A apărut o fată în mocirla Internetului zilele astea, care ne explică cât de prost ar trebui să ne simțim, noi, femeile, atunci când dimineața, înainte de a pleca de acasă, alegem să ne îmbrăcăm în pantaloni. Că nu poți fi smerită în pantaloni și nici nu te poți mântui în pantaloni dacă ești femeie. Și sigur, fata respectivă nici nu contează, vorbesc despre ea pentru că postarea ei a devenit virală (poate fi văzută aici). Dar la mijloc e vorba de o practică a multora dintre cei care și-au asumat drept misiune în viață faptul de a vorbi despre credință. Ca, de exemplu, Teodosie de la Constanța, zis și “Mană Cerească”.
Acești oameni, cu haine de preoți sau cu fuste, vin în fața noastră și ne explică dacă purtarea bărbii e de bun augur în ochii Domnului, dacă purtarea fustei e o condiție a mântuirii, dacă e bine să ne căsătorim cu femei divorțate, dacă actul nașterii e o pedeapsă pentru păcat, etc. Discuții care, în esență, n-au nicio legătură cu Dumnezeu și cu credința.
Nu pot să zic că m-am gândit prea mult în viața asta la mântuire și nici la ce scrie Biblia despre modă și stil, dar m-am gândit mult la Dumnezeu. Nu constant, dar am momente.
Și eu cred că Dumnezeu chiar are treabă multă cu noi. Sunt locuri din lumea asta unde se moare de sete, locuri în care se moare din cauză de bombardamente, sunt peste tot copii care mor de boli incurabile, sunt oameni care trăiesc de azi pe mâine, oameni care aleg dacă își cumpără pâine sau medicamente, că n-au bani de amândouă. Sunt oameni care putrezesc singuri pe paturi de spitale sau oameni care nici măcar nu ajung vreodată să fie văzuți de un medic. Ca atare, eu cred că Dumnezeu chiar e ocupat. Și nu cred că ne judecă în funcție de stil. Cred că are lucruri mai importante de făcut decât să ne monitorizeze regimul alimentar și stilul vestimentar.
În altă ordine de idei, suntem niște amărâte furnici în Univers, cu drame care uneori ne depășesc condiția. Iar acești oameni care vorbesc despre credință ar trebui s-o facă într-un mod decent. Iar a vorbi despre diavolul din pantaloni într-o țară în care oamenii vorbesc singuri pe stradă e indecent. Pur și simplu, e un mod de a te afla în treabă și de a fi irelevant într-un mod care chiar cred că ar trebui să-l supere pe Dumnezeu.
Mai mult, acești oameni aduc deservicii reale credinței și bisericii.
Căci coboară în derizoriu însăși ideea de propovăduire a Cuvântului. Căci ce e credința, de fapt? Include ea cumva considerente de natură vestimentară? E ea cumva diferită pentru femei? Bărbații simt altfel atașamentul de divinitate? Cel mai sigur, răspunsul la toate aceste întrebări e negativ. Pentru că, de fapt, credința e un mod de raportare la Bine și la Rău. Și e o formă de a avea încredere în partea aceea mică de divinitate din noi care ne ajută să trecem prin viață cu un sens.
Or, toate inepțiile pe care le spune atât Teodosie, cât și fata aia în fustă, dar și mulți alții ca ei, destramă în ochii și mintea maselor conceptul real de credință. Și astfel, în loc să vorbim despre divinitate ca despre un sprijin psihologic pentru noi, astfel încât să nu ajungem să vorbim singuri pe stradă, noi ne raportăm la divinitate ca la o entitate care nu are altă treabă decât să ne judece pantalonii și fustele.
Chiar zilele astea, Teodosie de la Constanța, zis și “Mana Cerească” a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influență. Situație în care Teodosie de la Constanța a ripostat: “Sunt vorbe goale, nu au ce să ancheteze!”
