Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Două săptămâni într-un spital din Austria m-au făcut să văd ce lipsește cu adevărat din România

Mulți cred că în alte țări ai șanse mai mari, însă adevărul este că nu doar sistemul îți dictează șansele, ci și boala în sine și lupta ta pentru a o învinge. A fost, pentru mine, un „internship” atât din punct de vedere al condiției de pacient, cât și profesional. Nu am fost cazul clasic de pacient român care caută și își alege un spital vestic, modern, specializat pe problema lui de sănătate. 

Nu am fost genul de snob nemulțumit de sistemul românesc, „ineficient și insalubru” pentru condiția mea socială. Am luat situația ca atare și am încercat ca pe lângă rezolvarea obiectivului principal de sănătate să vad, clar și obiectiv, ce s-ar putea împrumuta de acolo și ce ar aduce, cu adevărat, rezultate mai bune în România, ținând cont de construcția și arhetipul sistemului de sănătate de aici.

Și nu vorbim despre un spital de 3 etaje unde, chiar și întâmplător, te întâlnești la automatul de cafea cu colegul și, ba din curiozitate, ba dintr-un realmente interes, tot mai afli de pacientul X care este internat la el pe secție. Și nici de genul acesta de interacțiune. Vorbim despre un campus spitalicesc universitar, cu spitale individuale specializate: de la pediatrie la geriatrie, de la neuro-chirugie la boli infecțioase, de la cămin de bătrâni până la cămine pentru cazarea medicilor care profesau acolo. 

Un oraș medical în sine care funcționa administrativ ca logistica grea, dar perfectă a unui stat în stat. Unde comunicarea era un departament în sine și care avea canalele lui oficiale și proceduri foarte bine stabilite. Și unde nu grija pentru boală în sine era obiectivul principal, ci pacientul per total, în arealul sau de referință: profesie, vârstă, comorbidități, aparținători, costuri. Per total, obiectivul final țintit era independența și capacitatea pacientului de a-și îmbunătăți starea de sănătate pentru a-și recăpăta funcționalitatea în sistem.

Am descoperit mecanismele colaborării multidisciplinare de la o săptămână la alta în transferul către diferite secții, prin interacțiunea cu întreaga echipă medicală. De la primele momente în terapie intensivă - unde aveai acces la fișa medicală - și până la zona de kineto-terapie – toate cadrele implicate erau deja la curent cu cazul pacientului și cu evoluția acestuia – înainte de întâlnirea cu el și acționau doar în urma consultării multidisciplinare.

Grija organizării cazului, a documentelor medicale și a transmiterii informațiilor a avut o igienă impecabilă, o disciplină a coerenței și a atenției pentru detalii pe care la noi nu le mai aștepți demult, pentru care, așa cum spuneam și într-un material anterior – te pregătești tu singur acasă dacă știi că asta trebuie și dacă poți.

(Foto Guliver/Getty Images)

Iar cu această igienă și disciplină am venit în țară și aici nimeni nu doar că nu a apreciat-o, dar nici nu a știut ce să facă cu ea. Din păcate, nu a existat o continuitate a procedurilor și nici a medicamentației. Nu a existat interes pentru ce a fost făcut anterior: nici respect profesional pentru munca unui coleg, cu atât mai puțin pentru starea de bine și echilibrul pacientului. 

Experiența din Austria a redefinit pentru mine, în calitate de aparținător, la momentul respectiv, mecanismul de acțiune în sistemul medical. Un mecanism în care, în România, pacientul și familia acestuia nu au un rol secundar, ci devin un liant – care acoperă hibe, care uneori pune lucrurile în mișcare și de cele mai multe ori creează contextul forțat, evident, pentru ca specialiștii să se întâlnească.

O echipă multidisciplinară este rezultatul, în primul rând, a unui sistem sănătos, curat și orientat spre viitor. Este un model de lucru care începe să fie perceput ca util și la noi în țară, cu precădere în sistemul privat, dar care ar trebui să fie mod de lucru zilnic, să intre în obișnuința profesională ca regula și ca instrument de lucru.

