Când erai elev, după ce vedeai nota la o teză sau la o lucrare de control, care era primul lucru la care te uitai? La subiectele la care obținuseși punctaj maxim sau la cele tăiate și, eventual, corectate cu roșu? Dar acum, când parcurgi poate tema copilului sau o lucrare de control de-ale lui, pe ce îți cad ochii prima oară? Pe subiectele rezolvate corect sau pe cele incorecte? Cu toții știm răspunsul pentru că e reacția normală. Și a ta, și a învățătorilor și profesorilor. Pentru că suntem cu toții produsul culturii în care am crescut și am fost educați, în care greșeala nu este acceptată și trebuie sancționată. Cât mai timpuriu.
„Suntem o cultură care funcționează pe penalizare. Eu ca profesor mă duc în clasă și mă străduiesc să te prind acolo unde greșești. Nu să-ți arăt unde ești minunat și să începem să construim de acolo. Această perspectivă trebuie schimbată și va dura ceva timp pentru că este o chestiune de mentalitate. (...) Cel mai frumos cadou pe care îl putem face copiilor noștri este să-i lăsăm să greșească cât mai mult în școală, pentru că după aceea trec `pe curat’. Din greșeli înveți cel mai mult, nu din lucrurile pe care le-ai făcut perfect din prima. Am văzut copii buni, dar care dacă greșesc, renunță foarte ușor. Pentru că sunt obișnuiți să fie buni și nu vor să depună efort. Iar asta trebuie să învățam și noi ca adulți: cum să gestionăm greșeala.
Nu e ușor și, de multe ori, profesorii fac la fel cum fac copiii buni, dacă nu le iese din prima, renunță. Nu trebuie să renunți, trebuie să faci până îți iese. Ce se aplică pentru copii se aplică și pentru profesori. Școala e locul unde poți greși și ca profesor, și ca elev”, spune Elena Lotrean, co-fondatoarea Finnish Teacher Training Center, centru de formare continuă pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, deschis în 2018 împreună cu Radu Szekely, de programele căruia au beneficiat peste 5.000 de profesori.
În 2023, platforma Republica vă invită să cunoașteți poveștile antreprenorilor români care au avut curajul să investească în educație. Vom intra în lumea celor care au deschis grădinițe, școli, instituții private de învățământ și care au făcut din actul de învățare- indiferent de forma pe care o îmbracă sau de vârsta celor cărora se adresează- o afacere profitabilă, cu șanse de a se dezvolta în viitor. Dăm credit educației este un proiect editorial care este realizat în parteneriat cu Banca Transilvania, pe parcursul întregului an 2023.
Dacă profesorii sunt bine, și copiii vor fi bine
Finnish Teacher Training Center este doar unul dintre proiectele în care este implicată Elena Lotrean, care și-a concentrat întreaga activitate profesională în jurul educației pentru adulți, atât în companii private, cât și în proiecte susținute de Comisia Europeană și Consiliul Europei.
Inițiativa înființării unui astfel de centru a venit, în primul rând, dintr-o nevoie tot mai acută de formare continua a profesorilor, a căror pregătire nu ar trebui să se termine odată cu facultatea, și cu atât mai mult cu cât pentru mulți dintre ei catedra nu a fost neapărat o alegere asumată.
„Centrul este o idee care a crescut din mai multe părți și a apărut dintr-o nevoie pe care am văzut-o de-a lungul timpului. Lucrând în companii pe zona de formare și văzând cât de timorați sunt foarte mulți adulți din cauza unor lucruri care li se întâmplaseră în școală, am vrut să mă uit la ce se întâmplă acolo și la cum poți să crești starea de bine în școală, mai ales în cazul profesorilor. Pentru că dacă ei sunt bine, și copiii vor fi bine. Cu toții am avut un profesor care ne-a plăcut la nebunie. Cum ni-l amintim? Era relaxat, își cunoștea materia, înțelegea ce se întâmplă cu tine pentru că înțelegea în primul rând ce se întâmplă cu el (...)
Tu ca profesor trebuie să transmiți ceva în clasă. Profesorii au nevoie de sprijin, inclusiv pentru dezvoltarea lor personală. Scopul educației din Finlanda este să crească oameni și cetățeni, iar asta mi-a plăcut foarte mult. Să fii tu bine cu tine și să funcționezi în societate. Iar asta e valabil și pentru profesori: să înțeleagă ce fac, de ce fac, cum pot face mai bine, ce rezultate au și care e sensul, pentru că toți vrem să trăim o viață cu sens. Pentru că sunt foarte mulți care au senzația că au ajuns într-o școală pentru că au eșuat în altă parte. Procentul celor care și-au dorit, care au ales să facă educație este destul de mic, între 10 și 15%. Foarte mulți au ajuns adiacent”, spune Elena Lotrean.
