Foto: Guliver/Getty Images
După ce au lovit UBER et al., acum comunistoizii ăștia de pe meleagurile noastre dau o altă lovitură intermedierii în stilul lor caracteristic (noaptea pe răcoare și cât mai tacit): interzic închirierile în regim Airbnb prin noua lege a turismului:
Legea prevede aberant:
„Obligativitatea site-urilor sau platformelor dedicate închirierii de spații de cazare de a nu promova anunțurile pentru structuri neînregistrate sau neclasificate”
Autorizarea, înregistrarea, clasificarea de către stat nu reprezintă decât bariere și taxe în plus care, în final, se vor duce tot înspre buzunarul celor ce folosesc astfel de servicii. După ce că suntem vai de noi în competiție cu alte țări în materie de turism...
Adoptarea tacită nu vă scapă de răspundere pentru ceea ce faceți și ceea ce votați. Sunt sigur că anumiți actori economici din turism aplaudă victoria lor. În loc să înțeleagă de ce omul preferă să ia cu chirie un apartament la mare prin Booking.com sau Airbnb.com, ei umblă cu șmecherii pe la prietenii lor politicienii. Suntem țara în care concurența nu e bună niciodată. Țara unde concurența e mereu suprimată șmecherește.
Așa este când educația economică lipsește cu desăvârșire... Nota de plată e la noi întotdeauna nu la ei! Ei își împart prada după bunul plac.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Mai departe, trebuie depusă la Autoritatea Națională de Turism o cerere pentru emiterea unui certificat de clasificare, de până la 3 stele. Câteodată documentul se mai obține, dar numai în urma unei inspecții. În industria asta proprietarii au parte de instituții care nu dorm. Când bagi un străin din Orientul Mijlociu într-un bloc de locuințe, se interesează Poliția, SRI.
Toate blocurile comuniste au pe fiecare scară a blocului câte un „Responsabil de scară” desemnat, care este obligat prin lege să-i înscrie în „Cartea de imobil” pe toți locatarii. Pe el îl sună cei de la Pașapoarte ca să verifice adresa de ședere a „străinului suspect". Bineînţeles că „Responsabilul" îl va suna imediat pe proprietarul apartamentului; „stiţi, cineva important se interesează de activităţile dumneavoastră!".
Mult succes optimiştilor care speră să facă afaceri în România.
Amicul cu care vorbeam mai zicea că, majoritatea celor care închiriază apartamente sunt nevoiți să facă evaziune, sau să includă în chirie prețul impozitelor și asigurărilor de sănătate obligatorii CASS, caz în care apartamentul respectiv va ieși din marja de buget de care dispun chiriașii obişnuiţi. Deci, ca și proprietar, dacă ești corect şi NU faci evaziune, nu prea poți concura cu ceilalți proprietari care fac evaziune (și care sunt majoritari). Iar dacă decizi să riști şi faci la fel, atunci vei deveni evazionist și vei fi şantajabil de către ANAF, că e foame mare de bani la buget.
In concluzie, m-as astepta la o analiza mai complexa si la mai multa rigoare in extragerea de concluzii, mai ales din partea unui profesor universitar.
In rest, numai bine!
De obicei, proprietarul (sau orice alt om de afaceri) câştigă bani servind nevoile chiriaşilor lui. Dacă el nu reuşeşte să satisfacă aceste nevoi, chiriaşii vor avea tendinţa de a închiria în altă parte. Apartamentele goale înseamnă, desigur, o pierdere de venit. Reclamele, agenţii de închirieri, reparaţiile, zugrăvitul şi alte lucruri implicate de reînchirierea unui apartament reprezintă cheltuieli suplimentare. În plus, proprietarul care nu reuşeşte să satisfacă cerinţele chiriaşilor s-ar putea vedea nevoit să ceară chirii mai mici decât ar fi putut obţine în mod obişnuit. Ca şi în alte afaceri, clientul „are întotdeauna dreptate”, iar negustorul care ignoră această zicală o face pe riscul lui.
