Daniel Ciobanu si haina pictata de el, foto Petrica Tanase / George Enescu Festival 2025
„Dear, ai câștigat — vin și eu la Enescu, Ateneu și Sala Palatului inclus. Dar am un stres imens: ce mă fac cu hainele?”
Așa mi-a scris o prietenă organizatoare de evenimente. A urmat o vecină care mă ruga să fac o listă dress code de do’s & don’t vestimentare. Iar ieri, o altă prietenă mi-a scris că e foarte frumos să afle despre cultură, artiști și insight-uri de la mine, dar fashion-ul unde e ? Clar prietenii îți provoacă mereu perspectiva de fashion și cum nu vreau să fac pe "duamna profesoară", am tot eschivat să le spun oamenilor ce să poarte la festival. Pentru că adevărul e plictisitor de simplu: îmbracă-te să te simți bine. Restul e zgomot de fundal. Dar poate că nu este o idee proastă să discutăm despre asta.
Pentru mine, hainele sunt dintotdeauna un pretext, nu un scop în sine. O plăcere, o joacă. In clipa în care moda sau a te îmbrăca vine la pachet cu prea multe reguli, rămâi cu ceva poate corect, dar plictisitor. Se evaporă plăcerea, autenticitatea și libertatea. Și atunci… ce rost mai are joaca?
Sigur, există dress code, reguli, tradiții, chiar și formule care să-ți facă viața mai ușoară — fiecare are rețeta lui cu care se simte bine. Iar designerii sunt primii care se joacă cu ideile astea și experimentează la infinit. Ca și în muzica clasică, ai tehnica și partitura și exersezi ani de zile ca să le înțelegi și să le stăpânești. Dar scopul e altul — înveți ca să le uiți, să ai încredere apoi să-ți scrii propriul stil.
Adevăratul stil e când începi să improvizezi. Stilul nu e despre reguli, ci despre libertatea de a le încălca frumos.
La concertele de la Enescu nu există dress code tip „white tie” sau „black tie”, decât dacă o invitație le specifică. Nu e Met Gala, unde respecți o temă ca să nu ajungi pe lista de „worst dressed”. Aici sunt săli de spectacol, iar anul acesta au fost multe concerte și în spații alternative: muzee contemporane, aer liber sau chiar în clubul Control.
Nu te gândi la un fel de nuntă cu pretenții, cu un manual secret de do’s & don’t scris de mamaie sau o soacră supărată, nu ești taxat ca Julia Roberts în Pretty Woman dacă nu știa ce furculiță să apuce. Noi, ca popor, avem oricum un talent fantastic să presupunem scenarii — de regulă, apocaliptice. Așa că hai să schimbăm exercițiul: mergi la Enescu relaxat. În sală chiar nu contează dacă ai Chaneluri, Balenciaga sau Louboutin, contează muzica și emoția. Restul e ca la nunți: după două ore, nimeni nu mai știe ce porți, dar ține minte dacă te-ai simțit bine.
Cred că cel mai bun exemplu îl dau chiar muzicienii, în afara scenei. I-am văzut Jeffim Bronfman sau Maria João Pires spectatori— artiști uriași, dar îmbrăcați complet „invizibil”. La Ateneu, Pires purta un tricou obișnuit negru cu o fustă de bumbac simplă, la câteva scaune de mine. Mă impresionează de fiecare dată când văd un mare solist venind discret să-și asculte colegii. In alt context, la primul meu interviu cu maestrul Măcelaru, dirijorul a apărut într-o cămașă înflorată cu mânecă scurtă, perfect conștient că urma să facem poze. Mi s-a părut foarte cool (chiar dacă Oltin Dogaru n-a avut viață ușoară să-l fotografieze).
Evident, există un minim bun-simț: dacă artiștii de pe scenă cântă în frac sau în rochii lungi 2 ore, poți si tu, ca semn de respect, să nu vii în bermude. Am pățit și eu să fug direct de la mare la concert. Dar n-am intrat în uniforma de Vamă. Chiar și la capitolul „papuci”, categorie folclorică largă la noi, am ales unii eleganți, ca picioarele mele să nu arate a after-party pe faleză.
Dress code. Da, poți fugi de la mare direct la Ateneu. Nu, nu chiar în șlapi de hotel.
Cred că cel mai important e să vii la concert, nu în ce vii. Regula mea este simplă: hainele sunt comode și nu testez pantofi noi care rod. Se vede când porți ceva pentru prima dată și nu ești împăcat cu el, apare în poze acel aer ușor stingher, ca la nunți. Iar ca să scap de eterna dilemă „da' io ce să port” (momentul ăla cu dulapul plin și nimic de pus pe tine), pregătesc ținutele înainte cu o săptămână. Când știu că am o perioadă foarte plină, așa sunt gata rapid, rămân confortabilă și las loc și pentru un mic twist care să zgâlțâie nițel în ultimul moment un outfit cuminte.
La Enescu port și mixez de toate: de la piese elegante la blugi și paiete, rochii transformate în tunici, jerseuri promovate la rang de jachete peste piese lucioase. Port paiete și ziua și combin cămăși bărbătești cu mătăsuri, topuri satinate cu dantelă, auriu cu fuste din bumbac. Obsesia mea constantă din ultima vreme: auriu + argintiu. Da, știu că pentru unii este combinația de pe lista „fashion crime”. Dar fix de asta o fac.