Poate că, iată, meditând la vorbe goale, e un moment bun pentru Teodosie să reflecteze asupra goliciunii tuturor declarațiilor controversate pe care le-a făcut publice în ultimii ani. Despre locul în care ai voie să te închini, despre barbă, despre fustă, despre condiția femeii. Poate că tocmai aceste vorbe goale se răzbună acum. E o temă de meditație pentru Teodosie…
Și un gând pentru noi, cei care în fiecare zi suntem puși în fața unor astfel de teorii lansate în mod jignitor în spațiul public: haideți să nu mai căutăm diavolul în pantaloni! Nici în fuste! Că poate nu acolo stă. Poate e mai bine să ni-l scoatem din minte. Și din suflet, acolo unde e cazul. Căci dacă nu spui Răul, nu auzi Răul, nu vezi Răul. Și Răul încetează să existe. Poate e bine să nu-l mai căutăm în locuri atât de intime, precum stilul personal, opțiunile de viață sau regimul alimentar.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
In genere persoanele de acest fel sunt parte din diversele secte ce activeaza legal in Romania. Se incearca permanent racolarea de noi insi naivi, creduli etc. Toate lalaielile asa-zis religioase din sectele fundamentaliste ce se revendica crestine spun aceleasi tampenii inimaginabile.
Am sa am un comentariu raportandu-ma la doua exemple concrete pentru mine. Cunosc cateva persoane fanatice religios. Si cand spun fanatic nu exagerez cu nimic.
Una dintre ele mi-a fost prietena foarte buna intr-o perioada de timp cand era o persoana normala. Aproape 15 ani de prietenie, apoi ne-am vazut din ce in ce mai rar si am vorbit din ce in ce mai putin. Din anturajul pe care l-a avut la un moment dat s-a nascut in mintea ei o patima religioasa dificil de inteles. Dintr-o persoana normala, vesela, moderna, desteapta s-a transformat intr-o persoana rea, inchisa, obtuza. Permanent e in pelerinaje ortodoxe si nu accepta nimic din ceea ce-i spui. Este neclintita pana la absurd.
Celelalte doua persoane sunt intr-o secta si locuiesc in Bucuresti, langa mine. Ea a studiat medicina. A abandonat-o imediat dupa ce a terminat scoala si s-a dedicat acestei secte imbecile. Felul in care cei doi traiesc si isi cresc copiii (doi baieti de 6 si de 4 ani) e de secol 17. Felul in care au fost batuti, chinuiti, tinuti in post si dusi doar la biserica, fara sa aiba acces la jocuri, jucarii, fara sa fie lasati sa se joace cu alti copii e greu de descris. Nu cred ca au vazut vreodata un desen animat (nici nu au televizor). Dorm dupa un program clar si sunt treziti de la 6 dimineata de cand a facut fiecare 7-8 luni (in fine, sunt multe de povestit). Cel mare e taciturn si canta prin casa cu voce tipata cantece de la ei, de la biserica. Cel mic a dezvoltat o problema pe sistem nervos si face crize de tuse cu plans convulsiv, cu urlete infioratoare ce tin si cate o ora si se pot repeta de trei-patru ori pe zi. In rest scoate permanent niste tipete lungi si ascutite.
Autoritatile nu fac nimic, iar numerosi copii din aceste secte sunt abuzati, izolati si crescuti cumplit. Au fost recent in presa prezentate niste cazuri inimaginabile de mizerie umana din cadrul acestor secte. Totul trece, se uita, si animalele astea merg mai departe. Ce fel de adulti vor fi acesti copii?
Protectia Copilului e un organism inutil ce suge niste bani de la buget. Conditia copiilor, tinerilor pana in 18 ani, este ingrozitoare in multe familii romanesti.
Au ei vreo evidenta, stiu ei cati copii sunt, ce varste au, ce probleme sociale au? Stiu ei cum traiesc copiii din familii-problema? Droguri, alcool, abuzuri, violuri, batai? Si aici discursul se amplifica pentru ca nu-i vorba doar de familiile nebune pe teme religioase. Mai lunile trecute au gasit un copil intr-o cusca. Autoritatea da interviuri la TV, in rest, sa-i lasi in pace, sa nu-i deranjezi cu nimic.
De aia cand am vazut-o pe respectiva din clip, mi-a fost de ajuns. Sunt persoane pierdute, crescute oribil sau au aderat la un moment dat. Pe fondul unei labilitati sau a unei deceptii sau al unui anturaj se poate narui o viata. Ca tu faci ce vrei cu viata ta de adult (Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru) asta-i alta poveste, dar sa-ti bati joc de proprii copii si autoritatile sa stea sa se uite, asta-i foarte grav. Pe motivul subred de libertate religioasa. Copilul nu-i bunul cuiva, e un om, viitor cetatean pe aceasta planeta. Cand parintii sunt incapabili si iresponsabili, statul trebuie sa intervina.
