Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De cinci ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

E nevoie, mai mult ca oricând, de un moment de liniște. Cineva să strige tare: Liniște!

Dragoste frățească

În imagine: Brotherly Love II (Dragoste frățească), 2022. Lucrare de Cătălin Bădărău. silicon, sticlă, metal, burete, pânză 90 x 110 x 12 cm. Foto credit: Codre Tudor Isac 

- Ah! Să urc iarăși către viață! Să-mi arunc ochii asupra sluțeniilor noastre!

Și otrava aceasta, sărutarea aceasta de-o mie de ori blestemată! Neputința mea, cruzimea acestei lumi! […]

                                         (Arthur Rimbaud, Un Anotimp în Infern)

Anul trecut lucram la expoziția Codruței Cernea și la catalogul ce avea să poarte un titlu care îmi insufla un oarecare curaj în fața vieții și care m-a ajutat să-mi recapăt cumva direcția – O vară invincibilă. Preț de o clipă, am crezut că vom ajunge cu bine pe celălalt liman. Ceva s-a modificat între timp și iată-ne scufundați într-o nouă vară, de o altă textură și cu o altă dinamică, o vară a nevrozelor în care vocile se amestecă în tonuri isterice, iar tensiunile cresc și dialogul devine improbabil. Dar cum naiba să fie altfel?

Am parcurs în acest an drumul de la o vară invincibilă la vara vrajbei noastre.

Suntem locuiți de furie, de contradicții, de dureri despre care nu mai știm cum să vorbim, emitem acuze și judecăți de valoare, ne lingem rănile în timp ce înfigem și noi alte cuțite, suntem intoleranți când vine vorba de toleranță și parcă abia acum am deschis ochii asupra părții întunecate a lumii. Suntem locuiți de un strigăt, cum spunea Sylvia Plath, și strigătul ăsta crește în noi pe zi ce trece, se transformă în valuri de furie și angoasă pe care nu le mai putem conține.

Doar în natură și în intimitatea casei cei mai norocoși dintre noi își pot găsi liniștea – spun cei mai norocoși pentru că nu toți au parte de un cămin liniștit sau de plimbări pe malul mării și prin inima pădurii, să fim realiști noi, cei cărora li se permite luxul evadării. Fiindcă în rest, de la străzile inundate de claxoane, alarme și voci arțăgoase, până la canalele de socializare îmbâcsite de certuri și acuze, de inepții și grosolănii, spațiul întreg a devenit o arenă de luptă, în care se dau în spectacol tot felul de balauri, iar masele urlă din tribune, se entuziasmează și latră, aruncă injurii și fac un vacarm teribil, dau sentințe și vor sânge.

Fiecare are dreptatea sa, fiecare înalță cât mai sus vocea dreptății sale și toate aceste dreptăți se amestecă într-o luptă feroce.

După doi ani și jumătate petrecuți în tensiuni de tot felul, în care toți am fost supuși unui stres continuu, după ce ni s-a dat să înțelegem cât de conectați suntem unii cu ceilalți, cât de important este cel de lângă noi, lumea pare că va atinge în curând punctul maxim de anduranță psihică și emoțională. Mai avem puțin și facem implozie. Doi ani și jumătate în care, fraților, cei mai mulți dintre noi au trecut prin multe momente grele – unii dintre noi au pierdut în ghearele pandemiei oameni dragi, alții și-au pierdut sănătatea, unii și-au văzut afacerile la care s-au spetit ani în șir puse pe butuci, iar mulți și-au pierdut speranța și s-au scufundat în hăurile întunecate ale disperării și depresiei. Și cum cavalerii nenorocirilor vin mereu în grup, pe lângă pandemie, iată războiul, uite și criza economică, inspiri/expiri frică, frică, frică, iată mass-media care se înfruptă hulpavă din creierii și liniștea noastră, în timp ce noi îi consumăm mizeriile înfometați de adrenalină, un cerc vicios în care suntem abuzați și agresați, iar noi nu ne (mai) putem sustrage abuzului. Iată-ne aici, cu fețele și glasurile schimonosite, numărându-ne iadurile, cum o făcea Rimbaud într-Un anotimp în infern

Ar trebui să am un iad pentru mânie, un iad al meu pentru trufie și iadul pentru dezmierdări; o întreagă simfonie de iaduri.

Ce e de făcut în mijlocul acestei simfonii de iaduri? Unde ne mai găsim liniștea?

Lângă cine mai putem merge la pas egal, fără teama că își va urla în urechile noastre dejecțiile, impostura, judecățile de valoare, lipsa de empatie, tot veninul frustrărilor și al propriilor conflicte și vinovății?

E nevoie, mai mult ca oricând, de un moment de liniște. Cineva să strige tare: Liniște! și toți să lăsăm deoparte ambițiile nobile și toată lumea să tacă pentru o secundă. Să se regăsească pe sine. Să mediteze puțin la cuvântul înțelegere. Să respire puțin, să se adune în sine. Să citească o poezie. Sau chiar un roman. Să asculte o melodie care îi bucură inima. Sau pur și simplu să nu facă nimic din toate astea. Dar să tacă preț de o clipă.

Și apoi, când acest moment de tăcere va fi luat sfârșit, să reformuleze ce are de spus trecând tot prin filtrul empatiei, al înțelegerii și al bunătății.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Se incheie un ciclu, un secol al bunastarii, al consumerismului. Lumea s-a obisnuit cu viata imbelsugata si acum zbiara ca poftele-s mai scumpe. Altii traiau din poftele altora. A inceput MAREA RESETARE dar inca nu suntem pregatiti. Totul s-a facut cu forta, comunistii romani impuneau cote agricole insuportabile asa ca taranii fugira la oras. Taranii englezi au ramas fara pamant in secolul 18 si vrand-nevrand migrara la oras. Toti o dadura pe bautura. Vesticii prizeaza in draci altminteri inebunesc. Acalmia si bunastarea in care ne-am nascut noi nu a fost dintodeauna. Ar zice unii ca noi, in comunism o duceam... aveam frigider, masina de spalat, transport in comun, vizitam tara, deci...
    Morometii e un roman in care se arata o bunastare si acalmie a anilor 1930 si aia mancau mamaliga cu lapte, aia era bunastarea lor.
    Acum se inchide un ciclu. Anii 1914-1933 se repeta in oglinda.
    1914-1918 razboi, 1918-1920 gripa spaniola, 9 ani pauza, 1929-1933 criza.
    ..........-2022 razboi, 2022-2020 covid, 9 ani pauza, 2007-2011 criza.
    Apogeul bunastarii poate fi considerat anul 1970 cand petrolul era insuficient exploatat nevoilor. Atunci s-a renuntat la ETALONUL DOLAR-AUR.
    In 1933 banii de aur si argint au fost retrasi/confiscati fiind inlocuiti cu bancnote. Din 2007 sunt convins ca se vor retrage si bancnotele ramanand doar cardurile. Mai sunt 4 ani. Pe viitor vad ultimile jocuri olimpice in anul 2044...
    • Like 0


Îți recomandăm

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult