea decât alunecarea în certitudine.” Iar scepticul e convins de asta, nu degeaba, etimologic, cuvântul „sceptic” vine de la grecescul skeptikós („gânditor, investigator”). Scepticul nu e nihilist, în sensul unei negativități duse la extremă ori a incapacității de a atinge adevărul, ci e suspendat într-o reflecție montaigneană, conștient că ceea ce crede că știe e mereu pus sub semnul întrebării. De obicei, metodele științifice sunt cele care revendică această cumpănire, sau cel puțin ar trebui, mai ales atunci când există oricât de mică urmă de dubiu sau afirmații contradictorii, care trebuie supuse automat unui proces de verificabilitate și falsificabilitate. Dacă știința ne învață ceva, e să ne scufundăm cât mai adânc în miezul problemei și să nu ne oprim până nu-i dăm de cap.

Nevoia noastră de certitudine, de oprire a fluxului de informații pentru a putea ajunge la un răspuns definitiv, o „închidere cognitivă”, cum o denumește psihologul Arie Kruglanski, e de multe ori confundată cu atitudinea fermă și hotărâtă. O fi, când, de exemplu, trebuie să decidem într-o milisecundă dacă trecem strada, sau nu, în plin trafic. Dar când e vorba de dezbateri în spatiul public, dârzenia cu care ne prezentăm opiniile nu e neapărat echivalentă cu prezența doveziilor. Să fim puțini mai umili când cugetăm, și cum zicea filozoful german Hegel, să învățăm câte ceva și de la cei cu care suntem în dezacord, pentru că frânturi de adevăr pot exista în locuri neașteptate. Cu alte cuvinte, să nu evităm efortul mental, și să luăm o doză sănătoasă de scepticism.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult