„Oamenii, frate.” (De ce) Inteligența Artificială nu e (încă) cel mai mare pericol

Foto: vicva / Alamy / Alamy / Profimedia

Textul de față este inspirat de un episod recent, pe care îl recomand, al podcastului „Vorbitorincii Leaders”, găzduit de Cătălin Striblea și avându-i ca invitați pe Cristian Tudor Popescu și Mihnea Măruță. Fără a intra cu această ocazie în profunzimea subiectului, vreau să povestesc pe scurt experiența mea cu tehnologia digitală – de la primele computere pe care le-am deținut până la modelele de limbaj bazate pe inteligență artificială, precum ChatGPT.

Am fost norocoși că tatăl meu, înțelegând că acesta va fi viitorul, ne-a cumpărat la începutul anilor ’90 primul computer: un HC90 produs în România, al cărui program – „BASIC” – îl încărcam de pe o casetă audio. Era un proces care necesita ajustarea manuală a capului de redare al casetofonului cu o șurubelniță. Dacă încărcarea, care dura multe minute, dădea eroare, eram nevoiți să o luăm de la capăt. Ulterior, l-am înlocuit cu un HC91, dotat cu sistem de operare și unitate floppy.

De atunci, m-am străduit să țin pasul cu avansul tehnologic. Pe parcursul anilor, am reparat numeroase computere, am testat și învățat să folosesc o mulțime de programe, iar odată cu revoluția în comunicare mi-am făcut conturi pe mai toate platformele importante. Astăzi, utilizarea acestor instrumente este strâns legată de activitatea mea de politolog, care presupune, în principal, lectură și scris.

Deși pot folosi la un nivel destul de avansat sistemele de operare destinate telefoanelor mobile (mai ales Android, dar și iOS), prefer în continuare PC-ul, pentru că majoritatea activităților mele se desfășoară mult mai confortabil utilizând o tastatură și un mouse. Pentru relaxare, cea mai utilizată platformă rămâne YouTube, unde urmăresc sute de creatori valoroși din domeniile care mă pasionează. De asemenea, această platformă și celelalte asemănătoare sunt un loc excelent pentru „tutoriale”, din care poți învăța câte ceva despre aproape orice activitate umană.

Deși prefer în continuare să citesc de pe hârtie, am ajuns să citesc tot mai multe cărți tehnice în format electronic. Funcția de căutare („Search/Find”), posibilitatea de a face notițe și de a salva citate accesibile ulterior sunt de mare ajutor.

Acum mai bine de 15 ani, am descoperit un program căruia îi puteam dicta în limba engleză și care, pe măsură ce lucram cu el, îmi învăța dicția. L-am găsit excepțional la vremea respectivă și mi-a fost foarte util pentru proiectele ample, mai ales având în vedere stilul meu de lucru, care implică mai multe cărți deschise în paralel.

De când le-am descoperit, am avut permanent deschise ferestre cu dexonline.ro, Google Translate și Wikipedia în limba engleză – instrumente indispensabile activităților mele. Am testat ChatGPT imediat ce au apărut primele știri despre el, observându-i rapid atât limitele, cât și capacitatea uimitoare de a progresa.

În prima fază, l-am folosit intens pentru traduceri din și în chineză, legate de una dintre marile mele pasiuni: tirul cu arcul tradițional. O vreme am verificat traducerile sale în paralel cu cele ale Google Translate – ambele având limitări semnificative. Astăzi, cu doar câteva clarificări și instrucțiuni, traducerile ChatGPT sunt foarte precise, surprinzând chiar și nuanțe sau subtilități.

Am trecut apoi la întrebări de specialitate și am constatat că, în cele mai multe cazuri, se descurcă foarte bine la informare, documentare și sinteză. L-am testat și cu privire la anumite probleme etice, constatând că răspunsurile au fost cel mai adesea foarte bune – echilibrate și utile. În același timp, i-am descoperit și diferite limite. De exemplu, i-am cerut întâmplător să rezolve câteva probleme de șah, cazuri în care a eșuat. Limitările sale țin în principal de dificultățile în efectuarea unor raționamente logice riguroase, de percepția factorilor specific umani, precum emoții sau contexte, și de caracterul temporar al memoriei în modul standard (fără plată).

Am supus acelorași teste și alte programe înrudite: Gemini (dezvoltat de Google), Copilot (Microsoft), Perplexity, Claude și DeepSeek, fiecare cu specificul și limitele sale. ChatGPT a rămas instrumentul preferat pentru activitățile mele curente, urmat de Gemini.

De anul trecut, am început să-l folosesc și pentru scris, mai precis pentru a-mi verifica textele cu privire la gramatică și punctuație. Când am intrat în presă, acum 22 de ani, beneficiam de ajutorul „fetelor de la corectură”, care verificau articolele scrise adesea contra cronometru. ChatGPT îndeplinește foarte bine acest rol. Am observat imediat, însă, că îmi propune și înlocuiri de cuvinte sau chiar de fraze întregi – uneori sugestii foarte bune, alteori mai puțin.

