Foto: Dr. Franz Leibl, șeful Administrației Parcului Național Pădurea Bavareză
În adâncul pădurii, lumina scade treptat și noaptea adâncă unește cerul cu pământul. De, undeva de la înălțime, un sunet strident străbate aerul ascuțindu-ți simțurile. Privești intens în întuneric, până ce zărești undeva conturul strălucitor al unui liliac. Apoi totul se înnegurează, se lasă din nou liniștea și totul se reia: un alt sunet, un alt contur luminos: un mistreț, un castor, un râs, o bufniță. Ne aflăm Acasă în sălbăticie, în mijlocul unei experiențe muzeale complete, la unul dintre cele două centre de informare turistică din care poți pleca în explorarea Pădurii Bavareze, cel mai mare și mai vechi parc național din Germania. E poate cel mai tehnologizat punct de pe cele 25.000 de hectare ale parcului, iar rolul lui este să îți reveleze, ceea ce nu poate fi văzut la o simplă plimbare: rețeaua subterană de milioane de fire prin care copacii comunică și se ajută între ei, felul în care crește o plantă văzut de sub rădăcină înspre vârf, sunetul pe care îl produce o râmă afânând pământul - o bogăție a vieții prea puțin percepută de noi, oamenii.
Am început de aici povestea, pentru că se potrivește cumva și cu lumea noastră cotidiană, una cu ecrane și gadgeturi, de care ne vom despărți în cele ce urmează. Pentru că o parte din filosofia oamenilor care se ocupă de componenta educativă a parcului e că tehnologia îmbătrânește și devine repede desuetă, dar apa, piatra, pământul și lemnul mențin viața tânără. Am vizitat recent Parcul Național Pădurea Bavareză și am descoperit un model economic și social în care prosperitatea adusă de turism se îmbină cu principiile sustenabilității și conservarea naturii. Am mers pe un traseu aflat la înălțimea crengilor copacilor, iar apoi mai sus, la 30-40 de metri deasupra solului.
Am bătut poteci îngrijite marcate cu panouri de lemn ca niște jucării, cu cuburi și clapete, care îți trezesc curiozitatea la orice vârstă.
Foto: Christoph Promberger, directorul Fundației Conservation Carpathia, în fața unui panou de informare.
M-am mirat de cum sunt menținute cărările curate, fără să existe nici măcar un coș de gunoi. Am descoperit logistica din spatele unui parc natural german, și am aflat că un rol îl joacă în ea și o flotă de Dacia Duster. Am văzut hectare de pădure care mor și renasc, într-un proces natural lăsat să își urmeze cursul, care a devenit o atracție în sine.
Și i-am cunoscut pe oamenii din spate - voluntari, silvicultori, muzeografi, biologi, primari. Într-una dintre discuții am fost întrebată cum mi se pare zona. „Frumoasă…”, am răspuns sincer. „Voi aveți Munții Făgăraș, cu păduri cum nu mai găsești în altă parte”, mi-a răspuns, la fel de sincer interlocutorul german.
Ce pot învăța românii de la germani și germanii de la români
Am ajuns în Pădurea Bavareză, la invitația Fundației Conservation Carpathia, împreună cu mai mulți jurnaliști, pentru a vedea cum au reușit satele și comunele germane să se dezvolte din punct de vedere economic în urma înființării parcului natural. Condusă de soții Barbara și Christoph Promberger, doi biologi impresionați de natura României, Fundația Conservation Carpathia își propune să creeze în Munții Făgăraș un parc național, care să devină „un Yellowstone al Europei”, și să ajute comunitățile de aici să se dezvolte cu ajutorul turismului și activităților economice sustenabile sustenabile. Până în prezent, Fundația Conservation Carpathia a achiziționat și a salvat de la tăiere 27.000 de hectare de pădure, pe care intenționează să le doneze statului român, când zona munților Făgăraș va fi pusă sub protecție permanentă prin înființarea unui parc național. Născut într-un sat din Pădurea Bavareză, Christoph Promberger crede că felul în care a evoluat această zonă poate fi o sursă de inspirație pentru România.
