Durerea încercată de rudele apropiate ale victimelor accidentelor de circulație va fi luată în calcul la stabilirea despăgubirilor pe baza polițelor RCA. Prevederea apare în proiectul de lege privind RCA care, dacă va fi aprobat, va aduce mai multe modificări.
Astfel, despăgubirile pentru victimele accidentelor de circulație vor scădea și se vor calcula în funcție de „puncte traumatice”, polița RCA va putea fi suspendată atunci când maşina nu este folosită, șoferii își vor putea cumpăra RCA și pentru o perioadă de doar o lună, sau multiplu de o lună, iar între companii va funcționa compensarea directă a daunelor. Asigurătorii RCA care nu vor respecta noile prevederi riscă amenzi de până la cinci milioane de lei.
Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a precizat că proiectul de lege a fost inițiat de Comisia pentru buget, finanţe din Senat, iar „Consiliul ASF şi-a însuşit şi a aprobat, fără să intervină pe fond, propunerile Grupului de lucru referitoare la armonizarea proiectului Legii RCA cu observaţiile sustenabile ale operatorilor din piaţă”.
Principalele noutăți din proiectul Legii RCA:
- Despăgubirile, stabilite pe baza „punctelor traumatice”
În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății ori de deces rezultate în urma unui accident de vehicule, stabilirea despăgubirii, atât pe cale amiabilă, cât şi pe cale judecătorească, se realizează pe baza următoarelor criterii generale de evaluare:
• despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătăţii persoanelor sau decesului acestora se evaluează pe baza punctajului obţinut prin însumarea punctelor, comunicat de către Institutul Naţional de Medicină Legală şi prevăzut în reglementările A.S.F., corespunzător categoriilor de prejudicii nepatrimoniale rezultate în urma producerii accidentului de vehicule;
• evaluarea despăgubirilor are în vedere un nivel mediu prezumat al suferinței îndurate de persoanele prejudiciate;
• valoarea unui punct traumatic este egală cu dublul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la data producerii accidentului;
Despăgubirea maximă nu va putea depăși 200 de puncte traumatice, echivalentul stării vegetative persistente - SVP, indiferent de numărul, natura sau gravitatea leziunilor. La un salariu minim brut de 1.250 de lei, valabil de la 1 mai, reiese că despăgubirea maximă ce se va putea plăti va fi de 500.000 lei pentru o persoană.
Amintim că în prezent, potrivit reglementărilor UE, victimele unui accident auto pot obține, pe asigurarea RCA a șoferului vinovat, despăgubiri pentru vătămări corporale și deces în valoare totală de maxim 5.000.000 euro, indiferent de numărul victimelor.
Cele mai mari despăgubiri pentru vătămări grave plătite de companii de asigurare din UE variază mult, de la 90.000 de euro în Slovacia, 190.000 de euro în Elveția, la 412.000 euro în Marea Britanie, sau 500.000 de euro în Germania, reiese din date ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare din România (UNSAR).
50.000 de euro, despăgubiri pentru un copil minor care și-a pierdut familia în accident
Ruxandra Toma, avocat specializat în domeniul acordării despăgubirilor în cazul daunelor RCA, spune pentru Republica.ro că cele mai mari sume obținute cu titlu de despăgubire în cazurile pe care în calitate de avocat le-a gestionat până în prezent nu sunt nici pe departe spectaculoase. Avocata vorbește de despăgubiri maxime, după sentința definitivă, de 45.000-50.000 de euro.
„Cu titlu de exemplu pot spune că pentru un copil minor care și-a pierdut familia într-un accident rutier, instanța de judecată a acordat suma de 50.000 euro și o prestație periodică de 600 de lei lunar. Este nejustificat de puțin, în opinia mea, ținând cont de gravitatea cazului în sine, luat în ansamblu, cu toate implicațiile sale actuale și viitoare în ceea ce privește minorul rămas orfan”, spune avocata.
Într-un alt caz, de data aceasta pentru o vătămare corporală ce a necesitat 180 de zile de îngrijiri medicale cu afectare motrică ireversibilă, a fost obținută o despăgubire de 45.000 euro.
„Cam de această manieră sunt sumele acordate în instanța de judecată, după rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești. Din păcate, statistica din domeniu face referire la sumele globale achitate cu titlu de despăgubire de către societățile de asigurare în astfel de spețe, ceea ce scoate în evidență o cifră semnificativă, dar neelocventă”, mai arată avocata, care crede că despăgubirea trebuie privită în mod particular și nicidecum global.
