Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Din războiul Dragnea-Tudose, s-a născut a treia aripă în PSD: Mama răniților

Gabriela Firea și Liviu Dragnea - Foto FB

(Foto: Facebook/ Gabriela Firea)

Se poate observa ușor o trăsătură comună a femeilor „de succes” din politica românească. Își păstrează ceea ce am putea numi generic și românește „latura feminină”. 

Acum, nu e vorba neapărat că doamna Firea & co. au un gust vestimentar ieșit din comun sau emană o feminitate specială. Mulți ar susține chiar opusul. Mă refer la acel loc comun care apare în discursurile doamnelor din politică, anume că o femeie trebuie să fie mai calmă, mai împăciuitoare, să nu ridice prea mult tonul, să nu se certe, să fie civilizată și să încerce să aplaneze conflicte. 

După ce a studiat bine teoria de mai sus, exact asta a dorit să transmită ieri Gabriela Firea, prin lunga ei declarație în care îndemna la pace în conflictul Dragnea-Tudose. Dar cam așa s-a comportat și ministrul de Interne, Carmen Dan, cea cu ochii lăcrimoși și cu voce tremurândă, care l-a contrazis pe premier, dar nu a dat cu parul. A fost scurtă, la obiect, ca și cum ar fi vorbit pentru altcineva la care ține foarte mult. Când o femeie iese din acest tipar, este aspru condamnată de opinia publică predominant macho (vezi unele ieșiri ale Olguței Vasilescu precum ale unei „țațe”, sau comportamentul lui Cosette Chichirău ca al unei „nebune”). 

Gabriela Firea sau Carmen Dan știu că acesta este culoarul de acces în politica românească „mare”. Jucând rolul femeii care alină, și nu învrăjbește, care vorbește blând și care împacă. În declarația de ieri, Gabi Firea a oferit o altă alternativă auto la Guvernul României, calificat drept „trabant” de premier. Firea a contrat însă cu varianta de a-l numi „o Dacie de-a noastră”, care de fapt merge bine. Câtă afecțiune, câtă grijă are doamna Firea pentru acest Guvern, căci Dacia este mult mai mult decât mașinuța noastră cea de toate zilele, este însuși poporul, este însăși țara. Duioasă alegorie! Popor care are nevoie de cineva care să-l încurajeze, să-l bată pe spate și să-i vorbească frumos.

Gabriela Firea, Carmen Dan, Ecaterina Andronescu, Rovana Plumb și alte femei care se comportă așa au dreptate. Ele știu, simt și probabil că li s-a zis că în România poți avea succes ca femeie doar dacă întruchipezi această imagine maternă, care este de fapt imaginea femeii ideale în familia ideală tradițională.

Acest rol specific femeilor politician ilustrează perfect și perpetuează îngrijorător inegalitatea socială de gen în România. Firea & co. fac cu mult mai mult rău femeilor decât și ele probabil că își imaginează.

În România nu se discută pentru că se crede că e normal ca doar 18% din parlamentari să fie femei, dintre care la Senat un pic peste 14%. Ba chiar se spune cu mândrie că sunt mai multe ca după alegerile precedente. În România nimeni nu vede limbajul profund discriminatoriu față de femei, dar care este instituționalizat și profund implantat în mentalul colectiv. De exemplu, în cazul de față subiectul articolului sunt câteva „femei de succes”. Însă sintagma echivalentă pentru celălalt gen, „bărbat de succes”, sună ciudat, ar merge poate doar cu referire la succes la femei. Căci acolo e o miză deosebită, în viață e absolut normal ca bărbatul să aibă succes. Femeia de succes este o excepție însă, după cum arată și limba română. Cum de altfel ne referim la „om de afaceri” și la „femeie de afaceri”. Pentru că se subînțelege că omul este de fapt „bărbatul de afaceri”, iar femeia este iarăși excepția. 

Paradoxal, atitudinea acestor politiciene, deși cinică și falsă (sub aspectul de mamă a răniților, doamna Firea ascunde un munte de ambiție politică, sub vorba caldă, un fluviu de venin), este una corectă politic. Mulți români preferă de fapt un politician delicat, blajin, care să aibă grijă de ei ca o mamă. Știți la ce partid bat, și da, nu întâmplător, acolo femeile au mai mult succes. Femeia poate juca perfect rolul politicianului matern, care ne alintă, ne ajută, este lângă noi și ne încurajează cu blândețe, chiar și când mai greșim. Adică chiar și când dăm sau luăm șpagă, furăm, spălăm bani sau facem trafic de influență. Poate nu întâmplător cel mai de succes politician român de după 1989 a fost ca o mamă cu noi toți. I se spunea tandru „Bunicuța”. 

Începe epoca Nepoțicii.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Nico si Rafael

Nico și Rafael sunt niște oameni de toată isprava. I-am remarcat imediat într-un restaurant ticsit de turiști din stațiunea austriacă Ischgl. Erau cei mai săritori și binedispuși ospătari, mereu cu zâmbetul pe buze. Cu turiștii vorbesc în limbile lor, dar între ei Rafael (32 de ani) și Nico (23) vorbesc în română: “Du o ciorbă cu găluște la domnii de la masa 2”.

Citește mai mult

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult