Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Dumnezeu ne iartă de cele mai multe ori. Cu sau fără cruci...

Invierea Domnului

Nu sunt unul dintre creștinii practicanți. Nu țin posturile, mă rog rareori, merg la biserică și mai rar și nu obișnuiesc să rostesc aiurea „Doamne ajută!”, aruncat mult prea des și gol, cumva tranzacțional, ca și cum Dumnezeu nu e în tot și în toate, nu ne vede când călcăm strâmb și ne iartă orice am face. 

Dar ne iartă de cele mai multe ori, cu sau fără cruci, fără post, fără să-l invocăm la tot pasul. Iubesc însă creștinismul, deopotrivă ortodox și catolic, anii în care sărbătorim Paștele împreună și îmi amintesc de Învierile din copilăria mea, într-un sat în care ortodocșii erau prea puțini, iar consătenii de confesiune catolică mă impresionau cu procesiunile maiestuoase, în jurul bisericii lor asemenea somptuoase.

Îmi amintesc nopțile de Înviere trăite în preajma bisericuței noastre învecinate cu cimitirul care mi se părea cel mai frumos loc din lume când se umplea de lumină și răsuna de glasuri întru slava Învierii Domnului. 

Sunt însă ortodoxă și dacă am de crâcnit în legătură cu unii dintre propovăduitorii religiei, nu înseamnă că îi iubesc mai puțin pe Isus ori pe Dumnezeu. Iubesc Buna-Vestire, Crăciunul, dar Învierea rămâne bucuria și lumina sufletului meu. Merg la slujbă, încerc să nu plec îndată ce am luat lumina și simt de fiecare dată cum mă pătrund de iubire.

Neîmplinind rosturile cuvenite și postulate sentențios de cei ce se cred drept-credincioși, ar trebui să mă aștept la râuri de pucioasă și totuși simt mereu, așa, nevrednică precum sunt, îmbrățișarea lui Dumnezeu și lumina pe care mi-o picură în suflet. Dacă aș spune că îl iubesc pe Isus, știu că ar suna ca o litanie exaltată, străină ritului ortodox. Dar îl iubesc și o spun. Și îl simt și când mi-e bine și când mi-e rău.

Am trăit târziu revelația Dumnezeirii și știu că legătura asta va deveni tot mai puternică, pe măsură ce mă voi apropia de pragul spre dincolo. Până atunci, mă simt bine așa, fără să fiu un chimval răsunător, căci am iubirea și nu o țin doar pentru mine. Hristos a Înviat!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Adevărat a înviat! Felicitări pentru articolul - mărturisire de credință.
    • Like 1


Îți recomandăm

Scaun in groapa / sursa foto: Alex Livadaru

Aceasta este capitala, sfâșiată de 6 primari de sector care pun borduri și panseluțe la suprapreț și care au tocat în ultimul deceniu miliarde de euro ca să vopsească gardurile pe afară. Nu-i mai pomenim pe Sorin Oprescu și Gabriela Firea, care au îngropat Bucureștiul în datorii și i-au diminuat șansele de a se dezvolta.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

„Mi-e rușine de rușinea lui”. Zicala asta românească mi-a venit în minte în vreme ce mă uitam la sforțările plug în trotuar ale televiziunilor de știri de a zugrăvi deplasarea președintelui Dan la menajeria de dictatori a regelui Trumpf ca pe un triumf.

Citește mai mult

Balet incluziv / sursa foto: arhiva personala

Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Citește mai mult
Text: Alina Karina Nițu/ Voce: Mihai Livadaru
sound-bars icon