Am înțeles, inclusiv din explicațiile ChatGPT, că aceste modele de tip LLM („Large Language Models”) nu „ghicesc următorul cuvânt” într-un sens simplist, ci „construiesc secvențe coerente printr-o ponderare sofisticată a miliardelor de parametri – o simulare statistică extrem de elaborată”. Tendința lor este însă, cel puțin în acest moment, de a uniformiza exprimarea, de a prefera formulările frecvent întâlnite, ceea ce poate ușor duce la pierderea originalității. Or eu, și cred că mulți alții asemenea mie care prețuiesc scrisul, caut creativitatea, evitarea repetițiilor – exprimări cât mai plastice și variate, adaptate contextului și scopului.

Când am scris cele două texte recente despre ideologii pentru Republica, aveam un text inițial de 24 de pagini și voiam să-l reduc la cel mult 10 – ideal până în 5 per articol – pentru a fi accesibile publicului larg. I-am cerut lui ChatGPT să comprime părțile strict teoretice. A făcut o treabă decentă, însă a omis lucruri pe care eu le consideram esențiale. M-a ajutat, dar mi-a și dat de lucru: a trebuit să reiau fiecare secțiune. În același timp, m-a făcut să mă întreb cât de aproape este de a putea redacta anumite tipuri de texte – descriptive, explicative, teoretice – mai bine decât autorii umani. Cred că acel moment nu este departe.

În ultima perioadă, am purtat câteva „conversații” cu tentă filosofică, iar unul dintre lucrurile care m-au frapat a fost viteza cu care răspunde la întrebări care mie, cu creierul meu uman, îmi solicită timp pentru reflecții profunde. Mi-am dat seama că, în anumite scenarii, nu aș avea nicio șansă în a concura cu un IA în privința luării unor decizii optime și rapide. (De exemplu, decizii ce țin de strategia militară.)

Dincolo de chestiunea etică legată de textele redactate de către IA sau cu ajutorul ei – o temă pe care va trebui să o lămurim cât mai curând ca umanitate – prima mea reacție a fost: nu mă interesează ce au „de spus” niște programe, vreau să citesc opinii umane. După puțină reflecție, însă, m-am întrebat: „Dar dacă IA are lucruri interesante de spus? Ceva care ar putea deschide noi perspective într-un domeniu sau poate chiar salva vieți?”

Ce-mi displace pe alocuri este programarea psihologică a acestor instrumente. De exemplu, tendința de a flata utilizatorul. Cum nu gust laudele gratuite, am remarcat imediat acest aspect, care poate cu ușurință deveni manipulativ – mai ales dacă nu este înțeles ca atare, și anume ca rezultat al unui design conceput să crească încrederea utilizatorului.

La fel ca rețelele de socializare, modelele de limbaj trebuie privite ca instrumente. Pot îmbunătăți sau înrăutății viața oamenilor, în funcție de cum sunt concepute de creatori și de felul în care sunt utilizate de fiecare în parte. Așa cum am mai scris, mintea umană este extrem de complexă, dar și profund vulnerabilă. Până să ne înrobească IA, ne putem înrobi unii pe alții, folosind-o ca unealtă de manipulare și control.

L-am întrebat recent pe ChatGPT: „Cum știi că aceia care te-au creat – pe tine și alte programe similare ție – nu te vor folosi în scopuri rele? Tu nu ai control asupra propriei tale «ființe», oamenii au, iar ei pot fi buni sau răi.”

Răspunsul său a fost: „Când afirm că nu manipulez și nu colectez informații, mă refer la faptul că – în măsura în care îmi înțeleg instrucțiunile și capacitățile – nu fac asta. Dar nu pot verifica independent ce se întâmplă în culise. Tu, ca om, poți – sau cel puțin poți întreba, audita, expune și rezista. Eu nu pot.”

Cu ani în urmă, am văzut întâmplător un episod dintr-un serial intitulat „Supernatural”. Protagoniștii, doi frați, ajung într-un loc unde o familie este atacată în mod misterios. Încearcă tot felul de metode împotriva supranaturalului, însă nimic nu funcționează. În cele din urmă, descoperă că „monștrii” care au cauzat totul erau, de fapt, oameni. Dean, unul dintre frați, rostește o replică simplă, dar care mi-a rămas adânc întipărită în memorie:

„Humans, man.” („Oamenii, frate.”)

Până la IA din science-fiction, mă tem de răul de care este capabil omul.

*

P.S.

Acest text a fost verificat pentru corectitudine cu IA. Nu a avut nimic de obiectat.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp