Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Elevii și profesorii se întorc în școli de luni. Ce sfaturi au medicii pentru părinți, cadre didactice și copii

Elevii și profesorii se întorc în clase după mai multe luni în care cursurile s-au desfășurat online. Medicii atrag atenția că ne aflăm în plin sezon al infecțiilor respiratorii. Ce pot face copiii, cadrele medicale și părinții pentru a reduce riscul de a se îmbolnăvi după reintrarea în colectivitate?

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF), cea mai mare și puternică societate profesională a medicilor de familie din România, atrage atenția asupra faptului că vaccinurile împotriva Covid-19 aprobate până la acest moment la nivel european nu se adresează copiilor sub vârsta de 16 ani. Astfel, aceștia sunt o categorie vulnerabilă, o categorie de risc, fiind expuși la pericolul de infectare cu două virusuri diferite – cel gripal și SARS CoV-2.

„Ținând cont de contextul în care ne aflăm, cel al pandemiei Covid-19, care ne solicită tuturor respectarea anumitor reguli de distanțare socială și de faptul că de mai bine de jumătate de an cursurile au loc în mediul online, automat copiii au petrecut mai mult timp în case, fapt ce a dus la un număr mai mic de infecții respiratorii și de gripă. În contextul în care, cel puțin pentru moment, copiii nu vor fi vaccinați împotriva Covid-19, și, în același timp, de faptul că ei sunt principalii vectori de transmitere a virusului gripal, vaccinarea antigripală a acestora reprezintă o modalitate prin care îi putem proteja de o posibilă infectare cu ambele virusuri. Prin vaccinarea acestora putem reduce substanțial riscul de îmbolnăvire și de apariție a complicațiilor cauzate de virusul gripal, care pot necesita spitalizare, precum și transmiterea virusurilor în comunitate care uneori duc chiar la deces. În timp ce protejăm copiii, reducem semnificativ și transmiterea virusului gripal în comunitate”, a declarat dr. Gindrovel Dumitra, medic primar medicină de Familie, Coordonator al Grupului de Vaccinologie din cadrul SNMF.

Republica vă oferă, în zilele care urmează, răspunsuri la cele mai frecvente întrebări adresate de cititori în legătură cu întoarcerea elevilor în bănci, dar și oportunitatea vaccinării antigripale. Răspunde la aceste întrebări dr. Gindrovel Dumitra, medic primar Medicină de Familie, Coordonator al Grupului de Vaccinologie din cadrul SNMF.

În clipul de la începutul articolului aflați cum ne protejăm- noi și copiii- de infecțiile respiratorii și mai ales de COVID-19.

SNMF dorește să reamintească părinților faptul că au la dispoziție vaccinuri tetravalente cu administrare intramusculară și intranazală, disponibile în farmacii, dar și vaccinuri distribuite prin program național de vaccinare care pot fi administrate.

SNMF încurajează părinții să se informeze despre vaccinarea antigripală și despre beneficiile acesteia, să ia legătura cu medicul de familie, astfel încât să poată lua o decizie informată cu privire la rolul important pe care îl are vaccinarea antigripală în acest context. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Elev roman teste PISA / sursa foto: Profimedia

Poate că de data asta ar trebui să folosim datele pentru ceva mai greu decât găsirea cu milioane de lupe a vinovatului: să identificăm devreme copilul care nu înțelege ce citește, să știm ce poate și ce nu poate încă să facă, să intervenim înainte ca dificultatea din clasa a III-a să devină decalaj în clasa a VI-a și analfabetism funcțional la 15 ani și să măsurăm dacă intervenția, orice intervenție, a funcționat.

Citește mai mult

Călin Georgescu / sursa foto: Profimedia

Weekendul trecut, Călin Georgescu a făcut turneu prin Moldova. S-a întors cu trei uși închise în față. Ce le leagă nu e că ar fi fost trântite de „sistem”. Dimpotrivă. Au fost închise exact de instituțiile în numele cărora vorbește „președintele ales”.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Prieteni liceu / sursa foto: Profimedia

Pe lângă ceea ce studiezi la școală (și să recunoaștem că nu au cum să te pasioneze chiar toate materiile, așa cum foarte bine poți descoperi o nouă materie, datorită profesorului ce o face interesantă), eu consider că sunt extrem de importante următoarele aspecte (ca la școală, cu liniuță):

Citește mai mult

Trei generatii: bunica, mama, copil / sursa foto: Profimedia

Rachel Yehuda, cercetătoare la Mount Sinai, a studiat timp de două decenii copiii supraviețuitorilor Holocaustului. În 2016, echipa ei a publicat un studiu care a comparat metilarea genei FKBP5, implicată direct în reglarea răspunsului la stres, la părinți care trecuseră prin lagărele naziste și la copiii lor adulți. Ambele generații arătau modificări ale aceleiași gene, în aceeași regiune, deși copiii nu trăiseră niciodată evenimentul în sine.

Citește mai mult