„Nu ai nicio șansă să replici modelul finlandez în România”
Cu toții știm că sistemul finlandez de învățământ este unul dintre cele mai bune din lume, iar măsura eficienței nu este dată de numărul de olimpici, care bineînțeles că nu lipsesc, ci de ponderea mare a elevilor care își transformă cunoștințele în abilități de viață și care reprezintă media ce ridică o societate. Nu este o întâmplare, de exemplu, că Finlanda, deși este una dintre cele mai digitalizate țări din UE, se află în același timp în topul țărilor din UE în care se citesc și se publică cele mai multe cărți. Pentru că aceste două componente nu se exclud, iar acesta este un al alt criteriu de performanță al unui sistem de educație care funcționează.
Lucrurile nu s-au întâmplat însă peste noapte nici în Finlanda. Este un proces care a durat 20 de ani, timp în care vechii profesori sau fost înlocuiți treptat de cei noi, și în care s-au împrumutat principii și s-au pus la punct procese inspirate din alte sisteme de învățământ.
Unul dintre lucrurile care fac diferența între sistemul finlandez și alte sisteme de învățământ este pregătirea pedagogică a învățătorilor și a profesorilor, care durează 2 ani. Cei care își doresc să devină profesori urmează facultăți de științe aplicate, diferite de cele teoretice, care sunt specializate în pregătirea cadrelor didactice și unde concurența este de 10 pe loc. Mai mult, înainte de a deveni profesori, absolvenții trebuie să lucreze 3 ani în domeniu pentru a înțelege care este aplicabilitatea a ceea ce urmează să predea la clasă.
„Nu ai nicio șansă să replici modelul finlandez în România, dar poți să replici procesele și să le adaptezi. Să te uiți la societate, la familie, la zonele unde e nevoie învățare. Ar fi minunat să avem un proiect de țară și tot sistemul de educație să fie îndreptat spre el. (...)
Finlandezii au o formare pedagogică foarte serioasă astfel încât profesorii să nu ajungă în fața elevilor și să se întrebe ce caută acolo. Copiii trebuie să simtă că învață, iar asta le spun permanent profesorilor din România: nu-i pasă nimănui cât de multe lucruri știu ei. Învățarea se întâmplă la elev. El este cel care trebuie să învețe. Tu ca profesor trebuie doar să creezi cadrul în care elevul să învețe, să practice, să-i trezești motivația, curiozitatea. Noi avem nevoie să generăm învățare, nu să predăm.
Cu tot ce este în jurul nostru, cu toată digitalizarea, dacă te duci și începi să vorbești în fața clasei, ești pierdut, nu te ascultă nimeni. Profesorii trebuie să devină facilitatori de învățare și să-i lase pe elevi să descopere și să-și fixeze cunoștințele.
Noi am spart modul de formare psihopedagogică al finlandezilor în module de câte două zile de training, care pot fi făcute și de sine stătătoare, dar și legate, de la neuroștiințe și relația cu părinții și comunitatea, până la management educațional. Astfel, încercăm să atingem niște lucruri pe care le pot face la clasă, să-i învățăm niște metode pe care le pot aplica”, explică Elena Lotrean.
Școala româneacă, încotro?
Schimbările din Educație pe care le aduce fiecare nou ministru au devenit deja proverbiale, iar lipsa de predictibilitate, o constantă. Cu toate acestea, Elena Lotrean rămâne optimistă și crede că schimbarea se poate face și trebuie să înceapă cu oamenii.
„Lucrurile au început să se miște de când s-a introdus curriculum bazat pe competențe, care în teorie este excepțional, la fel și legislația, implementarea este însă un dezastru. Dar important e să învățăm din greșeli. Foarte mult timp, profesorii au continuat să predea ce știau ei până când s-a ajuns la examene.
Profesorii fac niște eforturi, dar nu în direcția care trebuie. Sunt obosiți, stresați. Și e greu pentru că au presiune de la părinți, de la societate. De aceea am făcut acest demers, că să-i ajutăm, să fim lângă ei, să poată avea acces la alte modele, să știe că nu e un capăt de țară dacă greșesc, că pot încerca până la iese, că sunt doriți și că e nevoie de ei”, a spus Elena Lotrean, care în prezent lucrează la programe speciale prin care se încearcă prevenirea abandonului școlar în comunitățile defavorizate.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ce, naiba, o mai fi și asta, te intrebi? Un centru finlandez de formare a profesorilor? Ok, e în regulă, Finlanda e renumită pentru sistemul său de succes în învățământ, dar de ce nu denumește, pe românește, Elena Lotrean, acest titlul de proiect? Vin profesori din Finlanda să se instruiască în această inițiativă privată din România? Vin alții, străini din UE, și le-ar fi mai ușor cu Finish Teacher, bla-bla... ca să priceapă această poveste?
Înțeleg că nimeni nu trebuie scos din zona lui de confort, in acest proiect, nici profesorii, nici elevii. Toți trebuie să se simtă bine, să fie fericiți și plini de încredere, pentru că fericirea și senzația de bine creează performanță și, evident, ne face mai longevivi, nu? Nu degeaba e Finlanda pe primul loc, în lume, în clasamentul fericirii.
O fi, sau n-o fi așa, eu tot nu înțeleg voit-pompoasa denumire de "Finnish Teacher Training Center", când acolo se instruiesc doar profesorași de-ai noștri, care consideră "că au ajuns într-o școală pentru că au eșuat în altă parte."