Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Din războiul Dragnea-Tudose, s-a născut a treia aripă în PSD: Mama răniților

Gabriela Firea și Liviu Dragnea - Foto FB

(Foto: Facebook/ Gabriela Firea)

Se poate observa ușor o trăsătură comună a femeilor „de succes” din politica românească. Își păstrează ceea ce am putea numi generic și românește „latura feminină”. 

Acum, nu e vorba neapărat că doamna Firea & co. au un gust vestimentar ieșit din comun sau emană o feminitate specială. Mulți ar susține chiar opusul. Mă refer la acel loc comun care apare în discursurile doamnelor din politică, anume că o femeie trebuie să fie mai calmă, mai împăciuitoare, să nu ridice prea mult tonul, să nu se certe, să fie civilizată și să încerce să aplaneze conflicte. 

După ce a studiat bine teoria de mai sus, exact asta a dorit să transmită ieri Gabriela Firea, prin lunga ei declarație în care îndemna la pace în conflictul Dragnea-Tudose. Dar cam așa s-a comportat și ministrul de Interne, Carmen Dan, cea cu ochii lăcrimoși și cu voce tremurândă, care l-a contrazis pe premier, dar nu a dat cu parul. A fost scurtă, la obiect, ca și cum ar fi vorbit pentru altcineva la care ține foarte mult. Când o femeie iese din acest tipar, este aspru condamnată de opinia publică predominant macho (vezi unele ieșiri ale Olguței Vasilescu precum ale unei „țațe”, sau comportamentul lui Cosette Chichirău ca al unei „nebune”). 

Gabriela Firea sau Carmen Dan știu că acesta este culoarul de acces în politica românească „mare”. Jucând rolul femeii care alină, și nu învrăjbește, care vorbește blând și care împacă. În declarația de ieri, Gabi Firea a oferit o altă alternativă auto la Guvernul României, calificat drept „trabant” de premier. Firea a contrat însă cu varianta de a-l numi „o Dacie de-a noastră”, care de fapt merge bine. Câtă afecțiune, câtă grijă are doamna Firea pentru acest Guvern, căci Dacia este mult mai mult decât mașinuța noastră cea de toate zilele, este însuși poporul, este însăși țara. Duioasă alegorie! Popor care are nevoie de cineva care să-l încurajeze, să-l bată pe spate și să-i vorbească frumos.

Gabriela Firea, Carmen Dan, Ecaterina Andronescu, Rovana Plumb și alte femei care se comportă așa au dreptate. Ele știu, simt și probabil că li s-a zis că în România poți avea succes ca femeie doar dacă întruchipezi această imagine maternă, care este de fapt imaginea femeii ideale în familia ideală tradițională.

Acest rol specific femeilor politician ilustrează perfect și perpetuează îngrijorător inegalitatea socială de gen în România. Firea & co. fac cu mult mai mult rău femeilor decât și ele probabil că își imaginează.

În România nu se discută pentru că se crede că e normal ca doar 18% din parlamentari să fie femei, dintre care la Senat un pic peste 14%. Ba chiar se spune cu mândrie că sunt mai multe ca după alegerile precedente. În România nimeni nu vede limbajul profund discriminatoriu față de femei, dar care este instituționalizat și profund implantat în mentalul colectiv. De exemplu, în cazul de față subiectul articolului sunt câteva „femei de succes”. Însă sintagma echivalentă pentru celălalt gen, „bărbat de succes”, sună ciudat, ar merge poate doar cu referire la succes la femei. Căci acolo e o miză deosebită, în viață e absolut normal ca bărbatul să aibă succes. Femeia de succes este o excepție însă, după cum arată și limba română. Cum de altfel ne referim la „om de afaceri” și la „femeie de afaceri”. Pentru că se subînțelege că omul este de fapt „bărbatul de afaceri”, iar femeia este iarăși excepția. 

Paradoxal, atitudinea acestor politiciene, deși cinică și falsă (sub aspectul de mamă a răniților, doamna Firea ascunde un munte de ambiție politică, sub vorba caldă, un fluviu de venin), este una corectă politic. Mulți români preferă de fapt un politician delicat, blajin, care să aibă grijă de ei ca o mamă. Știți la ce partid bat, și da, nu întâmplător, acolo femeile au mai mult succes. Femeia poate juca perfect rolul politicianului matern, care ne alintă, ne ajută, este lângă noi și ne încurajează cu blândețe, chiar și când mai greșim. Adică chiar și când dăm sau luăm șpagă, furăm, spălăm bani sau facem trafic de influență. Poate nu întâmplător cel mai de succes politician român de după 1989 a fost ca o mamă cu noi toți. I se spunea tandru „Bunicuța”. 

Începe epoca Nepoțicii.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Elevi în curtea școlii

Ce (mai) înseamnă săptămâna de „școala altfel” pentru elevii români? Dar „săptămâna verde”? Ce ar trebui să însemne ele în mod ideal, dar și în mod concret? Cum ați organiza dvs, stimați cititori, aceste două programe educative pentru elevi? Cum le văd realmente și decidenții politici de azi, din Educație, care le-au moștenit de la cei de ieri? Iată câteva întrebări, pe care se pare că nu ni le punem suficient de serios și responsabil.

Citește mai mult

Dorin Dobrincu

E nevoie de o igienă a democrației. Și ea nu poate fi gândită în afara cunoașterii istoriei. Pentru că, oricât de des ați auzi asta, ideea e totuși adevărată: cine nu învață lecțiile istoriei e condamnat să le repete. Într-un moment ca acesta, în care regimurile autoritare și discursurile radicale sunt în ascensiune peste tot în lume, predarea lucidă a istoriei recente devine esențială. Coordonarea manualului de „Istoria comunismului din România”, introdus ca disciplină obligatorie în 2025, este mai mult decât un proiect editorial — e o încercare de a-i învăța pe tineri libertatea, prin cunoașterea prețului pierderii ei. Istoricul Dorin Dobrincu explică în acest interviu acordat în exclusivitate platformei Republica de ce memoria nu e doar un exercițiu al trecutului, ci o condiție pentru a nu repeta greșelile care au pus în genunchi o societatea întreagă. Care s-a salvat singură, dar cu prețul sângelui.

Citește mai mult