Probabil ca cei doi copii ai vecinilor mei vor fi (asta in cel mai fericit caz) viitorii protagonisti ai unor clipuri de acest fel prin care, spalati pe creier, vor duce mai departe doctrina ce le-a fost bagata in cap de cand s-au nascut.
Adevarul despre aceste secte nu-l spune nimeni, am vazut mai multe documentare pe tema asta, am mai citit cate ceva si am inteles ca nu aderi imediat, trebuie sa treci prin teste si apoi semnezi un contract de confidentialitate. Pe urma te legi de ei intr-un mod din care cu greutate mai poti iesi.
Am citit comentariul tau si ca mama a 2 copii, mi se rupe sufletul intr-o mie de bucatele. Imi vin tot felul de intrebari in cap, printre care: ce fel de parinte se comporta asa cu copiii sai? Unde e iubirea aceea minima, programata biologic? Si acest tip de iubire ar trebui sa fie suficient ca sa te opreasca sa faci asemena abuzuri asupra progeniturii tale.
Ai incercat sa raportezi acest caz autoritatilor?
Eu sunt plecata din Romania de 24 de ani si aici in tra unde sunt, aceste cazuri sunt foarte bine rezolvate sau cel putin mult mai bine ca in Romania.
Imi merge gandul acum si la azilurile groazei...care nu exista aici. Ce fel de popor suntem? Ne laudam ca suntem ospitalieri si civilizati. Oare suntem????
Autoritatile au spus ca poate nu am inteles, poate nu am auzit bine (astia erau de la Protectia Copilului). Cand le-am spus ca ii auzim pe copii cum sunt batuti, tipand si plangand spunand: lasa-ma, lasa-ma (si acum cand scriu mi se face pielea de gaina), au zis ca poate au copiii o problema. Normal ca au o problema, le-am raspuns, asta trebuie sa vedeti dvs. Au facut fete-fete. Au plecat si dupa 45 de zile ne-au informat pe mail ca au actualizat cazul. Si atat. In rest liniste, n-au mai dat pe la adresa si pun pariu pe orice ca nici nu au vorbit macar cu cei doi „parinti”. Politia ne-a informat ca la randul lor au trimis cazul catre Protectia Copilului. Atat. In Romania orice plangere e descurajata din start. Dupa ce moare cineva si vin televiziunile apar si autoritatile. Ei stiu ca tu nu ai ce sa faci, ca daca nu vor sa reactioneze tu nu ai nicio alta cale. Nu poti sa te bati cu politia, nu poti sa te legi de usa de la sectie.
E inuman sa auzi un copil de cativa ani in asemenea situatie. Mi se facea pielea de gaina si incepeam sa tremur cand ii auzeam. Am descris in declaratiile depuse in decembrie 2023 la politie si la protectia copilului, cu lux de amanunte. Aveam si inregistrari. Va dati seama, in 7 decembrie, dupa Sfantul Nicolae, faceam plangeri. Nu suntem nebuni. Vecinii ceilalti nu vor sa se bage. Fiecare isi pune capul in pamant si trece mai departe.
Am facut sesizari, am scris, am descris, am povestit, ne-am zbatut. Degeaba. Nimeni nu vrea sa faca nimic pentru ca avem institutii incompetente, pline de idioti angajati pe pile, nepasare si lipsa de orice minima stiinta in a-si practica meseria. Cand aud de asa ceva fug cat ii tin picioarele. Invoca libertatea religioasa si nu stiu cum sa se spele pe maini. Ce libertate religioasa e aceea de a-ti bate copiii, a-i tine in izolare, in post si indoctrinare?
Individul ce-i tatal copiilor, asa a crescut, nu stie altceva. Plin de rautate, uraste pe toata lumea, isi maltrateaza copiii, le transmite idei periculoase. Asa s-a nascut, dar ea, mama copiilor, eu pe ea as treage-o la raspundere. Cum a ajuns in pozitia asta, cum a abandonat tot si a trecut la aceasta secta? Nu stiu. Si-a abandonat familia. Tatal ei are acest apartament si a lasat-o sa stea in el. Oricum nu vorbeste cu nimeni. Nici in casa, nici cu copiii. Daca suni la usa si e singura, nu-ti deschide. Iti sta mintea in loc. Am incercat sa vorbesc cu ea, am facut apel la calitatea ei de femeie, de mama, de doctor, de faptul ca n-a fost indoctrinata din nastere. Rezultat zero. Te priveste cu rautate si pare ca nimic nu ajunge la creierul ei.
