Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

După aflarea sentinței, Udrea a intrat în direct la Antena 3, televiziunea lui Dan Voiculescu, „și el victimă a sistemului”: „Din acest moment, lupta este pe viață și pe moarte”

Elena Udrea

Foto: Inquam Photos

După ce Înalta Curte de Casație și Justiție a condamnat-o la șase ani de închisoare, Elena Udrea a intrat în direct, prin telefon la Antena 3. „Din acest moment, lupta este pe viață și pe moarte. Mai am foarte multe lucruri de spus”, a declarat aceasta în timpul unui dialog cu Dana Grecu. Udrea a susținut că acestea le-ar viza chiar pe judecătoarelor care au dat sentința și că a evitat să le facă publice pentru a nu fi acuzată că face presiuni asupra completului de judecată.

Udrea a mai spus că „sentința este abuzivă și că reprezintă o victorie a sistemului” asupra sa, acuzând faptul că mărturiile care i-au fost favorabile nu au fost luate în considerare de către instanță. „Puteau să dea acest verdict de acum patru săptămâni, puteau să îl dea de acum doi ani”, a afirmat Udrea. „De ce unii care au denunțat iau trei ani cu suspendare și unul care nu da declarație impotriva mea ia închisoare cu executare?”, a mai spus.

În timpul intervenției sale, Elena Udrea a susținut că nu doar ea, ci și Dan Voiculescu ar fi o victimă a sistemului.

Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale, a fost condamnată la şase ani de închisoare cu executare, în dosarul „Gala Bute”, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, fiind achitată pentru tentativa de folosire de declaraţii false sau incomplete. 

Decizia luată de un complet de trei judecători nu e definitivă, ea putând fi atacată la completul de cinci judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Elena Udrea mai trebuie să plătească suma de 8,1 milioane de lei despăgubiri civile către Autoritatea Naţională pentru Turism.

Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală. Instanţa a constatat că fapta este concurentă cu cea pentru care Obreja a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti, a contopit pedepsele şi a dispus ca Obreja să execute cinci ani de închisoare, scrie News.ro.

Gheorghe Nastasia, fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare cu suspendare.

În dosar au mai fost condamnați Tudor Breazu (3 ani de închisoare), Ana Maria Topoliceanu (3 ani cu suspendare), Dragoș Botoroagă (2 ani și șase luni cu suspendare) și Ştefan Lungu. Fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, a fost achitat.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Spune udrea: ,,Mai am foarte multe lucruri de spus ”. Daca ar fi un om corect, aceste lucruri trebuia sa le spuna inainte de a se incepe urmarirea penala impotriva ei si inainte de a fi condamnata. Deci udrea a acumulat niste informatii in scop de santaj. Daca totul este in regula ( nu este urmarita penal si nu este condamnata ) informatiile nu sunt facute publice, in caz contrar, ele sunt facute publice, sau daca nu exista informatii compromitatoare, atunci ele sunt ,,inventate ”.
    • Like 0
  • ce bine e cind ne tragem milioane de la statul roman.dacà ne toarnà o bàgàm p-aia cu "proces politic" sau pàialaltà cu "victimà a sistemului".Apropo,pe timpul lui Ceascà v-ati luat litera "H"
    • Like 1
  • Saracii de ei, cum s-au sacrificat ei pentru tara luand banii "in grija lor", ca doar era pacat sa fie risipiti pentru spitale, scoli, drumuri si alte asemenea mofturi. Ce si-au mai sacrificat ei sanatatea ca sa na faca bine cu forta... Pacat ca a durat atat si a trebuit sa ii suportam atatia ani.
    • Like 1
  • check icon
    E de nebunia mintii cum se "atrag" penalii cand ajung la ananghie!! Udrea la a3!!! Cred ca nu mai e mult si o sa-i vedem pe Badea,Basescu,Radu Tudor tinandu-se pe dupa gat si cantand :Pusca si cureaua lata/Ce dusmani eram odata....
    • Like 1
  • păi, după ce-au pățit soțul unei foste consiliere a lui Băsescu sau ofițerul SRI Crivăț, sinuciși la momentul oportun... cred că mai mult „pe moarte”.
    nici învârtitorii de bani din sport (Mihai Erbașu, Vasile Turcu) nu au sfârșit-o cu mult mai bine - doar că aceștia, călți în lupte, ba au încercat în prealabil să se înjunghie, ba și-a rupt câteva coaste, înaintea dureroaselor episoade clasate ca fiind, chipurile, sinucidere.
    va dați seama o Elena Udrea (femeie singură, nedreptățită, slobodă la gură, biata de ea), ce osanale postume ar primi pe la B1TV, Antena 3 și România TV? numai să facă ea gestul și să vezi numai....
    • Like 1
  • Nu pot să exult. Sunt doar câteva din capetele Hidrei...
    În ce privește doamna în cauză, nesimțirea ei este notorie.
    • Like 2
  • Hai sa va spun asa: de pedepsit trebuie pedepsită fapta ei dar timpul petrecut in detentie plus cel al amanarii comparativ cu cei 6 ani cu executare mi se pare ca că e dat abuziv. Puteau sa ii scadă din ani si pe lângă sa ii interzică sa mai faca parte din vreo functie publică si nici de la stat sa nu mai primească somaj sau indemnizația sau pensie! Sunt chestiuni simple si sunt sigur că oricine din Romania nu ar mai fură. Asa se întâmplă în Germania. De aceea nu poti sa mituiesti funcționarul public
    • Like 0
    • @ Puscas Paul
      check icon
      Tu de fapt vrei să ne spui așa: Să fie pedepsită, primesc, dar cu mici scutiri pe ici pe colo, și anume în părțile esențiale.
      Udrea fără ajutor de șomaj... Îți dai seama ce devastată ar fi?
      Mai bine spune-ne care-i logica scăderii perioadei amânării sentinței din totalul pedepsei.
      • Like 0
  • check icon
    Ce dovadă mai mare de mafie transpartinică decât că Udrea a intrat direct la Antena 3 după aflarea sentinței?

