La final de februarie, Gabriela Enea, psihoterapeut și membru al Colegiului Psihologilor din România, se îmbarca într-un avion spre Londra cu un bagaj mai altfel. „ - Am văzut eu bine? Geamantanul e plin cu flori?”, a fost întrebată de către tânăra ofițer care scana bagajele. „-Da”, a venit prompt și mândru răspunsul. „- Orice femeie si-ar dori sa primească un geamantan plin cu flori”, a replicat tânăra. „-Tot unei femei i le duc și eu. Are 22 ani. A fost admisă la Cambridge, la Facultatea de Medicină”. Destinatara florilor din dialogul relatat de Gabriela Enea era chiar fiica ei, Rafaela, pentru care mama a vrut să facă un gest pe măsura bucuriei pe care să o simțea: să se ducă în piața preferată de flori din București, să meargă prin aeroporturi și pe străzi cu fragila încărcătură, să i-o ofere fiicei, să o îmbrățișeze și să-i spună că e mândră de ea. Apoi să se întoarcă acasă. Așa a și făcut.
„Nu suntem numai ce facem la școală”
Absolventă a Colegiului Național Sf. Sava din București, Rafaela Enea a studiat cercetarea medicală la Imperial College din Londra, iar recent a fost admisă la Facultatea de Medicină a Universității Cambridge, fiind singura româncă dintre cei 45 de noi studenți. „În momentul în care mă duc la Cambridge, eu nu mă duc ca un student și atât. Mă duc ca un om care are un bagaj, poate și emoțional, poate și de cunoștințe, poate și de experiențe pe care le-am avut cu alți oameni pe care sunt mândră că i-am întâlnit. Și mă gândesc cu gratitudine la tot, pentru că nu suntem numai ce facem la școală, matematică, română, bacalaureatul sau bacalaureatul britanic. Suntem și teatru, suntem și muzică, suntem ce ne place să citim, felul în care interacționăm, sporturile pe care le facem”, spunea recent Rafaela Enea în timpul unui interviu televizat.
De când povestea ei a devenit cunoscută, mama ei, Gabriela, care lucrează mult cu copii și adolecenți, a primit, în mod repetat, de la părinți aceeași întrebare: Cum ai reușit? Cum poți să crești un copil care să intre la Cambridge?
Întrebarea ascunde însă o capcană. Pentru că, dacă îi proiectezi copilului un traseu conform reprezentărilor tale asupra succesului, riști să îl introduci într-un rol care să îi devină mască sau închisoare, atrage atenția Gabriela Enea. Abordarea este alta, drumul trebuie să fie mereu deschis, iar busola ce trebuie urmată e cea din interiorul copilului. Treaba părintelui, pe de altă parte, este să ofere structură, susținere, iubire necondiționată, dar și să impună limite sănătoase, punctează psihologul.
„Trebuie să învățăm să creăm cultura bucuriei reușitei. Nu pentru că trebuie să reușim, ci pentru că ne provoacă bucurie. Chiar dacă un copil ajunge într-un anumit loc, nu poate performa pe termen lung doar pentru că trebuie”.
„Trebuie să-i dai libertatea copilui să spună ce-i place, unde se simte confortabil. Să-i spui că e OK să greșească, să-i spui că nu trebuie, sub nicio formă, să facă totul perfect. Să fii părinte este despre a fi alături de el și a încerca, așa cum ai face dacă ai tatona gheața unui lac cu piciorul, până găsești un punct suficient de tare pentru a merge mai departe. Nu este despre a-l închista, a-i îngusta opțiunile, a-l face să facă ceea ce ai făcut tu sau n-ai făcut tu. Mi-a plăcut un citat dintr-o carte, care spunea că trebuie să învățăm să creăm cultura bucuriei reușitei. Nu pentru că trebuie să reușim, ci pentru că ne provoacă bucurie. Chiar dacă un copil ajunge într-un anumit loc, nu poate performa pe termen lung doar pentru că trebuie. Să presupunem că ajunge acolo unde „trebuie” să ajungă. Cât timp va rezista?”, se întreabă retoric psihoterapeutul.
Învață mereu de la fiica sa ce înseamnă să faci ceva cu bucurie. Recent, Rafaela i-a spus că una dintre opțiunile ei este neurochirurgia, specializare pentru care e nevoie să studieze 11 ani. „Până o să ajungi să profesezi, o să ieși la pensie”, i-a replicat în glumă mama ei. „Mi-a răspuns: Poftim, tu te gândești numai că trebuie să bifezi o chestiune. Pentru mine, e o călătorie, în acești 11 ani descopăr, în acești 11 ani mă bucur. Pe mine nu mă interesează să-mi obțin neapărat acel titlu. Dacă va fi să o fac, o voi face”.
„Reușita nu înseamnă neapărat să ajungă la o facultate de top, ci să ajungă acolo unde el se simte liber să aleagă”
Gabriela Enea povestește că Rafaela a fost un copil curios și a rămas un adult la fel de curios. „Punea foarte multe întrebări, totul era cu: De ce?, cerea pur și simplu să facă lucruri, să facă activități. Momentele de vacanță erau o adevărată tragedie, aș putea să spun. Trebuia să mă gândesc cu două luni, trei luni înainte de a termina școala: ce fac, ce pun în loc? Evident că totul era conectat cu nevoile ei, pentru că aș vrea foarte clar să se înțeleagă lucrul acesta. Mulți părinți, de exemplu, cu ai căror copii lucrez în cabinet, m-au întrebat de-a lungul timpului, acum cu atât mai mult, cum îl faci pe copil să ajungă la o facultate de top? Tocmai asta e ideea, să nu-l faci tu. Reușita nu înseamnă neapărat să ajungă la o facultate de top, ci să ajungă acolo unde el se simte liber să aleagă, în locul spre care îl poartă dorința lui intrinsecă”. Recunoaște că a fost o mamă perfecționistă și că unele din direcțiile spre care și-au îndreptat copilul nu i s-au potrivit întotdeauna, un exemplu fiind insistența de a studia limba germană, care nu a dat rezultatele dorite nici după 15 ani de cursuri.
„Meseria de părinte este precum cea de oftalmolog. Schimbi de foarte multe ori lentilele până să găsești cea mai bună variantă”
„Mi se pare ca meseria de părinte este precum cea de oftalmolog. Ați văzut cât timp durează o consultație la oftalmologie? Schimbi de foarte multe ori lentilele până să găsești cea mai bună variantă. Nici noi nu venim în buzunar cu manualul de părinte, învățăm din interacțiunea cu copiii”, este de părere Gabriela Enea,
Un moment dificil pentru ea a fost când Rafaela avea 10 ani și i-a spus că ea simte că nu are emoții, iar ea și-a dat seama că, de-a lungul vremii, a avut un discurs prea rațional față de copil. „În momentul respectiv aproape că a fost ca o lovitură de ciocan, mi s-a spart o lume pentru că mi-am dat seama ce-am făcut eu acolo ca să întrețin acest tipar. Am început, în primul rând să mă văd pe mine altfel, ca să pot s-o văd pe ea altfel și ca să poți să-i oglindesc și ei latura asta emoțională. Am înțeles despre mine că e ok să plâng, că e ok, să fiu vulnerabilă, rănită, îndurerată de foarte multe lucruri, că trebuie să stau un pic cu durerea aia și apoi să văd ce fac și atunci, cumva,s-a schimbat și discursul față de ea”, își amintește.
Un moment de cotitură: în clasa 7-a, și-a dat seama că copilul ei nu știa nimic la matematică
Un alt moment dificil a fost în clasa a 7-a, când și-a dat seama că fiica ei nu învățase în școală nimic la matematică, deși era un elev de 8 sau 9. După un 5 neașteptat în teză, a rugat-o pe prietenă să o evalueze, iar aceasta i-a spus franc că nivelul celei mici era de clasa a III-a. Știuse că matematica nu era chiar punctul ei forte și, ca să o protejeze de dezamăgire, îi mai spunea din când în când: „Ei, lasă, că nu ai tu cap de matematică. Tu ești bună la altele…” Însă la un asemenea rezultat, cu doar un an înainte de Evaluarea Națională, nu se așteptase.
„M-a sunat prietena mea și mi- spus: Gabi, nu știe nimic la matematică… Realist vorbind, dacă începe acum să studieze o oră-două ore pe zi ne putem aștepta la un 6-7 la Evaluarea Națională. Însă Rafaela ne-a surprins pe toți. A fost unul dintre momentele extraordinar de importante ale vieții ei, un moment de cotitură, un moment în care ea m-a salvat pe mine cu neputința mea. A muncit, a recuperat și a luat 10 la Evaluarea Națională. Cu disciplină, perseverență și un program bine structurat, a întors rezultatul, A terminat profilul real și m-a întrebat: Ei, am sau nu am cap de matematică? Mi-am dat seama că. atunci când spuneam acel lucru, ca să o protejez, i-am creat nevoia de a-mi împlini acest discurs. Nu am cap de matematică, deci o să iau nota 5”, povestește Gabriela Enea.
Astăzi, Rafaela se pregătește să urmeze Facultatea de Medicină la Cambridge. „Valorizez și sunt extraordinar de mândră de copilul meu că a ajuns la facultățile la care a ajuns. Sunt infinit mai fericită că ea a ajuns acolo unde a vrut, în locul spre care a tras-o sufletul ei. Iar dacă va vrea vreodată să aleagă alt drum, să renunțe la facultate și să se întoarcă acasă, voi fi aici și o voi susține”, spune mama.
Articolul face parte dintr-o serie realizată cu sprijinul Vodafone România
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.