Fost ministru de Externe și al Educației, Andrei Marga a susținut recent că Ucraina are frontiere „nefirești” și că trebuie să cedeze teritorii. După ce declarațiile sale au fost criticate dur, inclusiv de Ambasada Ucrainei la București, Marga a insistat. că acestea „corespund adevărului istoric”. (Foto: RFI)

Dacă acceptăm ideea de a schimba frontierele statelor care sunt nedreptățite de actuala configurație geopolitică, printre care se numără și România, se creează o situație de genul „deci se poate” și majoritatea statelor (în cazul de față - europene) vor dori rectificări ale frontierelor ceea ce deschide o adevărată „Cutie a Pandorei,”, inclusiv declanșarea de războaie, declarate sau nu. (Foto: Heritage Images/ Profimedia)

„Naționalitatea”, dacă acest cuvînt vrea să aibă un merit și o valoare, nu poate fi un pretext sub care să se ascundă lenea și barbaria, și ținta noastră în viitor nu este de a ne păstra numai limba și sîngele și teritoriul brut, fără altă aspirație mai nobilă.

De câteva luni mediul profesional al istoricilor și arhiviștilor din România trăiește la limita nevrozei: fondurile arhivistice au devenit ținta tot mai atractivă a diverselor „servicii”, care se ocupă de protecția secretului de stat în republica noastră.

-L-am cunoscut. Știam că l-au închis comuniștii. A făcut mulți ani de pușcărie nevinovat. Știam că i-a murit singura fată chiar în ziua când el a venit din pușcărie, dar a ajuns după înmormântare. Am fost prieten cu el. Lucram ca șofer. Îi duceam lemne. Era bun ca un sfânt. Tu ai scris exact cum era el. Nu am crezut că se poate să găsești în carte un om pe care l-ai cunoscut. Citeam și nu îmi venea a crede. (Foto: Getty Images)

În 2021 și la începutul anului 2022, în structurile centrale și teritoriale ale Arhivelor Naționale, ofițerii Direcţiei Generale de Protecţie Internă (DGIPI), structura informativă a Ministerului Afacerilor Interne, au întreprins controale repetate, după sesizarea unor așa-numite „riscuri” sau „incidente” de securitate în privința documentelor din fondurile documentar-istorice. (Foto: Inquam Photos/ George Călin)

Oare finlandezii au jubilat când au trecut de sub stăpânirea regelui Suediei sub cea a a împăratului de la Sankt Petersburg? La fel și cazacii ucraineni revoltați sub Mazepa? Sau lituanienii și polonezii când au rămas fără stat? Iar când Moldova a fost spartă, cu granița pusă în mijlocul țării, pe Prut, pentru că așa s-au înțeles rușii cu otomanii, moldovenii au giucat cumva o horă a bucuriei?

Astăzi se împlinesc 77 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz. Nu vă îngroziți copiii cu povești și descrieri terifiante. Nu începeți cu camerele de gazare. Nu macabrul trebuie să fie lecția zilei de astăzi. (Foto: Getty Images)

Ţin minte cât de indignată am fost atunci când o colegă de breaslă mi s-a plâns că „îi iese genocidul pe nas”... (Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)

A existat o vreme când cultura română a fost mai mult decât este azi. Curios lucru: azi, când avem atât de multe canale de promovare, când avem fonduri mai generoase, ea are un impact mult mai mic decât odinioară. (Foto: Inquam Photos/ Ilona Andrei)