Autoritatile romane trebuia sa investigheze, nu sa ma creada pe mine pe cuvant (cu toate ca am facut inregistrari cu tipetele ingrozitoare ale celor doi copii, in mai multe randuri). Autoritatile trebuia sa-i oblige pe parinti sa mearga la sedinte de terapie, copiii sa beneficieze de un psiholog si sa fie pusi sub observatie pe o perioada mai lunga de timp (un an, doi ani) etc.
In urma interventiilor noastre am reusit sa mai calmam lucrurile. Adica ii bate mai putin, mai rar, iar cand cel mic face o criza cei doi incearca sa-l faca sa taca cat mai repede. Cu alte cuvinte, gunoiul s-a bagat sub pres.
De aia e Romania unde e si toate lucrurile astea se vor vedea din ce in ce mai tare pe fiecare zi ce trece.
Ai incercat sa contactezi vreo televiziune?
La un moment dat ne e teama noua ca ne pot acuza de imixtiuni in viata personala, iar politia sa ne mai dea si o amenda ca nu-i lasam in pace. Problema cea mare e ca autoritatile nu vor sa faca nimic. Fara autoritatea legii ramane cuvantul meu. De altfel cei de la Protectia Copilului (un el si o ea cam plictisita, pe dinafara de orice problema, foarte pretioasa, cu niste plete lungi pe care tot si le aseza, foarte fardata) a inceput abrupt discutia: doamna, i-ati vazut dvs pe copii batuti, invinetiti??!! Ce auziti poate fi inselator. Puteti sa demonstrati ce sustineti?
Pai nu am decat niste inregistrari ca nu stau cu ei in casa. Dvs. trebuie sa investigati.
Inregistrarile nu conteaza.
Si tot asa. Orice zici iti e intors pe dos incat ajungi sa te consideri ultimul prost luat la bani marunti de autoritatea statului.
Povestea e complexa. Am chemat politia si la usa. Intr-o seara de iarna, pe la orele 8.30. Am ramas pe palierul de la etajul inferior si ascultam discutia: copiii tipa, plang? intreaba politia. Raspunsul tatalui: Nuuuuu!
Si gata, au plecat. Nu scrie in nicio lege ca trebuie sa le cumpere jucarii, sa-i duca la spatii de joaca, sa se joace cu alti copii, sa le ia televizor, sa le dea sa manance ciocolata, sa-i duca la munte si la mare. In legea cultelor spune negru pe alb ca fiecare cult recunoscut legal are dreptul sa-si creasca copiii in spiritul acelei religii.
Cat despre batai chiar in presa au aparut niste interviuri cu niste indivizi scelerati ce conduc secta si care au afirmat negru pe alb, senin, urmatoarele:
„La solicitarea „Adevărul”, Emil Meştereagă (lector la Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti) si Ioan Brie (pastor penticostal) au explicat care este crezul penticostal, cu privire la educarea copiilor, inclusiv prin aplicarea unor corecţii fizice. „În primul rând educaţia copiilor porneşte de la premiza excluderii oricărei disciplinări fizice. Noi propovăduim faptul că nici abuzul emoţional al copiilor nu este permis. Ideea de disciplină prin corecţii fizice este acceptată numai în cazul unor situaţii limită. Îndrumarea pe care le-o dăm părinţilor este, conform învăţăturii biblice, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri”, a explicat Emil Meştereagă.
„În timp ce respingem abuzul fizic sau emoţional asupra copiilor, susţinem potrivit învăţăturii Sfintei Scripturi, că Dumnezeu le-a încredinţat părinţilor autoritatea asupra copiilor. În învăţătura creştină, copiii aparţin familiei, nu aparţin statului. Noi credem că în familie, părintele are autoritate asupra copilului, lăsată de Dumnezeu, autoritate care trebuie exercitată în dragoste. Nu credem că indulgenţa extremă faţă de copil şi răsfăţul este calea cea bună. Orientarea pe care Norvegia o promovează în educaţia copilului, prin politica Barnevernet, crează premisele unui fel de „dictatură” a copilului asupra părintelui”, a arătat pastorul Ioan Brie.
Într-o emisiune la postul de televiziune creştin Credo TV..., pastorul penticostal Cristian Ionescu..., a explicat viziunea creştinilor penticostali cu privire la educarea copiilor.
„Religia pentru unii a devenit o propoziţie, ceva abstract. Religia este un set de valori. Când este vorba de educaţia copiilor, Biblia, care stă la temelia religiei noastre şi care ne dă convingerile noastre religioase, că o religie generează convingeri, principii, valori, este şi faptul că trebuie să ne creştem copiii în cunoştinţă de Dumnezeu. În momentul în care eu mi-am crescut copiii în aceste principii, o componentă este disciplina. Că le place sau nu funcţionarilor, politicienilor, presei sau postmoderniştilor, Cuvântul Lui Dumnezeu spune că un părinte care cruţă nuiaua îşi urăşte copiii (n.r. Proverbe). Noi nu promovăm abuzul la nivelul la care să li se rupă oasele copiilor, să fie zgâriaţi, învineţiţi sau să i se pună copiilor în pericol viaţa, dar trebuie să înţelegem că acest sistem de disciplină este parte din dimensiunea şi convingerile religioase ale familiei creştine”, a spus pastorul Ionescu.
În emisiunea dedicată cazului Bodnariu, pastorul Ionescu a mai spus că Marius Bodnariu a recunoscut că şi-a disciplinat copiii, tocmai în baza principiilor creştine pe care le are. „În momentul în care aceşti părinţi sunt ireproşabili, sunt educaţi, au o reputaţie excepţională chiar şi în Norvegia. Marius a spus că şi-a dozat şi măsurat forţa în disciplinarea copiilor la fel ca atunci când se joacă cu ei...”, a arătat pastorul
Cazul familiei penticostale Marius şi Ruth Bodnariu, din Norvegia, rămase fără cei cinci copii luaţi de autorităţi, a adus în discuţie şi chestiunile legate de crezul şi practicile cultului penticostal”. - https://adevarul.ro/stiri-locale/timisoara/ce-prevede-crezul-familiei-de-penticostali-1681033.html
„Deoarece urmează o perioadă de reintegrare și reacomodare a copiilor în casa părintească... toți cei cinci copii au fost luați de autoritățile norvegiene în urma unor acuzații că ar fi fost tratați necorespunzător în familie (îndoctrinare religioasă și corecții fizice). Marius și Ruth Bodnariu, un cuplu româno-norvegian de confesiune penticostală, au fost acuzați că au folosit disciplina fizică împotriva copiilor lor... două dintre fetele familiei le-au spus anchetatorilor că erau pedepsite fizic pentru că li se spunea că „Dumnezeu pedepsește păcatul” „. - https://www.digi24.ro/special/dosare/cosmarul-barnevernet/familia-bodnariu-si-a-recuperat-copiii-525190
Cand am citit am rama sfara cuvinte. In Romania nimeni nu se arata indignat ca-ti bati copilul. Sunt atatea cazuri de violenta. Si cei care au plecat din alte tari dupa scandaluri pe aceeasi tema si au venit aici de ce au facut-o ? Pentru ca aici stau linistiti. Acolo erau in vizorul autoritatilor, erau sub un stigmat, erau cunoscuti in societate ca batausi de copii. La noi e raiul pe pamant. Nu te intreaba nimeni nimic.
Sa recunosti in gura mare mizeria, sa fii chiar mandru de asa „invataturi”, ce sa mai zic? Se pare ca viata bate filmul, iar secta bate legi, autoritati etc. Vin si tipa ca le incalci drepturile, te dau in judecata ca-i hartuiesti.
Da, mi se rupe sufletul cand am citit cele de mai sus, scrise de tine.
Sunt o gramada de care nu avem habar: copii vanduti sau dati altora ca sclavi etc. Nu poit sa ma gandesc prea mult ca ma doare in piept. Insa vinovatul e statul care nu angajeaza oamenii potriviti la locul potrivit, ci angajeaza doar pe criterii de cumetrie si nepotism.
Am ajuns sa vorbesc despre acest caz cu toata lumea: rude, prieteni. M-a marcat aceasta experienta. Am spus asta celor doi de la Protectia Copilului si ce credeti? Mi-au oferit pe gratis un psiholog. Au spus ca am, conform nu stiu carei legi, dreptul la niste sedinte!!! Imi venea chiar sa ma port ca o nebuna, sa strig, sa urlu de nervi. Am ramas calma. Le-am spus ca mai bine aceste servicii le pastreaza si le ofera celor doi copii, ca eu am grija de mine si daca ajung la psiholog o fac eu, pe banii mei. Apoi in discutie am prins ideea si am spus ca da, vreau sa merg la psihologul oferit de ei, sa vad ce are de spus despre aceasta abordare a situatiei. Imediat au dat inapoi: ei, lasati doamna, ca psihologul nu e pentru astfel de discutii. Si cu asta basta. Caz inchis, de fapt actualizat. Nu stiu ce inseamna. Si asta s-a intamplat cu noi care nu suntem niste prostanaci in drum, insa nu avem pile in politie. Chiar ma gandeam ca nu avem pe nimeni (prieten, ruda) care sa lucreze la stat.