Durerea încercată de rudele apropiate, luată în calcul la stabilirea despăgubirilor
Pe de altă parte, proiectul Legii RCA prevede că la stabilirea despăgubirii în caz de deces se iau în considerare următoarele:
• durerea încercată prin decesul victimei se prezumă pentru ascendenții, descendenții, colateralii privilegiaţi și soțul supraviețuitor;
• pentru ascendenţii privilegiați, descendenţii de gradul I, colateralii privilegiaţi şi soţul supraviețuitor despăgubirile pentru prejudiciul moral suferit de aceștia se stabilesc pe baza punctajului comunicat de către Institutul Naţional de Medicină Legală şi prevăzut în reglementările ASF
• pentru alte persoane, care pot dovedi existenţa unui prejudiciu încercat prin decesul victimei, despăgubirile, stabilite pe baza punctajului comunicat de către Institutul Naţional de Medicină Legală, prevăzut în reglementările A.S.F. și corespunzător colateralilor privilegiaţi, sunt maximale;
• durerea încercată prin decesul persoanei vinovate de producerea accidentului nu poate face obiectul unor pretenţii de despăgubire.
Cum se poate face o estimare a durerii încercate de cei apropiați pentru victimele accidentului? „În reglementarea actuală nici măcar atât nu se prevede. Se spune „daunele morale se stabilesc în conformitate cu jurisprudența din România". Cum clasificăm asta? Măcar dacă ar exista un buletin al jurisprudenței pe astfel de spețe. Nu există. În cazul acesta societățile de asigurare sunt iar privilegiate. La volumul lor de dosare își pot permite să depună 50 de hotărâri cu sume minore. Noi, avocații, dacă încheiem tranzactii, de exemplu, avem clauză de confidențialitate și nu putem depune practica”, explică avocata Ruxandra Toma.
Șoferii din Ungaria rămân fără numere de înmatriculare dacă nu își reînnoiesc RCA-ul
Bogdan Andriescu, președintele Uniunii Naționale a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări (UNSICAR), spune că în Ungaria șoferii care uită să își reînnoiască polița RCA riscă să rămână fără numerele de înmatriculare.
În opinia lui, posibilitatea de a face RCA pe un termen scurt, de doar câteva luni, așa cum se prevede în proiectul Legii RCA, ar trebui dublată de un sistem de monitorizare a valabilității polițelor.
„Asigurații pot primi eventual un email de avertizare de la companiile de asigurări, înainte de a le expira asigurarea RCA. Brokerii fac acest lucru în prezent”, propune Bogdan Andriescu.
Alte prevederi ale proiectului Legii RCA:
- Compensarea directă între asigurătorii RCA. Asigurătorul RCA al persoanei prejudiciate recuperează contravaloarea daunei de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate de producerea prejudiciului.
- Plata primelor de asigurare se face integral sau în rate conform acordului dintre asigurat și asiguratorul RCA, însă contractul RCA produce efecte și în cazul în care rata primei de asigurare nu a fost plătită la termenul convenit, iar asiguratorul nu a denunțat contractul.
- Contractul RCA constituie titlu executoriu pentru ratele scadente și neachitate.
- Dovada asigurării RCA rezultă din emiterea contractului RCA, inclusiv prin mijloace electronice, conform reglementărilor ASF
- Contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului care a încheiat un contract RCA pe perioada suspendării dreptului de circulație al vehiculului conform prevederilor legale sau pe perioada imobilizarii vehiculului; în situația producerii riscului pe perioada suspendarii contractului RCA, asiguratorul este obligat la plata despăgubirii, acesta având drept de regres împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului. Procedura suspendării se stabilește prin reglementări comune ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Transporturilor și A.S.F.
Proiectul de lege privind RCA este în continuare supus amendamentelor rezultate din dezbaterea publică şi din dezbaterea parlamentară, potrivit ASF.
Cât de greu obțin despăgubiri victimele accidentelor. Unele firme fac „oferte derizorii”, pentru a nu fi penalizate de ASF
Pe de altă parte, am încercat să aflăm care sunt problemele pe care victimele unui accident rutier le întâmpină atunci când vor să obțină despăgubiri, pe baza poliței RCA a șoferului vinovat. Dificultățile pornesc odată cu cererea de avizare a daunei. Avocații specializați spun că este nevoie de o armonizare a cadrului legislativ, pornind de la modalitatea de obținere a documentației de la organele de cercetare, de la serviciile de medicină legală, de la spitale.
