Sursa foto carpathia.org
Biologul Barbara Promberger a ajuns în România la jumătatea anilor ‘90 și s-a îndrăgostit pe loc de pădurile pline de viață, cum nu se mai găseau în țările occidentale. Studia lupii și avea să descopere că aici trăiau, la acea vreme, cei mai mulți din Europa, cu excepția Rusiei. Mai mult decât atât, deși lupii erau atât de numeroși, conflictele prădătorilor cu oamenii erau relativ puține.
„În România atunci erau 3.000 de lupi, în Germania nu erau deloc, în altă țară câteva sute. România atunci avea 22 de milioane de locuitori și era extraordinar că oamenii aveau o viață împreună cu lupii, fără mari conflicte. Bineînțeles, conflicte există întotdeauna, dacă există animale sălbatice, dar în România ele erau ținute la nivel acceptabil. Pentru că în România, există această tradiție, cu stâne în munte, cu câini ciobănești foarte eficienți, care în Alpi nu mai sunt. În Elveția, acolo unde au venit lupii, au venit râșii există o problemă mare pentru că nu mai sunt oameni cu câini în munte. În România încă sunt și astăzi și de aceea situația este foarte diferită”, explică Barbara Promberger care, împreună cu soțul său Christoph, conduce o fundație al cărui scop este salvarea pădurilor României - Fundația Conservation Carpathia.
„Trebuie să ne gândim că lanțul trofic este foarte important, nu putem să scoatem un animal pentru că nu ne place nouă”
Povestea lupilor este un exemplu grăitor pentru felul în care sunt alcătuite legile naturii, astfel încât lumea să rămână într-un echilibru, pe care oamenii îl pot strica însă foarte ușor. Acolo unde lupii sunt prezenți, ecosistemele prosperă.
„Noi trebuie să ne gândim că lanțul trofic este foarte important, nu putem să scoatem un animal pentru că nu ne place nouă. Dacă noi începem să modificăm acest lanț, asta are un efect asupra multor sisteme, pentru că totul este legat. Nu este nimic static, totul este în mișcare și, dacă scoți o specie dintr-un sistem de alte specii, bineînțeles că o să se întâmple ceva. Noi vedem tot timpul că unde omul începe să manipuleze, pentru că crede că știe mai bine, încep să apară probleme. În Austria, în Germania, pădurarii nu pot să protejeze o pădure din cauza căprioarelor și cerbilor. Nu crește nimic. Pentru că, din cauză că nu mai sunt râși, căprioarele și cerbii s-au înmulțit atât de mult, încât pădurea nu mai poate să crească”, spune directoarea executivă a Fundației Conservation Carpathia. Aceasta dă exemplul parcului Yellowstone, unde specii de plante și vietăți au reapărut pentru că lupii au reapărut. Prezența prădătorilor a făcut ca erbivorele să stea în alertă și să nu mai pască în anumite zone: acolo, vegetația s-a regenerat, iar odată cu ea o nouă viață a început.
Barbara Promberger /sursa foto: Răzvan Dima pentru Fundatia Conservation Carpathia
Barbara Promberger vorbește, într-un interviu pentru Republica despre importanța fiecărui copac dintr-o pădure și despre importanța pădurilor în însănătoșirea planetei și în combaterea efectelor schimbărilor climatice, care au devenit astăzi vizibile și pentru oamenii simpli, fără pregătire științifică.
Din păcate, în România pădurea a fost tăiată fără milă în ultimele decenii. La jumătatea anilor 2000, după ce pădurile au fost retrocedate, suprafețe întinse au fost tăiate la ras - iar copaci, plante și animale au dispărut de pe fața pământului. Atunci, cu sprijinul unor finanțatori internaționali și români, Barbara și Christoph Promberger au început să cumpere, în munții Făgăraș, păduri ca să le pună la adăpost de tăieri. Au reușit astfel să salveze suprafețe împădurite ce totalizează împreună 27.000 de hectare.
„E important să refacem păduri, nu să creștem lemn”
O pădure tăiată nu va putea fi înlocuită niciodată în timpul vieții noastre și nici măcar în timpul vieții copiilor noștri. Frumusețea și puterea pădurilor românești stătea, și în unele locuri încă mai stă, tocmai în bogăția lor. „În 2005-2006 am văzut că se schimbă modul de exploatare, în fața noastră au dispărut suprafețe enorme de pădure, tăiate fără scrupule. Păduri virgine, complet neatinse, cu o compoziție naturală, cu diferențe de vârste între copaci. Multă lume zice că pădurea este o resursă regenerabilă, care crește din nou, și în parte e așa. Dar, dacă ne uităm la pădure, vedem foarte clar diferența dintre o pădure adevărată și o cultură de lemn. Dacă doar crești niște puieți, de aceeași vârstă, e adevărat că o să crească biomasă, o să crească lemn și putem să tăiem în 70-80 de ani niște copaci. Dar eu nu aș spune că asta este o pădure, pentru că o pădure are o diversitate, iar diversitatea e viața. Asta se vede clar în alte țări, există aceste plantații de molizi care sunt și foarte vulnerabili. Acum, cu încălzirea climatică, acești molizi nici nu au putere să reziste la o provocările care apar. Într-o pădure adevărată, și dacă un copac nu rezistă, sunt mulți alți copaci care au această putere, De aceea e important să refacem păduri, nu să creștem lemn”, explică Barbara Promberger.