Eu va multumesc pentru interes si dialog si va urez o zi frumoasa.
In privinta celor doi copii, imi pare rau ca nu au pe nimeni care sa le ia apararea, sa-i ajute, sa-i scoata din mediul ala toxic. Am tot sperat la tatal ei (mama copiilor). E o persoana cu niste afaceri, cu niste bani, cu niste posibilitati, se pare ca pur si simplu nu-l intereseaza. A lasat-o singura, sa faca ce vrea ea.
Eu am luxul de a alege sa nu ma mai gandesc la acest caz, care e oribil si imi omoara bucatele din suflet, daca ma gandedc la el. Insa tu, draga Daniela nu ai acest lux. Tu te dai de el in fiecare zi si poate putina terapie nu ar strica. Dar pana nu se rezolva, problema va ramane cu tine. Habar nu am ce sfat sa iti dau..
Postul este foarte important pentru noi, pentru echilibrul nostru, iar în zilele noastre e perfect susținut și de oameni care nu au poate prea multă credință. A se vedea studiile care leagă consumul frecvent de carne de proliferarea celulelor canceroase (cancerul colorectal, de ex). Americanii vorbesc chiar si de OMAD, adică one mail a day, ca înfometare a celulelor canceroase, tăindu-le in special carnea și zahărul. Am văzut recent și ca "oil seeds" sunt considerate cam dăunătoare. Și ce sa vezi, postul Paștelui recomandă în unele zile și mâncarea fără ulei. Am văzut ca e la moda peste Ocean și "intermitent fasting". Deci nu e vorba ca vine cineva cu barda și amenință sa ne taie degetele dacă nu facem aia sau ailaltă. Dar, pur și simplu, anumite recomandări religioase chiar ne asigura un echilibru de sănătate fizica și sufletească. Este pentru binele nostru. Ce face Dumnezeu cu postul nostru? Ii adaugă ceva la slavă? Nu. Ci El a lăsat postul pentru binele nostru.
Am avut o eleva care s-a sinucis. Primise un diagnostic medical destul de sever (o boala cronica). Eu cred ca dacă ea ar fi avut o educație religioasă, dacă ar fi avut nădejdea aceea și conștiința ca viața se poate umple de sens prin Iubirea cu i mare care ne vine de Sus, poate nu ar mai fi murit, lăsându-și părinții zdrobiți de durere. De ce sa luăm oamenilor aceasta nădejde? De ce sa nu lăsăm copiii și oamenii sa vina la El?
Nu sunt constănțeanca. Am avut anul asta curiozitatea sa merg la episcopie. Am fost uimita sa vad nu doar cât e de iubit ep Teodosie, ci sa vad și cum ii umple pe oameni de zâmbet și nădejde. Nu pentru ca acei oameni văd în el un simplu om, ci ei văd un ierarh, adică cel care poate să îmi dea ceea ce nu îmi pot lua singur: trupul și sângele Domnului, binecuvântare, iertare de păcate, cununie, botez, hirotonie etc.
Zicea pr orb, bunul și blândul Teofil Pârâian, ceva de genul: mă pot duce în multe locuri în care să mă simt bine: pe stadion, la concerte etc. Dar pot lua de la stadion binecuvântare? Îmi spune cineva acolo "pace vouă" cu forța aceea a unui urmaș apostolic?
Și strict pe subiectul paltalonilor: eu de regulă port rochii și pantof cu toc (am mai rărit tocurile recent, după naștere). Dar nu am nimic cu pantalonii și tind să cred ca exaltatii nu sunt definitorii pentru biserica ortodoxa. Nu trebuie să plecăm urechea chiar așa la toți înverșunații. În nicio tabără nu e buna înverșunarea.
Daaa, meal, nu mail :)
Nu credeam ca in tara asta mai exista si oameni normali la cap cand vine vorba despre "credinta".
O sa primiti probabil o multime de comentarii de la "adevaratii credinciosi", dar nu va descurajati va rog.