Nu avem aceleaşi aşteptări de la margarină, pe care le-am avea de la unt. Suntem mulţumiţi cu mai puţine calităţi la o maşină folosită, faţă de una nouă. Cu toate acestea, când este vorba de locuinţe, în special în zonele urbane, oamenii aşteaptă, ba chiar insistă, să obţină locuinţe de calitate la preţuri de chilipir.
La urma urmei, nu există un sens legitim al conceptului de a cere un preţ prea mare. „A cere un preţ prea mare” nu poate însemna decât „a cere mai mult decât ar vrea cumpărătorul să plătească”. Dar din moment ce noi toţi am vrea cu adevărat să nu plătim nimic pentru spaţiul nostru de locuit (sau poate minus infinit, ceea ce ar fi echivalent cu plata, efectuată de către proprietar către chiriaş, a unei sume infinite de bani pentru a locui în clădirea lui), proprietarii care cer totuşi ceva sunt învinuiţi că cer prea mult. Despre oricine vinde la un preţ mai mare decât zero se poate spune că cere un preţ prea mare, pentru că noi toţi am vrea să nu plătim nimic (sau minus infinit) pentru ceea ce cumpărăm.
Dacă preţul apartamentelor de închiriat ar începe să crească din cauza noilor reglementări, sau din cauza unei crize de locuinţe, forţe similare vor intra în joc. Vor fi construite locuinţe noi de către proprietarii de imobile existenţi şi de alţii noi care sunt atraşi în ramură de creşterea preţurilor. Apartamentele vechi vor începe să fie renovate; poate chiar pivniţele şi podurile vor căpăta statut de locuinţă aprobată conform noilor reglementări. Însă toate aceste activităţi vor face să crească preţul chiriilor.
Pe de altă parte, turiştii (sau chiriaşii) vor avea mai puțini bani rămaşi disponibili pentru hrană, îmbrăcăminte, divertisment, etc. Așadar, o reglementare care la început părea promițătoare, defapt va lovi în cei cu venituri modeste.
Proprietarul de locuinţe ieftine diferă prea puţin de alţi furnizori de marfă ieftină. De fapt, el nu este altfel decât oricare alt furnizor al *oricărui* fel de marfă.
Să-i examinăm mai întâi pe furnizorii de marfă ieftină, inferioară şi de mâna a doua. Mai presus de orice altceva, un singur lucru se poate spune despre marfa pe care ei o cumpără şi o vând: este fabricată la un preţ scăzut, este de calitate inferioară sau la mâna a doua. O persoană raţională care cumpăra haine de la un magazin second-hand nu s-ar aştepta la o calitate ridicată, la o finisare deosebită sau la marfă nouă atunci când preţul este un chilipir; ea nu s-ar simţi jignită sau înşelată dacă s-ar dovedi că marfa la preţuri foarte mici are doar o calitate corespunzător de mică.
Locuinţele modeste și slab amenajate nu constituie o problemă atunci când locuitorii sunt oameni care îşi permit locuinţe de calitate mai ridicată, dar *preferă* să trăiască în locuinţe mai modeste pentru că astfel pot economisi bani. Problema locuinţelor slab amenajate nu este o problemă de rea voință din partea proprietarilor, nici una de locuinţe. Ea este o problemă de *sărăcie*, o problemă pentru care proprietarul de locuinţe slab amenajate nu poate fi considerat responsabil. Şi când nu este efectul sărăciei, nu mai rămâne deloc o problemă socială.
Dacă proprietarului de locuinţe slab amenajate i s-ar interzice să mai aibă asemenea proprietăţi şi dacă această interdicţie ar fi aplicată cu stricteţe, starea săracului s-ar înrăutăţi în mod considerabil. Interzicerea chiriilor mari, prin controlul chiriilor şi alte legi similare, este cea care provoacă deteriorarea locuinţelor. Interzicerea locuinţelor de calitate proastă, prin coduri ale locuinţelor şi alte măsuri similare, îi determină pe proprietari să părăsească acest domeniu de activitate. Rezultatul este că, astfel, chiriaşii au mai puţine opţiuni, iar cele pe care le au sunt de calitate scăzută. Dacă proprietarii nu pot obţine, prin furnizarea de locuinţe săracilor, la fel de mult profit ca în alte ocupaţii, ei vor părăsi domeniul. Încercările de a scădea chiriile şi a menţine o calitate ridicată prin interdicţii nu pot să ducă decât la micşorarea profiturilor, eliminarea proprietarilor din domeniu şi lăsarea chiriaşilor săraci într-o stare cu mult mai proastă decât înainte.