Pentru a putea completa un dosar de daună și pentru a formula o cerere de despăgubire fundamentată este necesar ca persoana vătămată să aibă acces la toate aceste documente în mod direct și în timp util. Până la faza unui răspuns, a unei oferte din partea asiguratorului, beneficiarul despăgubirii trebuie să-și probeze și susțină cererea de despăgubire.
„Sunt asiguratori care promovează oferte decente, aproximativ obiective, dar în cele mai multe cazuri neacceptate de cei vătămați. Există, însă, și asiguratori care fac oferte derizorii, de multe ori nejustificate. Pe acest considerent societatea de asigurare speculează prevederea din Ordinul privind reglementarea RCA care stabilește că, în caz că aceasta nu își îndeplinește obligațiile, este sancționată cu aplicarea unor penalități de întârziere de 0,2% pe zi din suma ce reprezintă despăgubirea cuvenită”, explică Ruxandra Toma. Societatea de asigurare îi face o ofertă persoanei vătămate, îndeplinindu-și obligația stabilită de lege și este exonerată de la plata unor accesorii.
„Acesta este unul dintre punctele sensibile neatinse de legiuitor și interpretabile la nivel de instanță de judecată. Consider că o ofertă neserioasă, nefundamentată, derizorie făcută de către asigurator ar trebui sancționată în consecință. În această situație societatea de asigurare ar fi mult mai atentă și mai obiectivă în propunerile de sume aferente cazurilor de vătămare și deces”, a explicat avocata.
Asigurătorii au plătit în 2014 aproximativ 470 milioane de lei drept despăgubiri pentru vătămări corporale şi daune morale, de peste 10 ori mai mult decât în 2008, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Daca continuați o sa-mi pun adware si o sa listez toate scripturile si trackerele cu ghostery. Si nu voi fi singurul.
Vreau cea mai mare "cuantificare a durerii" din UE! Vreau să-și mute biznisul toți asigii care au stat pe roze 25 de ani, prefăcându-se că plătesc prime de asigurare și doar externalizând profit! O legislație în domeniul asigurărilor, care să reglementeze despăgubirile și să le facă echitabile în raport cu gravitatea rănilor produse sau decesele victimelor din accidente rutiere e mai mult decât binevenită. În urma guvernărilor sustenabile și responsabile cât de cât, iată că o viață de român nu face nici cât portiera mașinii barosanului care l-a lipit afiș pe gard. 50.000 de euro despăgubiri, atât este maximul plătit de o societate de asigurări. Și asta într-o situație singulară și emoțională, pentru un copil lăsat fără părinți. Păi la valoarea barosanului din bolid, pare chiar jignitor de mică suma! Cu cea mai mare medie europeană, murim pe capete pentru că alergăm ca pe Autobahn, pe drumuri de Congo, cu mașini second-second hand. Și avem și prea mulți idioți în trafic. Fiecare al cincilea dintre șoferii români, potrivit unui sondaj mai vechi de-al poliției, a recunoscut că s-a urcat beat la volan. Ca și cum gropile din drumuri și bețivii nu ar fi de ajuns, mai avem și un sistem corupt de acordare a permiselor de conducere. Astfel că plătitori de șpagă, inapți psihic, analfabeți sau pur și simplu oameni care nu pot să conducă sunt și ei, totuși, pe aceleași capcane pline de gropi și mașini. Unul dintr-ăștia, cu carnet de Pitești, să zicem, își calcă bolidul că vrea să ajungă cu 3 secunde mai repede, la verde. Sau depășește aiurea într-o curbă! Rezultatul e că tu și familia ta din Logan n-aveți nicio șansă. Deși singura ta vină a fost că nu ai avut bani de Volvo.
Alt exemplu - tati îi cumpără o mașină juniorului. Din secunda în care mongoloidul iese din club, își umple bolidul cu prieteni și se înfige în primul pom cu 200 pe oră. Dacă ăia de pe contrasens, ratați la mustață, au avut noroc și-au scăpat, bine. Dacă nu, umflă tăcuți statisticile. Inechitabil, în momentul de față, legislația îi ajută pe cei care au bani să stea la adăpost fără să le pese, iar pe societatea de asigurări să facă profit ușor de pe urma ta prin plata modică pe care ți-o dă drept despăgubire.
Ca și în cazul ANPC, unde autoritatea ține la sănătatea afacerilor marilor lanțuri și nu a românilor, secretizând numele celor care fură sau vând gunoaie, și societățile de asigurare pot scăpa ieftin. Adică, fără nici o responsabilitate financiară proporțională cu gravitatea urmărilor accidentului rutier. Simplu, se arată în articol, dacă uzează de o clasică portiță legislativă, pot propune ca despăgubire o sumă modică, oricare, duc dosarul printre alte zeci de cazuri similare și-l fac pachet la o instanță supra aglomerată. Cine mai stă să judece fiecare caz în parte dintre zeci? Tot guvernarea durabilă a făcut să avem podiumuri negre, în Europa, la mortalitatea în urma accidentelor. De la 765 în 2.009, s-a ajuns la o triplare, aproape, în 2012 (peste 2.400 de decese) chiar într-un an în care, culmea, UE a raportat, ca medie, o scădere. De anul trecut, România e pe primul loc, cu 95,2 la o medie europeană a deceselor in traficul rutier de 51,5 la un milion de locuitori. Și nici măcar n-am discutat despre răniții grav, invalizi pe viață sau cu luni/ani de spitalizare. Plus cheltuieli, plus procese plus vieți distruse ale unor familii întregi.
Pe lângă infrastructura africană, e clar că nici șoferilor nu le place să conducă preventiv. Ăla care a fost la volan și e de vină ar trebui să plătească să-i sară ochii pentru ce a făcut. Că asta îl doare cel mai tare! Și să se gândească de câte ori e nevoie și să nu mai încalce legea - poate mai scădem numărul victimelor.
Mă refer la propunerea de cuantificare a durerii. Probabil știm cu toții că suntem diferiți, în materie de construcție psihologică, prin urmare receptăm și reacționăm diferit la întâmplări tragice: de la răsturnarea universului emoțional pe o bună perioadă de timp până la îngurgitarea pioasă a unei sarmale pe fundalul unei nostalgii călduț-umede a glumelor celor dispărut și urările de odihnă veșnică din partea comesenilor.
Suferința, ca orice alt sentiment, este subiectivă prin excelență. În afară de cazurile care se termină cu leziuni dovedibile medical, să măsori suferința în urma unui deces pe baza unei grile cu x și zero este ultima născocire zvârcolindă a unui creier necrozat de escare. La fel și ideea că decedatul vinovat trebuie aspru sancționat.
Fără corectitudine politică și ocolișuri futile, probabil mulți dintre noi cunoaștem cazuri ”neortodoxe” în care ”mortul a fost de vină”, pentru că e mai comod așa. Vorba filmului, ”morții cu morții și viii cu viii”.
Dacă circuli cu mașina prin întortocheatul și prea aglomeratul București, poți să te afli în culpă și fără sa-ți dai seama.
Să luăm cazul în care decedatul vinovat e și el tată sau soț.
- Oare rudele lui suferă mai puțin? Dacă nu, atunci cât suferă?
-În funcție de proporția de unități de măsură ale durerii, cum ar trebui împărțită ”indemnizația reparatorie de suferință” între rudele celor implicați? Pe ce criterii?
-Și în cât timp?Oare mai rezistă compania de asigurări unui proces atât de stufos de evaluare, sau își dă duhul înaintea rudelor, ca în cazul Astra Asigurări?
Pare un scenariu ”fătat” de niște ”intelectuali de ocazie” și la fel de util cu a măsura urechile câinilor maidanezi căutând o corelație între mărimea urechii și timbrul vocii...
În timpul ăsta, oameni vor muri în accidente, alți oameni vor suferi în urma lor, aceiași oameni se vor lupta cu uriașa băbătie birocratică pentru a fi despăgubiți, iar atunci când forțele lor vor ajunge către capătul răbdării și dacă asigurătorul încă nu și-a offșorizat bănuții din acest ”pariu legalizat cu moartea”, cel mai probabil, cei rămași se vor alătura defunctului, din cauza oboselii existențiale inerente traiului în țara noastră. Iar ”deșteptul procedural, născocitorul de petic financiar prea mic la sacul sărăciei altuia” va trăi în continuare odihnit pe banii altora.
Chelului, tichie de mărgăritar. Vorba lui Voltaire, ”Dați-ne legi clare și precise, de neschimbat; a interpreta legile este aproape același lucru cu a le corupe.”
E fascinant cum, la atâția ani de la momentul ”deșteptării noastre” ratăm cu precizie prioritățile pentru o viață mai bună în comunitate și ne dăm, vorba dlui CTP, cu ”levierul în genunchi” cu mare artă ca o victimă a Sindromului Stockholm.
În rest, numai bine!