Un copac pe moarte dă viață pădurii încă cel puțin un secol de când începe să se stingă. Câtă vreme este în picioare, este adăpost pentru păsări. Apoi, când se întinde la pământ, procesul descompunerii sale devine procesul nașterii multor specii. Să îl iei din pădure și să îl pui pe foc este o crimă, consideră Barbara Promberger.
„Acum tăierile merg până sus, până în pășunile alpine și s-au stricat foarte mult habitatele pentru cocoșul de munte. Știm foarte clar că specia este în pericol să dispară”
Dispariția habitatelor și fragmentarea lor din cauza tăierilor a adus specii de animale din România în pragul extincției. Este cazul cocoșului de munte. „Dacă avem foarte multe tăieri rase, multe specii pleacă. Noi știm foarte mult despre câteva specii monitorizate de noi sau de alții, cum e cocoșul de munte, și este oribil să vedem cum dispare. Zonele de molid din păduri înalte sunt niște păduri pe care nu le-a tăiat nimeni nici pe timpul comunismului, iar acum tăierile merg până sus, până în pășunile alpine și s-au stricat foarte mult habitatele pentru cocoșul de munte. Știm foarte clar că specia este în pericol să dispară”, avertizează Barbara Promberger.
Toate informațiile științifice disponibile în momentul de față arată că pădurile joacă un rol esențial în lupta cu unele din cele mai grave probleme ale omenirii. „La nivel internațional, pădurile sunt recunoscute drept cea mai bună soluție naturală împotriva schimbărilor climatice. De fapt, nu ne costă nimic să lăsăm aceste păduri să crească. Un copac care are voie să își dezvolte potențial pe termen lung e cel mai bun mecanism de filtrare a carbonului și de păstrare a carbonului în interiorul copacului, în rădăcinile, în pământ pe termen lung. Ciclul de apă este foarte important și pentru aceasta e foarte importantă pădurea - o pantă împădurită, ține apa în rădăcini mult mai mult decât o pantă care e tăiată ras și unde o ploaie mai mare provoacă alunecări de teren. În interiorul pădurii temperatura este mult mai scăzută. Pădurile țin apa concentrată în vegetație și astfel, la nivel global, ajută la ținerea sub control a nivelului mărilor și oceanelor”, explică biologul.
Fundația Conservation Carpathia a salvat de la exploatare, în ultimii 12 ani, 27.000 de hectare de păduri și pășuni alpine din Munții Făgăraș, Parcul Național Piatra Craiului și Munții Leaota.
„Ne gândim la oamenii care trebuie să trăiască după ce s-au tăiat pădurile și nu le-a mai rămas nimic în afară de noroi și probleme”
„Cu 27.0000 de hectare suntem mai mari decât multe parcuri naționale din Europa. Parcul Național Piatra Craiului are 15.0000 de hectare. Bineînțeles, la noi este problema că nu este totul într-un loc. Noi vedem însă foarte multe beneficii”, spune Barbara Promberger. Fundația lucrează împreună cu comunitățile locale pentru a le arăta cum pot să trăiască păstrând pădurea, nu tăind-o. O alternativă este turismul responsabil „Dacă noi luăm această sursă de venit trebuie să venim cu o alternativă, iar turismul poate să fie o alternativă foarte interesantă pentru zona respectivă”, crede Barbara Promberger.
„În ultimii 2-3 ani am văzut deja o schimbare. Lumea a văzut că, de fapt, schimbările climatice încep să devină vizibile. Aproape în toate satele au început să fie probleme cu inundațiile și cu alunecările de teren. Pădurile s-au defrișat în spatele casei și acum vine muntele peste noi. Începe să fie o înțelegere asupra problemelor și o înțelegere a faptului că lucrurile trebuie să se schimbe. Mai este un drum de făcut, dar eu cred că oamenii vor înțelege. Bineînțeles, mai sunt câțiva, dar eu nu cred că sunt mai mulți de o mână de oameni în fiecare sat, care au făcut o grămadă de bani din defrișări. Dar noi ne gândim la oamenii care trebuie să trăiască după de s-au tăiat toate pădurile și nu le-a mai rămas nimic în afară de noroi și probleme. Ei trebuie să trăiască din altceva”, spune directoarea Fundației Conservation Carpathia.
Articolul face parte din seria România sustenabilă, realizată cu susținerea eMAG.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.