Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

E nevoie, mai mult ca oricând, de un moment de liniște. Cineva să strige tare: Liniște!

Dragoste frățească

În imagine: Brotherly Love II (Dragoste frățească), 2022. Lucrare de Cătălin Bădărău. silicon, sticlă, metal, burete, pânză 90 x 110 x 12 cm. Foto credit: Codre Tudor Isac 

- Ah! Să urc iarăși către viață! Să-mi arunc ochii asupra sluțeniilor noastre!

Și otrava aceasta, sărutarea aceasta de-o mie de ori blestemată! Neputința mea, cruzimea acestei lumi! […]

                                         (Arthur Rimbaud, Un Anotimp în Infern)

Anul trecut lucram la expoziția Codruței Cernea și la catalogul ce avea să poarte un titlu care îmi insufla un oarecare curaj în fața vieții și care m-a ajutat să-mi recapăt cumva direcția – O vară invincibilă. Preț de o clipă, am crezut că vom ajunge cu bine pe celălalt liman. Ceva s-a modificat între timp și iată-ne scufundați într-o nouă vară, de o altă textură și cu o altă dinamică, o vară a nevrozelor în care vocile se amestecă în tonuri isterice, iar tensiunile cresc și dialogul devine improbabil. Dar cum naiba să fie altfel?

Am parcurs în acest an drumul de la o vară invincibilă la vara vrajbei noastre.

Suntem locuiți de furie, de contradicții, de dureri despre care nu mai știm cum să vorbim, emitem acuze și judecăți de valoare, ne lingem rănile în timp ce înfigem și noi alte cuțite, suntem intoleranți când vine vorba de toleranță și parcă abia acum am deschis ochii asupra părții întunecate a lumii. Suntem locuiți de un strigăt, cum spunea Sylvia Plath, și strigătul ăsta crește în noi pe zi ce trece, se transformă în valuri de furie și angoasă pe care nu le mai putem conține.

Doar în natură și în intimitatea casei cei mai norocoși dintre noi își pot găsi liniștea – spun cei mai norocoși pentru că nu toți au parte de un cămin liniștit sau de plimbări pe malul mării și prin inima pădurii, să fim realiști noi, cei cărora li se permite luxul evadării. Fiindcă în rest, de la străzile inundate de claxoane, alarme și voci arțăgoase, până la canalele de socializare îmbâcsite de certuri și acuze, de inepții și grosolănii, spațiul întreg a devenit o arenă de luptă, în care se dau în spectacol tot felul de balauri, iar masele urlă din tribune, se entuziasmează și latră, aruncă injurii și fac un vacarm teribil, dau sentințe și vor sânge.

Fiecare are dreptatea sa, fiecare înalță cât mai sus vocea dreptății sale și toate aceste dreptăți se amestecă într-o luptă feroce.

După doi ani și jumătate petrecuți în tensiuni de tot felul, în care toți am fost supuși unui stres continuu, după ce ni s-a dat să înțelegem cât de conectați suntem unii cu ceilalți, cât de important este cel de lângă noi, lumea pare că va atinge în curând punctul maxim de anduranță psihică și emoțională. Mai avem puțin și facem implozie. Doi ani și jumătate în care, fraților, cei mai mulți dintre noi au trecut prin multe momente grele – unii dintre noi au pierdut în ghearele pandemiei oameni dragi, alții și-au pierdut sănătatea, unii și-au văzut afacerile la care s-au spetit ani în șir puse pe butuci, iar mulți și-au pierdut speranța și s-au scufundat în hăurile întunecate ale disperării și depresiei. Și cum cavalerii nenorocirilor vin mereu în grup, pe lângă pandemie, iată războiul, uite și criza economică, inspiri/expiri frică, frică, frică, iată mass-media care se înfruptă hulpavă din creierii și liniștea noastră, în timp ce noi îi consumăm mizeriile înfometați de adrenalină, un cerc vicios în care suntem abuzați și agresați, iar noi nu ne (mai) putem sustrage abuzului. Iată-ne aici, cu fețele și glasurile schimonosite, numărându-ne iadurile, cum o făcea Rimbaud într-Un anotimp în infern

Ar trebui să am un iad pentru mânie, un iad al meu pentru trufie și iadul pentru dezmierdări; o întreagă simfonie de iaduri.

Ce e de făcut în mijlocul acestei simfonii de iaduri? Unde ne mai găsim liniștea?

Lângă cine mai putem merge la pas egal, fără teama că își va urla în urechile noastre dejecțiile, impostura, judecățile de valoare, lipsa de empatie, tot veninul frustrărilor și al propriilor conflicte și vinovății?

E nevoie, mai mult ca oricând, de un moment de liniște. Cineva să strige tare: Liniște! și toți să lăsăm deoparte ambițiile nobile și toată lumea să tacă pentru o secundă. Să se regăsească pe sine. Să mediteze puțin la cuvântul înțelegere. Să respire puțin, să se adune în sine. Să citească o poezie. Sau chiar un roman. Să asculte o melodie care îi bucură inima. Sau pur și simplu să nu facă nimic din toate astea. Dar să tacă preț de o clipă.

Și apoi, când acest moment de tăcere va fi luat sfârșit, să reformuleze ce are de spus trecând tot prin filtrul empatiei, al înțelegerii și al bunătății.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Se incheie un ciclu, un secol al bunastarii, al consumerismului. Lumea s-a obisnuit cu viata imbelsugata si acum zbiara ca poftele-s mai scumpe. Altii traiau din poftele altora. A inceput MAREA RESETARE dar inca nu suntem pregatiti. Totul s-a facut cu forta, comunistii romani impuneau cote agricole insuportabile asa ca taranii fugira la oras. Taranii englezi au ramas fara pamant in secolul 18 si vrand-nevrand migrara la oras. Toti o dadura pe bautura. Vesticii prizeaza in draci altminteri inebunesc. Acalmia si bunastarea in care ne-am nascut noi nu a fost dintodeauna. Ar zice unii ca noi, in comunism o duceam... aveam frigider, masina de spalat, transport in comun, vizitam tara, deci...
    Morometii e un roman in care se arata o bunastare si acalmie a anilor 1930 si aia mancau mamaliga cu lapte, aia era bunastarea lor.
    Acum se inchide un ciclu. Anii 1914-1933 se repeta in oglinda.
    1914-1918 razboi, 1918-1920 gripa spaniola, 9 ani pauza, 1929-1933 criza.
    ..........-2022 razboi, 2022-2020 covid, 9 ani pauza, 2007-2011 criza.
    Apogeul bunastarii poate fi considerat anul 1970 cand petrolul era insuficient exploatat nevoilor. Atunci s-a renuntat la ETALONUL DOLAR-AUR.
    In 1933 banii de aur si argint au fost retrasi/confiscati fiind inlocuiti cu bancnote. Din 2007 sunt convins ca se vor retrage si bancnotele ramanand doar cardurile. Mai sunt 4 ani. Pe viitor vad ultimile jocuri olimpice in anul 2044...
    • Like 0


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult