Cum procedează un șef de stat român când își dă seama că a făcut-o de oaie sau, mai degrabă, de porc?
De la caz la caz. Ceaușescu n-a recunoscut până-n ultima clipă nici umbra unei greșeli comise de El Însuși. Darmite să se justifice. De vină erau întotdeauna alții, din interiorul sau exteriorul țării, în ultimă instanță chiar poporul român, care, de pildă, nu identifica în strategia frigului din încăperile de bloc soluția evidentă, până când nu i se explica scurt de către Scorniceștean: „Puneți o haină mai groasă”.
Moștenitorul său Ion Iliescu n-a fost nici el vreodată mai puțin convins că are întotdeauna dreptate. Numai că, în condițiile în care aveau loc niște alegeri până la urmă libere, a trebuit să și facă vorbire pentru a ne comunica asta. Un sfert de veac și-a ridicat în față un bloc de prefabricate verbale menit să-l apere în orice împrejurare: „a avut loc o prăbușire de sistem”, „să luăm cazul Germaniei de Est”, „nici asasinarea lui Keneddy nu s-a (își drege glasul) elucidat pe deplin nici până azi”, „Sunt fenomene globale”, „meandrele concretului”, „sinergia faptelor”, „democrația originală”, „Sunt unii care răstălmăcesc (pe acest verb se corconea de fiecare dată, potrivindu-și mai bine fesele în scaun) ce-am spus”, „Situația este foarte complexă”...
Săptămâna asta, cu privire la morții Revoluției, pe cadavrele cărora a ajuns președinte, dlui Iliescu i-a ieșit un porumbel, mai exact o cucuvea, din gură: „Acum să stăm să tot plângem morții, în loc să tragem concluziile politice...”.
Zicerea exprimă sincer natura fundamentală a d-sale, sângele rece de reptilă politică leninistă, pentru care oamenii, vii sau morți, „ai lor” sau „ai noștri” nu sunt decât niște cifre statistice, niște detalii în atingerea scopului politic. Dar, tot reflexele politice l-au făcut pe dl Iliescu, la vederea reacției masive de repulsie de pe net, să revină în 24 de ore cu „regrete”: „Regret faptul că o exprimare eliptică, în contextul acestei discuții, poate suna drept indiferență față de suferința rudelor celor morți în acele zile. Nu este, iar tot ceea ce am făcut pentru cinstirea memoriei lor stă dovadă că nu este vorba de indiferență sau de lipsa empatiei”.
Lăsând la o parte diversiunea, ignoratio elenchi – Justiția nu vrea să-l întrebe de ce nu plânge, vrea să-l întrebe din ordinul cui s-a tras în oameni din 22 decembrie până după Anul Nou –, ce anume regretă dl Iliescu? Că a fost cinic, crud, disprețuitor de oameni, spunând ce-a spus? Că se căiește pentru asta și că dacă ar fi credincios s-ar duce să se spovedească?
Nici gând. Dl Iliescu regretă faptul că noi suntem incapabili să pricepem elipsa d-sale. Ce înseamnă exprimare eliptică? Înseamnă eliminarea unor cuvinte care pot lipsi din frază, în ideea că sensul se înțelege și așa, dacă, firește, te duce capul. Dacă nu te duce, capul îți sună ce nu trebuie și regret că n-am stat să-ți explic cu mai multe cuvinte, neeliptic, băbește, că, de fapt sunt empatic cu cei omorâți, cum rezultă din colivele pe care le-am hâțânat pentru cinstirea memoriei lor în fața unui Dumnezeu în care nu cred (am tăiat, ca să fiu și eu eliptic).
Deci, regret nu că am fost neom, ci că am fost prea succint.
Succint?! Unde am mai auzit noi asta? Păi, tot săptămâna asta, la d-nul președinte Iohannis: „Ulterior, am aflat că această afirmație a mea, care a vrut doar să atragă atenția că este posibil să fie afectată libertatea presei, a fost interpretată în multe feluri, poate și datorită faptului că m-am exprimat foarte succint”.
Dl Iohannis nici măcar nu exprimă vreun regret. Alarmat de valul de reacții negative de pe facebook, că altfel nici vorbă să se deranjeze, președintele FBK (americanii l-au avut pe JFK, noi îl avem pe FBK) spune același lucru ca dl Iliescu: v-am vorbit prea pe scurt și n-ați fost în stare să asimilați gândirea mea profundă. Fac deci unele precizări. Banale motive administrative recuperarea a zeci de milioane de euro prejudiciu, heirupistă, nepotrivită, discutabilă acțiunea cât se poate de legală a organelor statului executând o hotărâre judecătorească nu înseamnă, slabilor de minte, că obstrucționez justiția și îmi bat joc de statul de drept, înseamnă, dimpotrivă, că lupt pentru ca România să rămână un stat de drept și că o decizie judecătorească trebuie aplicată – uite, vă explic, nu succint, ci cu multe cuvinte, ca să înțelegeți, în fine, și voi.
Singurul regret, singura precizare corectă pe care ar fi avut-o de făcut președintele Eliptic și președintele Succint era apoftegma lui Postelnicu, milițianul-șef al lui Ceaușescu: „Stimați concetățeni, am fost un dobitoc!”. Dar domniile lor au ținut să-și ceară iertare puțin altfel: „Stimați concetățeni, ați fost niște dobitoci”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