De aceea, Conservation Carpathia a semnat un protocol, prin care să facă schimb de cunoștințe cu reprezentanții Parcului Național Pădurea Bavareză. Pentru Christoph Promberger, experiența de aici este fiindcăpentru că arată cum poți conserva natura și administra o astfel de zonă în beneficiul comunităților locale. Germanii, la rândul lor, pot învăța de la români despre pădurile virgine, care la ei nu mai există, despre conviețuirea dintre oameni și animalele sălbatice și despre carnivorele mari.
În urmă cu un an și jumătate, dr. Franz Leibl, de profesie biolog și șeful Administrației Parcului Național Pădurea Bavareză, a vizitat munții Făgăraș.
„Am fost impresionat de cât de natural este totul și ce valoare există acolo. M-a uimit că ecosistemul este complet, aveți toate carnivorele, inclusiv cele mari, ceea ce în multe părți din Europa nu se mai întâlnește, în Germania urșii au dispărut de peste 100 de ani.
Am văzut pădurile virgine care nu mai exista nicăieri în Germania. Noi avem păduri care au fost tăiate, au crescut în timp, s-au transformat în ceva similar, dar există o ruptură”, spune dr. Leibl.
Cum a ajuns să se dezvolte o zonă săracă și depopulată de graniță
Situată în zona de sud-est, la granița cu Cehia, pădurea bavareză era în urmă cu peste 50 de ani una dintre cele mai sărace zone din Germania și se depopula în ritm accelerat. „O zonă de munte, de graniță, aici era limita. Se termina drumul, se terminau investițiile, Toți tinerii plecau, iar cei care rămâneau lucrau la stat sau în pădure”, povestește Christoph Promberger.
Ca să salveze zona, guvernul a hotărât să înființeze, la început pe o suprafață 10.000 de hectare, un parc național, care a stârnit inițial un val de dezaprobare din partea localnicilor. „Mai țin minte, că a fost o întâlnire publică, iar membrii Guvernului au venit aici și localnicii i-au dat afară, iar oficialii au fugit prin spate cu mașinile. Oamenii erau supărați: Noi trăim din pădure, doar asta avem și acum ne luați și pădurea… Însă, odată cu acest parc, au început investiții din partea guvernului în fiecare dintre comune: centre de informare, un muzeu despre istoria pădurii, mai sus au făcut niște zone de schi fond. Nu aveam unde să mergem în timpul liber, nu era aici nici patinoar, piscină. Atunci, în anii ‘70-’80, au fost construite un patinator, o piscină, o întreagă infrastructură și au venit tot mai mulți turiști”, povestește Christoph Promberger. Astăzi partea germană a parcului natural, se extinde pe 25.000 de hectare, care se continuă, dincolo de granița cu Cehia, cu încă 70.000 de hectare ale parcului Sumava.
1,4 milioane de turiști anual, marea majoritate germani
1,4 milioane de turiști, marea lor majoritate germani, ajung anual în Pădurea Bavareză, cheltuind, în medie, 78 de euro de persoană pe zi, în creștere de la 50 de euro în 2007, spune dr. Franz Leibl. Anual, parcul generează în zonă venituri de 52,4 milioane de dolari, din care rămâne, după plata taxelor, o sumă netă de 26,1 de milioane de euro.
60% dintre turiștii care ajung pentru prima dată în această parte a Germaniei o fac exclusiv pentru că aici există parcul. Iar neîncrederea inițială a oamenilor s-a risipit. Potrivit celui mai recent sondaj, 86% dintre locuitorii din zonă ar vota pentru menținerea parcului, dacă mâine s-ar pune problema să fie desființat.
Însă lucrurile nu au stat întotdeauna atât de bine.
Plimbându-te pe sutele de cărări ale Pădurii Bavareze, dai, la tot locul, de arbori culcați la pământ, un lucru mai puțin obișnuit în pădurile României, unde lemnul mort este, de obicei, scos din pădure de silvicultori. Aici, abordarea este însă diferită.
Arborii căzuți devin casă pentru ciuperci, plante și insecte și sunt lăsați să se descompună în pământul din care odată s-au hrănit, îmbogățindu-l. Pe aproape 75% din suprafața Parcului Național Pădurea Bavareză, autoritățile nu mai intervin deloc. urmând filosofia „Lăsăm natura să fie natură”. O filosofie care, în urmă cu mai bine de două decenii a provocat stupoare și indignare în rândul localnicilor.