    „Mai am foarte multe lucruri de spus”... Lenuțo, spune-le pe toate, dar de acolo, din închisoare, bine?

    „Sistemul a învins"...? Nu, cetățenii cinstiți rămași în această țară au învins. Sperăm că definitiv...
    • Like 4
  • Doamne, iubesc justiţia românească şi pe Laura Codruta Kovesi! La brutărie cu toţi care au jecmănit ţara!
    • Like 3
  • In ceea ce priveste intrarea in direct la A3 pot spune doar atat IPOCRIZIA A AJUNS LA RANG DE LEGE !!!
    • Like 2


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

1000 de angajați ai șantierului naval Damen Mangalia își așteaptă concedierea, strigând și plângându-și de milă, cu acompaniamentul țiparnițelor tv. Un spectacol mișcător; dar ce-au făcut acești oameni în cei aproape 2 ani de când șantierul este în insolvență? Nu era clară probabilitatea ridicată a declarării falimentului? Nu vedeau ce se întâmplă la locul lor de muncă? Ba da, dar n-au mișcat un deget.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Florin Negrutiu in Columbia

Columbienii pe care i-am întâlnit în călătoria mea au avut necazuri ceva mai mari decât noi, românii mai noi. Imaginați-vă că în anii 80-90, tinerii din Medellin se considerau norocoși dacă treceau de 20 de ani. Copiii și adolescenții erau rǎpiți de carteluri ca să comită asasinate. Fermierii erau executați dacă refuzau să cultive coca.

Citește mai mult

femeie la birou

E o zi de marți obișnuită. O femeie de 46 de ani intră la ședința de echipă, cu dosarele pregătite, prezentarea deschisă pe laptop. Pe la mijlocul discuției, simte că nu mai găsește cuvântul. Îl știe, l-a știut mereu, dar acum nu mai vine. Face o pauză de o secundă, reacoperă cu o altă frază și continuă. Nimeni nu observă nimic. Ea, în schimb, a simțit totul: valul de căldură care a urcat în față, panica de o clipă că mintea i-a stat pe loc, efortul de a face să pară că totul e în regulă. foto Profimedia

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon PIB Romania istorie / sursa foto: Profimedia

Datele pe care urmează să le prezint sunt exprimate în dolari internaționali, la valoarea prețurilor din 2011 – tocmai pentru a anula „bruiajul” generat de inflație și pentru a putea face comparații cu sens atât în durată lungă, cât și între țări/regiuni. Deci nu vorbim de un PIB nominal pe cap de locuitor, ci de o estimare care ține cont de inflație și de costurile diferite ale vieții în regiuni/țări diferite și în perioade diferite.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Odată ce trupele aliaților au pătruns pe teritoriul Germaniei naziste, în aprilie 1945, unitatea specială americano-britanică Alsos a început să caute locul în care aflaseră că s-a construit un reactor nuclear de către echipa lui Werner Heisenberg. În acest scop, analizau mostre de pământ din diverse zone pentru a detecta urme de radioactivitate semnificative. Un american glumeț a trimis spre cercetare experților un eșantion de sol și o sticlă cu vin găsită prin zonă, cu bilețelul „Analizați-l și pe ăsta!”.

Citește mai mult