Cred că acest model necesită mai puțin efort și cheltuială pentru a fi implementat și ar putea aduce un beneficiu clar pe termen lung pentru pacient, decât alt gen de schimbări radicale și poate imposibil de realizat la acest moment. Însă, cred că pentru această schimbare cheia este în mâna specialiștilor, iar deschiderea către această soluție vine doar condiționată de definirea rolului lor ca actori importanți la nivel social.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ai foarte multa dreptate. Pe scurt, modificarile esentiale ale sistemului de sanatate din Romania sunt cuprinse in termenii: protocoale, proceduri, exersarea si controlarea lor permanenta (din interior, nu neaparat din exterior). Respectarea nivelelor de competenta (supraspecializarea in cadrul specialitatii fiind o necesitate si nu un moft), colaborarea intre departamente si specialitati, abordarea permanenta a problemelor ivite din perspectiva intereselor pacientului. Iar toate acestea au, intr-adevar, un cost mult mai redus decat mult trambitatele dotari cu aparatura de ultima generatie. Aparatele si instalatiile sunt folosite de oameni cu un anumit nivel de competenta. Preocuparea trebuie sa fie axata pe cresterea acestor competente.
    • Like 5
    • @ Vlad Gheorghita
      si in paralel, sau chiar prioritar, schimbarea mentalitatii, educatiei, atat a pacientilor, cetatenilor, cat si a medicilor ( din pacate multi se "complac" in meserie !!)
      • Like 1
    • @ Mircea Hurdugaciu
      Cata dreptate ai! Dar mai ales a medicilor...am multe de povestit pe acest subiect.

      • Like 0
  • buna ziua tuturor...de fapt sunt trei parteneri in acest ansamblu....pacientul, sistemul sanitar si apartinatorii....din pacate, de curand am avut cateva experiente "spitalicesti" si ma intreb oare cati dintre pacienti au ca prioritate sapunul si igiena proprie inaintea telefonului mobil, cati dintre apartinatori reusesc sa respecte suferinta bolnavilor...selfie in spital ...tigari aruncate la usa spitalului si telefoane care suna ca intr-o centrala pe holurile si saloanele spitalului marcand si aici lipsa de respect fata de noi si ceilalti.
    • Like 3
  • Da, acest lucru lipseste. Cineva sa centralizeze toate informatiile medicale obtinute si sa ajunga la un diagnostic.
    La Debrecen, mi s-a facut o interventie chirurgicala acolo, e asa cum spuneti in articol. Exista si acolo un orasel spital universitar, la toate consulturile la care mergi iei numar de ordine eletronic, datele se transmit electronic sectiei care te-a trimis.
    Se fac anlizele inainte de internare, cand te interneaza ei stiu ce urmeaza sa-ti faca.
    Sistemul functioneaza.
    • Like 1
  • Poate ar fi bun un program de exchange intre medicii romani si cei din străinătate. Si nu doar medici, ci si de manageri si asistenti. Sunt cu copilul la spitalul de infectioase din Iasi, si trebuie sa insist sa mi se sterilizeze un biberon sau sa mi se schimbe o lenjerie. Mi s-a spus ca daca nu-mi convine sa ma duc la privat. Am văzut pacienti pe targa asezati jos pe podea, am avut pacienti cu hepatita C trecând prin salonul pentru copiii cu enterocolita. Ca sunt probleme, intelegem toti, suntem in Romania, sistemul e subfinantat, dar măcar o comunicare si o grija pentru pacient, măcar mai putina agresivitate in comunicare. Avem medici foarte buni, unii fac miracole pentru conditiile pe care le au, dar un management prost. Ma gândesc ca trebuie mai multi bani in sistem, dar poate si o schimbare de atitudine.
    • Like 4
  • bluenavy check icon
    Ditto. Ar fi prins bine detalii, povestiri, experiente... nu doar concluzii. Oamenii inteleg mai bine daca "traiesc" decat daca li se spune. Asteptam continuarea.
    • Like 3
    • @ bluenavy
      in acest caz ar trebui ...internati ! oamenii ...
      • Like 1


Îți recomandăm

Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult