Mulți cred că în alte țări ai șanse mai mari, însă adevărul este că nu doar sistemul îți dictează șansele, ci și boala în sine și lupta ta pentru a o învinge. A fost, pentru mine, un „internship” atât din punct de vedere al condiției de pacient, cât și profesional. Nu am fost cazul clasic de pacient român care caută și își alege un spital vestic, modern, specializat pe problema lui de sănătate.
Nu am fost genul de snob nemulțumit de sistemul românesc, „ineficient și insalubru” pentru condiția mea socială. Am luat situația ca atare și am încercat ca pe lângă rezolvarea obiectivului principal de sănătate să vad, clar și obiectiv, ce s-ar putea împrumuta de acolo și ce ar aduce, cu adevărat, rezultate mai bune în România, ținând cont de construcția și arhetipul sistemului de sănătate de aici.
Și nu vorbim despre un spital de 3 etaje unde, chiar și întâmplător, te întâlnești la automatul de cafea cu colegul și, ba din curiozitate, ba dintr-un realmente interes, tot mai afli de pacientul X care este internat la el pe secție. Și nici de genul acesta de interacțiune. Vorbim despre un campus spitalicesc universitar, cu spitale individuale specializate: de la pediatrie la geriatrie, de la neuro-chirugie la boli infecțioase, de la cămin de bătrâni până la cămine pentru cazarea medicilor care profesau acolo.
Un oraș medical în sine care funcționa administrativ ca logistica grea, dar perfectă a unui stat în stat. Unde comunicarea era un departament în sine și care avea canalele lui oficiale și proceduri foarte bine stabilite. Și unde nu grija pentru boală în sine era obiectivul principal, ci pacientul per total, în arealul sau de referință: profesie, vârstă, comorbidități, aparținători, costuri. Per total, obiectivul final țintit era independența și capacitatea pacientului de a-și îmbunătăți starea de sănătate pentru a-și recăpăta funcționalitatea în sistem.
Am descoperit mecanismele colaborării multidisciplinare de la o săptămână la alta în transferul către diferite secții, prin interacțiunea cu întreaga echipă medicală. De la primele momente în terapie intensivă - unde aveai acces la fișa medicală - și până la zona de kineto-terapie – toate cadrele implicate erau deja la curent cu cazul pacientului și cu evoluția acestuia – înainte de întâlnirea cu el și acționau doar în urma consultării multidisciplinare.
Grija organizării cazului, a documentelor medicale și a transmiterii informațiilor a avut o igienă impecabilă, o disciplină a coerenței și a atenției pentru detalii pe care la noi nu le mai aștepți demult, pentru care, așa cum spuneam și într-un material anterior – te pregătești tu singur acasă dacă știi că asta trebuie și dacă poți.
Iar cu această igienă și disciplină am venit în țară și aici nimeni nu doar că nu a apreciat-o, dar nici nu a știut ce să facă cu ea. Din păcate, nu a existat o continuitate a procedurilor și nici a medicamentației. Nu a existat interes pentru ce a fost făcut anterior: nici respect profesional pentru munca unui coleg, cu atât mai puțin pentru starea de bine și echilibrul pacientului.
Experiența din Austria a redefinit pentru mine, în calitate de aparținător, la momentul respectiv, mecanismul de acțiune în sistemul medical. Un mecanism în care, în România, pacientul și familia acestuia nu au un rol secundar, ci devin un liant – care acoperă hibe, care uneori pune lucrurile în mișcare și de cele mai multe ori creează contextul forțat, evident, pentru ca specialiștii să se întâlnească.
O echipă multidisciplinară este rezultatul, în primul rând, a unui sistem sănătos, curat și orientat spre viitor. Este un model de lucru care începe să fie perceput ca util și la noi în țară, cu precădere în sistemul privat, dar care ar trebui să fie mod de lucru zilnic, să intre în obișnuința profesională ca regula și ca instrument de lucru.
Cred că acest model necesită mai puțin efort și cheltuială pentru a fi implementat și ar putea aduce un beneficiu clar pe termen lung pentru pacient, decât alt gen de schimbări radicale și poate imposibil de realizat la acest moment. Însă, cred că pentru această schimbare cheia este în mâna specialiștilor, iar deschiderea către această soluție vine doar condiționată de definirea rolului lor ca actori importanți la nivel social.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
La Debrecen, mi s-a facut o interventie chirurgicala acolo, e asa cum spuneti in articol. Exista si acolo un orasel spital universitar, la toate consulturile la care mergi iei numar de ordine eletronic, datele se transmit electronic sectiei care te-a trimis.
Se fac anlizele inainte de internare, cand te interneaza ei stiu ce urmeaza sa-ti faca.
Sistemul functioneaza.