Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Domnul Papacostea în Arcadia inimii mele

Șerban Papacostea

Foto: Ziua de Constanța

La doar trei zile de la cea mai mare manifestație politică din București de la Revoluția din 1989 sau de la primirea regelui de la Paști în 1992, unii membri ai Academiei Române, „instituție identitară fundamentală”, semnau un apel intitulat „Identitate, suveranitate și unitate națională”. Inițiat de trei academicieni, Victor Voicu, Ioan-Aurel Pop și Gheorghe Păun, apelul atrăgea, în termeni de mare vehemență, atenția asupra pericolului iminent al dezagregării naționale a României. 

Comunicatul lăsa să se înțeleagă că primejdia venea din exteriorul țărișoarei sub forma unor acțiuni îndeptate împotriva „Statutului și a Poporului Român”, desigur cu litere mari. Măria-Sa Poporul era chemat, în vorbe drastice, să fie deștept, să nu se lase manipulat, dus de nas de tenebroasa conspirație mondială, de oculta globalizantă. Mai ales intelectualilor li se cerea să fie patrioți, responsabili și înțelepți. Estimp, sute de mii de intelectuali recalcitranți și iresponsabili, proeuropeni și filoamericani, procapitaliști școliți în Occident, activi și inteligenți urlau la minus zece grade împotriva penalilor din fruntea țărișoarei, pe care distinsa societate academică înțelegea să-i cauționeze prin apelul ei penibil de iz național-ceaușist

Din lista lunga de semnături previzibile lipsea, tot în mod previzibil, semnătura domnului Șerban Papacostea, membru al Academiei, cu siguranță cel mai important medievist postbelic din România. La optzeci și opt de ani, domnul Papacostea își păstrase în chip remarcabil claritatea minții și discernământul suveran: înțelegea că apelul către popor al colegilor domniei-sale din Academii este încă un tertip al unor spirite captive în vechi bolgii antioccidentale. Spre deosebire de acestea din urmă, viața domnului Papacostea, plecat în Vinerea Mare dintre noi, a fost o celebrare nobilă și fără rest a libertății în circumstanțe mereu potrivnice.

Omul și-a descoperit concret vocația libertății interioare în copilărie și în adolescență când, din pricina unei scolioze severe, și-a petrecut șase ani, de la doisprezece la optsprezece, imobilizat într-un corset de ghips. Ilustra familie din care cobora, cărțile și transmisiile BBC, post de radio pe care l-a ascultat zilnic din 1939 până ieri, cu excepția perioadei de detenție, au consolidat acea teribilă descoperire din copilărie.

La abandonarea sarcofagului de ghips, domnul Papacostea dobândise o coloană vertebrală fizic acceptabilă și moralmente de invidiat. 

A fost, în studenție, discipolul preferat al lui Gheorghe Brătianu, cel mai mare istoric român modern, care a dobândit moarte martirică în închisoarea elitei de la Sighet. A fost condamnat să nu-și poată susține examenele finale din facultate, deci să fie dat afară, de un comitet care evalua compatibilitatea studenților cu regimul comunist instalat plenar în 1948. Apoi arestat, în 1950, de pe treptele Institutului Francez din București și închis la Canal. Aceeași soartă au avut-o și tatăl lui, avocatul excepțional Petre Papacostea, secretar politic al mareșalului Averescu și unchiul lui, Victor Papacostea, fruntaș liberal. După eliberarea din închisoare, și-a găsit de lucru pe șantiere până când a fost primit, alături de alți deținuți politici de elită, la Institutul de Istorie al Academiei. Marginalizat și autoexclus din sarabanda istoriografiei național-comuniste, a făcut o carieră științifică autentică și de mare anvergură europeană. Nu i s-a permis să plece nicăieri în Occident înainte de Revoluție. În 1990, printr-o inexplicabilă breșă a sistemului, a fost propus de David Prodan și de D. M. Pippidi la calitatea de membru corespondent al Academiei, poziție din care a făcut în mod constant notă separată față de retorica, practicile și reflexele totalitare ale colegilor săi academicieni. În 1990 a fost singurul director dintr-un institut ales în mod democratic de cercetătorii angajați. A îndeplinit această funcție până în 2001, vreme în care a format cercetători de măsură occidentală.

Departe de lumea istoricilor, îl cunosc pe domnul Papacostea din prima mea copilărie, când venea vara să stea câteva săptămâni în casa bunicii mele materne din Sighișoara. Avea puțin peste cincizeci de ani și sosirea lui era mereu așteptată cu un soi de evlavie de toată casa, evlavie la care se adăuga, în ce mă privea, și fascinația pe care o exercita asupra mea însoțitorul lui de vilegiatură, unchiul meu, orientalistul Virgil Ciocîltan, discipolul absolut al istoricului și mare inventator de jucării. 

Am învățat atunci că cea mai importantă școală a copiilor sunt discuțiile adulților din jurul lui. Domnul Papacostea știa asta din propria copilărie când casa familiei sale de pe Caragea Vodă 19 era zilnic frecventată de protipendada interbelică de toate orientările politice. Expus la modelul de conversație ținută de mareșalul Averescu, de I. G. Duca, de Gheorghe Brătianu sau de Iuliu Maniu, copilul nu are decât să se îmbogățească. Apoi, am descoperit cu el, în zilnicele noastre plimbări prin cetatea din Sighișoara, miracolul educației peripatetice. Tip solar, însă de manieră introvertită, domnul Papacostea umbla mult pe jos fără să piardă vremea: în solitudine, plimbarea era prilej de meditație, în doi sau trei, era o excelentă ocazie de conversație socratică. Tot atunci am avut, ca un șoc, revelația culturii care face lumea nu numai locuibilă, dar și de o irepresibilă atracție. Iubirea pentru un spațiu familiar, oricare ar fi acela, dobândește temeiuri cardinale odată cu decriptarea memoriei sale culturale. O coborâre în cripta Bisericii din Deal era, cu domnul Papacostea, o ascensiune în lumina umanității, un urcuș sistematic însă, treaptă cu treaptă, fără parade inutile și opinteli retorice. Avea vocația formării altora, vocație pe care regimul comunist și neocomunist a căutat cu orice preț și a și reușit să o frustreze: deși făcut să predea, domnului Papacostea i s-au refuzat sistematic amfiteatrele.

După revoluția din 1989, pe care o prevedea cu optimismul său incurabil încă de la începutul anilor ’80, l-am frecventat asiduu împreună cu părinții mei în București. Impresia pe care mi-o făcea de fiecare dată biblioteca uriașă cu scară de lemn din biroul în care ne primea la începutul vizitei nu și-a pierdut niciodată intensitatea. Izolat de regim în apartamentul de sus al casei părinților lui din Caragea-Vodă, pe care îl împărțea cu sora și cu cumnatul lui, domnul Papacostea era gazda perfectă. În duminici toride sau sub troiene, am învățat din conversațiile cu el, foarte precise, clare și într-o limbă română excepțională, ce este și cum trăiește viața democratică. Era, prin natură, un spirit de largă cuprindere și, prin educație, un duh foarte aplicat. Îmi pare rău că mai-marii educației din România nu au avut niciodată curiozitatea să poarte o discuție cu el: ar fi înțeles rapid, până și acești utilitariști înguști, la ce servește o bună și așezată educație umanistă. Domnul Papacostea avea cea mai limpede hemermeneutică a relevanței faptului istoric din câte mi-a fost dat să cunosc. Gândea mereu la scară mare, în termeni fundamentali și principiali care erau alimentați inductiv de o mulțime de fapte concrete: analizele acestea erau fulgerătoare, însă ajunsese la ele după zeci de ani de observație a lumii politice, după uriașe acumulări de natură istoriografică și asumând neobosit o poziție onestă de observator obiectiv. Am avut de multe ori senzația, în momente de mare comoție a vieții politice, că domnul Papacostea privea totul din afară cu răbdare și acuitate de entomolog. Era un gânditor de context, impermeabil la retorici ideologice de orice fel, imun la propagandă, indiferent la sofisme, un observator al marilor repere de evoluție a umanității și un tip foarte răbdător.

Am înțeles de la el de ce un individ trebuie să prețuiască exact lucrurile pe care le contest apelul frustrat al academicienilor: democrația liberală, tehnologia bine temperată, umanismul non-sectar, beneficiile globalizării, piața liberă, iustitia regina virtutum, libertatea ca bine suprem.

Se limpezise într-atâta de-a lungul vieții încât își permitea să cultive în ființa lui paradoxuri aparente, de fapt tensiuni demult rezolvate prin opțiuni raționale ferme: era prooccidental până în ultimele capilare, deși de sorginte balcanică, era filoanglo-saxon, deși de educație preponderent franțuzească, era un modernist convins, deși îndrăgostit de evul mediu, era era un tip lucid, deși de mare trăire emoțională, era un adept al formării metodice, deși avea capacități intelectuale extraodinare care ar fi putut-o depăși cu ușurință.

Avea la îndemână toate instrumentele necesare pentru sondarea și descoperirea tiparului ultim al lucrurilor, adevărul: știa limbi moderne și clasice, avea o excelentă formație filozofică, avea intuiții exemplare, o fermă situare morală și, în același timp, o inteligență flexibilă care putea percepe realitatea în toată complexitatea ei fără să-i aducă atingere. Era un agnostic moderat, un stoic aproape rotund, de un curaj fără bravadă.

În ultima vreme ne-am văzut mai rar, dar am încercat aceeași bucurie a revederii. Era, ca întotdeauna, pus la punct cu tot ce mișca în jur, știa tot, dar începuse să se miște într-o dimensiune care îmi era necunoscută înainte: începuse „să se tragă înapoi în părinți”. E impresionant să vezi cum o figură atât de puțin autoreferențială se lasă antrenată de chemarea strămoșilor. Am văzut în două întâlniri mai multe poze cu vrednica lui de amintire familie și cu lumea interbelică în care trăise decât în toată vremea de când îl cunoșteam. Prilej de mare emoție și expresie subtilă a pregătirii de plecare. Domnul Papacostea a plecat dincolo foarte discret, literalmente pe picioare, fără suferință. Liber, ușor ca un fulg.

Depun mărturie că, la un moment de cumpănă, îi datorez domnului Papacostea viața!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • IM check icon
    Hristos a înviat!
    Ați scris frumos despre domnul Șerban Papacostea, un intelectual discret care s-a ținut departe de angajamente și aranjamente politice care pe alții i-au sedus într-atât încât niciun compromis nu li s-a mai părut prea mare. Impresionantă este recunoștința pe care i-o purtați și care transpare din fiecare frază. Este menirea unor oameni aceea de a pune semințe bune într-un pământ bun, de a-i crește pe alții in loc de a se crește pe sine. Domnul Papacostea pare sa fi fost astfel.
    Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească.
    • Like 1
    • @ IM
      Adevarat a inviat! Va multumesc pentru aprecieri! Dumnezeu sa-l odihneasca pe Domnul Papacostea!
      • Like 1
  • Corina check icon
    Hristos a înviat!
    Un portret dens al unui om de excepție. Se simte strădania de a-i cuprinde toate calitățile importante. Ați avut și norocul de a-l cunoaște devreme.
    Apelul acela al Academiei s-a semnat în condiții bizare. Chiar Republica a reprodus dezicerea profesorului Mircea Dumitru, care și-a dat adeziunea după prezentarea unor idei de principiu, înainte de publicarea apelului, fără să-i vadă conținutul, ca apoi să spună că nu se recunoaște nici în ideologia, nici în retorica respectivă. Multe se mai semnează pe necitite, așa, din spirit de echipă...
    • Like 0
    • @ Corina
      Adevarat a inviat! Stiu de domnul profesor Mircea Dumitru. Si de domnul profesor Andruh. Era absurd sa semneze apelul acela nedemn si sa fie si in Piata Victoriei, asa cum au fost! Restul de semnatari insa au ramas strans uniti in jurul retoricii lui Ceasca!
      • Like 0


Îți recomandăm

Bursa BT Roberto Marzanati la Executive MBA University of Hull

Competiția la Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, program acreditat internațional, este deschisă celor care doresc să facă un pas înainte în dezvoltarea profesională şi personală, indiferent de domeniul în care lucrează, public sau privat. Candidații trebuie să aibă cel puțin 3 ani experiență în management după terminarea studiilor şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Allkimik

În urmă cu 12 ani, a plecat în India, în vacanță, cu un aparat digital scump și un altul ieftin, pe film, cu care a făcut poze mai mult seara, fără să aibă nicio așteptare de la ele. Când le-a developat la un atelier, a rămas surprins de profunzimea imaginilor și, ținând în mână diapozitivele, a avut revelația prezenței fizice a fotografiei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult