foto Inquam Photos / George Călin
Îmi propusesem pentru săptămâna aceasta să scriu o analiză a competențelor principalilor candidați în raport cu atribuțiile constituționale ale Președintelui. M-am răzgândit însă, observând nivelul dezbaterii politice și ceea ce pare să intereseze pe cei mai mulți dintre alegători.
Campania aceasta, la fel ca și precedenta, este – în proporție covârșitoare – o întrecere în a prosti oamenii. Sigur, se poate argumenta că toate campaniile electorale funcționează în acest fel, nu doar în România, și ar fi, în mare măsură, o observație justă. (Cu atât mai mult după nivelul de degradare la care Trump și apropiații săi au dus dezbaterea politică în SUA.) Ar fi cazul, însă, să ne punem problema până unde ne permitem să mai coborâm.
Nivelul unei campanii reflectă trăsăturile celor implicați: de la politicieni și echipele din spatele lor, la jurnaliști și liderii de opinie, până la alegători și criteriile în virtutea cărora aceștia votează. Raportul dintre abordările serioase și cele derizorii spune multe despre gradul de civilizație al unei societăți. Cu mici excepții, în România, balanța s-a înclinat tot mai mult spre derizoriu. Am pornit la drum, în 1990, cu Rațiu, Câmpeanu și Iliescu dialogând civilizat despre democrație. Treizeci și cinci de ani mai târziu, am coborât până la nivelul unui delir mistico-populist, sfertodoct și adesea agresiv, promovat inclusiv de unii dintre principalii candidați.
Problema nu stă doar la cei care emit mesajele, ci și la cei care le receptează. Pe de-o parte, poate fi observată superficialitatea unei largi părți a electoratului, luând în considerare conținutul partizan, adesea manipulator, pe care îl preferă și modul – pe alocuri naiv, pe alocuri vehement – în care reacționează la acesta. Pe de alta, ignoranța unei alte mari părți, căreia nu-i mai pasă nici măcar să se informeze, cu atât mai puțin să voteze. Este o relație cu dublu sens, un cerc vicios care se autosusține. Astfel, s-a creat un teren fertil pentru indivizi fără scrupule, care duc minciuna și manipularea pe noi culmi. Chiar și atunci când nu reușesc să convingă, aceste personaje seamănă în mintea multora confuzie, determinându-i să urmeze piste false ori irelevante. Este, în foarte multe cazuri, suficient.
Un număr considerabil de oameni iau drept obiective informațiile și opiniile emise de personaje cu interese politice directe. O vreme am încercat să atenționez și asupra acestui aspect, însă între timp am realizat inutilitatea, înțelegând ceea ce mulți își doresc, de fapt: să li se spună doar ceea ce vor să audă.
În plus, fiecare candidat are propria bază de susținători fanatici, foarte activi și adesea violenți în limbaj, gata să susțină și să răspândească orice aberație.
Să încercăm, totuși, să privim dincolo de tot acest bruiaj. Vă rog să vă imaginați un „Mexican standoff” – o confruntare între trei pistolari. În cazul nostru, cei trei sunt marile tabere politice, fiecare cu reprezentanții săi:
1. Oamenii „sistemului”
Crin Antonescu și Victor Ponta sunt două figuri arhicunoscute, cu cariere politice îndelungate care i-au dus până la unele dintre cele mai înalte funcții în stat. Ei sunt produsele sistemului politic post-1989, cu tot ceea ce a însemnat acesta: de la rădăcinile adânci în structurile de partid și securitate din perioada ceaușistă, până la corupția endemică. (Este oportună o paranteză aici: un stat condus de o asemenea clasă politică este inevitabil vulnerabil în fața influențelor și atacurilor externe.)
Antonescu, care și în această campanie și-a demonstrat talentul de a spune foarte puțin folosind foarte multe cuvinte, joacă deschis rolul de candidat al sistemului. Drept urmare, i se poate atribui meritul unei anumite sincerități – e, cum bine observa și domnul Popescu, „suprapus cu sine”, nu pretinde să fie altceva.
Ponta este însă opusul: și-a schimbat de mai multe ori fața publică, cea mai recentă versiune a sa fiind cea de „suveranist” anti-sistem. Are o însușire naturală de a mima aproape orice rol politic, în funcție de ce este convenabil la momentul respectiv. Pentru orice om cu inteligență măcar medie, discursul acestui individ ar trebui să aibă aproximativ aceeași credibilitate ca Madonna susținând că este o adolescentă timidă și virgină.
2. „Reformatorii”
Dacă USR ar fi fost un partid cât de cât serios, Elena Lasconi n-ar fi ajuns în poziția de lider și candidat la Președinție. Îi lipsesc calitățile de bază necesare pentru a îndeplini aceste funcții, aspect observabil cu mult înainte de a fi aleasă la conducerea partidului. În mod deosebit în ultima perioadă, pe lângă lipsa de competență, au devenit tot mai evidente și carențele sale de ordin moral. Modul în care liderii USR au susținut-o și lăudat-o până de curând spune multe și despre aceștia –seamănă tot mai mult cu restul clasei politice.
În timp ce îi lipsesc anumite abilități de comunicare necesare unui lider, Nicușor Dan a dovedit în repetate rânduri că are nivelul intelectual care să-i permită să exercite cu succes funcția de Președinte. Pe baza a tot ceea ce este cunoscut public despre el până acum, este și un personaj mai curat, mai puțin legat de sistem decât indivizi precum Antonescu, Ponta sau Simion.
Trebuie menționat și faptul că, în timp ce Elena Lasconi s-a apropiat ideologic și discursiv tot mai mult de zona AUR și POT, Nicușor Dan este mai înclinat către partidele sistemice, cu care a și reușit să colaboreze într-o anumită măsură la Primăria Capitalei. (Nu trebuie uitat nici sprijinul pentru Nicolae Ciucă.)
3. Dreapta radicală
A treia tabără, reprezentată de candidatul George Simion și formațiunile AUR și POT, are – în ciuda discursului fals anti-sistem – rădăcini adânci în structurile și metodele sistemului pe care declară că vor să-l combată. În realitate, nu intenționează să-l reformeze, ci să-l domine, urmând rețeta politică a unor figuri precum Trump, Orbán și alții din aceeași tagmă.
Aceste partide (la care se adaugă, bineînțeles, și SOS) sunt continuatoarele liniei urmate încă din 1990 prin formațiuni precum PRM (Corneliu Vadim Tudor), PUNR (Gheorghe Funar, Mircea Chelaru), PP-DD (Dan Diaconescu), UNPR (Gabriel Oprea) sau PRU (Bogdan Diaconu, Sebastian Ghiță și Victor Ponta).
Simion este chintesența imposturii – un personaj care, cel mai probabil, nici nu crede în majoritatea prostiilor pe care le propagă. Promovează însă, din pur oportunism și cu maxim cinism, o ideologie toxică, contrară interesului național.
Cei atenți la scena politică au putut observa numeroasele legături între acest pol populist și anti-democratic și partidele sistemice. Un om cu experiență vastă în politică, fără a fi ajuns sus în sistem, mi-a spus cu mulți ani în urmă despre mediul politic și jurnalistic din capitală: „Ăștia s-au regulat toți între ei.” Mi-a rămas în minte ca o sinteză brutală, dar realistă, a unor încrengături greu de deslușit din afara acestei lumi.
Nu Președintele va guverna țara
Pentru că am menționat atribuțiile Președintelui, vreau să atrag la final atenția asupra unui aspect: Președintele nu va guverna, iar oricare dintre cei de mai sus va fi ales, spațiul său de manevră va fi limitat.
– Dacă va fi ales Crin Antonescu, cel mai probabil va fi păstrată actuala formulă de guvernare, alcătuită din PSD – PNL – UDMR – minorități.
– Dacă Victor Ponta va ajunge președinte, există posibilitatea menținerii formulei actuale, dar și a unei alianțe între PSD, AUR și POT (eventual cu aportul unor membri SOS).
– Dacă va fi ales Nicușor Dan, ar putea introduce la guvernare – alături de coaliția existentă – și USR-ul, minus aripa Lasconi.
– Elena Lasconi ar putea, de asemenea, să alăture coaliției existente USR-ul său, fără „trădătorii bolșevici” care au încercat să o scoată din cursă.
– Simion ar putea presa pentru o formulă de guvernare PSD – AUR – POT, fiind însă nevoit să le facă concesii majore celor de la PSD.
Eventuala schimbare a premierului va depinde de voința forțelor politice din actuala coaliție.
*
Deși pot fi întrezărite preferințele mele din text, nu doresc să îndemn pe nimeni să voteze cu un anumit candidat. Votați cum considerați că este mai bine – dar votați rațional și informat, nu pe bază de emoții și iluzii!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
- La ce trage ?
Ține și de noroc, dar dacă dai cu bățu-n baltă, sperii peștișorii..
Cat despre discursurile de campanie, il remarc pe Nicusor Dan ca fiind singurul care nu spune orice, doar ca sa fie ales. Pare chiar singurul onest in dialog. Se remarca cum face o pauza de gandire, inainte de a da un raspuns.
E clar că ăștia cunosc limitele președintelui. Ei promit verzi și uscate în speranta că vor fi niște caricaturi ale lui putin sau trump. Și se bazează pe o adunătură de ratați și pe o mulțime de imbecili.
De asta s-a ajuns la o campanie electorala atât de jos ca nivel.
Această campanie propune, în premieră, un olimpic la matematică. Desigur, e ușor să te simți superior unui olimpic — de aici și ridicolul unor reacții. Dar tocmai de aceea, e o ocazie rară să demonstrăm că se poate oferi mai mult decât ceea ce Academia Română a arătat până acum.