Parti bune:
- teoretic, s-ar elimina sau cel putin minimiza, o parte a concurentei neloiale, aici referindu-ma la acele locatii care nu se incadreaza in nici un standard de unitate de cazare turisti si care oricum lucreaza pe mai multe planuri, mai mult sau mai putin legale (vezi persoanele de pe marginea drumului cu cheile in mana, care duc turisti SI la astfel de locatii);
- turistul ar sti ce conditii trebuie sa gaseasca, proportional cu nivelul de clasificare;
- colectarea mai multor bani la bugetul statului, din taxele si impozitele platite de unitatile de cazare care vor decide sa treaca in randul celor se respecta legea.
Parti negative:
- Impiedicarea dezvoltarii unitatilor mici, in curs de clasificare, care, dupa actuala legislatie, au voie sa functioneze, avand dosarul depus pentru clasificare, dar care, dupa aceasta modificare, vor trebui sa-si stopeze activitatea pana la momentul obtinerii clasificarii;
- Legislatia actuala are hibe mari in privinta conditiilor privind clasificarea potentialelor unitati de cazare, o parte din acestea fiind alambicate sau neclare, din care fiecare intelege ce vrea, in functie de “consultantul” pe care il alegi (sau nu, dar pe riscul tau) si a conexiunilor acestuia. Intai de a modifica legea, ar fi trebuit rezolate aceste probleme, sau cel putin relaxate conditiile de clasificare;
- Aflandu-ne in acest spatiu carpato-danubiano-pontic si stiind metehnele balcanice ale autoritatilor, clasificarile vor fi din ce in ce mai greu de obtinut, ca sa nu mai aduc in discutie si nivelul profesional al evaluatorilor;
- O parte din turisti vor continua sa aleaga unitatea de cazare in functie de bugetul alocat vacantelor, si din ce in ce mai putini in functie de clasificare;
- Obtinerea si mentinerea clasificarilor/inregistrarilor sau cum le-or mai numi autoritatile, se va face cu un consum financiar suplimentar, care automat va fi reflectat in pretul camerei si implicit va fi suportat de turist. Efectul? Micsorarea numarului de turisti ce aleg un sejur intern si marirea numarului celor care vor alege sejururi externe. Consecinta? Ingroparea si mai adanc, de paca nu era suficient de mult, a turismului romanesc;
- Migrarea in masa a unitatilor de cazare de pe site-urile romanesti de profil, pe site-urile internationale, aceasta masura afectand in acelasi timp si companiile romanesti proprietare ale site-urilor romanesti, prin micsorarea numarului de contracte de promovare.
Binenteles ca partile pozitive si negative enumerate nu sunt toate. Cu siguranta sunt si altele, dar deocamdata, la prima vedere a modificarii respective, doar pe astea le-am identificat.
In mod sigur, cei din domeniu vor incepe sa caute metode alternative de supravietuire, printre acestea putand fi:
- cum Romania este stat UE, probabil ca se vor cauta clasificari ale unitatilor prin alte state membre UE, unde conditiile sunt mai flexibile, mai relaxate, taxele mai mici si mai orientate catre bunul mers al turismului;
- se vor folosi din ce in ce mai des site-urile internationale de promovare a unitatilor de cazare, care nu vor avea astfel de impuneri (pe riscul turistilor, binenteles). Apropos de asta, probabil autorul nu stie ca Airbnb inca nu are sucursala in Romania, fiind un site american, deci nu se va supune legislatiei romane. Nu acelasi lucru se poate spune despre booking.com, care are de cativa ani buni sucursala romaneasca.