Am pus cap la cap și un outfit integral COS, pornind de la blugii mei largi, care au devenit uniforma mea oficială. Contează 90 % din outfit că mă simt bine în ei - îmi place să scot piesele mele preferate din context și să le dau altă fața. Un jeans bun și pantofii potriviți îți dau mai multă libertate decât orice dress code. Și mai cred că dacă ai părul aranjat și pantofii potriviți, poți să scapi cu orice. Restul e negociabil.
Ladies:
- Dacă nu știi ce să porți, mergi pe negru sau culori închise – rochie, cămașă, pantaloni – nu dau greș niciodată. Și da, arată foarte bine și cu bleumarin sau maro ciocolată, contrar miturilor.
- Nu pierde vremea cu sarmăluțe sofisticate, păstrează părul natural. Dacă te ia panica, o coadă de cal sau un coc simplu de balerină sunt salvatoare.
- Oricât de sexy ar părea, lasă acasă rochiile de nuntă cu maxi decolteuri sau mini-uri amețitoare în culori țipătoare.
- Festivalul nu e despre colecția ta de tatuaje – și artiștii au, dar le poartă discret sub haine, nu pe afiș.
- Atenție la pălării și accesorii supradimensionate: dacă ai coc înalt nu pune și o pălărie, oamenii din spatele tău nu vor vedea scena.
- Dacă mergi mai multe zile la rând, folosește regula simplă 1+4: la o piesă de jos (fustă sau pantalon) pregătește patru topuri diferite. Schimbi accesoriile, și hop, ai patru ținute variate fără bătăi de cap.
Gentlemen:
- Lasă bermudele pentru terasă. Dacă e cald, o pereche de pantaloni de in e mai potrivită. Băieții de pe scenă cântă în frac și sub reflectoare, deci 90 de minute într-o cămașă cu mâneci nu e o tragedie.
- Cămășile simple – alb, bleumarin, negru – sunt prietenii tăi. Toată lumea are una în dulap și merg cu jeanși (dar nu cu cei rupți de zici că vii direct din Vamă, mai ales seara).
- Sandale, papuci, încălțăminte de trekking? Nu. Poți purta sneakers, dar să fie curați și asortați cu pantaloni și cămașă, nu cu maieu și bermude.
- Ochelarii de soare nu au ce căuta în sală, chiar dacă e august.
- Dacă nu știi ce să alegi, mergi pe culori închise – gri, bleumarin, maro, negru – și evită printurile hawaiene sau logo-urile cât tot pieptul. Nu e nici festival pe plajă, nici show-off de brand.
- Și, dincolo dress code, regulile de bun-simț fac toată diferența. Ține de tine cum se simt cei din jurul tău – e parte din experiența de festival.
- Evergreen: telefonul pe silent, mod avion. Un „James Bond Theme” de la tine poate să zdruncine scena mai rău decât un solo de tobe.
- Dacă întârzii, nu trezești un rând întreg pentru locul tău «bun», ci te așezi discret unde poți. Mai ales când ai bilete la mijloc, nu e nevoie să faci sprint printre scaune ca la aeroport.
- Nu pleci înainte să se termine concertul, mai ales când stai pe locuri vizibile, de unde te văd și sala, și artiștii. E ca și cum ai fugi din casa gazdei fix înainte de desert, fără să zici măcar «la revedere».
- Și alt evergreen (merci pentru reminder, Sabina!): când treci pe lângă cineva ca să ajungi la locul tău, nu îi întorci spatele (a.k.a. fundul). Știu, e un fel de yoga socială, dar merită.
L-am pomenit la început pe Daniel Ciobanu pentru că, dincolo de unul dintre cele mai intense și surprinzătoare concerte de până acum la Enescu 2025 (sub bagheta minunatului Gabriel Bebeșelea), a dat și un exemplu vizual care spune mai mult decât orice listă de do’s & don’ts. După Rapsodia spaniolă a lui Albeniz, și-a schimbat haina cu una pictată, ca să aducă altă energie pentru Rhapsody in Blue a lui Gershwin. Nu era o haină „perfectă”, nu era couture, era făcută cu mâna lui. Pe mâneca dreaptă scria Action, pe stânga Satisfaction, iar spatele era pictat integral. O piesă care putea fi doar un sacou, dar care a devenit un statement purtat cu naturalețe, o haină reală creată din entuziasm. Exact ca energia lui Ciobanu pe scenă. Tocmai de asta am lăsat pozele așa cum au ieșit cu telefonul, fără filtre — pentru că emoția nu are nevoie de edit.
Haina pictată de Daniel Ciobanu, backstage după concertul din 10 septembrie de la Ateneu, editia 2025 Festivalul International George Enescu
Asa că uită de dress code, corsetele, rochiile de nuntă orientală sau tocurile de 12 cm care te chinuie. Enescu nu e despre ultimul Dior, e despre ce trăiești acolo, nu brandul de pe tine. Artiștilor de pe scenă despre asta le pasă: să fii prezent, atent, deschis. Așa că răspunsul la întrebarea «cu ce să mă îmbrac la Enescu?» e simplu: cu ceea ce te ajută să simți muzica mai bine și să împărtășești ceva din tine. Pentru că, la final, nu există fashion police la Ateneu - există doar muzică. Iar cel mai tare brand pe care-l poți purta la Enescu ești tu.
Foto: arhiva personală, Petrică Tănase, George Enescu Festival Cover: Petrică Tănase
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.