Ca în evoluția tuturor pădurilor din Germania și în cea bavareză a existat ruptura de care vorbește dr. Leibl. Chiar dacă a arborii tăiați odinioară au fost înlocuiți cu alții, care au crescut în timp, pădurea nu a mai fost niciodată la fel de viguroasă. Când la începutul anilor 2000 temperaturile au început să crească în urma încălzirii globale, molizii de aici au devenit vulnerabili la atacurile unui dăunător feroce - cărăbușul de scoarță, pe numele său științific ipidae typographus.
Suprafețe întinse din pădurea verde și frumoasă cu care oamenii crescuseră au început să capete o culoare roșiatică. Arborii au început să moară, iar autoritățile i-au lăsat așa, fără viață, dar în picioare, refuzând să îi taie. Localnicii s-au înfuriat, au început să caute vinovați și au zis că, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat, dacă nu ar fi existat parcul național.
Însă în mijlocul neîncrederii și tristeții generale, ceva s-a întâmplat. În câțiva ani, pe lângă trunchiurile uscate o altă pădure a început să se nască. Ne-am plimbat alături de Franz Leibl și Cristoph Promberger printre arborii goliți de sevă, deveniți sursa puterii altor arbori care se ridică verzi către cer. Și am descoperit o poveste a ciclurilor naturale și a victoriei vieții, o poveste care se întinde pe kilometri întregi de trasee amenajate.
La fel cum este spusă în ziarele locale, în pliante, în centrele de informare turistică. La Casa Eisenmann, primul centru de informare din Pădurea Bavareză. cărăbușul joacă un rol central. Într-o vitrină luminată, este expus în ipostază de încer și demon. „Demon, pentru că omoară copacii, înger pentru că dă șansa pădurii să se regenereze, unor noi copaci, mai adaptați să se nască”, crede Christian Binder, directorul centrului. „Pădurea are propriul mod de a se regla, a existat cu milioane de ani înainte de nașterea noastră și va exista milioane de ani după ce noi nu vom mai fi”, spune el.
Regenerarea zonei afectate s-a întâmplat natural, afirmă Franz Leibl. „Din 2003, nu am mai intervenit în zona de conservare și tot ce vedem s-a întâmplat datorită naturii. Gândacii au omorât copacii bătrâni și oamenii au crezut că e o catastrofa. Dar 20 de ani mai târziu se poate vedea o altă imagine: pădurea s-a regenerat pe o suprafață mare, niciunul dintre copaci nu a fost plantat. Este o regenerare naturală. Dacă aveți un ochi antrenat vedeți cât de important e lemnul mort pentru creșterea copacilor. Copacii noi cresc în jurul celui mort. Lemnul care putrezește lasă nutrienți în pământ ciupercile cresc pe el, sunt insecte care hrănesc păsări”, spune.
„Suntem pe drumul cel bun, dar Romania este mult în fața și e important sa nu pierdeți ce aveți.”
Ne arată în zare un versant de graniță, pe care Germania îl împarte cu Cehia și care servește, în opinia lui, drept o lecție despre importanța lemnului mort. Cu ani în urmă, o furtună a doborât arborii de pe el. În timp ce nemții au scos trunchiurile, cehii le-au lăsat acolo. Astăzi, partea cehească este deja verde, în timp ce partea germană este încă golașă. Și acest eșec punctual de strategie a devenit parte din povestea pe care Parcul Național Pădurea Bavareză o spune despre natură.
Potrivit lui Franz Leibl ceea ce se întâmplă în zonele afectate de cărăbușul de scoarță din Bavaria este un proces de resălbăticire a pădurii. „Aici e o deavoltare de pădure virgină secundară, din care să se nască o pădure nealterată. Nu este același lucru cu o pădure virgină din România, lipsesc acești copaci bătrâni. Suntem pe drumul cel bun, dar Romania este mult în fața și e important sa nu pierdeți ce aveți. Pentru noi este un exemplu”.
Am mers mai departe pe traseul amenajat până am ajuns la o turbărie. Apoi mai departe, spre o pășune de la 1.600 cu arbori răzleți, bătrâni de sute de ani, fiecare cu povestea sa. Este o zonă în care administratorii abdică la principiul „să lăsăm natura să fie natură” și taie arborii răzleți. pentru că vor să lase istoria să fie istorie.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.