Tot in mod sigur, daca legea e deja modificata, cei care au facut astfel de modificari nu le-au trecut prin dezbatere publica, din varii motive, mai mult sau mai putin bine intentionate, dar pe care n-as vrea sa le banuiesc…
Cine vrea sa faca turism sa-si construiasca pensiune/motel/hotel si sa inchirieze camere pe ce site doreste. Cumpararea de apartamente in scopul inchirierii tip Airbnb produce inflatie imobiliara si conditii de trai jalnice pt vecini. Nu cred ca exista familie care doreste sa-si creasca copiii langa un asemenea apartament, unde ai un vecin nou in fiecare zi/cateva zile/weekend cu toate chindiile si paranghelia aferente, macel pe locurile de parcare si asa limitate din fata blocului, samd.
Airbnb ca si Uber au fost concepute pt un scop initial OK. Problemele au aparut cand se speculeaza lacunele din acest concept initial. Airbnb era site-ul unde-ti inchiriai propria casa pe timpul vacantei tale, ca sa-ti mai amortizezi ceva costuri pe perioada cand esti plecat si oricum nu o folosesti. Nu era o problema mare pt vecini sa aiba pe altcineva locuind in casa ta pt o saptamana doua. Problema a aparut cand “smecherii” au inceput sa cumpere case, mai ales pe ipoteca, pt asemenea inchirieri. Asta cauzeaza inflatie imobiliara si infern pt vecini.
Aceeasi problema si cu Uber, insa doar in vest pana acum. Conceput initial pt Cetateanul X sa-si foloseasca masina proprie cateva ore pe zi, dupa serviciu ca sa faca niste bani dintr-un “luat la ocazie prin app”, sistemul a luat-o razna cand a ajuns sa fie intesat de ilegali fara permis de conducere. Exemplu in UK: Hassan cetatean legal cu permis de conducere ia licenta Uber si pe licenta lui masina merge 24/7 cu Zayd si Ahmed la volan (prieteni sau rude ale susnumitului ilegali si fara permis de conducere valabil in UK). In Romania e foarte greu sa aplici metoda din cauza controalelor politiei in traffic, insa in vest unde nu te opreste nimeni in traffic, decat daca incalci legea poti sa conduci toata viata fara permis.
Nu-mi vine sa cred ca felicit PSD pt ceva, dar asta e probabil singura lege buna pe care au dat-o in actuala legislatura.
Articolul nu cere sa nu plateasca taxe cei ce ofera spre inchiriere prin Airbnb si Booking. Articolul nu cere sa se permita unora sa functioneze dupa alte reguli. Articolul pledeaza in primul rand pentru ridicarea gradului de educatie economica. De exemplu:
1. Sa se modifice regulile pentru toti si sa fie aceleasi reguli pentru toti, si cei ce activeaza deja in domeniul turistic (hoteluri care nu ofera camere prin Airbnb, etc), si cei ce vor sa intre in acest domeniu folosind Airbnb.
2. Autorizarea, înregistrarea, clasificarea DE CATRE STAT sa fie redusa. Mai bine sa fie eliminata de tot. Treptat, nu totul deodata. Statul sa se retraga treptat din acest sector economic. Vor apare standarde de excelenta si moduri de sanctionare a celor ce nu vor sa respecte aceste standarde si FARA implicarea statului. Exemple: notele date de calatori soferilor Uber cu care au calatorit, recenzii ale utilizatorilor unui produs sau serviciu. Sanctionarea celor ce ofera un serviciu fara respectarea unor standarde de calitate, precum si crearea standardelor de calitate, se va face MAI BINE fara implicarea functionarilor statului.
Este nevoie sa explic de ce se va face mai bine fara implicarea functionarilor statului? Revenim iarasi la ridicarea gradului de educatie economica ...
Din ce stiu eu, Uber colaborează doar cu soferi care dețin o entitate fiscală - PFA sau SRL - si care platesc taxe pentru veniturile generate prin intermediul platformei Uber.
Raspunsul tau la argumentele de principiu din cele "1000 de randuri" scrise de mine este ca ... sunt comic si incerc sa demonstrez ceva pentru cineva ? Doar atat ?
Insa faptul ca nu putem impozita 25% nu inseamna ca trebuie sa-i pierdem si pe ailalti 75% impozabili, mai ales daca vin de la turisti straini.