Italia reintră pe scena Orientului Mijlociu

Foto: Profimedia

Preşedintele Consiliului de miniştri, Mario Draghi, surprindea pe toată lumea în cursul conferinţei de presă de joi când devenea „purtătorul de cuvânt” al întregii Uniuni Europene cu declaraţia sa directă: „M-a deranjat umilinţa pe care preşedinta Comisiei Europene a trăit-o. Erdogan este un dictator, un dictator cu care trebuie să cooperăm, dar, în acelaşi timp, trebuie să fim direcţi în a susţine poziţia noastră.”

O asemenea afirmaţie care, pentru noi, românii, ar putea fi inclusă în categoria „l-a luat gura pe dinainte”, a fost atent calculată de către Mario Draghi. Fost guvernator al Băncii Italiei şi preşedintele Băncii Centrale Europene, Draghi şi-a dobândit supranumele de „Super Mario” pentru rolul pe care l-a jucat în perioada ulterioară crizei financiare din 2008, când moneda Euro părea că îşi va găsi sfârşitul şi doar poziţia sa fermă a salvat-o. Declaraţia fermă şi simplă că „BCE va face orice va fi necesar pentru a salva Euro!” redase încrederea investitorilor şi programul ulterior de susţinere pus în practică de Banca Centrală a dovedit că nu erau vorbe goale. Aşa că, pentru un mare bancher obişnuit cu declaraţiile scurte şi ponderate, văzut acum de către italieni drept „salvatore della Patria”, aceste cuvinte trebuie văzute într-un context mai larg.

În primul rând, Mario Draghi este apreciat în capitalele europene, inclusiv în Europa de nord, iar Uniunea avea nevoie ca un lider să exprime nemulţumirea cetăţenilor săi cu priire la aroganţa pe care liderul de la Ankara şi-o permisese faţă de preşedinta Comisiei europene, Ursula von der Leyen.

În al doilea rând, Turcia creează în ultima perioadă probleme statelor UE în zona Mediteranei şi a Orientului Mijlociu. Singurul care a luat poziţie făţişă împotriva tendinţelor hegemonice ale Ankarei a fost preşedintele Macron, împotriva căruia s-au dezlănţuit atacurile lui Erdogan şi ale altor conducători musulmani sunniţi. Acum, Mario Draghi a declarat că printre priorităţile mandatului său este relansarea raporturilor cu Franţa, afectate în ultimii ani de o competiţie de neînţeles între cele două capitale mediteraneene, susţinută de unul dintre partidele aflate în coaliţia de guvernare de la Roma, Liga, a populistului Matteo Salvini, acuzat de a fi primit finanţări de la Moscova. Parisul deja solicitase sprijinul militarilor italieni pe fronturile deschise de jihadişti în ţările Sahelului, iar fostul guvern Conte semnase un acord de cooperare anul trecut,intervenţia iktaliană fiind necesară inclusiv pentru că migraţia din Magreb şi Sahel are drept destinaţie principală coastele italiene.

În sfârşit, premierul Draghi tocmai se întorsese dintr-o vizită în Libia, ţara africană având vechi legături cu Roma. A fost prima vizită externă a lui Draghi de la preluarea mandatului şi, în planul relaţiilor externe, acesta şi-a propus reluarea rolului de soft power pe care ţara sa l-a avut în bazinul mediteranean, unde interesele economice italiene erau bine reprezentate până în urmă cu câţiva ani, odată cu accederea populiştilor pe holurile Palazzo Chigi.

O Italie care îşi regăseşte speranţa sub un lider fără carismă, însă care are voinţa de a face ceea ce trebuie nu doar pentru ţara sa, ci pentru întreaga Uniune, şi, mai ales, contează pe susţinerea cetăţenilor italieni, va da un suflu nou Europei şi va însemna reluarea unei politici ofensive, care să readucă Bătrânul Continent la pupitrul evenimentelor din Mediterana şi Orientul Mijlociu.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp