„România este o componentă importantă în istoria lumii. După cum spuneam mai sus, în fiecare regiune ai posibilitatea să alegi pe ce ţară vrei să te concentrezi. Aşa că în Europa de Est m-am concentrat pe Polonia şi România, iar România apare destul de des. Familia lui Vlad Dracul. Casa de Hohenzollern. L-am cunoscut pe ultimul rege, Mihai. Şi, desigur, în momentul de faţă, în contextul războiului din Ucraina, urmărim cu atenţie şi îngrijorare politica românească...”, spune istoricul. Foto: Jesús Hellín/ ContactoPhoto/ Profimedia

„În filmele din perioada comunistă exista clar o încărcătură propagandistică. Ele trebuiau să hrănească nască mitul excepționalității poporului român, să descrie trecutul glorios al neamului și a funcționat. Sunt toate pe YouTube, la liber și le văd generații la rând în continuare. Plus că unele dintre ele sunt chiar bine făcute”, spune scriitorul. (Imagine din cartea „Vremea lui Tudor”/ Radu Oltean, Editura Humanitas)

„Generația asta, care ar fi putut să facă ceva deosebit mai departe în România, s-a împărțit în două. Unii au intrat în pușcărie și au murit sau au fost terminați acolo, alții au plecat în exil și nu s-au mai întors niciodată. A fost o dramă, o tragedie”.

„Era una dintre cele mai bune perioade din istoria statului român, statul român își dezvoltase pătura de mijloc. Apropo, în vremea lui Carol I se dezvoltase aria urbană foarte mult, a fost lăsat satul român în urmă”. Foto - Inquam Photos/ George Călin

Alexandru Ioan Cuza n-ar fi considerat astăzi bun român de către partida „patriotică” și votanții ei. Ca o primă dovadă, i s-ar fi aruncat în față „dezvăluirea” că mama lui, Soltana, se trăgea din familia fanariotă greco-italiană Cozadini.

Un întreg cult al dacomaniei, cu rădăcini în perioada comunistă, dă astăzi tresăriri naționaliste societății românești și hrănește curentele extremiste. Foto - Inquam Photos/ Octav Ganea

Recunoștință vouă, cei care ați rămas dascăli în școlii și licee, profesori universitari care chiar învățați studenții carte, toți cei care sunteți nu numai o autoritate cognitivă, dar un model moral de urmat, recunoștință pentru că sunteți ceea ce trebuie să fiți.

„Comparația cu anii ’30 poate fi considerată inexactă de unii, exagerată, de alții, dar ea ar trebui, cred, să rămână undeva aproape de atenția noastră. Dacă ne referim la regimurile politice, Europa totalitară sau dictatorială din deceniul revizionismului ne oferă ”lecții” care ne bântuie, încă, conștiințele. România însăși – România anului 1938 – e un trist și aproape neverosimil exemplu despre cât de ușor poate fi ștearsă cu buretele existența unui regim democratic”, spune profesorul Dan Solcan.

Pe termen mediu și mai ales pe termen lung memoria individuală este ineficientă, ca să nu spun inutilă. Judecata elitelor, cultura onestității istorice și mai ales instituțiile care să asigure transmiterea generatională a acestor evaluări sunt singurele mijloace relativ eficiente de a lupta cu balaurul timpului.

„Faptul că avea fața rotundă nu îi scade cu nimic lui Ștefan cel Mare valoarea ca om politic și militar”, spune ilustratorul care vorbește într-un interviu pentru Republica despre tendința de a-ți face icoană dintr-un personaj istoric și de a transforma evenimentele din trecut în legende. (Imagine: Reprezentarea lui Ștefan cel Mare de către contemporanii săi. Colaj de Radu Oltean )