Creditele în valută (CHF în mod particular) au generat și continuă să genereze destul de multă suferință. În general creditul presupune suferință pentru că el sacrifică consumuri viitoare (nu consum pentru că plătesc rate) pentru un consum inițial mai mare (o casă). Omul care are un credit nu poate fi fericit. Are o grijă permanentă, iar dacă vorbim de creditele ipotecare (20-30 ani) grija se întinde pe mulți ani. Cu toate acestea soluția propusă de Parlament nu poate fi nici pe departe una echitabilă sau corectă. Și nu pentru cei cu credite în CHF cât pentru noi ceilalți.
Statul condamnă din răsputeri discriminarea. Nu e deloc etic sau moral, în viziunea etatiștilor, să discriminezi între cei din societate. De aceea nefumătorii trebuie să aibă drepturi egale cu fumătorii, femeile cu bărbații, înalții cu scunzii sau albii cu negrii. Las deoparte faptul că discriminarea nu contează atunci când vorbim de „bogați” versus „săraci”, obligatoriu bogatul trebuie să plătească mai mult decât săracul când vine vorba de costuri sociale. Las deoparte ambiguitatea conceptului de discriminare într-o lume a alegerii și unde se presupune că e bine să ai libertatea de a alege pe cine accepți și cum accepți pe cineva pe proprietatea ta. Este clar că nu e bine să discriminăm și că orice inițiativă legislativă care face acest lucru generează haos și inechitate în societate.
De ce legea conversiei creditelor din CHF în lei la un curs istoric este o lege care discriminează, în varianta propusă spre promulgare de Parlamentul României? Din următoarele considerente:
1. Pentru că discriminează între cei care au luat credite în CHF și cei care au luat credite în alte valute (Euro, USD). Practic, legea dă naștere la un tratament preferențial pentru o anumită categorie de „privilegiați” din societate, deși natura și poate chiar amploarea problemelor sociale este similară și pentru celelalte credite în valută. Este nedrept să dai privilegii doar celor în CHF deși risc valutar și depreciere a leului există în bună măsură și la creditele în Euro și la cele în USD (și orice altă valută ar mai exista). Astfel că, foarte probabil, curând vom asista la o revenire pe această lege și discriminarea va fi cu siguranță eliminată. De fapt, miza conversiei este la creditele în Euro, mult mai consistente.
2. Legea discriminează între cei care au luat credite în valută și cei care au luat credite în lei. Conversia creditelor este imperfectă și se face la curs de schimb istoric fără însă să se spună nimic despre dobândă. Negocierea dobânzilor a fost lăsată la latitudinea părților contractante. Logic ar fi fost ca cei care au luat credit în franci elvețieni și vor acum lei la curs istoric să primească la pachet și dobânda de la lei. E complet atipic, ilogic și aiurea să ai acum un credit în lei pentru care s-a plătit dobânda aferentă creditelor în franci elvețieni (LIBOR) sau aferentă euro (EURIBOR). Practic, un român care s-a împrumutat de la bun început în lei pentru că nu a vrut să își asume riscul valutar (știind că are venituri în lei) a plătit o dobândă mai mare la lei comparativ cu cel care are un credit în CHF și îl convertește la curs istoric plătind o dobândă semnificativ mai mică. E o discriminare clară ce generează un dezechilibru contractual în mod arbitrar.
3. Legea discriminează între cei care nu au luat credite deloc și cei care au luat credite (în valută). În mod normal statul prin politicile sale ar trebui să promoveze acumularea de capital și economisirea nu să faciliteze sau să privilegieze pe cei care duc o viață pe credit. Acordând acest privilegiu acum, statul român discriminează între cei care s-au ferit de credite și cei care au optat benevol pentru acest lucru. Cei care nu au luat un credit atunci și au preferat să continue să stea în chirie regretă acum amarnic acest lucru.
4. Legea discriminează între un comportament economic sănătos și unul problematic. Această lege premiază nedrept pe cel care alege creditul pe termen lung fără să economisească prea mult în prealabil și îl penalizează pe cel care evită creditul și apelează sistematic la economiile sale și / sau ale familiei. Această lege îl premiază nedrept pe cel care alege creditul în valută și nu creditul în moneda în care obține veniturile sale. Această lege îl premiază nedrept pe cel care alege să se împrumute inițial mai mult în lei (denominând creditul într-o valută forte care are o dobândă mică) și în penalizează pe cei care s-au împrumutat mai puțin optând pentru lei (cel cu credite în valută a putut să își ia o cameră în plus la apartamentul său decât cel cu credite în lei). Legea îl premiază nedrept pe cel care a greșit (cu sau fără bună știință), optând pentru creditarea într-o monedă forte (e clar că într-o astfel de monedă economisești nu te împrumuți) și îi penalizează pe cei care nu au făcut acest lucru.
O lege discriminatorie este o lege proastă. O lege discriminatorie mută arbitrar și injust povara într-o singură parte a contractului plecând de la premisa falsă că debitorii erau niște persoane lipsite de orice apărare și complet needucate în ale economiei și finanțelor (mă întreb aici cum de au știut de avantajul CHF versus leu privind suma ce putea fi împrumutată).
Închei prin a spune că e complet greșit să credem că dacă dăm aceste lovituri sistemului bancar (nelipsit clar de probleme – vezi aici) existența noastră nu va avea de suferit. Intermedierea financiară (cu binele și cu relele sale) e vitală pentru sistemul economic pentru că intermediază o resursă fundamentală fără de care activitatea economică nu e posibilă – capitalul. A crede că lovind în bănci și punând un cost care nu era al lor exclusiv în cârca lor nu are urmări e o iluzie ce denotă o cultură financiară precară. Băncile vor da faliment poate, se vor retrage de pe piața românească definitiv sau își vor restrânge activitatea pentru a internaliza aceste costuri (care vor crește exponențial dacă se va extinde conversia la Euro). În final, concurența bancară va scădea, accesul la finanțare se va îngreuna, costul capitalului va crește.
Toate acestea se traduc, mai devreme sau mai târziu, în încetinirea dezvoltării economice de ansamblu. E nedrept ca toți să plătim în final la pachet pentru eroarea sau pentru lăcomia unora dintre noi care s-au făcut că nu înțeleg ce riscuri implică să te împrumuți într-o monedă despre care nu știai prea multe sau care nu e moneda în care tu obții venituri.
Articol publicat pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Mentionez ca am credit in CHF din 2008, fara sa fi facut vreo specula sau sa ma fi capatuit, l-am facut intr-o perioada in care perintii aveau probleme financiare, il platesc singur de atunci fara sa am absolut nici un fel de beneficiu in afara de excursiile lunare la banca. Bun platnic, fara intarzieri, victima perfecta, ce mai.
In perioada aia bancile fortau cum puteau pe oricine sa ia credite in CHF prin reclame (mincinoase zic unii, dar in Romania sunt doar opinii, in multe alte tari in UE sunt legiferate) si prin calcule de cost fabuliste unde la acelasi venit nu iti permiteai in credit in lei, dar puteai sa iai mult mai mult in CHF. Agentii aia binevoitori de front-desk de la banci promiteau, jurau pe rosu si pupau si crucea ca francul e stabil si ca o sa platesti cat ti se zice atunci (Nu e vina lor, au si ei un job si fac ce li se cere). Nu-s expect financiar, sunt sigur ca pot fi puse in cuvinte si ecuatii pompoase cat sa para unui neinitiat ca ar avea sens. In plus, aia jurau pe rosu ca e pe bune si s-a semnat contract. sunt banci totusi, stiu ce spun, sunt "profesionisti".
Acum, o sa fac o metafora pentru a exemplifica cum suna asta cu discriminarea:
Cineva mergea pe strada, avea o tigara dar n-avea foc. A vazut pe un grup de trei handralai la coltul strazii si s-a dus sa le ceara un foc. Aia au raspuns ca au si ii intind fiecare cate o cutie de chibrituri. Fumatorul nostru naiv, ia o cutie, isi aprinde tigara si da sa o returneze. Raspunsul vine "pai nu, mie sa-mi dai o bricheta inapoi". Asta comenteaza ca stiti, ca nu asa ne-a fost invoiala, dar pana sa se dezmeticeasca, hop, sar toti sa-l capaceasca, ii iau si portofelul si telefonul si cheile de la masina si de la casa. Doi politisti (BNR si guvern) de la 2 metri mai incolo stau si se uita si-i imbie la o atitudine impaciuitoare, dar nu se baga (ca aia erau 3 si pareau mai bine facuti). Acum, undeva pe o banca statea un om si se uita si el si-si dadea cu parerea:
1. daca avea bricheta nu si-o lua, asa-i trebuie!
2. daca cerea "chibrit" in loc de foc nu-l prosteau aia asa usor, lasa-l sa si-o ia.
3. daca nu fuma nu patea asa, cine l-a pus, lasa-l sa si-o ia.
4. asa-i in jungla, fratica.
Sper ca se poate urmari povestea, e o varianta minimalista a treburilor cu creditele in franci, as fi adaugat un desen dar nu pot atasa aici :)
Acum, sa ma duc sa stau si eu pe o banca sa imi dau cu parerea despre alte abuzuri care nu mi se intampla MIE ar fi cam ipocrit, nu ? Dar se vede ca se poate :)
E corect ce spuneti, NU am pretentia de a mi se converti creditul la cursul istoric. Vreau doar ca banca sa isi asume macar o parte din cresterea valutara. Sa vad un pic de bunavointa, in ideea in care nu am avut vreodata, in cei 8 ani de pana acum, intarzireri mai mari de cateva zile la plata ratelor.
Cea mai corecta/echitabila solutie, pentru TOATE creditele in valuta, mi s-ar parea a fi urmatoarea: la fiecare 5, 7 .. 10 ani (aplicabila pentru creditele pe termen lung) sa se recalculeze creditul la un curs mediu. In felul asta isi asuma si banca o parte din pierderi, nu doar imprumutatul.
2. Fals. Dumneavoastra ati luat in considerare doar costul cu dobanda. Nu ati luat in seama costul cu devalorizarea valutei straine. In cazul celor cu credite in valuta straina ar trebui sa primeasca bani dupa rationamentul dumneavoastra.
3. Nu vad unde e discriminarea. Cei cu credite platesc dobanzi pentru alegerea lor. Nu le-au fost anulate de tot. De acord cu rolul statului. Vi se pare ca Statul, prin BNR, a incurajat acest rol?
4. De acord. De completat: acesta lege a venit ca un raspuns la politicile BNR si ale bancilor care nu au protejat clientul. Chiar si acum BNR ia o pozitie de aparare a profiturilor speculative a bancilor comerciale, fara a observa comportamentul lor distructiv, abuziv. BNR s-a impotrivit cat a putut legii falimentului personal. Daca aceasta lege exista nu mai era nevoie de legea conversiei sau a darii in plata.
Nu vad costuri ale bancilor. Ma repet: doar reduceri viitoare, posibile ale veniturilor speculative din diferenta de curs valutar. Veniturile speculative din diferenta de curs valutar nu sunt incluse in pretul creditului. Pretul creditului este dobanda. Acea apocalipsa adusa sistemului bancar ma face sa rad. Conversia va inlocui unele venituri viitoare incerte (diferenta de curs) cu venituri certe viitoare (dobanda suplimentara din diferenta dintre lei si valute straine).